452 matches
-
stabile, care deviază de la normele culturale și produc suferință sau alterări funcționale. Diagnosticul se bazează pe observarea tiparelor repetitive de comportament sau pe percepția tulburărilor care alterează activitatea socială. Tulburările de personalitate se împart în trei grupe: ciudat/excentric (personalitate paranoidă, schizoidă); teatrală/nehotărâtă (personalitate borderline, antisocială, narcisistă, histrionică); anxios/inhibat (personalitate dependentă, eschivantă, obsesiv-compulsivă) (Martin, 2005). TULBURĂRI INSTRUMENTALE - După Arcan și Ciumăgeanu (1980), există mai multe accepțiuni ale acestei noțiuni: este considerată o tulburare instrumentală marcantă dificultățile în însușirea citirii
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
paranoic / 127 Bibliografie / 129 Prolegomenon paranoic Paranoia (mai strident în America, mai discret în Europa) și-a anunțat ieșirea de pe "scena" psihopatologiei pe la mijlocul secolului XX, s-a retras oarecum în fundal, sub masca "tulburării delirante" ori a "tulburării de personalitate paranoide" și nu mică să ne fie mirarea dacă în următorii ani nu va coborî de-a binelea în sală și nu o vom vedea printre noi, "privitoare ca la teatru" - în vorbele lui Eminescu. Vom spune atunci, după modelul regelui
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
diagnoză și statistici în cazul tulburărilor mentale (1994) păstrează conceptul de "paranoia", prin care desemnează o tulburare mintală specifică, singura din această categorie de fapt, sub un alt apelativ însă, acela de "tulburare delirantă" (delusional disorder) ori "tulburare de personalitate paranoidă" (paranoid personality disorder). Subtipurile maladiei sunt, în continuare, identificate prin conținutul predominant al "nucleului delirant", așa cum făceau și "clasicii" psihiatriei (Sérieux-Capgras ori Kraepelin). În cele ce urmează, termenii de "paranoia" și "tulburare de personalitate paranoidă" sunt folosiți ca sinonime, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
și statistici în cazul tulburărilor mentale (1994) păstrează conceptul de "paranoia", prin care desemnează o tulburare mintală specifică, singura din această categorie de fapt, sub un alt apelativ însă, acela de "tulburare delirantă" (delusional disorder) ori "tulburare de personalitate paranoidă" (paranoid personality disorder). Subtipurile maladiei sunt, în continuare, identificate prin conținutul predominant al "nucleului delirant", așa cum făceau și "clasicii" psihiatriei (Sérieux-Capgras ori Kraepelin). În cele ce urmează, termenii de "paranoia" și "tulburare de personalitate paranoidă" sunt folosiți ca sinonime, pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
disorder) ori "tulburare de personalitate paranoidă" (paranoid personality disorder). Subtipurile maladiei sunt, în continuare, identificate prin conținutul predominant al "nucleului delirant", așa cum făceau și "clasicii" psihiatriei (Sérieux-Capgras ori Kraepelin). În cele ce urmează, termenii de "paranoia" și "tulburare de personalitate paranoidă" sunt folosiți ca sinonime, pentru a asigura uniformitatea înțelegerii. Preferința noastră pentru termenul mai vechi se explică prin natura istorică a subiectului discutat. Folosim, așadar, termenul pentru a ne referi la toate formele de deliruri megalomanice, erotomanice, somatice, gelozice, sau
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
unt, că depozitează lucruri ciudate în corp" (1867: 324, 328). În articolul Du délire des persécutions, publicat în anul 1852 în Archives générales de la médecine, Ernest-Charles Lasègue avansează ideea (nouă în psihiatria franceză, care ignora contribuțiile lui Griesenger) că delirurile paranoide (délires de persécutions) constituie o boală separată de nebunia nediferențiată. Psihiatrul francez deplânge faptul că până la el, din lipsa unor criterii omogene de clasificare, "sub eticheta comună de nebunie (aliénation), cele mai neasemănătoare forme de patologie au fost grupate la
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
apoi în Archiv für Psychiatrie, 1884), Emanuel Mendel readuce în atenția cercurilor științifice termenul de "paranoia" vorbind de "paranoia periodică", diferită de "paranoia adevărată" (delirul cronic sistematizat) și de psihozele afective. Ca o complicație "secundară" a melancoliei, observă psihiatrul, pacientul paranoid pune greșala pe seama celor din jur și nu pe seama sa, așa cum se întâmplă în cazul melancoliei (cf. Shorter 2005: 207). Într-o prelegere prezentată la Societatea medico-psihilogică (Société médico-psychologique) din Paris, în 1886, ale cărei idei vor fi dezvoltate în
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
Odată cu cea de-a IV-a ediție a manualului său de psihiatrie, Kraepelin distinge paranoia (die Verrücktheit) pe care o înțelege drept "un sistem uniform și progresiv de sistematizare a delirurilor, fără o sensibilă deteriorare mintală" (1907: 53) de ,,demența paranoidă" (dementia paranoides), caracterizată prin "persistența multor deliruri incoerente și schimbătoare, de natură persecutorie sau expansivă, dimpreună cu un grad moderat de excitare, și care se dezvoltă repede în demență", adică printre "procesele psihice degenerative" (1907: 257). Ceea ce până atunci era considerată
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
degenerative" (1907: 257). Ceea ce până atunci era considerată o psihoză unitară se transformă, în ediția a VI-a din 1899, în două forme distincte: "depresia maniacală" (incluzând o mare varietate de tulburări precum depresia majoră și tulburarea bipolară) și "demența paranoidă" (dementia paranoides), numită și paraphrenia, văzută acum ca o formă de "demență precoce" (dementia præcox). Paranoia este definită drept "o psihoză cronică progresivă, ce apare mai ales la vârsta adultă, caracterizată printr-o dezvoltare graduală a unui sistem stabil și
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
durează câteva decenii, iar singurele schimbări de comportament sunt cele legate de convingerile delirante. Se descriu următoarele subcategorii: paranoia, paraphrenia și dementia paranoides. ,,Parafrenia" (Paraphrenia), reintrodusă în practica psihiatrică de Kraepelin, delimitează un ansamblu de dereglări psihice plasate între schizofrenia paranoidă și paranoia propriu-zisă, care, deși prezintă unele asemănări cu ,,demența precoce" (dementia præcox), se dezvoltă mai târziu și mai încet decât aceasta, se caracterizează printr-o "dezvoltare mult mai ușoară a tulburărilor emoționale și voliționale", "armonia internă a vieții psihice
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
facultăți intelectuale (1919: 285). Se observă că pacienții suferind de parafrenie își păstrează, într-o mai mare măsură decât schizofrenicii, comportamentul în limitele normalului, voința lor este mai puțin afectată, la fel și capacitatea lor de comunicare cu alții. ,,Demența paranoidă gravă" (Dementia paranoides gravis) apare mai timpuriu, seamănă inițial cu paranoia, dar se manifestă printr-o "dezintegrare pronunțată a vieții psihice" în timp și, mai ales, prin "tulburări emoționale și volitive, din care cauză este considerată o formă de dementia
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
Dementia præcox (Schizophreniegruppe), Paul Eugen Bleuler scoate în evidență fundamentele pur psihogene ale paranoiei. Descriind-o ca o "reacție psihică" sau ca o "psihoză situațională", psihiatrul elvețian lărgea definiția afecțiunii pentru a include și cazuri ce reprezentau halucinații, o formă paranoidă de ,,demență precoce" (dementia præcox) pe care a denumit-o "schizofrenie", de la cuvintele grecești schizein (σχίζειν, "separă-desface-sparge") și phrēn, phren- (φρήν, φρεν-, "minte"), al cărei simptom principal este "divizarea" funcțiilor psihice (cf. Scharfetter 2001: 35). Bleuler credea că tipul de
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
categorii, mai ales cu schizofrenia, dar și prin prisma practicii de a o identifica după unele trăsături secundare, adevărata sa simptomatologie a fost ignorată și, în consecință, diagnosticele de "paranoia" practic au dispărut. În 1968 totuși, sub denumirea de "stare paranoidă" (paranoid state) se mai menționează o serie de tulburări psihotice a căror trăsătură fundamentală rămâne "un delir, în general de persecuție sau de grandomanie" din care derivă un anumit tip de afectivitate, de comportament sau de gândire, esențial pentru boală
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
mai ales cu schizofrenia, dar și prin prisma practicii de a o identifica după unele trăsături secundare, adevărata sa simptomatologie a fost ignorată și, în consecință, diagnosticele de "paranoia" practic au dispărut. În 1968 totuși, sub denumirea de "stare paranoidă" (paranoid state) se mai menționează o serie de tulburări psihotice a căror trăsătură fundamentală rămâne "un delir, în general de persecuție sau de grandomanie" din care derivă un anumit tip de afectivitate, de comportament sau de gândire, esențial pentru boală - deosebind
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
a căror trăsătură fundamentală rămâne "un delir, în general de persecuție sau de grandomanie" din care derivă un anumit tip de afectivitate, de comportament sau de gândire, esențial pentru boală - deosebind-o de psihozele afective ori de schizofrenii. Alături de "starea paranoidă involutivă" (numită și "parafrenia involutivă"), clasa cuprinde și paranoia, despre care se spune că este "o stare extrem de rară", caracterizată "prin dezvoltarea graduală a unui sistem paranoic, complex și elaborat, de regulă bazat pe interpretarea greșită a unui eveniment real
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
unui eveniment real". Pacientul se consideră adesea "înzestrat cu o abilitate deosebită, unică". În ciuda evoluției cronice, "starea nu pare să interfereze cu gândirea ori cu personalitatea pacientului". Totuși, parcă pentru a ilustra o anumită confuzie semiologică, se semnalează și "schizofrenia paranoidă", identificată prin prezența delirurilor de persecuție și de grandomanie, frecvent asociate cu halucinații prin atitudine ostilă și agresivitate consistentă, dar nepărând a dezorganiza personalitatea pacientului (DSM-II: 35-38). Maladia reapare în 1980 (DSM-III) și 1987 (DSM-III-R) sub o nouă titulatură, de
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
DSM-III) și 1987 (DSM-III-R) sub o nouă titulatură, de "tulburare delirantă" (delusional disorder), schimbarea denumirii fiind motivată și prin faptul că, în terminologia psihiatrică de limbă engleză, termenul de "paranoia", care desemnează un sindrom psihiatric specific, este uneori confundat cu "paranoid", care se poate referi fie la un grup de boli psihotice, la o dereglare a personalității, fie pentru a descrie în limbajul obișnuit o atitudine de furie, de suspiciune (Munro 2004: 45-46); ea rămâne, deocamdată, singura reprezentantă a vechiului grup
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
poate referi fie la un grup de boli psihotice, la o dereglare a personalității, fie pentru a descrie în limbajul obișnuit o atitudine de furie, de suspiciune (Munro 2004: 45-46); ea rămâne, deocamdată, singura reprezentantă a vechiului grup de afecțiuni paranoide, în condițiile în care vechea paranoia fusese oarecum lăsată în suspensie ca diagnostic larg folosit, multe cazuri de gelozie paranoică fiind privite drept schizofrenie. Abia în anii '80 ai secolului XX, cercetările privind paranoia cunosc un oarecare reviriment, dar ele
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
Tema psihozei este reluată de mulți autori, în înțelesuri uneori total diferite, alteori parțial împărtășite. În 1992, Organizația Mondială a Sănătății distingea sub apelativul de "tulburare delirantă persistentă" (persistent delusional disorder) un grup de afecțiuni psihice ce include paranoia, psihoza paranoidă, parafrenia (tardivă) și delirul senzitiv de relație (sensitiver Beziehungswahn) - un întreg sumar caracterizat prin dezvoltarea fie a unei monomanii, fie a unui ansamblu de deliruri îndelungate, cu un conținut variabil, dar frecvent persecutoriu, hipocondric, grandoman ori gelozic, neînsoțit de alte
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
o tulburare a gândirii caracterizată prin permanența ideilor delirante (cu alte cuvinte, prin constanța unor idei ce se manifestă în dezacord cu realitatea și convingerile împărtășite cu cei din jur), de al căror adevăr subiectul este însă ferm convins. Delirul paranoid utilizează oarecum același mecanism de interpretare pentru a se edifica; altfel spus, subiectul îl percepe în momentul apariției, dar atribuie experienței sale un sens diferit de cel real. Starea delirantă se caracterizează printr-o trăire modificată a lumii, în sensul
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
pe criterii subiective. Cel mai des, delirurile sunt clasificate după conținutul lor, pe baza temei delirante specifice (DSM-IV), astfel: Cunoscută și sub numele de "psihoză pasională", "sindrom Clérambault" sau "nebunia fetei bătrâne" (Kraepelin 1921), erotomania este un delir cu structură paranoidă și expresie personală, pacientul său tipic fiind o femeie de vârstă mijlocie, dezamăgită în dragoste și acum amorezată - tipologia a fost apoi dezvoltată (Kretschmer 1925). Delirul se manifestă sub forma unei viziuni idealizate a iubirii, văzută ca o relație spirituală
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
ființă; descris încă din secolul XIX-lea, el este de cele mai multe ori precursorul unui episod depresiv sau schizofrenic. ■ Tulburarea delirantă indusă (induced delusional disorder), într-o clasă distinctă (ICD-10: F.24) ce include "nebunia în doi" (folie à deux), tulburarea paranoidă sau psihotică indusă (induced paranoid or psychotic disorder) și psihoza simbiotică (symbiotic psychosis), este descrisă drept o maladie împărtășită de două sau mai multe persoane cu strânse legături sentimentale între ele, dintre care doar una suferă cu adevărat, dar care
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
XIX-lea, el este de cele mai multe ori precursorul unui episod depresiv sau schizofrenic. ■ Tulburarea delirantă indusă (induced delusional disorder), într-o clasă distinctă (ICD-10: F.24) ce include "nebunia în doi" (folie à deux), tulburarea paranoidă sau psihotică indusă (induced paranoid or psychotic disorder) și psihoza simbiotică (symbiotic psychosis), este descrisă drept o maladie împărtășită de două sau mai multe persoane cu strânse legături sentimentale între ele, dintre care doar una suferă cu adevărat, dar care, prin inducție, transferă boala celeilalte
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
inconsistentă, ceea ce face ca diferențierile să fie dificile. În secolul XIX-lea și la începutul secolului XX, când paranoia era un concept larg acceptat, aceasta era văzută ca membră a unui grup de boli ce mai includea parafrenia și schizofrenia paranoidă: prima, o boală ignorată azi, cea de a doua, plasată alături de schizofrenie. În plus, există maladii precum parafrenia târzie (late paraphrenia), a cărei incidență este tot mai recunoscută, dar și sindroame delirante, a căror proveniență este puțin cunoscută (Munro 2004
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
și nu fără importante consecințe medico-legale, relansează dezbaterea despre structura psihică, caracter, temperament și personalitate. Să nu trecem totuși mai departe fără a vedea criteriile de diagnostic pe care DSM-5 (301.0; F60.0) le stabilește pentru tulburarea de personalitate paranoidă: A. O neîncredere și suspiciune totală față de alții, astfel că intențiile acestora sunt interpretate ca răuvoitoare, începând precoce în perioada adultă și prezente într-o varietate de contexte, după cum este indicat de patru (sau mai multe) dintre următoarele: 1) suspectează
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]