324 matches
-
mea, explică simplu situația. Rana o să-i treacă, dacă o să stea în repaus câteva ceasuri, îi e de-ajuns. E venit din cer, misiunea lui e să aducă și să păzească o cărticică numită cartea vieții, cartea vie sau cărticica pecetluită; mulți doresc să pună mâna pe această carte, precum cei pe care-i văzusem eu, dar chiar dacă ar fi căzut în mîinile lor, cartea nu poate fi citită, fiindcă are copertele ferecate și numai foarte puțini aleși sunt capabili s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
acolo, nu-l cunosc, probabil structura mea lăuntrică nu mi-ar permite să rezist acolo. Aici, în văzduh, aici sunt acasă, așa cum erai tu în orășelul Serenite. Aici îmi duc traiul, am venit de sus, repet, ca păstrător al cărții pecetluite. Pentru cei de jos, de pe pământ, noi, cei de aici, constituim domeniul invizibilului, ceea ce înseamnă strict că ei nu ne zăresc, nu ne percep absolut deloc. În schimb, noi îi determinăm pe cei de jos: îi influențăm în moduri subtile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
din ele: noi suntem martorii, noi suntem cei care văd, cei care înțeleg, avem calitatea că nu suntem orbi, ca atâția dintre cei de jos. Asta suntem, atât suntem. Și, în plus, eu sunt cel care are în grijă cărticica pecetluită, iar tu, tu ești copilul care, din atașament pentru ai săi, a întârziat la urcarea în cer... Cuvintele îngerului îmi stârnesc tot felul de alte întrebări neliniștitoare: -Chiar, cărticica pecetluită, când ai să-mi povestești și mie ce este cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
în plus, eu sunt cel care are în grijă cărticica pecetluită, iar tu, tu ești copilul care, din atașament pentru ai săi, a întârziat la urcarea în cer... Cuvintele îngerului îmi stârnesc tot felul de alte întrebări neliniștitoare: -Chiar, cărticica pecetluită, când ai să-mi povestești și mie ce este cu această cărticică? îl întrerup eu pe Lazarus. El îmi răspunde eliptic: -Toate la vremea lor! Apoi își reia șirul gândurilor, cu seninătate și convingere: -Trebuie să fim conștienți de misiunea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
realitate în care nu trăiesc, pe care nu o văd, nu o aud, nu o pipăi, ci doar o visez?! Lazarus, vreau să oprești o dată pentru totdeauna felul acesta al meu de a exista, să-l oprești! Îngerul cu cărticica pecetluită nu dă semne că ar lua în seamă cererea mea imperioasă. Tace și mă privește drept în ochi, senin. Când descoperă disperarea de pe fața mea, se hotărăște să vorbească: -E o rânduială, pe care nu o putem schimba nici tu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
anume: eu și Truman am pus la cale un mod de a-i avertiza pe cei de jos, de a le semnala, băgați de seamă, drumul pe care pășiți este un drum al pierzaniei. Sunt sigur că tu, păstrătorul cărții pecetluite, știi despre ce e vorba, fiindcă, deși cauți să nu arăți, tu știi tot ce se petrece, puține taine de aici și de jos, de pe pământ, îți sunt ție nepătrunse... Mă opresc din iureșul vorbirii și-l fixez pe Lazarus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
furios pe îngerul Lazarus cu înțelepciunea sa și echilibrul său, cu mutra lui imperturbabilă, toate absolut ridicole, nelalocul lor... Simt nevoia să mă iau de el, caut pricină de ceartă. Îl urmăresc cum stă așezat pe un nor, cu cărticica pecetluită alături, și diverse persoane, unele sosite de la mari depărtări, se perindă prin fața lui, mânate de același gând: să atingă, să deschidă, să citească această cărticică fermecată. Când le vine rândul, fiecare se apropie și își încearcă puterile cu cartea îngerului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
fine, doar puțini, puțini dintre străini ajung să descopere slove cu înțeles în cartea ciudată. Acestei îndeletniciri Lazarus îi rezervă câteva ceasuri în fiecare zi: cu o îngerească răbdare el îi întâmpină pe toți peregrinii doritori să pătrundă taina cărții pecetluite. Și neîncetat, pentru fiecare nou-venit, îngerul are întipărit pe obraz un zâmbet de o bunătate infinită. Culmea, nu obosește niciodată, iar zâmbetul său nu e un zâmbet fals, ci unul pornit din inimă. Tresar: caut pricină de ceartă și acum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
o plăsmuire a minții mele... Cu aceste gânduri, mă apropii de Lazarus. El stă pierdut, cu ochii larg deschiși, privind țintă undeva dincolo de nori. E modul său preferat de a se odihni. A pus, pe o piatră, în dreapta lui, cărticica pecetluită. Alături, Truman, condorul care vorbește, moțăie plictisit. Îmi zic că nu se cuvine să am gândurile pe care le am: prea multă nefericire, prea multă iritare sunt în mine, mă comport mai departe ca un locuitor al pământului, ce am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
am gândurile pe care le am: prea multă nefericire, prea multă iritare sunt în mine, mă comport mai departe ca un locuitor al pământului, ce am fost, decât ca unul al cerului, ce sunt. Ochii mi se opresc pe cărticica pecetluită. Îmi trece prin cap, ca un fulger pe cerul unei nopți de vară, să încerc s-o deschid, acum, în secunda asta să încerc. Îmi iau inima în dinți și, fără nici o pregătire, ridic prețioasa carte. Lazarus nu reacționează în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
să cedeze. Truman izbucnește în râs, în hohote de râs, ca și când tocmai ar fi asistat la o poantă, la o poznă foarte reușită, în care rolul caraghiosului l-aș fi jucat eu. Lazarus îmi ia din mâini cu blândețe cărticica pecetluită și îmi spune: -Învață să ai răbdare, Veniamin, n-a sosit încă ora, dar e aproape. Pregătește-te să citești curând cartea. Îmi dau lacrimile, de neputință și de rușine. Așa e, nu trebuia să mă grăbesc, trebuia să-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
cu înfățișarea lui de o bunătate inexprimabilă. Mă mângâie plin de blândețe cu o mână pe creștet, iar cealaltă o ține sub veșmântul său de in luminos. -Veniamin, azi ți se va îndeplini dorința, azi e vremea să citești cărticica pecetluită. Pecetea cade azi pentru tine. Îmi vine să sar în sus de bucurie, pe undeva mijise în mine speranța că asta era surpriza pe care mi-o sugera atât de apăsat condorul care vorbește. Dar nu cutezasem să iau în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
cartea tuturor secretelor. Mă pregătesc s-o deschid. Mi-e teamă, mi-e o teamă grozavă să nu pățesc ca data trecută, să încerc să deschid cartea și să nu izbutesc, coperta să fie grea, grea cât muntele, de nedeschis, pecetluită, cum i se și spune. Numai că, de data aceasta, coperta se dă la o parte ușor, ca fulgul. Prima pagină e albă. Și următoarea la fel. Răsfoiesc pagină cu pagină și una după alta se dovedesc nescrise. Iarăși mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
desăvârșit, în amănunt pus la cale, dintotdeauna pus la cale?!... Ajung la ultimele pagini. Tocmai citesc relatarea ultimului meu vis, cel cu Spaniolu, Pușcărie și Gămălie. Deodată tresar. Descopăr o diferență, în sfârșit descopăr o diferență. Una considerabilă. În cărticica pecetluită scrie că vagabonzii și-au găsit într-adevăr un adăpost într-o baracă, la marginea orașului. Dar aceasta nu e situată lângă barajul lacului de acumulare. Ci lângă o exploatare petrolieră, într-un loc cu sonde ruginite și rezervoare gigantice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
aprobator. Iarăși mă surprind seninătatea, bunătatea, blândețea, umilitatea lui fără de margini, însușiri ce par a vorbi despre o altfel de lume decât a oamenilor, însușiri pe care parcă începe să mi le inducă și mie. Îmi ia din mână cărticica pecetluită și zice: -Drum bun, copile, e vremea să urci la cer... Brusc, fără nici un fel de pregătire, simt că mă înalț. Nu ascund, de multe ori îmi imaginasem scena asta, o vedeam cu desfășurări ritualice poate, dar oricum deosebit de complicată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
eminesciană privind onoarea Rusiei, în toate împrejurările istorice până azi. Intuiția lui Eminescu privitoare la soarta Basarabiei îi este un bun călăuzitor: "Eminescu înțelege că dialogul diplomatic cu imperiul țarist înseamnă o imposibilitate și că soarta Basarabiei este, în context, pecetluită. Tocmai de aceea consideră că problema basarabeană devine piatra de încercare pentru existența poporului român". E ideea pe care se axează întregul comentariu polemic al cărții lui Theodor Codreanu. Publicistica lui Eminescu pe această temă se revelează ca un suport
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
la C.A. Rosetti. Să i l adăugăm, din proprie inițiativă, pe deja, și vom observa imediat că toată dialectica mișcării de tranziție se sprijină pe aceste două adverbe. Multe lucruri vechi mai stăruie încă, dar soarta lor e deja pecetluită. Cele noi și-au făcut deja apariția, dar nu au triumfat încă. Toți intelectualii timpului posedă un viu sentiment al schimbării, fiind și primii ei artizani. Dar această conștiință depășește cu mult cercul oamenilor de cultură, spre a cuprinde întreaga
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
elelmente dau importantă netăgăduita, de taină, a nunții, deoarece concepția creștină primară, puternică și sănătoasă, era următoarea: „Euharistia este cea care dă căsătoriei sensul sau creștin specific, de aceea Tărtulian zice că ea este rânduita de Biserică, confirmată de Euharistie, pecetluita de binecuvântare și înscrisă în ceruri de îngeri. În această ordine primară a elementelor ritualul încununării era precedat de o rugăciune scurtă citită în cadrul Euharistic, de preot sau episcop, înaintea întregului popor, rugăciune al carei text se găsește în codicele
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
înțelegi pe japonezi din exterior. Sunt foarte muncitori, punctuali, pricepuți, răbdători, perseverenți, amabili, sufletiști și își țin promisiunile făcute, cuvântul dat fiind lege. Ca străin însă, nu poți percepe adevăratele sentimente ale japonezilor, și nici nu poți citi în inima pecetluită a acestora. Pentru un japonez timpul este prețios, de aceea sunt foarte organizați în tot ceea ce fac, dar... vorba proverbului: “pădure fără uscături nu există” („yabumorinicoto dekimasen”)! Soția, indiferent de etnie, trebuie sa fie “Otonashi” adică liniștită și înțeleaptă. Cât
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
nu le place sau nu le convine, din ceea ce le spui, o să-i vezi zâmbind, ascunzând cu abilitate ceea ce simt sau gândesc în acel moment. Străinii nu pot percepe adevăratele sentimente ale japonezilor și nici nu pot citi in inima pecetluită a acestora. Sayonara! Capitolul IV Formula „4” în Japonia (București - VienaNarita) 18 august 05 septembrie 2008 Această călătorie este deosebită de primele trei. În primul rând, e vorba de „formula” în care călătorim, o formulă inedită, denumită „formula patru”. Sunt
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
secretă a lui Vodă. Arhimandritul chiamă pe Jderi la Curte și îi pune sub jurământ în curent cu planurile și destinele lui Vodă, pentru care a fost jurat de Bogdan-Vodă, care Bogdan-Vodă moștenise jurămândul dela Maramureșeni, legământ cavaleresc și mistic, pecetluit și de sihastrul dela Călimani urmaș al Dekeneilor. Semn steaua cu cinci crengi). Măria sa are nevoie de oameni de credință tare. Deci Arhim. cere lui Simion să vie în slujba lui Vodă la Curte. Cu Jder cel mititel M. S.
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
soțul său iubit, ci a încercat și cu alții, boieri ori slujitori de rând. Așa i-i scris, și nimene nu are a-i bănui. Boli de vărsat și de tifos băntuie; au ieșit în sate călugări care dau scrisori pecetluite pe care oamenii le poartă la gât spânzurate cu ață de cânepă, ca să fie apărați de molimă. Brăilenii, cași Venețienii, sunt bărbați mai vrednici decât oricare alții din lume, căci fiind corăbieri umblă pe ape și lipsesc cu anii; iar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
PETRAȘCU]1*1 27/XI.948 O sculptoriță găsește în atelierul ei, într-o dimineață de ianuarie, un fluture cap-de-mort; un somptuos fluture viu, proaspăt ieșit din gogoașa lui, din pricina căldurii și umezelii din atelier. Soarta lui era, se înțelege, pecetluită. Trebuia să moară în câteva ore, sau în câteva zile, fără să fi străbătut etapele normale următoare ale vieții lui. Nu va avea primăvară, nici flori, nici cer albastru, nici zborurile de noapte în căutarea miresei. Sculptorița i-a reprodus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Cuvintele noastre trebuie să-l urască, fiindcă ceea ce ne-a făcut el nouă e mult mai grav decît se crede. Ne-a redus orizontul, ne-a tras în jos gîndurile. Soarta celor ce ne apropiem de cincizeci de ani e pecetluită. Poate doar copiii noștri să aibă ceva mai mult noroc. *„Libertatea nu se importă, nu se exportă”, a afirmat Ion Druță, într-un cuvînt memorabil, transmis de „Europa liberă”. Concluzia, echivalentă cu un îndemn, e: libertatea se cucerește de cei
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
una din manevrele Securității: să facă în așa fel încât deținuții din același lot să fie certați între ei. Avocatul avea impresia că fusese arestat pentru că Tomescu vorbise prea mult în afara și în timpul anchetei. Or, soarta lor era de mult pecetluită, dar Securitatea îi făcea pe oameni să creadă că fiecare a intrat la apă din pricina celuilalt. Dar cel cu care m-am împrietenit cel mai mult, în celulă, a fost tot Nicu Steinhardt. El crea cele mai plăcute momente de
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]