1,132 matches
-
istorii adevărate, referindu-se la lucruri reale"84. Acest tip de homo religiosus este rezultatul viziunii unui savant care "pune între paranteze judecățile vizînd realitatea ontologică sau metapsihică a figurilor arhetipale și încearcă, printr-o reducție eidetică, să deducă modelul paradigmatic al imaginarului religios"85. Mitul este instituit de arhetip (prototip, pattern)86, este povestea exemplară a arhetipului (personaje, teme, situații, imagini/simboluri arhetipale) care obligă la repetiție (act fundamental pentru conștiința omului arhaic, care abolește timpul istoric), imitație (a unor
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
535. Citatul, în care observăm din nou intenția sublinierii grafemelor, aduce în discuție cel puțin trei lucruri: 1) orice repetiție înseamnă repetarea actului primordial (ex. un orfic, prin ceremonialul inițiatic, repetă gesturile originare ale lui Orfeu). Repetarea gesturilor exemplare și paradigmatice înseamnă și o reactualizare a momentului mitic, timpul profan se abolește 536; 2) cântecele Leanei - mesaje ezoterice - pornesc de la versuri străvechi ale căror semnificații sunt adaptate experienței estetice a omului modern 537 pentru a asigura receptarea mesajului; 3) fabricarea automată
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
notă imensa bibliografie a acestui proeminent reprezentant al școlii suedeze de istorie a religiilor, extensia tentaculară a competențelor sale în câmpul religiilor și limbilor iraniene și semite, al studiilor maniheene și gnostice. Complexitatea operei sale se supune câtorva linii majore, paradigmatice pentru constituția disciplinei pe care a susținut-o ca savant,deopotrivă în calitate de vicepreședinte (1950-1960) și președinte (1960-1970) al Asociației Internaționale de Istorie a Religiilor. S-ar putea spune că a fost un Pettazzoni al suedezilor, cu rezerva că asemănarea nu
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
a mijlocirii sentimentului religios dintr-un univers în altul, prin mitizare reconstruindu-se în spațiul umanului imaginea divintății. Referindu-ne aici doar la mitul cosmogonic, pe care îl considerăm un reper spiritual esențial, un prototip primordial ce evocă în mod paradigmatic lumea sacrului, oferind modelele demne de urmat în lumea profanului și a artelor, subliniem prezența principiilor creației în majoritatea culturilor, și materializarea lor prin diferite idei și concepții privitoare la modul în care lumea a luat naștere. Cu privire la actul creației
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
stohastică. Capitolul 21 RETINOBLASTOMUL ȘI MODELUL KNUDSON, AL „DUBLEI LOVITURI”. PARADIGMELE ONCOGENETICII MODERNE Retinoblastomul - malignitate retiniană a copiilor (indicativul MIM 180200, în nomenclatorul internațional al bolilor umane; acronimul MIM derivând de la Mendelian Inheritance in Man), a dobândit statutul unui fenomen paradigmatic al bazei genetice a neoplaziilor. Tumora s-a dovedit a fi prototipul malign care a permis înțelegerea rolului genelor supresoare de tumori, în neoplaziile umane. Este o tumoră rară, dar agresivă a retinei la copii care apare cu o frecvență
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
-
astfel să se comporte ca o oncogenă celulară care condiționează transformarea malignă a celulei. Exprimarea constitutivă a proteinei normale Myc, a fost capabilă să inducă transformarea in vitro a unui număr de sisteme celulare diferite. Din momentul detecției „clasicelor” și paradigmaticelor translocații t(9;22), din leucemia cronică mieloidă, și t(8;14), din limfomul Burkitt și din alte limfoame maligne, s-a înregistrat o avalanșă de descoperiri ale unor modificări cromozomale specifice altor tipuri de leucemii și limfoame. Efectul translocației
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
-
psihismului. Conceptul a căpătat însă și importante conotații etice privitoare la maniera morală de a se comporta a individului. De aceea, în expunerea problemei caracteriologiei, la un moment dat se va face referință la virtuțile lui Aristotel, la eroii ideali, paradigmatici și la alte aspecte etice ale persoanei. Tipologia zodiacală Teoretizarea și practica caracterizării tipologice se întâlnește în aproape toate culturile istorice, fiind corelată cu astrologia și destinul. Noțiunea explicită de destin (soartăă s-a schimbat treptat de-a lungul istoriei
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
romanelor. Don Quijote e un personaj în carne și oase ce ajunge să aibă mintea rătăcită de pe urma lecturării a prea multor romane cavalerești, care prezentau eroi schematici, exemplificând virtuțile cavalerilor, pentru ca, apoi, să devină, la rândul său, un erou de ficțiune paradigmatic, un posibil model pentru oameni „în carne și oase”. După lectura romanului, oricine îl poate „caracteriza” pe Don Quijote, cu firea lui blajină, comportamentul ales, dialogul argumentat, rostirea înțeleaptă și fixarea sa neobișnuită pe idealuri neimportante pentru cei din jur, idealuri
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
de filozofia anglo-saxonă interesată de analiza semnificației unor termeni, ca de exemplu binele, echitatea, dreptatea, responsabilitatea. Relativ singular și interesant a fost demersul lui LEVINAS (1999Ă care a încercat reactivarea unei filozofii etice de sorginte personalistă. Este presupusă o situație paradigmatică: persoana ce se confruntă „față către față” cu „celălalt”, considerat ca un subiect aflat în dificultate, slab și neajutorat dar care tocmai de aceea se impune ca un „Tu” impresionant, ca cineva „cu totul altul”, transcendent, care te mobilizează pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
Tu” impresionant, ca cineva „cu totul altul”, transcendent, care te mobilizează pentru generozitate și responsabilitate. Tăcerea celuilalt, slăbiciunea și suferința sa, fascinează și mobilizează subiectul spre actul etic. Tot comentariul este simbolic, cu elemente de mitologie creștină. Evident, acest scenariu paradigmatic și simbolic nu clarifică nimic normativ, nu indică cum să te porți în manieră etică cu alții. Dar, e subliniat cu insistență nucleul interpersonal al eticului. Relația etică este în primă instanță o relație între două persoane ce se raportează
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
anonimi, simple obiecte de manipulat, cifre sau realități indiferente. În mod normal o persoană este responsabilă moral pentru actele sale prin care acționează direct asupra altor persoane, responsabil și posibil sau potențial vinovat. Dincolo de o situație etică interpersonală ideală și paradigmatică care poate avea nenumărate variante reale, probleme etice apar și se cer rezolvate și în contexte în care mai multe persoane răspund de desfășurarea existenței altor persoane. În acest cadru organizațional care poate fi cel al unui spital, al unei
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
continuu în relațiile cu ceilalți. Respectul față de părinți, față de bătrâni etc. este învățat prin gesturi, imitație etc. Dar omul învață și din legende și mituri, din proză și poezie, din teorii, din imaginarul social care se exprimă în povești, vieți paradigmatice, practici sociale, rutine cotidiene. Nu stăpânim toate resorturile vieții pe care o trăim, dar traiectoria vieții noastre e construită diferit de către cei informați, de către cei neinformați, de către cei dezinformați, de către cei capabili sau incapabili să pună un diagnostic adecvat situațiilor
by Ion I. Ionescu [Corola-publishinghouse/Science/1064_a_2572]
-
metodologică unitară de studiu intraorganizațional, care să genereze o probă de diagnoză de grup, prin care să poată spori eficiența organizațională. Mai apoi, colectînd o imensă cantitate de date, psihologul social olandez a decis să le sistematizeze într-o teorie paradigmatică, ce dorea statutul de teorie "universală" asupra comportamentului organizațional, care ar avea prin intermediul registrului comparativ la care recurgea să ofere o informație valorificabilă în creșterea performanței organizaționale. în prima etapă a cercetării s-au realizat comparații între 40 de țări
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
verbale și în secțiunea propoziției și a frazei, în lexic și în formarea cuvintelor."103 Dezvoltînd și rafinînd observațiile cu privire la tipologia limbilor romanice, Coșeriu observa următoarele: "tipul limbilor romanice (cu exceptia francezei moderne) este guvernat de un principiu general: 'determinări interne (paradigmatice) pentru funcționari interne (non-relaționale) și determinări externe (sintagmatice) - adica expresii perifrastice - pentru funcționari externe (relaționale)'. Și acest principiu a fost aplicat în aceste limbi începînd chiar cu latină vulgara: cînd era vorba de funcțiile non-relaționale (cum ar fi numărul, genul
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
determinări externe (sintagmatice) - adica expresii perifrastice - pentru funcționari externe (relaționale)'. Și acest principiu a fost aplicat în aceste limbi începînd chiar cu latină vulgara: cînd era vorba de funcțiile non-relaționale (cum ar fi numărul, genul, timpurile primare ale verbului), expresia paradigmatica a fost menținută sau a fost sistematic reluată și dezvoltată, iar cînd avea funcții relaționale (că în cazul comparației), expresia paradigmatica a fost sistematic abandonată sau redusă (și acest fenomen continuă încă în zilele noastre: a se vedea, de exemplu
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
cu latină vulgara: cînd era vorba de funcțiile non-relaționale (cum ar fi numărul, genul, timpurile primare ale verbului), expresia paradigmatica a fost menținută sau a fost sistematic reluată și dezvoltată, iar cînd avea funcții relaționale (că în cazul comparației), expresia paradigmatica a fost sistematic abandonată sau redusă (și acest fenomen continuă încă în zilele noastre: a se vedea, de exemplu, reducerea formelor cazuale ale pronumelor personale). Dacă limbile romanice, mai ales cele din spațiul mediteranean, de la portugheză la română, se aseamănă
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
lingvistic romanic. 3) Atît structura cuvîntului, cît și raporturile dintre lexic și gramatică diferă în limbile romanice față de celelalte ramuri majore ale limbilor indo-europene. În consecință, chiar dacă tipul lingvistic romanic numit de Coșeriu "determinări sintagmatice pentru funcțiuni externe și determinări paradigmatice pentru funcțiuni interne" a fost stabilit ca fiind specific limbilor romanice în comparație cu latină, el este valabil și în comparație cu limbile germanice și slave. În cîteva studii de factură integralista, remarcabile prin forță lor de sinteză, Emma Tămâianu-Morita130 face un istoric și
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
la context și situație (de pildă, pentru greacă veche și germană, particulele modale sau adverbele propoziționale, compunerea nominală și prefixarea verbelor) sau principiul tipologic determinări interne pentru funcții interne, determinări externe pentru funcții externe, adică, măi pe larg, "Determinări materiale paradigmatice, interne unității determinate, pentru funcțiile autonome (non-relaționale) ale acestei unități și determinări materiale sintagmatice, externe unității determinate, pentru funcții externe sau relaționale, adică funcții mergînd dincolo de unitatea determinată și implicînd un raport cu alte unități"160. Fiind un principiu cu
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
Colán observa și el că pentru Eugeniu Coșeriu "limbile romanice reprezintă diverse realizări ale unui aceluiași tip, tipul romanic, conceput fie ca rezultat al situației genetice, fie că declanșator de caracteristici panromanice. Parametrii de analiză sînt axa sintagmatica și axa paradigmatica. Ceea ce se înțelege prin analitic și sintetic nu este altceva decît o determinare paradigmatica internă (patris/patri, altus/altior), sau o determinare sintagmatica externă (de patrem/ad patrem, altus/magis altus). Concluziile tipologiei coșeriene sînt că limbile romanice nu sînt
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
unui aceluiași tip, tipul romanic, conceput fie ca rezultat al situației genetice, fie că declanșator de caracteristici panromanice. Parametrii de analiză sînt axa sintagmatica și axa paradigmatica. Ceea ce se înțelege prin analitic și sintetic nu este altceva decît o determinare paradigmatica internă (patris/patri, altus/altior), sau o determinare sintagmatica externă (de patrem/ad patrem, altus/magis altus). Concluziile tipologiei coșeriene sînt că limbile romanice nu sînt nici totalmente sintetice, nici totalmente analitice, pentru că morfologia și sintaxa romanice urmează principiul determinării
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
conceptul de tip, de metodă și de selecția faptelor. După tipologia integrală (E. Coșeriu), română 'corespunde exact tipului lingvistic romanic general (fără franceză modernă)', definit că nefiind 'nici "analitic", nici "sintetic"' al carui principiu de bază constă în: 'determinări interne ("paradigmatice") pentru funcțiuni interne (relaționale [= genul, numărul) și determinări externe (sintagmatice; perifaze) pentru funcțiuni externe (nerelaționale [= cazul, gradele de comparație])'; română corespunde acestui tip romanic chiar mai bine decît alte limbi romanice prin caracterul enclitic al articolului sau hotărît, prin dublă
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
pidginuri au dispărut, altele au evoluat în direcția creolizării. Pidginurile au un vocabular mai restrîns decît creolele, dar mai variat sub aspectul domeniilor semantice reprezentate decît sabirurile, si o structură gramaticala foarte simplă, caracterizată printr-o masivă reducere a formelor paradigmatice și prin extinderea analitismului. La baza lor stau - îndeosebi sub aspect lexical - limbi europene moderne: engleză, franceza, italiană, portugheză, spaniolă, limbile indigene putînd furniza însă nucleul organizării gramaticale (de ex., pidgin English, cu vocabular englez și baza gramaticala furnizată de
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
de relatie 57, 128, ~ definit 91, ~ indefinit 91, topica determinat-~ 70, 71 determinat 83, 155, 178, topica ~-determinant 70, 71 determinare 25, 37, 71, 83, 90, 99, 126, 298, ~ externă (sintagmatica) 37, 65, 66, 71, 75, 83, 85, 101, ~ internă (paradigmatica) 37, 65, 66, 71, 75, 83, 85, 101 diacronic 36, 37, 59, 70, 75, tipologie ~a 52 diacronie 26, 27, 29, 35, 36, 38, 57, 66, 67, 69, 70, 76, 127, 138, 355, 379, 383, 387, 391, ~a normei 66
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
nivel superior de structurare lingvistică (vezi Coseriu 1968: 194-195). De exemplu, în cazul limbilor romanice (cu exceptia francezei moderne și, într-o mai mică măsură, a occitanei), coerentă funcțională de la nivelul tipului este dată de următorul principiu general: "determinări materiale "interne" (paradigmatice), pentru funcțiuni "interne", designative, adică nerelaționale (că genul și numărul) și determinări materiale "externe" (sintagmatice), relaționale (că în funcțiile cazurilor, comparația adjectivelor etc.)" (ibid.: 195). Felul în care șunt antrenate aceste elemente în dinamică limbilor (care șunt sisteme deschise, supuse
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
neasemuire"358. O dezechlibrare a ființei "ca act estetic nu numai în poezia propriu-zisă, ci și în poezia conținută în om"359: "Aurelian, tot ce spun eu domniei tale este o întrerupere a vieții mele. Aceasta este ruptura"360. Exemplul paradigmatic de ruptură îl găsește în primul vers din Oda (în metru antic): "Nu credeam să-nvăț a muri vreodată". Genialitatea acestui vers merge până la o maximă impersonalitate, până la dibuirea rupturii din materia profundă, microcosmică: "Mă tem uneori că acest vers
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]