344 matches
-
spre un lirism ermetizant, dar ermetismul este limitat la suprafața versului. Spiritul elegiac din adâncurile ființei nu împiedică însă manifestările exuberante, simpatic teatrale în relațiile obișnuite de viață. Poezia este fastuos erotică, plină de aluzii și de solemnități în stilul parnasienilor și al simboliștilor. Z. scrie cu precădere despre eros, adunând în jurul lui toate figurile retoricii. În Umbra paradisului (1970), ca și în alte volume, se întâlnesc, din nou, „lunaticii crini” și „candelele muzicale”, „baletul lebedelor pe ape”, „clavirele de unde”, „asfințitul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290737_a_292066]
-
se situează în descendența unui anumit simbolism elegiac, nu lipsit de muzicalitate, dar văduvit de vigoare, vădind un lirism reticent față de evoluțiile moderniste și desuet față de tonul poetic al momentului. Sunt sesizabile răzlețe accente argheziene, ecouri ale sonorităților din poemele „parnasiene” ale lui Ion Barbu. Preponderentă e peisagistica menită să preia discret rezonanțele emoției. Recuzita urban-modernă, care va fi masiv manipulată în următorul volum (ziare, fumuri, furnale, sirene, blocuri), se ivește și în Geode. Pâinea pădurii pare rezultatul unui efort mimetic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286436_a_287765]
-
obscuritate. Contemplativ și elegiac, înrudit în primele versuri cu „senzitivii” și „intimiștii” de la sfârșitul veacului al XIX-lea, N. face eforturi pentru a se integra generației sale. Notabilă în placheta de debut este depersonalizarea lirismului fie prin rotirea - pe urmele „parnasianului” Ion Barbu - în jurul unor simboluri sau alegorii (Vulcanul, Icar, Două ape, Din fundul mării), fie prin focalizarea asupra peisajului, afină cu modul propriu lui G. Bacovia (Groază, Toamnă, Deznădejde), apoi într-altul, emancipat întrucâtva, în care se mizează pe verbalizarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288431_a_289760]
-
de Lisle, Théophile Gautier, Théodore de Banville, François Coppée, Sully Prudhomme, José-Maria de Hérédia, Charles Baudelaire, Paul Verlaine, Stéphane Mallarmé. Cinci ani mai târziu apare al doilea volum, datat însă 1869, iar în 1876, al treilea. Concepția de artă a parnasienilor nu a fost formulată în aceste culegeri, ci în prefețele la unele dintre volumele lui Gautier și Leconte de Lisle ori în articolele semnate de acești doi poeți în reviste ca „L’Artiste”, „L’Art” ș.a. La temelia p. se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288697_a_290026]
-
în schimb, în putință de a se autoperfecționa. Autorul volumului Émaux et camées pledează pentru autonomia esteticului, considerând arta scop, nu mijloc, afirmând că „orice artist care își propune altceva decât frumosul nu e artist”. Refuzându-se militantismului civic, poezia parnasiană se distanțează la fel de categoric și față de intimism. „Je ne te vendrai pas, mon ivresse et mon mal”, își previne Leconte de Lisle, într-o poezie, cititorul. În articole el condamnă explicit sentimentalismul, ia în derâdere lirismul lacrimogen, acuză poezia elegiacă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288697_a_290026]
-
Ideea. Idee și Formă fiind una, opera perfectă nu se obține prin „inspirație”, ci prin travaliu. Cu cât materia în care se împlinește obiectul artistic e mai refractară prelucrării în acest scop, cu atât meritul creatorului e mai mare. Poetica parnasiană implică înțelegerea artei ca dificultate învinsă. În actul de creație, poetul are de biruit toate obstacolele inerente năzuinței la perfecțiune, și pentru aceasta sunt necesare luciditatea, supravegherea stărilor afective, intelectualizarea emoțiilor. Se exclud exaltarea, patosul, redundanța, superfetația, tot ce ține
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288697_a_290026]
-
școlii, în frunte cu Hérédia, prin compunerea de poezii în forme fixe, în special în aceea a sonetului. În poezia românească nu s-a cristalizat o orientare analoagă celei parnasiene, și cu atât mai puțin o grupare. Cu toate că există elemente parnasiene la Carducci, D’Annunzio, Stefan George, în prerafaelismul englez etc., p. nu s-a manifestat ca școală nici în alte literaturi. Există însă în operele unor poeți români aspecte de creație obiectivă, de asimilare a eului poetic în descripție, apar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288697_a_290026]
-
tehnice, indiferent de conținut. Izolate la D. Bolintineanu, V. Alecsandri (în pasteluri, și nu numai), C. Stamati, G. Baronzi, mai insistent cultivate de Al. Macedonski, autor al versurilor din Bronzes (1898) și care la un moment dat se definea ca parnasian, elementele de tip parnasian diferențiază, în contextul simbolist românesc, producția câtorva dintre discipolii macedonskieni (Mircea Demetriade, Iuliu Cezar Săvescu, Gabriel Donna, Al. Obedenaru, George G. Orleanu, Al. Petroff) ori sunt prezente în lirica lui Duiliu Zamfirescu. Și „La Revue roumaine
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288697_a_290026]
-
Izolate la D. Bolintineanu, V. Alecsandri (în pasteluri, și nu numai), C. Stamati, G. Baronzi, mai insistent cultivate de Al. Macedonski, autor al versurilor din Bronzes (1898) și care la un moment dat se definea ca parnasian, elementele de tip parnasian diferențiază, în contextul simbolist românesc, producția câtorva dintre discipolii macedonskieni (Mircea Demetriade, Iuliu Cezar Săvescu, Gabriel Donna, Al. Obedenaru, George G. Orleanu, Al. Petroff) ori sunt prezente în lirica lui Duiliu Zamfirescu. Și „La Revue roumaine”, apărută la București în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288697_a_290026]
-
Donna, Al. Obedenaru, George G. Orleanu, Al. Petroff) ori sunt prezente în lirica lui Duiliu Zamfirescu. Și „La Revue roumaine”, apărută la București în 1912, arată o preferință marcată pentru p., după cum în Pajere Mateiu I. Caragiale învederează înrudirea cu parnasienii. Ion Pillat debutează cu un volum de versuri eminamente parnasiene, Visări păgâne, urmat de culegerea Eternități de-o clipă, în care p. e preponderent, iar la Ion Barbu sunt recuperate într-o formulă specială câteva elemente parnasiene. Mihai Codreanu adoptă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288697_a_290026]
-
prezente în lirica lui Duiliu Zamfirescu. Și „La Revue roumaine”, apărută la București în 1912, arată o preferință marcată pentru p., după cum în Pajere Mateiu I. Caragiale învederează înrudirea cu parnasienii. Ion Pillat debutează cu un volum de versuri eminamente parnasiene, Visări păgâne, urmat de culegerea Eternități de-o clipă, în care p. e preponderent, iar la Ion Barbu sunt recuperate într-o formulă specială câteva elemente parnasiene. Mihai Codreanu adoptă ca formă poetică preferată sonetul, devenind un fel de omolog
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288697_a_290026]
-
învederează înrudirea cu parnasienii. Ion Pillat debutează cu un volum de versuri eminamente parnasiene, Visări păgâne, urmat de culegerea Eternități de-o clipă, în care p. e preponderent, iar la Ion Barbu sunt recuperate într-o formulă specială câteva elemente parnasiene. Mihai Codreanu adoptă ca formă poetică preferată sonetul, devenind un fel de omolog al lui Hérédia, iar N. Davidescu acordă orientării o atenție deosebită atât în poezia proprie, cât și în incursiunile critice. Procedări de felul celor statuate de școala
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288697_a_290026]
-
Mihai Codreanu adoptă ca formă poetică preferată sonetul, devenind un fel de omolog al lui Hérédia, iar N. Davidescu acordă orientării o atenție deosebită atât în poezia proprie, cât și în incursiunile critice. Procedări de felul celor statuate de școala parnasiană franceză pot fi identificate, discontinuu, în toată poezia română, inclusiv în cea din a doua parte a secolului al XX-lea, la Miron Radu Paraschivescu, Cicerone Theodorescu, Tudor George, Grigore Hagiu ș.a. Repere bibliografice: Catulle Mendès, Le Mouvement poétique français
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288697_a_290026]
-
1925; Henri Bremond, La Poésie pure, Paris, 1926; Maurice Souriau, Histoire du Parnasse, Paris, 1929; Francis Vincent, Les Parnassiens, Paris, 1933; Philippe Van Thieghem, Marile doctrine literare în Franța, tr. Alexandru George, București, 1972, 242-258; N. Davidescu, Din poezia noastră parnasiană, București, 1943; Adrian Marino, Opera lui Alexandru Macedonski, București 1967, 93-99, 585-586; Adriana Iliescu, „Literatorul”, București, 1968, 259-272; Ciopraga, Lit. rom., 234-262; Margareta Dolinescu, Parnasianismul, București, 1979; Scarlat, Ist. poeziei, II, 262-268. D.Mc.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288697_a_290026]
-
rococo și ale cântecului lăutăresc, B. revine, în Macedone și în Florile Bosforului, la izvoarele liricii noastre de până la 1840: poezia anacreontică și idila antică. Mirajul Orientului putea avea ca punct de plecare lecturi romantice (Orientalele lui V. Hugo) și parnasiene, dar se explică și prin trăirea directă. Cu Florile Bosforului, intră în literatura noastră peisajul marin și exotic. Scurte povestiri de dragoste și de moarte ale haremului, poeziile aduc, în ciuda accentelor dulcege, o autentică voluptate a peisajului, decorul oriental bogat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285807_a_287136]
-
Barbu într-un amplu eseu intitulat O perspectivă asupra poeziei noastre actuale. Ion Barbu este văzut aici ca "un virtuoz al versului, poet din proprie voință, printr-o prinsoare, cum declara el însuși prietenilor, de un eclectism poate cam incoerent (parnasian la început, pitoresc balcanic apoi, baladist fantastic prin viziunea sa zdruncinată, strâmbă, deplin caracterizată sau, ca să-i zic așa, sașie." Vladimir Streinu n-a ieșit, se pare, niciodată din cadrele unor atari judecăți rezervat - paradoxale, scriind în același studiu că
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92912]
-
sterpă, după inițiativa faustiană în filozofia conceptelor-mame, către care l-a dus căutarea fericirii (Stânci fulgerateă, autorul Visurilor în vuietul vremii este preocupat (...Ă de procesul duratei personale." Sonetistul Mihai Codreanu (Mihai Codreanu: Statui Ă are disponibilități poetice multiple: este "parnasian, bineînțeles, dar și romantic de atâtea ori, senin și plastic", "întunecat și muzical", având "timbrul tânguios de cantilenă, erotismul direct, când pasionat și umbrit, când luminos, madrigalesc și prețios"; îl definesc "lirismul meditativ", "dezabuzarea, ironia și sarcasmul". Camil Baltazar este
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92912]
-
din peisaj, unul apropiat de al lui Hugo, grandilocvent și filozofant, iar altul mai reținut, pictural îndeosebi și exotic în felul lui Gautier, în sfârșit, un romantism aproape sintetic e silit să conviețuiască, în impresia cititorului, destul de contrazicător, cu formalismul parnasian al unui Hérédia și D’Annunzio, cu entuziasmul instrumentalist al lui Ghil, cu tendința modernilor la noutatea ostensibilă și în general cu mai toate caracterele istorice ale poeziei. Disensiunea vieții lui Macedonski este, pe alt plan, însăși disensiunea operei lui
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92912]
-
roman (Confesiunea lui Cantemir) și tălmăciri. Dar abia peste trei decenii văd lumina zilei versiunile la Sonete de Shakespeare (1940) și florilegiul Poeme romantice. Sonetele Uraniei și altele (1942). Acestea, dar mai ales prezentarea lui în antologia Din poezia noastră parnasiană a lui N. Davidescu determină o adevărată redescoperire a poetului. D. este inclus de „Vieața nouă” printre cele „cinci frumoase stele” de curând ivite (alături de Gr. Pișculescu - Gala Galaction, Nelly - N.D. Cocea, Iuliu Dragomirescu și Mihail Sadoveanu), dar Câteva strofe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286830_a_288159]
-
cosmică și de misterele ei, iar studiile astronomice, întreprinse cu patimă, îi vor îmbogăți lexicul cu sonorități insolite, dar și cu percepții noi, ce vor da substanță reflexivității sale. De aceea, nu de puține ori, descriptivul, în formă îndelung cizelată, parnasiană, se convertește în sugestie, simbolistă, a unui spațiu infinit, misterios, clocotind de energie în aparența lui inertă, precum în Mi Cephei, Orionul, Palidul Selene, Nebuloasa din Andromeda, ori a unui fascinant „Nord letargic”, iluminat de fastuoase aurore boreale. Ulterior, D.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286830_a_288159]
-
lor transpunere în românește. SCRIERI: Câteva strofe, Buzău, 1898; Sonetele Uraniei, București, 1902; Marginalia, București, 1911; Poeme romantice. Sonetele Uraniei și altele, București, 1942. Traduceri: Shakespeare, Sonete, București, [1940]. Repere bibliografice: Arghezi, Scrieri, XXIII, 322; N. Davidescu, Din poezia noastră parnasiană, București, 1943, 61-62; Perpessicius, Opere, X, 133-145; Caracostea, Scrieri, II, 283-288; Ciopraga, Lit. rom., 258; Piru, Ist. lit., 259; Dicț. scriit. rom., II, 124-125. V.D.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286830_a_288159]
-
aspirația spre orizonturi necuprinse. Simbolismul său, apropiat de cel minulescian, înregistrează totuși o notă mai discretă, mai interiorizată. Peisajul marin, sugestiv prin imensitate și profunzime, va deveni o sursă preferată de inspirație (Pe țărmul mării, 1941). Se mai remarcă reminiscențe parnasiene (ciclul de sonete din volumul Cristale, 1936) și clasice (în poemele ce evocă vestigii ale Antichității sau în pastelul dobrogean). Deși cade uneori în manierism, neștiind să evite clișeele sau o anume monotonie, G. rămâne un poet ce se distinge
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287246_a_288575]
-
a ajunge să se cristalizeze în forma devenită clasică, scriitura lui Théophile Gautier a suferit multiple influențe (romantismul german, pe de o parte, Victor Hugo, pe de altă parte). Proza autorului a împrumutat ceva din inefabilul estetizant prezent în poeziile parnasiene, exercitând o influență puternică asupra artei lui Oscar Wilde.36 Dar motorul terifiantului este, în acest caz, frica însăși. Robert T. Denommé notează că "teama obsesivă de moarte a lui Gautier s-a manifestat cu atâta forță, încât, în jurul anului
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
cu cele din tinerețe - aceleași teme, același univers poetic, aceeași manieră, același timbru. Temele noi depistabile în poeziile de senectute vor fi cele firești: despărțirea de viață, trecerea universală, vanitatea vanităților, moartea privită cu seninătate. M. a putut fi considerat parnasian, simbolist întârziat, iar încercările lui, manifeste la un moment dat, de a adopta, după exemplul lui Ion Barbu, modalitățile ermetismului au fost socotite inautentice. Mai pot fi recunoscute în poezia lui accente sămănătoriste, ecouri din D. Anghel și Ion Pillat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288259_a_289588]
-
lit. (1982), 845; Șerban Cioculescu, „Lysimac”, „Ecoul”, 1944, 198; Dan Cristea, „Cărare printre ani”, RL, 1971, 13; Ioan Adam, „Cărare printre ani”, SPM, 1971, 24; Florin Manolescu, „Cărare printre ani”, ARG, 1971, 9; Crohmălniceanu, Literatura, I, 42; Emil Manu, Ceremonie parnasiană, LCF, 1978, 31; Lit. rom. cont., I, 86-88; N. Scurtu, Un poet, deci un om al adevărului, VR, 1986, 1; Adrian Săvoiu, Ion Barbu și E. Lovinescu în corespondență cu Mihai Moșandrei, VR, 1986, 1; Nicolae Oprea, Mihai Moșandrei la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288259_a_289588]