45,675 matches
-
ea și-o mai dorește încă". Drept care autoarea va face ani de zile, cu trenul sau cu mașina, la fiecare sfârșit de săptămână, drumul obositor până la casa de bătrâni unde mama ei ca și toate "ființele care o populează sunt parcă învelite într-un celofan invizibil" (imaginea învelișului de celofan revine obsesiv ca semn al inexorabilei înstrăinări: deși încă aproape, mama nu mai e aici, ci trece lent spre moarte). Teamă și speranță, îngrijorare și bucurie vor marca fiecare dintre reîntâlnirile
Memoria salvată by Constanța Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/15407_a_16732]
-
o construcție de supraimpresii, de trăsături îngroșate sau estompate, cu întretăieri de planuri, cu ascuțite reflecții asupra unei alte confruntări: cea cu prezentul generației tinere, ale cărei mentalități, comportamente, gusturi, limbaj autoarea le înțelege dar de care, nemărturisit, se simte parcă mai puțin atrasă. Toate aceste meandre se adună până la ultima pagină în acel șuvoi misterios din care s-au născut viața și memoria mamei. Este o poveste a iubirii și trădării, a contopirii și a desprinderii vieților, a demontării și
Memoria salvată by Constanța Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/15407_a_16732]
-
care îi știu pe dinafară rolurile, replicile, intrările, costumele, locul unde stătea pe scenă își amestecau plînsul cu rîsul. În absență, Tomiță este atît de prezent. Imaginea lui din Revizorul. În alb și negru. Un primar cu galoane. Surîde mirat, parcă ar mai fi pus la cale o farsă care i-a ieșit, și ar vrea să ne cuprindă în brațe, cald și șugubăț, pe toți și să șoptească sau să irumpă vulcanic: Chiar ați crezut că am plecat? Am avut
O, ce zile frumoase! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15404_a_16729]
-
infinită a întâlnirii cu noi romane ale lui Camilo José-Cela sau ale tinerilor autori de limbă spaniolă deloc traduși la noi. Cele Douăsprezece povestiri călătoare scrise acum 20-25 de ani și publicate în 1992 sunt astăzi o binevenită recuperare, dar parcă n-ar strica să cunoaștem și creații literare "la zi". Măcar pentru binele tinerilor noștri prozatori. García Márquez Douăsprezece povestiri călătoare, traducere din limba spaniolă de Tudora Șandru Mehedinți, Editura Rao, București, colecția Rao special, 154 p., 169.000 lei
Despre alte morți "anunțate" by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15416_a_16741]
-
Gheorghiu am rămas însă prieten, deși ocaziile de a ne vedea, după consumarea detenției, au fost destul de rare. Din când în când, l-am mai întălnit în sălile întunecoase ale revistei "Cronica" sau pe stradă, mișcându-se fără grabă și parcă neatent la lume, în timp ce ochiul său înregistra cu siguranță forme și culori, descifra sensuri, articula idei, în slujba cărora a pus deopotrivă penelul și pana. Era, neîndoielnic, un artist aparte, al cărui mesaj nu era lesne sesizabil și nici nu
Ușile lui Val Gheorghiu by Alexandru Zub () [Corola-journal/Journalistic/15433_a_16758]
-
fiindcă nu era o simplă secvență de parcurs, ci o materie susceptibilă de noi și noi investigații, dincolo de retorica rutinieră ce amenința îndeobște arta. Peisaje urbane, case, acoperișuri, interioare, figuri stilizate la maximum, pe linia unei prestigioase tradiții plastice, aunțau parcă un "muzeu imaginar" în expansiune, a cărui formă ultimă (dacă există) nu se putea bănui. Toate se întemeiau pe o reflecție severă, sistematică, asupra realului, sugerând în același timp o reverie superioară, capabilă să inducă un efort de comprehensiune, a
Ușile lui Val Gheorghiu by Alexandru Zub () [Corola-journal/Journalistic/15433_a_16758]
-
nostru e plin de referințe consonante. Poarta maramureșeană, somptuoasă, are și o replică modestă, acea ușă strâmtă și scundă prin care se intră numai "lăturiș", silind pe oricine să-și vadă măsura. Un călător ostenit, un pelerin al speranței așteaptă parcă toate ușile. Din atâtea uși întâlnite în urbea unor osteneli cvasicincantenare, Val Gheorghiu a ales câteva, îndeosebi din spațiul civil, pentru a le fixa pe pânză și a le rândui apoi într-o expoziție, la Iași (1995) și la Veneția
Ușile lui Val Gheorghiu by Alexandru Zub () [Corola-journal/Journalistic/15433_a_16758]
-
Regina nopții moartă" putea trece nevăzută peste grădini, peste păduri, peste drumuri, peste întinsuri, peste ape, dar a trecut pe aci, pe deasupra geamului scund, și odată cu ea, timpul s-a oprit din mers." (subl. n.) Obsesia lunii la care priveau parcă vrăjite adolescentele de la pensionul de domnișoare Bolintineanu, după cum mărturisea Hortensia Papadat-Bengescu în autobiografia scrisă pentru revista "Capricorn" (și publicată mai apoi în "Adevărul literar și artistic", în 1937) "pe nopțile cu lună plină, sunt vegheri interzise în fața ferestrei prin care
Eminescu în proza Hortensiei Papadat-Bengescu by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/15429_a_16754]
-
impact considerabil. Acolo, noi, spectatorii așezați pe scenă, pe gradene, tot ca într-un fel de amfiteatru, vedeam o sală plină cu mirese, pe locurile pe care le ocupă de obicei aceia care vin la teatru. Acum, în amfiteatru stau parcă multe statuete, colorate puternic, viu. Un merit indiscutabil al scenografelor Iuliana Vîlsan și Adriana Urmuzescu. Ideea dublului, una din temele obsedante ale lui Mihai Măniuțiu (Richard al III-lea, Omor în catedrală și Caligula alcătuiesc o trilogie ce stă pe
Fluturi de Ceylon by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15430_a_16755]
-
facă concesii pe această linie, el era sincer În aceste aprecieri. Cele mai valoroase poezii oglindesc dragostea ei, ca un adevărat jurnal poetic de dragoste, cuprinzând toată gama de sentimente: bucurii, supărări, momente pasionale, revolte, temeri, mărturisiri, Împăcări” Versurile ei parcă stabilesc o complicitate cu cititorii. Au valoarea sincerității și a unei grații de necontestat: De câte ori am tresărit La fiece mișcare, Crezând că poate vei veni O, dulce alinare. De câte ori am plâns Văzând că noaptea vine Și lampa singură s-a
Veronica Micle. In: Editura Destine Literare by Elena Buică () [Corola-journal/Journalistic/81_a_329]
-
fi căutată, Semnele mele distincte sunt încântarea și disperarea. Pisica din casa pustie Cu moartea ta - nu speria pisica. Căci ce să facă sărmana într-o casă pustie să se cațăre pe pereți? să se alinte preumblându-se printre mobile? Nimic parcă nu-i schimbat și totuși nu-s la locul lor. Parcă sunt înțepenite lucrurile și totuși date la o parte. Iar seara, seara lampa nu se mai aprinde. Se-aud pași pe scări, dar nu sunt pașii cunoscuți. Mâna care
Poeme de Wislawa Szymborska by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/15436_a_16761]
-
casa pustie Cu moartea ta - nu speria pisica. Căci ce să facă sărmana într-o casă pustie să se cațăre pe pereți? să se alinte preumblându-se printre mobile? Nimic parcă nu-i schimbat și totuși nu-s la locul lor. Parcă sunt înțepenite lucrurile și totuși date la o parte. Iar seara, seara lampa nu se mai aprinde. Se-aud pași pe scări, dar nu sunt pașii cunoscuți. Mâna care pune peștele în farfurie nu-i cea care i-l punea
Poeme de Wislawa Szymborska by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/15436_a_16761]
-
dirijat impecabil schimbul de energii între protagoniști, între aceștia și spectatori, într-un crescendo bine punctat de jocul actorilor. Cine urmează să fie scos la lecție? Ploaia bate în geamul-fereastră încastrat în bufetul țărănesc. Un pian și o vioară cîntă, parcă, un cîntec de înmormîntare.
O scamatorie by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15456_a_16781]
-
dar nu uităm nici cruciadele (se vorbește îndelung despre "al nostru" Nicopole, 1396, socotit "un dezastru istoric" pentru apuseni - regândire a războiului nu numai din punctul de vedere al "dreptății" sau "nedreptății" religioase) sau turnirurile, "barbariile și primitivismele". Uneori, autorul parcă ne face cu ochiul din peisajul strict contemporan: o căpetenie a poliției se duce la slujbă doar precedat de doi muzicanți în exercițiu ("strămoșii" girofarurilor...), un "ales" în Parlament refuză să primească funcția, și, oroare! este executat - iar capul tranșat
Capul tranșat al parlamentarului by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15461_a_16786]
-
dar și unei nuvele inedite, Indiferentul, descoperită de același Philip Kolb, cartea se deschide și spre alte zone, îndepărtându-se ușor, în aparență, de tema centrală, dar de fapt construindu-i acesteia un context mereu imprevizibil. În centrul acestuia, și parcă deplasând brusc și centrul de greutate al cărții, al cărei stil devine unul al notației puternic colorată afectiv: vizita autoarei la Martha Bibescu, memorabilă, impresionantă mărturie; vizita autoarei la Illiers-Combray, prin legendare locuri proustiene. Suntem apoi plimbați prin opera lui
O cercetare biografică by Irina Mavrodin () [Corola-journal/Journalistic/15497_a_16822]
-
Rânzei, punând cursive, onest, să nu reiasă că-mi arog cumva vreun drept, nepermis, de autor... Iat-o: " Era una din teoriile lui de tip care doar vede orice, fără să i se întâmple ceva." N-am zis nimic. Dar parcă ar fi șterpelit-o din Faulkner. Rânzei, fiind un aiurit, nu că ar fi incorect... "Zuliși din Willi! - îl luai repede, - din dulgher, din zugrav, factor poștal, aviator, nenorocitule!"... "- Să mor, na, dacă", - făcea, "habar n-am..." Să se fi
Tocmeala by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15496_a_16821]
-
să-și facă publice averile, telegenicul fost candidat la președinție a lătrat scurt: e împotrivă, pentru că ar însemna să-i invite pe hoți să dea atacul. Să auzi și să nu crezi: va să zică, democrația e bună, însă nu pentru căței! Parcă nu acesta era mesajul cu care ne obișnuise partidul maghiarilor din România. Parcă nu acestea erau idealurile în numele cărora mințile normale ale țării au apărat, de oricâte ori a fost cazul, U.D.M.R.-ul. E mai puțin important că în virtutea
Stridența cu ifose democratice by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15484_a_16809]
-
e împotrivă, pentru că ar însemna să-i invite pe hoți să dea atacul. Să auzi și să nu crezi: va să zică, democrația e bună, însă nu pentru căței! Parcă nu acesta era mesajul cu care ne obișnuise partidul maghiarilor din România. Parcă nu acestea erau idealurile în numele cărora mințile normale ale țării au apărat, de oricâte ori a fost cazul, U.D.M.R.-ul. E mai puțin important că în virtutea "construcției sale clientelare" (cum îl definește dl Bakk Miklos) U.D.M.R.-ul "încearcă
Stridența cu ifose democratice by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15484_a_16809]
-
împreună "decît" acel copil dependent... O mamă, costumieră de teatru, șomeră, cu bască retro și gesturi teatrale, hotărîtă să "tragă" de copil, să-l antreneze pentru și întru "normalitate" (Victoria Cociaș, uneori cu un aer de duritate "SS-istă", provenit, parcă, din altă piesă). Un tată polițist de cartier, care lucrează numai noaptea, ca ziua să stea cu copilul, un personaj din care Dorel Vișan construiește, cu naturalețea-i inconfundabilă, un om cu temperament dublu, dacă se poate spune așa: acru
Cinema cu handicap by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15504_a_16829]
-
picior greșit)... Finalul împinge filmul într-o direcție falsă: copilul e urcat de tată, cu chiu cu vai, pe scara unui tobogan uriaș, de unde își dă drumul, apoteotic! Ca și cînd depășirea unui handicap ar însemna, neapărat, mimarea "normalității"... Intuind, parcă, eroarea, autorul îi lipește acestui final o declarație concluzivă, a copilului, extrasă ca dintr-un jurnal vizual ( cu frînturi risipite și în restul filmului): "deci după părerea mea nimeni nu are nici o vină, trebuie să-mi duc crucea mai departe
Cinema cu handicap by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15504_a_16829]
-
Mircea Mihăieș (Pamflet de la peluză) Stadioanele și, în general, mediile sportive au devenit în România medii ideale de criminalitate. în jurul terenurilor de fotbal se desfășoară tot felul de activități parcă inspirate de codul penal. Aici s-au strigat cele mai îngrozitoare lozinci anti-țigănești și antievreiești. Indivizi aflați între două pușcării ajung, cât ai zice pește, liderii unor adevărate bande de infractori, desperados recrutați de prin cartierele rău famate. Gata să
Sinuciderea prin diminutive by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15511_a_16836]
-
aminte că, de pildă relația mea cu Horia Patapievici, care e totuși dintr-o generație mai tînără, a început cu o polemică. Am avut niște observații de făcut la un articol al lui, el mi-a răspuns... În revista "22" parcă... Exact. Asta nu m-a făcut însă opac la calitățile pe care el le dovedise deja, și pe care le-a confirmat ulterior. Pînă și mobilizarea cvasi-isterică a criticilor săi (nu vreau să devin paranoic la rîndul meu și să
"Să recuperăm obiceiul de a nu fi de acord cu cineva fără a-i dori Dispariția" by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/15476_a_16801]
-
aer de boieri. De antebrațul fiecăruia atîrna o pungă de plastic transparentă. Pe fundul fiecăreia se lățeau unsuroase niște brînzoaice. Degetele intrau lacome, cu tot cu mînecile negre, din piele, și se chinuiau să smulgă o bucată. Da' ce să vezi? Brînzoaica parcă-i vie! Sare în sus, în jos, în lături, se trage pe pereții pungii, alunecă, marcîndu-și traseele prin mari urme de grăsime ce se întind lasciv. Îmbrăcați la fel, mergînd la fel, luptîndu-se la fel, cei doi înving la fel
Actualitatea by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15521_a_16846]
-
juma' de secul cu un puști care n-a împlinit nici zece ani, mă mir și azi... Dar vorbeam unul cu altul. Cu întrebări și răspunsuri. Ca doi oameni mari. De la nea Garabet, cum îi spuneam câteodată, rar, cu teamă parcă să nu-l jignesc, întrucât nu semăna deloc cu ceilalți târgoveți,... de la el auzisem, în urma unor astfel de discuții, că "noi ajungeam om mare!" - cum vorbea el mai tot timpul la imperfect, trăgându-i-se de la arabă, mare iubitoare de
Prietenul meu greu, Garabet -variantă- by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15522_a_16847]
-
că la această interogație un filosof ar răspunde cu un "Nu!" hotărît, ar nega că se poate dezlega taina prădat de uneltele explicației discursive. În schimb, un scriitor n-ar tăgădui atît de ferm, ar fi înclinat să zică: "Poate!", "Parcă!" sau "Cîteodată da!" Cu ce temei? El beneficiază de roadele unei experiențe, poate menține uneori o acțiune și în ramele închipuirii din vis, renunțînd la prozaica deșteptare. Derrida insistă asupra regretului celui sustras plăcerii de a vagabonda în mirific și
Șalul, pălăria de paie, pasărea cu penaj colorat by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/15520_a_16845]