734 matches
-
realul, fiind în stare să exprime situații și întâmplări extrase din sfera concretului. Astfel de formule s-au găsit, iar una pare să fie cea acreditată și de T. în romanele sale. Promovând-o și conferindu-i solemnitate, seriozitate și patetism (dar nu convențional, filistin-desuet), el se înfățișează, în oarecare măsură, și ca un posibil precursor al unei etape viitoare a evoluției prozei, etapa anticipată ca post-postmodernă, a unui „nou” umanism. Atenția acordată intimului și privatului, „cultivarea banalului” ori „magnificarea clișeului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290200_a_291529]
-
lui R. Ceea ce supără este digresivitatea extremă, care face din aceste scrieri veritabile narațiuni în stilul secolului al XVIII-lea. În ciuda inegalităților, textul rezistă prin ingeniozitate și prin arta cu care sunt manevrate detaliile, prin îmbinarea dramatismului autentic cu falsul patetism, prin trecerea rapidă de la o atitudine jovială la considerații filosofice. R. schimbă „frecvent registrele, prozatorul fiind, după caz, patetic, bonom, pitoresc sau grotesc” (Marian Popa). Ca și în povestiri, narațiunea se desfășoară lent, alternează adesea planurile, examinează în amănunțime viața
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289396_a_290725]
-
ai singurătății oamenilor, dar și umanizate, dansând oniric, halucinant. Următoarele volume, Nucul dintre două veacuri (1993), Cerul meu de hârtie - My Paper Sky (2001) ș.a., se vor axa pe aceleași motive, vor relua chiar unele poeme, înregistrând, pe alocuri, un patetism exagerat și platitudini grandilocvente (Eminescu, cetatea Limbii Române, Glorie Limbii Române). Ca romancier, Ț. este autorul unei trilogii ambițioase, alcătuită din Chipul din oglindă (1997), Insula viscolului (2000) și Orbul din Muzeul Satului (2002). Primul fir epic, abordat acid și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290135_a_291464]
-
hotărât să strângă bani, locotenentul Corciu, cel îndrăgostit de doctoriță, soldatul țigan Cimbirică, inapt de orice, încercând să se strecoare cu naivitate printre ostilități -, devin veritabili luptători și chiar eroi. Este o proză emoționantă, plină de vibrație, fără urmă de patetism. Ascunsă sub evenimentele cotidiene, esența tragică a momentului este prezentă și în povestirea Lastovicika. Eroul narator trăiește ultimul an de război în munții Slovaciei, unde învățătoarea Milada și „partizanca” Nijnanska îi înseninează un anotimp dușmănos. Alături se consumă însă drama
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287322_a_288651]
-
-se în cadențe, în largi perioade fluide, muzicale, cu prelungi acorduri. De la concretețea dură a argoului de mahala, naratorul urcă fără efort, cu aceeași forță de sugestie, la expresia rafinată, de mare virtuozitate. Frazarea e somptuoasă și de un cuceritor patetism liric, întrețesută cu frecvente euritmii. Perpessicius sublinia că romanul Craii de Curtea-Veche este „o carte încărcată de poezie, o operă a unui artist împătimit de mirajele expresiei artistice. Grație lor, acestor podoabe ce biruie veacurile, romanul lui Mateiu I. Caragiale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286089_a_287418]
-
elocinței convingerile sale. Mersul revoluției în istoria românilor are, de asemenea, aspectul unui manifest care rezumă, pe un ton agitatoric și evocator, cauzele istorice ale revoluției de la 1848. Incursiunea în trecut devine o scurtă istorie a poporului român, scrisă cu patetism romantic (cu figuri stilistice convenționale, uneori, de poem în proză), dar și cu luciditatea și profunzimea omului politic. Tot aici, ca și în Introducere la Românii supt Mihai-Voievod Viteazul, este expusă, cu solemnitate sacerdotală, concepția determinist-providențială despre istoria omenirii. B.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285581_a_286910]
-
etalând minuțios, cu ironie sau sarcasm, sentimentele unor lucruri neînsuflețite. Impresia dominantă este aceea de vraiște existențială, adaptată perfect unui spațiu nedefinit, pe rând idilic ori coșmaresc, cultivând ludicul ca unică modalitate de exprimare. Păstrându-se la egală distanță de patetismul și sarcasmul feminist, însă fără ca prin această detașare să-și piardă sensibilitatea proprie sentimentalului travestit în ironist și umorist, B. reia, într-o suită fragmentaristă de proze spirituale, tema războiului dintre sexe, definind, bunăoară, „billclintonianul” drept un bărbat care are
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285909_a_287238]
-
S-a implicat în dirijarea ziarului politic conservator „Țara” (1893-1897) și a lucrat în redacția săptămânalului bucureștean „Teatru, muzică, modă” (1897-1898), tipărind aici schițe și povestioare morale (De măritat, Jertfa supremă, Ispita, Două surori, Poveste tristă ș.a.), texte de un patetism echilibrat, tocmai cât să atingă sensibilitatea cititoarelor, unele semnate L.V., „p. conf.”, Libertas și Vântură Lume. Este de crezut că și pseudonimele Rosalia, Eleonora, Bunicuța sau Marioara, aflate sub câteva „sfaturi de bune maniere” sau „regule de bună creștere”, îi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290421_a_291750]
-
va fi al treilea volum, Dualismul tragediei lui Sofocle (1936), fundamentat pe ideea artei pure, care dă și perspectiva de apreciere. Respingând tendința premeditată și diferențele dintre genuri, autorul va judeca tragediile sofocleene în funcție de relația binara idei filosofice și religioase - patetism dramatic, criteriu modernist discriminator, pe care il aplică mecanic literaturii antice. Intenționalitatea de orice natură, crede el, împinge Antigona, Ajax, Filoctet și Oedip la Colona în abisurile nonartei. Titlul de capodoperă se cuvine doar tragediilor Oedip rege, Electra și Trachinienele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285626_a_286955]
-
putea vorbi chiar de un realism al percepției, de o despuiere a emoției de afect, atipice pentru poezia anilor ‘60. Emoția neutră, impersonală, provine din zona unei cerebralități viscerale sau poate invers, a unei visceralități cerebrale. De aici și lipsa patetismului, a retoricii suferinței; eul vede, și văzând nu compătimește pur și simplu, ci trupul însuși se transformă, printr-o empatie neagră, într-o materie conducătoare de moarte, intrând în circuitul electrizant al morții: „M-au ascuns bătrânii, după obicei,/ Să
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287968_a_289297]
-
de ce, nu tipul său existențial m-a atras, după cum nu m-a atras niciodată tipul existențial al unui Blaga, Arghezi sau Barbu. Modelul meu intim și fremătător l-a constituit întotdeauna destinul lui Vasile Pârvan, în care strălucirea, integritatea și patetismul omului, indiferent cât de bănuite ar fi de tragediile lui personale, mi-au apărut a fi de natură sublimă. Nici însuși Bălcescu nu mi-a apărut vreodată având acea natură sacerdotală de poeta vates a lui Vasile Pârvan. Am scris
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
și viziunea despre lume se reflectă în poezia studiată Întreaga poezie a lui „Bacovia, poetul de plumb“ este „un solilocviu pe muche de cuțit, între luciditate și demență; ca și pe marii romantici, amorul și moartea îl obsedează, dar fără patetism retoric“. Această opinie critică formulată de către Pompiliu Constantinescu evidențiază, cred eu, nu numai două dintre temele poeziei Plumb, ci și noutatea viziunii bacoviene, în ruptură cu idealismul romantic. Din punctul meu de vedere, această viziune stranie este generată de supralicitarea
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
limbă sfântă” (Dumitru Micu), întrevede unica șansă de dăinuire a neamului. Dreptul la eroare (1993), Lacrima care vede (1994), Oul de piatră (1995), Fotograful de fulgere (1998), Cerul lăuntric (1998), Poezia, bucuroasă tristețe (1998) ș.a. includ versuri pătimaș angajate (până la patetism) în frământările social-politice ale momentului. Dacă în unele cărți anterioare discursul liric era însoțit de un umor subtil, acum el abundă în ironie caustică și polemici volubile, capătă nerv publicistic și își intensifică tonalitățile oraculare. D. este și autorul unor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286636_a_287965]
-
e târziu, / [...] sfinții și-au lepădat pe nori nestinse pipele și s-au culcat cu nevestele, / căci turme biblice și plictisite urcă, urcă, urcă, urcă pe / cărare și pocnesc printre bice, hăis-cea și vorbe murdare”. Accentele lirice se deplasează către patetismul exasperării și trăirile halucinatorii, trăsături distinctive ale poeticilor expresioniste: „Să ne oprim aci lângă fântâna secată / că salcia serii cade apăsător, / chiar piscurile se gârbovesc copleșite, / iar moara de vânt, văduvă și neagră, / înnebunește pe deal, înnebunește” (Septembrie). Etapa constructivistă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]
-
este și Cravata de cânepă, prelucrare parodică în cheie urmuziană a relației între Hamlet, „infelicele prinț al Danemarcei”, și domnița Silvia-Logica, al cărei devotament pasional merge până într-acolo încât se spânzură de brațul felinarului în care Hamlet, dezgustat de patetismul abject al existenței, se metamorfozase. Celelalte schițe stau sub semnul goticului poesc, coagulându-se într-un inventar de „cazuri”. În Zvonuri, de pildă, gelozia lui Stan Gurău, prelungită dincolo de moarte, poartă scheletul sinucigașului din dragoste până la fereastra casei unde fosta
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]
-
jocul sorții, „surâsul” (Surâs interzis). Alteori, din fragmente aparent disparate, ce nu par a avea vreo legătură unele cu altele, se reface traiectoria vieții unor tinere, fiecare cu împlinirile și neîmplinirile ei, dar totul relatat pe un ton firesc, fără patetism (Nouă luni - sau zece). În schimb, idilismul pătrunde în romanul Mersul pe ape, impregnat de nostalgia edenului pierdut al copilăriei și al adolescenței petrecute într-un sat patriarhal. E prezentă și reacția de respingere în fața orașului tentacular, cu toate neplăcerile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289703_a_291032]
-
poem, cel despre penitență a fost descoperit de cardinalul Pitra și este intitulat Dezvinovățirea în fața lui Dumnezeu prin penitență (De satisfactione poenitentiae), fiind o adevărată cântare de penitență în 212 hexametri. Poemul e însuflețit de o anume emoție și de patetism; oricum, examinat din punct de vedere al metricii clasice, așa cum se putea face parțial pentru Draconțiu, un scriitor anterior cu șaizeci de ani, se dovedește plin de defecte. Celălalt poem amintit de Isidor s-a pierdut: într-adevăr, nu pare
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
într-un domol balans. Un debut romantic, între „furie” și restriște, este acela al prozatorului. Se va despărți însă curând de primele lui „bucăți” melodramatice, în care tema erotică, eventual complicată cu o notă socială, este tratată în cheia unui patetism discursiv și lacrimogen. Câteva scrieri anunță, prin ironia mijindă, alura izvodirilor de maturitate. Deocamdată, în asemenea istorisiri cu profil incert, Maupassant și Flaubert își dau mâna cu Edmondo de Amicis. Schițele din „Revista copiilor”, reluate în volumul Moș Stan (1923
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285670_a_286999]
-
a locurilor, creează o atmosferă de fatalitate și melancolie. Al doilea este inspirat de viața poetului Alexandru Hrisoverghi, în jurul căruia se țes istorii de intrigă și iubire, într-o poveste cu amanți și cu figuri legendare de poeți, în care patetismul, livresc, se convertește în realism tragic. Între textul naratorului și citatele din poezia galantă a epocii se articulează, cu accente ludice, un dialog subtil, de o discretă modernitate. Răzvrătitul Toderiță evocă viața bunicului autorului, unul dintre opozanții lui Mihail Sturdza
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289140_a_290469]
-
dublu omagiu, atât pentru Mihai Eminescu un geniu al românilor și al umanității -, cât și pentru un tânăr dispărut într-o catastrofă, care a dorit să facă opera poetului național român cunoscută lumii. Vă rog, am continuat, să nu interpretați patetismul meu altfel decât ca pe o pledoarie pentru geniile creatoare și sacrificiul lor, ca un omagiu al celor care îi admiră și îi apreciază. Directorul și colaboratoarea sa au rămas pe gânduri. S-a așternut o lungă tăcere pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1455_a_2753]
-
prin pierderea dragostei ei își pierde și ultima iluzie despre sine. (...) Acesta e, urmărit la un nivel al adâncurilor, Ghiță axial personaj tragic al nuvelei, însă de un tragism fără nimic măreț"88. Persoana a cărei moarte e încărcată de "patetism" scena fiind totodată un "exemplu sugestiv despre măiestria cu care Slavici știe să atace momentele psihologice majore"89 este Ana. Teza de doctorat a lui George Marinescu din 1928 dedicată nuvelei românești are meritul de a vedea în eroină dincolo de
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
fiecare dintre ei e dublul celuilalt"204. Și toate acestea pentru că, până una alta, "nu există violență cu adevărat pură"205; iar consecința ei directă e, datorită virulenței confruntării, de cele mai multe ori, moartea. Persoana a cărei moarte e încărcată de "patetism" scena fiind totodată un "exemplu sugestiv despre măiestria cu care Slavici știe să atace momentele psihologice majore"206 este Ana. Eroina nu ne oferă nicio clipă prilejul de a o suspecta de pierderea, sau ulterior, de lipsa sentimentelor de dragoste
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
general, o structură liniară, explorând trăirile obscure ale unor ființe obișnuite, ale unor oameni „fără însușiri”. Dând personajelor caractere și nuanțe variate, utilizând detalii neobișnuite, autorul își exprimă însă și disponibilitatea spre fantastic și irațional, ca alternativă la alunecarea în patetism. Conținutul epic aduce elemente de suprarealitate, prin introducerea unor personaje secundare din alte epoci. Antractele reprezintă elemente de meditație, hibride și concentrate, cărora diversitatea le conferă valoare de informații insolite. SCRIERI: Omul dublu, București, 1980; Povestiri, Timișoara, 1987; Într-o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286884_a_288213]
-
nu în ultimul rând, bucolică” (Mircea Mihăieș). Alcătuite din versuri lungi, adevărate lanțuri metaforice solemn intonate, poemele sunt, în cea mai mare parte, confesiuni fixate pe o dicțiune elegiacă și reflexivă. În formula rememorării, în reprezentări nu o dată de un patetism hieratic, poetul propune o viziune a unei arhaități stranii, ca în poemul Colaci de pământ: „Când naște femeia/oamenii își împart unii altora/ primeniți, la cimitir/ colaci din pământ/ disting semne cerești/ în zbieretul vacilor/ în orăcăitul broaștelor posedate de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285659_a_286988]
-
o evadare din toate formulele, dar se știe sortit - fie și În ultima instanță - prizonieratului lor. Cu o sinceritate care i-a șocat pe mulți dintre confrații de la unu, el scrie aceste propoziții nu lipsite, nici ele, de un anume patetism: „CÎt de departe mi se par de aici acele pretenții Îngîmfate de «eliberare din artă». Ascultă: mă supără nu ceea ce faci, ci pretenția ta că faci «altceva» cînd faci același lucru: adică literatură, adică: pictură. [...] Să rămînem la uneltele noastre
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]