KorAP: Find »[drukola/base=parietal & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...7 8 9 ...55 >

1,373 matches

Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2283

completă în condiții bazale (oxigen foarte redus în sinusul coronar; diferență arteriovenoasă mare). Acest fapt permite folosirea consumului de oxigen ca indicator adecvat pentru evaluarea lucrului mecanic cardiac, deoarece consumul de oxigen este proporțional cu produsul forță-timp (tension-time index). Tensiunea parietală, contractilitatea și frecvența cardiacă (mai ales prin efectul său asupra forței) determină consumul de oxigen al miocardului. In general costul metabolic al încărcării presionale este mai mare decât al încărcării de volum (de exemplu hipoxia se instalează mai ușor în

Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban (2008) [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2283]
compararea cu trasee patologice tipice poate fi deosebit de eficace. 12.4. Contracția și relaxarea miocardului: ciclul cardiac Inima ca organ este specializată exclusiv pentru punerea în mișcare a sângelui (funcție de pompă). Energia mecanică potențială necesară apare sub formă de tensiune parietală activă a miocardului ventricular în timpul contracției sale (sistolă). Atriile funcționează ca și camere de admisie pentru fiecare pompă ventriculară și contribuie activ la umplerea ventriculară prin sistola atrială. Din punct de vedere strict fiziologic generarea potențialului de acțiune la nivel

Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban (2008) [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2283]
0,5 s) și diastolă (relaxare, 0,3 s), cu modificări corelate de presiune și volum pentru fiecare din camere (fig. 40). In cadrul sincițiului miocardic celulele "se inseră" una pe alta. Ca urmare, contracția lor duce la cresterea tensiunii parietale, cu creșterea presiunii intracavitare (conform legii Laplace). Presiunea ventriculară o depășește imediat pe cea atrială și se închide valva AV, trecându-se în faza de sistolă izovolumică (30 50 ms), în care valvele atrioventriculare și semilunare sunt închise. Această contracție

Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban (2008) [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2283]
inele fibroase ce sunt parte componentă a scheletului fibros al cordului. Valvele atrioventriculare nu se răsfrâng spre atrii (nici la presiune ventriculară maximă), deoarece sunt ancorate de mușchii papilari, prin cordaje tendinoase. Mușchii papilari se contractă simultan cu miocardul ventricular parietal și astfel tensionează suplimentar cordajele tendinoase. Valvele pot fi afectate de insuficiență (nu se închid bine și sângele refluează) sau stenoză (nu se deschid bine și sângele nu trece cu ușurință prin orificiul îngustat). Derularea sistolei și diastolei atriale poate

Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban (2008) [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2283]
medulosuprarenală. Reflexul chemoreceptor ar putea fi implicat în undele Mayer (25-50 mHz) observate în hipotensiune. Reflexul voloreceptor Reflexul voloreceptor se bazează pe receptori de presiune joasă (de întindere), care sunt localizați în atrii și arterele pulmonare și detectează nivelul tensiunii parietale pentru a regla presiunea venoasă și returul venos. Receptorii atriali sunt de tip A, ce descarcă mai ales în sistola atrială, și de tip B, ce descarcă mai ales în telediastolă, la umplerea atrială maximă. Efectele activării voloreceptorilor sunt vasodilatația

Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban (2008) [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2283]
difuzie (max. 25 μm de la o celulă oarecare la cel mai apropiat capilar), prin 1010 capilare (sistemice) în întregul organism. Capilarele au următorii parametri morfologici: 4-9 μm diametru, 0,5 μm grosimea peretelui, ~500 m2 suprafață totală a peretelui, fante parietale largi de 7 nm. Ultimele ramificații arteriale sunt metarteriolele, care împreună cu sfincterul precapilar reprezintă ultimul etaj care asigură distribuția fluxului sanguin și reglarea acesteia; datorită vasomoției circulația prin fiecare capilar este intermitentă. 14.1. Activitatea contractilă a mușchiului neted vascular

Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban (2008) [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2283]
origine endotelială, peptidul endotelin este reprezentativ. Astăzi implicațiile endoteliului în hemodinamică prin controlul calibrului vascular sunt din ce în ce mai mult privite prin prisma unității morfo-funcționale pe care acesta o realizează cu mușchiul neted vascular și cu elementele de inervație prezente la nivel parietal. In acest context importanța factorilor derivați din endoteliu în geneza și evoluția unei largi varietăți de boli este recunoscută și intens investigată, atenuarea eliberării de EDRF fiind asociată cu evoluția ateroslerozei, diabetului, cancerului, etc. Un rol funcțional important al endoteliului

Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban (2008) [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2283]
albă în ~15 s; stimularea mecanică induce contracția sfincterelor precapilare. Dacă stimularea este suficient de puternică apare răspunsul triplu: eritem în 10 s (dilatație capilară ca răspuns direct la presiune), edem și papulă în 10 min. (edem datorat creșterii permeabilității parietale, parțial mediată de receptori histaminergici H1 și arteriolo-dilatație prin reflex de axon). Acest reflex este de tip nociceptiv, determinat de stimularea terminațiilor nervoase amielinice. Impulsurile din fibrele senzitive sunt conduse prin ramificații speciale înapoi la vase, unde eliberează substanța P

Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban (2008) [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2283]
rămase deschise. Pe măsura creșterii presiunii transmurale forma secțiunii transversale se modifică spre elipsă și cerc, cu creșterea ariei corespunzătoare. Acest fenomen se reflectă în porțiunea plată a relației presiune-volum. La creșteri ulterioare de presiune transmurală (>10 cm H2O), tensiunea parietală urmează legea Laplace pentru secțiune circulară, iar panta curbei presiune-volum este mult mai mare. De fapt complianța venelor este mult mai mare la presiuni mici datorită modificărilor descrise privind forma secțiunii. Contractilitatea venelor este asigurată prin prezența de mușchi neted

Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban (2008) [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2283]
interstițială sunt determinate de creșteri ale presiunii capilare, ale permeabilității peretelui capilar, ale presiunii coloidosmotice interstițiale, precum și de scăderea acesteia intracapilar. Vasele limfatice acționează ca pompe segmentare (presiunea dezvoltată este de până la 25-50 mm Hg), pe baza contracției mușchiului neted parietal (miogenă, determinată de distensie) și a valvelor prezente (la distanțe de câțiva mm în vasele mari și chiar mai aproape în cele mici). Contracția segmentară a vaselor limfatice se produce la intervale neregulate de timp (de câteva ori pe minut

Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban (2008) [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2283]
externe (vezi mai jos). Alveolele prezintă un perete epitelial foarte subțire acoperit cu un strat fin de lichid alveolar (surfactant pulmonar). Plămânii sunt acoperiți la exterior de o membrană cunoscută sub numele de pleura viscerală care este separată de pleura parietală (care tapetează peretele intern al cutiei toracice) de un strat subțire de lichid pleural. Deoarece lichidul pleural nu poate fi comprimat sau expansionat cele două foițe pleurale rămân strâns solidarizate una de cealaltă. Orice mișcare a diafragmului și a peretelui

Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban (2008) [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2283]
intra-pleurală acționează în sens opus. Efectele forței elastice și ale tensiunii superficiale sunt contracarate de efectul de destindere produs de presiunea negativă (subatmosferică) din spațiul intrapleural (presiune intrapleurală). Aceasta se dezvoltă ca urmare a tragerii spre exterior a pleurei parietale, solidară cu peretele toracic și diafragmul. Astfel, asupra celor două foițe pleurale acționează forțe de sens contrar și ca urmare se dezvoltă o presiune negativă în lichidul pleural. Presiunea intraalveolară ar trebui să fie egală cu cea atmosferică datorită comunicării

Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban (2008) [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2283]
fig. 67). In ansamblul mecanic toracopulmonar tensiunea superficială redusă a surfactantului favorizează menținerea plămânilor într-o stare expandată. Mult mai important este însă rolul surfactantului în prevenirea instabilității alveolare, după cum urmează. Conform legii Laplace, presiunea transmurală este proporțională cu tensiunea parietală și invers proporțională cu raza (r); . Când raza scade componenta elastică a tensiunii parietale scade și ea, relativ uniform pentru toate alveolele (parenchimul pulmonar este relativ uniform din punct de vedere elastic). Rămâne problema cuantumului de tensiune parietală determinat de

Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban (2008) [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2283]
într-o stare expandată. Mult mai important este însă rolul surfactantului în prevenirea instabilității alveolare, după cum urmează. Conform legii Laplace, presiunea transmurală este proporțională cu tensiunea parietală și invers proporțională cu raza (r); . Când raza scade componenta elastică a tensiunii parietale scade și ea, relativ uniform pentru toate alveolele (parenchimul pulmonar este relativ uniform din punct de vedere elastic). Rămâne problema cuantumului de tensiune parietală determinat de tensiunea superficială. Instabilitatea alveolară este determinată de tendința crescândă a alveolelor de a se

Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban (2008) [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2283]
cu tensiunea parietală și invers proporțională cu raza (r); . Când raza scade componenta elastică a tensiunii parietale scade și ea, relativ uniform pentru toate alveolele (parenchimul pulmonar este relativ uniform din punct de vedere elastic). Rămâne problema cuantumului de tensiune parietală determinat de tensiunea superficială. Instabilitatea alveolară este determinată de tendința crescândă a alveolelor de a se colaba pe măsură ce își micșorează diametrul și s-ar putea manifesta efectiv datorită neomogenității dimensiunilor alveolare. Cu alte cuvinte, alveolele care sunt mai mici, sau

Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban (2008) [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2283]
pe când grosimea barierei sânge-gaz în plămân este numai de 1/100 din aceasta. Pe de altă parte, în timpul efortului, când consumul de oxigen din țesutul muscular este crescut, creșterea numărului de capilare deschise reduce distanța de difuziune și crește suprafața parietală capilară disponibilă pentru difuziune. Bioxidul de carbon difuzează de ~ 20 ori mai rapid decât oxigenul în țesut, eliminarea bioxidului de carbon reprezintă o problemă minoră în comparație cu eliberarea de oxigen. Măsurători in vitro sugerează că mișcarea oxigenului prin anumite țesuturi este

Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban (2008) [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2283]
prin reacțiile miogene ale musculaturii netede arteriale de la nivelul mai ales al arteriolelor aferente. Când presiunea arterială sistemică scade către o medie de 70 mmHg, arteriolele aferente se dilată, iar când presiunea crește, se contractă. Fenomenul este mediat prin stresul parietal al arterelor, și de asemeni și NO endotelial pare a avea o contribuție în această situație. Feedback tubuloglomerular Autoreglarea se realizează și printr-o relație de feedback negativ între arteriolele aferente și volumul de lichid filtrat. Macula densa de la nivelul

Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban (2008) [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2283]
Corola-publishinghouse/Science/1161_a_2068

tulburările de flux exercită o influență majoră în localizarea și evoluția leziunilor arteriale aterosclerotice (“adverse hemodynamic conditions”). Acest concept este susținut și de lucrările profesorului Colin G. Caro (1971) care a demonstrat apariția plăcilor de aterom în segmentele cu stress parietal de forfecare scăzut 1. Teoria hemodinamică a aterosclerozei nu este, deci, o teorie recentă, cronologic i-am putea atribui origini destul de îndepărtate în timp pentru că, după ce broșura de 72 de pagini intitulată “Exercitatio anatomica de motu cordis et sanguinis in

Factorul de risc geometric în arteriopatiile obliterante aterosclerotice by Antoniu Octavian Petriş (2008) [Corola-publishinghouse/Science/1161_a_2068]
În cadrul tuturor acestor progrese în analiza factorilor de risc cardiovascular, dezvoltarea pe care a cunoscut-o calculatorul și programele pe baza cărora acesta operează reprezintă un element demn de semnalat. Explorarea acestei direcții a început prin studii morfologice (evidențierea îngroșării parietale în zonele cu stress de forfecare redus - Zarins, 1983) continuând cu studiile angiografice (evaluarea ZDF - zones of delayed contrast filling - și a ER - edge roughness Smedby, 1993). Toate aceste cercetări au dobândit coordonate noi odată cu implicarea în cercetare a analizei

Factorul de risc geometric în arteriopatiile obliterante aterosclerotice by Antoniu Octavian Petriş (2008) [Corola-publishinghouse/Science/1161_a_2068]
silico. Identificarea geometriei arteriale a fost obținută prin explorarea angiografică (DSA), computer tomografică sau prin angiografia cu rezonanță magnetică nucleară. Sunt în studiu sisteme tip ANGUS (angiografia în fuziune cu ultrasonografia intravasculară) care pot oferi suplimentar și informații asupra grosimii parietale. Procesarea unor imagini 3 D oferite de angio RMN face ca atributul de “reale” pentru aceste geometrii să-și dobândească în întregime consistența. Cunoscând avantajele computer-tomografiei și ale angiografiei RMN, în principal capacitatea de a furniza informații 3-D, nu putem

Factorul de risc geometric în arteriopatiile obliterante aterosclerotice by Antoniu Octavian Petriş (2008) [Corola-publishinghouse/Science/1161_a_2068]
scurt. Utilizând geometria lumenului vascular și rata fluxului se poate reconstitui tabloul hemodinamic local in vivo. Datorită progreselor realizate în dezvoltarea computerelor a devenit posibilă simularea computerizată a fluxurilor arteriale în condiții tot mai apropiate de cele reale (geometrie, complianță parietală etc.). Modelarea numerică deține numeroase atuuri: oferă o mai bună înțelegere a mecanicii sistemelor fiziologice complexe, permite o mai bună înțelegere a performanțelor vasculare în condiții în prezent dificil de testat experimental, furnizând chiar informații inaccesibile experimentului propriu-zis, reduce necesarul

Factorul de risc geometric în arteriopatiile obliterante aterosclerotice by Antoniu Octavian Petriş (2008) [Corola-publishinghouse/Science/1161_a_2068]
că tulburările de flux exercită o influență majoră în localizarea și evoluția leziunilor arteriale aterosclerotice (“adverse hemodynamic conditions”). Acest concept este susținut și de lucrările profesorului CG Caro (1971) care au demonstrat apariția plăcilor de aterom în segmentele cu stress parietal de forfecare scăzut. Particularitățile anatomice vasculare sunt implicate în apariția plăcii de aterom și se constituie prin aceasta într-un veritabil “factor de risc geometric”. În 1959 EC Palma crează denumirea de “arteriopatie hemodinamică”. Roberts (1959) demonstrează faptul că ateroscleroza

Factorul de risc geometric în arteriopatiile obliterante aterosclerotice by Antoniu Octavian Petriş (2008) [Corola-publishinghouse/Science/1161_a_2068]
cum afirmase anterior Fry și colab. A dobândit astfel un interes crescut studiul profilului velocităților locale în zonele în care survin deseori plăcile de aterom (ex. bifurcații). În 1981 Friedman evidențiază o îngroșare intimală mai importantă în regiunea cu stress parietal de forfecare redus de-a lungul pereților laterali ai bifurcației aortei abdominale. Cassanova și Giddens evidențiază în 1978 regiuni largi de flux recirculat și turbulent în aval de stenoze medii și severe în tuburi rigide, caracteristici ale fluxului care sunt

Factorul de risc geometric în arteriopatiile obliterante aterosclerotice by Antoniu Octavian Petriş (2008) [Corola-publishinghouse/Science/1161_a_2068]
mare lovește o arie mică (apex) într-un interval scurt de timp. Un alt factor (Hademenos GJ. Biophysical mechanisms of stroke. Stroke 1997; 28: 2067-2077) este reprezentat de transferul de energie către peretele arterial de către fluxul sanguin care generează vibrații parietale continue ca răspuns la propagarea periodică a presiunii pulsului și care tind să slăbească integritatea structurală a apexului. Studiile experimentale au evidențiat modificări de aspect ale apexului bifurcației ca răspuns la modificarea presiunii transmurale. Diferența mare de presiune se translează

Factorul de risc geometric în arteriopatiile obliterante aterosclerotice by Antoniu Octavian Petriş (2008) [Corola-publishinghouse/Science/1161_a_2068]
colab. 1988). Încă din 1942 Leriche denumește creșterea lungimii și diametrului unei artere cu termenul de “dolico-mega-arteră” în timp ce Lea Thomas în 1971 propune termenul de “arteriomegalie”. Aceasta ar reprezenta o variantă de ateroscleroză dar și, posibil, consecința unei anomalii structurale parietale. Fluxul arterial lent prin aceste artere constituia pentru arteriografia convențională o mare problemă legată de reglarea “timpilor” de expunere. Într-un articol din 1988 Thomas amintește de semnul “M” al arterelor iliace tortuoase care sunt dificil de cateterizat (corespunzător tipului

Factorul de risc geometric în arteriopatiile obliterante aterosclerotice by Antoniu Octavian Petriş (2008) [Corola-publishinghouse/Science/1161_a_2068]