830 matches
-
zâmbitoare, cu mersul drept, sprințar, un pic jenată, chiar dacă încerca să-și ascundă starea emoțională. M-am lăsat condus spre stația de tramvai refuzând de a fi ajutat la bagaje. După cât era de subțire la trup așa cum se distingea prin pardesiul din stofă fină, asortat cu o eșarfă elegantă din mătase, imprimată cu desene mari, florale, ce-i acoperă un întreg umăr, mă gândeam că oricât de ușor ar fi fost bagajul meu, tot s-ar fi simțit presiunea lui asupra
SUB TEIUL LUI EMINESCU, A RĂSĂRIT IUBIREA. de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1195 din 09 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383438_a_384767]
-
-l lasă să-ți vadă disperarea. Apoi scotoci prin buzunar și scoase altă lista: flori, lapte, tequila și prezervative. Decise că nu era lista bună, așa că o bagă în gură și o mânca. Tom intra în salon, îmbrăcat într-un pardesiu negru care-l făcea să arate ca un zeu. Ea-și aduse aminte de săptămânile în care-l pândise și-n care-și imaginase cum ar fi fost dacă ar fi făcut dragoste cu ea. Fusese doar un vis care
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383533_a_384862]
-
-l lasă să-ți vadă disperarea. Apoi scotoci prin buzunar și scoase altă lista: flori, lapte, tequila și prezervative. Decise că nu era lista bună, așa că o bagă în gură și o mâncă.Tom intra în salon, îmbrăcat într-un pardesiu negru care-l făcea să arate ca un zeu. Ea-și aduse aminte de săptămânile în care-l pândise și-n care-și imaginase cum ar fi fost dacă ar fi făcut dragoste cu ea. Fusese doar un vis care
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383533_a_384862]
-
Decay - Pearl C Hsiung#Spray ... V. LITERA STACOJIE, de Lorena Georgiana Craia , publicat în Ediția nr. 2291 din 09 aprilie 2017. Într-un sertar, cu o scrisoare, Penița timpului azi moare; Cireșe-n slove stacojii, Grâu în lumini lumânărií, Un pardesiu pentru stafii, În ore reci și purpurii. La geamul vechi, o rândunea Așteaptă primul fulg de nea, Așa cum eu aștept, tăcut, Ecoul lumii desfăcut, Pe care iarba a crescut În drumul nostru-aproape mut. Îmi sună-n minte-o mandolină. Pe
LORENA GEORGIANA CRAIA [Corola-blog/BlogPost/385222_a_386551]
-
umbrește umbra ta, E-un Univers cu-o piatră grea, Care-și scufundă timpul nou În vechi iubiri ... Citește mai mult Într-un sertar, cu o scrisoare,Penița timpului azi moare;Cireșe-n slove stacojii,Grâu în lumini lumânărií,Un pardesiu pentru stafii,În ore reci și purpurii.La geamul vechi, o rânduneaAșteaptă primul fulg de nea,Așa cum eu aștept, tăcut,Ecoul lumii desfăcut,Pe care iarba a crescutîn drumul nostru-aproape mut. Îmi sună-n minte-o mandolină.Pe coarda-ntinsă
LORENA GEORGIANA CRAIA [Corola-blog/BlogPost/385222_a_386551]
-
anchior a lui Brâncuși, făcută din bumbac tricotat (preț de pornire 1.650 euro); - trei perechi de andrele confecționate de artist și având capete din dopuri de vermut, respectiv șampanie și vin (preț de pornire 1.270 euro fiecare); - un pardesiu Burberrys, posibil folosit de Constantin Brâncuși drept halat de lucru (preț de pornire 4.250 euro); - o cădelniță creată de sculptor și utilizată în atelierul din Impasse Ronsin; - o fotografie inedită cu Constantin Brâncuși tăind un bloc de piatră pentru
BRÂNCUȘI-OMUL „PARTICIPĂ” LA SUBSCRIPȚIA PUBLICĂ PENTRU BRÂNCUȘI-ARTISTUL [Corola-blog/BlogPost/92359_a_93651]
-
Își dădeau imediat seama că sîntem străini și, cum e mai rău, străini de-ai lor. Am văzut casa Margarethei, all die alten Gassen, locurile pe unde a umblat tînărul Goethe. Am intrat În catedrale. Am văzut femei bătrîne În pardesie negre, cu pălării mici de fetru trase pe frunte cum erau și la noi, la Maiandacht, așteptînd să le vină rîndul la Weihwasserkessel. Frankfurtul mi-a amintit de Sibiu, mai ales de Ursuline. Apropo, i-am Întîlnit aici pe Willi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
să alung tentația și să las treaba asta pe seama profesioniștilor. Dar eram deja acolo, trebuia măcar să fac ceva... am deschis ușa dulapului. Buzunarele hainelor lui Lee scoteau la iveală șervețele mototolite, bonuri fiscale, câteva monede rătăcite. Am verificat cele două pardesie ce atârnau pe ușa dormitorului; nimic în buzunarele lor în afară de o pereche de mănuși din piele bej. în partea de jos a șifonierului n-am descoperit altceva decât perechi de pantofi împrăștiate, la fel cum pe rafturi erau numai haine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
un loc unde să se oprească. Asumându-mi riscul, am parcat mașina într-un loc de parcare gol și m-am ales cu o serie de înjurături de la un bărbat care așteptase să intre în același loc. în josul străzii zăream pardesiul din piele de cămilă al Laurei Archer intrând într-o clădire impresionantă. Am așteptat până când șoferul spurcat și-a epuizat repertoriul și am oprit motorul; apoi am încuiat mașina și am început să merg pe jos pentru a investiga următorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
fermecător, întâmplător lefter și fără acoperiș deasupra capului! O voce șoptise în urechea lui Feifel tot timpul: - Ia-l cu tine acasă! E păcat să lași un tânăr atât de plăcut să înghețe în stradă. Severino era îmbrăcat într-un pardesiu subțire și pe deasupra mai era și mort de foame. Așa că Feifel l-a invitat la restaurant, apoi, fermecat de felul de a povesti al tânărului, a spus: - Vino acasă la mine, soția m-a părăsit, așa că poți dormi în camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
a fetițelor din căruță, care se Îmbrățișară și chicotiră, chipurile Înfricoșate, deși le amuza goana bezmetică. Gospodarul era-ntr-un costum de tweed englezesc (căci nu trebuie să omitem acest amănunt din cauza biciului nou, abia cumpărat), peste care purta un pardesiu tot din tweed englezesc, dar cu-n alt desen. În măsura În care aparențele nu Înșală, și În ciuda oboselii evidente, dădea impresia unui om mulțumit de sine, nu din pricina biciului cumpărat (era un fleac), ci fără Îndoială și a treburilor bine făcute. Fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
pixul, ia aminte, așa Încît umblă cu grijă, că În afacerea asta cu cărțile nu te poți Încrede nici În fișiere. Se Înnopta cînd am ieșit din nou pe strada Canuda. O briză răcoroasă pieptăna orașul, iar Barceló Își scoase pardesiul ca să i-l pună Clarei pe umeri. Nevăzînd o ocazie mai adecvată, spusei Într-o doară, ca unul care nu dă prea multă importanță, că, dacă pofteau, puteam să trec a doua zi pe la ei pe acasă ca să citesc cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
pic ușa și Îmi făcu semn să mă strecor Înăuntru. Vestibulul Întunecat și insondabil mirosea a ceară arsă și a umezeală. Se putea auzi o picurare intermintentă În beznă. Isaac Îmi Întinse opaițul ca să-l țin În timp ce el scotea din pardesiu un mănunchi de chei care ar fi stîrnit invidia unui temnicer. Conjurînd vreo știință necunoscută, nimeri cheia pe care o căuta și o introduse Într-o Încuietoare protejată de o carcasă din sticlă umplută cu relee și cu roți dințate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
am să-ți explic cîte ceva despre Încuietori. L-am urmat prin coridoarele pe care mi le aminteam cu fresce de Îngeri și himere. Isaac ținea opaițul ridicat, proiectînd o bulbucire intermitentă de lumină roșiatică și evanescentă. Șchiopăta ușor, iar pardesiul de flanel destrămat pe care Îl purta semăna cu un văl funebru. Mi se păru că individul acela, situat undeva Între Caron și bibliotecarul din Alexandria, s-ar fi simțit de minune În paginile lui Julián Carax. — Știți ceva de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
am Încurajat-o eu. Ai să vezi ce bine ai să te simți. Uite, ți-o Împachetez eu În timp ce Fermín Își ia jacheta. Fermín a dat fuga În dosul prăvăliei să se pieptene, să se parfumeze și să-și tragă pardesiul. I-am strecurat cîțiva duros de la casă ca s-o poată invita pe Bernarda. Unde s-o duc? Îmi șopti el, emoționat ca un copil. Eu aș duce-o la Els Quatre Gats, i-am zis. Căci, după cîte știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
măturători ce păreau să curețe orașul cu penelul, fără grabă și cu tușe poantiliste. Încă de pe atunci, Barcelona Începea să se umple de automobile, iar În dreptul semaforului de pe strada Balmes am văzut postate, pe ambele trotuare, cvadrigi de amploiați cu pardesie cenușii și privirea Înfometată, mîncînd din ochi un Studebaker ca și cînd ar fi fost vorba de o cupletera În halat de noapte. Am urcat pe Balmes pînă la Gran Vía, trecînd de semafoare, tramvaie, automobile și chiar motociclete cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
luciditate Lui Pilar, zilele toate. Lui Manuel Vásquez Montalbán, în viață „Să urlăm, spuse câinele“. Cartea glasurilor Rea vreme pentru votare, se plânse președintele prezidiului adunării electorale numărul paisprezece după ce închise cu violență umbrela îmbibată cu apă și dezbrăcă un pardesiu care nui folosise prea mult de-a lungul celor patruzeci de metri de trap gâfâit, din locul unde lăsase mașina până la ușa pe care, cu sufletul la gură, tocmai intra. Sper că nu sunt ultimul, îi spuse secretarului care îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
jos cu votul alb, jos cu starea de asediu, moarte trădătorilor, făcea o justiție sumară. Comisarul ajunsese la barieră. Bărbatul îl privi fără să se miște. Avea degetul mare al mâinii stângi încârligat de curea, mâna dreaptă băgată în buzunarul pardesiului, totul prea natural ca să fie autentic. E înarmat, are pistol, gândi comisarul și spuse, Timpul ajunge întotdeauna. Bărbatul nu zâmbi, nu clipi, spuse, Oh, nu, niciodată nu e timp, și atunci îi înmână plicul, poate acum își vor da bună ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
așa cum i se ordonase, Răspunderea mea, albatros, a încetat în momentul în care mesagerul dumneavoastră, după ce a lăsat pistolul pe care-l avea în mână, da, am văzut eu bine că avea un pistol, a scos mâna dreaptă din buzunarul pardesiului ca să ia plicul, Dar plicul era gol, l-am deschis eu, ar țipa ministrul, Asta nu mai e treaba mea, albatros, ar răspunde el cu seninătatea celui perfect împăcat cu conștiința sa, Știu foarte bine ce vreți dumneavoastră, ar țipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
în scrisorile care le soseau de la firma providențial, s.a., asigurări&reasigurări, era vorba de chestiuni importante și demne de toată atenția informativă. Acum comisarul va ieși din nou. Puse cele două scrisori într-unul dintre buzunarele interioare ale sacoului, îmbrăcă pardesiul, deși vremea era dintre cele mai blânde care se puteau dori în acea perioadă a anului, după cum, de altfel, s-a putut dovedi de visu deschizând fereastra și privind norii albi, răzleți și lenți, care treceau acolo sus. S-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
a anului, după cum, de altfel, s-a putut dovedi de visu deschizând fereastra și privind norii albi, răzleți și lenți, care treceau acolo sus. S-ar putea ca și un alt motiv puternic să fi tras în balanță, în realitate, pardesiul, mai ales purtat în stilul impermeabil, cu cordon, e un fel de semn distinctiv al detectivilor din epoca clasică, cel puțin de când raymond chandler a creat figura lui marlowe, până într-atât încât e la îndemâna oricărui cititor de cărți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
epoca clasică, cel puțin de când raymond chandler a creat figura lui marlowe, până într-atât încât e la îndemâna oricărui cititor de cărți de tip hoții și vardiștii categoria crimă, care vede un individ cu pălărie cu borurile lăsate și gulerul pardesiului ridicat, să proclame imediat că e humphrey bogart aruncându-și pieziș privirea pătrunzătoare printre marginea gulerului și marginea pălăriei. Acest comisar nu poartă pălărie, umblă cu capul descoperit, așa l-a determinat moda unei modernități care detestă pitorescul și, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
în parc, se așeză pe banca unde stătuse cu soția medicului și-l cunoscuse cu adevărat pe câinele lacrimilor. De acolo vedea lacul și femeia cu găleata înclinată. Sub pom era încă un pic răcoare. Își acoperi picioarele cu poalele pardesiului și se așeză comod suspinând de satisfacție. Bărbatul cu cravata albastră cu buline albe veni prin spate și-i trase un glonț în cap. După două ore ministrul de interne susținea o conferință de presă. Era îmbrăcat cu cămașă albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
nu vorbim despre asta! aproape că a țipat Amory. Nici o vorbă! Sunt obosit și terminat. Tom l-a privit Întrebător, după care s-a lăsat În fotoliu și și-a deschis caietul de italiană. Amory și-a aruncat pe podea pardesiul și pălăria, și-a desfăcut nasturele de la guler și a luat din raft, la Întâmplare, un roman de Wells. „Wells e rațional“, și-a spus, „iar dacă n-are efect, Îl citesc pe Rupert Brooke“. A trecut o jumătate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
prefăcuse că doarme. Apoi sperase ca el să se răzgândească, să nu mai plece. Apoi... Mișu se uită cu groază: nu, Mariana nu avea nici un bagaj la ea. - Vii cu mine? Microfoanele așteptau răspunsul Marianei, care își trase mai bine pardesiul peste cămașa de noapte. - Păi nu... nu acum... - Te iubesc. - Te iubesc. Telespectatorii plângeau. Will Smith plângea. Dar nu putea încă să plece: avea pistele lui. - Te aștept, minți Mișu. - Voi veni, minți Mariana. Telespectatorii erau fericiți. Will Smith era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]