347 matches
-
unei grădini academice. Pentru B., modernism și tradiționalism sunt simple cadre de situare și nu criterii valorice, iar conceptul de generație este un criteriu taxonomic. Contribuțiile din Profiluri literare franceze uzează de o informație bogată, exploatată însă liber și fără pedanterie. B. își pune în aplicare metoda caracterologică pentru apropierea de câteva figuri marcante ale geniului francez, de la Fr. Villon și Fr. Rabelais la Paul Valéry și Marguerite Yourcenar. Interviurile și convorbirile adunate în volumele Lumea de mâine, Orizonturi spirituale și
BIBERI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285719_a_287048]
-
are, propriu-zis, o metodă, ci recurge la o lectură atentă și comprehensivă. Dornic să intre în intimitatea textelor, el disprețuiește blazarea și suficiența unor confrați care, comentând, nu fac decât să-și confirme părerile prestabilite, de aceea și este ostil pedanteriei, atribuită criticilor întemeiați pe o teorie. Nu validitatea propriului demers îl preocupă, ci adevărul lui. Suspectează orice abordare obiectivă, „științifică” a literaturii, chiar și când aceasta dă rezultate, după cum îl pun în alertă contextualizarea operei și situarea ei într-o
RAICU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289117_a_290446]
-
de la începutul secolului al XX-lea a unor cartiere bucureștene. Demersul pornește atât din spiritul pozitivist al vremii, cât și dintr-o înclinație romantică, manifestată prin pietatea față de trecut și prin gustul pitorescului. În acest sens, descrierea monumentelor ascultă, fără pedanterie, canonul scientist, în timp ce imaginea orașului rezultă din tablouri cu virtuți evocatoare. Darurile autorului, mai cu seamă spiritul de observație, exersat în sesizarea laturilor comice, se întrevăd îndeosebi în zugrăvirea aglomerațiilor urbane - băile, șoseaua, „paradisul slujnicelor”, Calea Văcărești, sălile de întruniri
STAHL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289842_a_291171]
-
rupturile în interiorul subiectivității (precum cele sugerate de tăcerile, golurile elegiilor) nu au zeii lor? Propozițiile nu merg mai departe și gândul cititorului aleargă în voie. Mai concret lirică este cea de-a treia elegie, divizată în cinci părți, numite cu pedanterie de savant pozitivist: Contemplare, Criză de timp, iarăși Contemplare, Criză de timp, Contemplare. Conceptele nu se lămuresc prea mult nici aici, în schimb lirismul afirmă, puternic, oroarea de vid, voința de solidaritate cu lucrurile. Charles Baudelaire ura mișcarea, poetul român
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
aducă un oarecare succes: aforistica, prezentă în volumele Îndreptar de greșelile altora (1978), subintitulat „afurisisme”, parțial în Cele mai frumoase nerozii (1981), în Școala tăcerii (1991), precum și în Pe scurt - Bref, volum bilingv. Aforismele sunt ghidușe, istețe, deloc marcate de pedanterie, combinând fericit rigorile tonului gnomic cu dexteritatea manipulărilor lexicale, semantice și sintactice, neprevăzute și pilduitor hazlii („A greși e omenesc, a persevera în omenesc e diabolic”, „Peștele de la cap se parfumează”, „Cine sapă groapa altuia riscă să dezgroape pe altcineva
VASILIU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290461_a_291790]
-
ritmată, în mod fast, prin pauze obligatorii ce stimulează iscodirea sugestiilor propuse de text. Rezultă un fel de litanie în tonalitatea și cu recuzita descântecului popular, în versuri scurte, cu rimă uneori căutată. Salamandra („Lacerta salamandra salamizah”, precizează, cu ironic-afectată pedanterie, poetul) comportă o valoare simbolică multiplă, reunind contrariile, mediul acvatic și combustia. La S. ea revine obsesiv, în imagini de viermuială, conotând teluricul și umidul, tina sau mâlul cleios, pe care le animă cu o fervoare colcăitoare. Nuntirea, fecundația și
STRAVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289975_a_291304]
-
psihopatologic acesta se caracterizează prin următoarele: economie sau parcimonie, ordine sau punctualitate, încăpățânare sau automatism rigid. Personalitatea anancastă, descrisă de K. Schneider, combină elementele personalității obsesionale cu cele ale caracterului anal. Anancaștii îmbină un caracter exagerat de atent, îngrijit, cu pedanteria, minuțiozitatea, corectitudinea, totul desfășurându-se pe un fond de neliniște interioară. La acestea se mai adaugă îndoiala, obsesiile, compulsiunile și ritualurile. 5) Personalitățile psihopatice În această categorie intră o constelație de anomalii de caracter și de conduite cu tendințe antisociale
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
baza pe subtilitățile raționării analogice, ai cărei maeștri au fost dintotdeauna filosofii postsocratici. Și ea a fost asimilată, integral, de către teologii creștini (și de maeștrii Kabbalim ai religiei mozaice!). Ce a determinat obsesia morală a educatorilor eleniști? Fără îndoială, nu pedanteria, ci marele ideal al formării „cetățeanului universal”, kosmopolith". El reprezenta „inima”, „esența” educației eleniste. Unii latini înțeleseseră foarte bine acest aspect, traducând cu finețe paideia prin humanitas (și nu prin educatiÄ, -Änis, care înseamnă „creștere”). Idealul educațional vizat de enkyklios
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
disciplină sau folosind cu voluptate expresii cu puternic iz de cazarmă, într-o rostire uneori cam țeapănă, chiar dacă mereu cu intenție ceremonioasă. Drama, scrisă într-o limbă uniformă, corectă, dar nefirească în ambianța rustică, balansează între exclamațiile de melodramă și pedanteria cazonă. Cu această piesă colonelul V. nu-și trădează, de fapt, adevărata vocație. SCRIERI: Recrutul răscumpărat, București, 1942. Traduceri: [Autori neidentificați], Buchetul coprinzător a cinci anecdote istorice..., București, 1842, Marcel, București, 1845; M-me de Staël, Corina sau Italia, București, 1846
VOINESCU I. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290627_a_291956]
-
și vechiul scris românesc, ca și receptarea de către poet a unor influențe, precum cea a lui Baltasar Gracián, prin intermediul vechilor traduceri românești. Ca și în celelalte cercetări ale lui M., stilul este unul al demersului erudit și exact, științific fără pedanterie. SCRIERI: Bibliografia analitică a literaturii române vechi. Cărțile populare laice (în colaborare cu Cătălina Velculescu), vol. I: Cărțile populare laice, partea I, București, 1976, partea II, București, 1978; De nuptiis Mercurii et Philologiae, București, 1997. Ediții: Biblia adecă Dumnezeiasca Scriptură
MORARU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288248_a_289577]
-
legionară, cu ideologia criterionistă ș.a. Sunt evitate atât cazuistica frivolă, cât și tonul justițiar revanșard, procedându-se, în bună tradiție pozitivistă, la o examinare minuțioasă a datelor istorice, filosofice și ideologice, ordonate cu o claritate ireproșabilă, deși uneori cu o pedanterie redundantă. Argumentul-cheie, care susține respingerea (cu nuanțele de rigoare) a concepției cioraniene, se bazează pe o disociere justă a regimurilor discursive practicate de autor: „Schimbarea la față este mai distructivă decât toată opera metafizică fiindcă are alt statut ontologic. Și
PETREU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288793_a_290122]
-
granițele politice, este oarecum grevat de fragmentarism, Marginalii junimiste, volum dezvăluind aceeași răbdătoare pasiune de cercetător, se bucură, în schimb, de o perspectivă integratoare, de judecăți de valoare mai prudent afirmate și oferă numeroase oaze de plăcere intelectuală, lipsa de pedanterie și rafinamentul „arheologului” literar creând o dimensiune discret-literară, binevenită pentru demersul critic propriu-zis. O bogată activitate de traducător însoțește la P. pe aceea de cercetător literar și de publicist. SCRIERI: Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” (în colaborare cu Nicoleta Popescu
PAPUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288684_a_290013]
-
se fanatizează brusc pentru o idee inacceptabilă, ca atunci când exclude dragostea platonică din sfera iubirii autentice. Tinerețea, care la P. nu e o vârstă, ci un mod de existență, determină, de asemenea, atât caracterul erudiției sale elegante, lipsită complet de pedanterie, cât și natura foarte disponibilă a înzestrării, nefixată la o zonă anume. Eseist, moralist, filosof, critic literar, critic de artă, de film și nu în ultimul rând scriitor, el se poate manifesta cu strălucire în toate aceste ipostaze. Cât despre
PALEOLOGU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288628_a_289957]
-
se ține seama de tradiția clasică a genului ce presupune ca efectul de ilaritate să fie obținut prin discrepanța dintre ceea ce este și ceea ce se vrea a fi, „amestecul de dialog administrativ, metafizică de ședință și sublim”, „concretețea împinsă până la pedanterie” (Lucian Raicu), jocul scenic al personajelor-perechi, care acționează printr-o combinatorică amețitoare a apropierilor și respingerilor. Scopul urmărit consecvent nu ține de asigurarea delectării cu un spectacol umoristic facil, în pofida aparențelor genului proxim (Somnoroasa aventură este încadrată de autor ca
MAZILU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288074_a_289403]
-
atribuit Premiul Academiei Române (1959), Premiul Asociației Scriitorilor din București (1986) ș.a. În critica și istoria literară românească M. s-a impus ca o personalitate de mare suprafață și de certă importanță. Cultivat și informat, harnic fără superficialitate și serios fără pedanterie, vădind o probitate intelectuală nedezmințită și un gust critic remarcabil, a mobilizat aceste însușiri prin avântul propice angajării în întreprinderi temerare. Puterea sa de muncă este puțin obișnuită, iar entuziasmul față de obiectul analizei rămâne dublat de luciditate și nu generează
MICU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288109_a_289438]
-
întregi în lumina înțelegerii pe care o am astăzi despre subiectul tratat. Am adăugat ca „bonus” un singur text cald despre relația dintre Biserică și fosta Securitate. Pe alocuri, am întărit tezele cărții cu referințe bibliografice suplimentare, fără să mimez pedanteria științifică și, încă și mai puțin, exhaustivitatea. Rațiuni de ordin universitar ar fi cerut ca unele dintre textele incluse aici să fie integral rescrise. În fața acestei provocări, am decis ca Bufnița din dărâmături să păstreze în linii mari ezitările primei
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
sintetice și adâncimile interogațiilor polare. Marcat de stilul literar francez - care sacrifică dinamica cinematografică a verbului pentru acrobația portretistică a adjectivului -, diplomatul român are virtuțile unui eseist de excepție. Uneori, această stilistică riscă să piardă puterea Cuvântului divin în plasa pedanteriilor livrești sau pe coridoarele unor simple prolegomene. În clasa cuprinzătoare de improvizații teologice și fantezii agramate pe care le suportă scrisul românesc din ultimele două decade, fructul inteligenței unor cărturari pasionați de barocul nuanțelor nu reprezintă decât chemarea la cumpătare
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
conținutul cărții. Privit în linii mari, volumul lui H.-R. Patapievici este deopotrivă exigent și accesibil. Exigent, întrucât nu se rezumă la importul de clișee negativiste, ci reia pe cont propriu gândirea temeiurilor modernității. Accesibil, întrucât renunță din start la pedanteria scorțoasă a tomurilor academice. Într-un slalom impresionant printre temele vaste ale gândirii europene, autorul oferă spectacolul reconfortant al unei inteligențe lipsite de complexe. În mod admirabil, H.-R. Patapievici și-a asumat riscul de a ataca subiecte aproape tabu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
prin traducere, având - cel puțin în opinia mea - nevoie și de o traducere culturală. În mod ideal, intervențiile mele liminare trebuie citite împreună cu operele care leau prilejuit, precum și cu acelea pe care le mobilizează. Toate, dacă mi se permite o pedanterie naratologică, formează un vast metatext interactiv, indispensabil înțelegerii unor problematici atât de complexe și dificile ca acelea dezbătute de mine. Pentru a nu adăuga o coerență post festum volumului, textele au fost revăzute numai atunci și acolo unde trebuiau corectate
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
scoțiană), ori liberali moderni din școala Austriacă (Hayek, Mises). În engleză, aceste distincții nu contează, termenul libertarian are un sens precis. În alte limbi, confuzia terminologică este inevitabilă. De aceea, aș putea fi de acord cu „libertarian” în românește, în pofida pedanteriei mele filologice, pentru a evita alte complicații într-o discuție și așa complicată (fiindcă... libertarienii, naturi individualiste prin excelență, polemizează și se divid în mereu mai multe grupuscule, urmând logica lor sectară până în pânzele albe). Am consolarea că, pe lângă canadienii
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
limita la studiul textelor relevante ale filosofului. Va fi necesar ca el să-și confrunte concluziile cu punctele de vedere ale celor mai calificați cercetători ai operei lui Kant. Ceea ce implică complicații și ocoluri, care pot cădea sub suspiciunea de pedanterie. Bănuiala acelui cititor care judecă simplu și direct că în acest caz ar fi vorba de subtilități de dragul subtilităților, de un joc a cărui miză ar fi exersarea cu virtuozitate a unor abilități rafinate, este de înțeles, dar adesea nejustificată
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
întemeiază moralitatea pe sensibilitate așa cum face Hume, nu crede că omul este bun de la natură, așa cum socotește Rousseau. Într-o eră intelectuală marcată de deism, Critica rațiunii pure va argumenta, cu o rigoare și cu o minuțiozitate împinse până la limita pedanteriei, că Dumnezeu nu poate constitui obiectul unei cunoașteri cu valoare obiectivă. În opoziție cu acei contemporani care ar putea fi calificați drept „raționaliști dintr-o bucată”, Kant a despărțit clar întrebarea Ce putem ști? de întrebările Ce trebuie să facem
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Personajele, întâmplările, ideile își au, fiecare, propriul limbaj. Pentru a le recunoaște, ele nu trebuie să fie neapărat flexibile, dar e obligatoriu să fie simple. Importanța gramaticii, subliniată apăsat în mai multe rânduri, nu stă nici pe departe sub semnul pedanteriei unui conservator limitat la o sumă de stereotipii ieșite din uz. Dimpotrivă, vorbind despre respectarea setului de reguli - unele absurde, altele inutile -, Chandler atacă o anumită formă a simplității: aceea agresivă, care se suprapune perfect prostiei. Simplitatea înseamnă directețe, însă
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
un coleric precum Spangler. Astfel de secvențe dau sarea și piperul unei scrieri în care spectacolul enigmistic pare a fi doar pretextul adăugării unor noi tușe la biografia metamorfică a marelui său erou. Hipertrofierea realului, atenția maniacală la înregistrarea detaliilor, pedanteria dusă până la viciu în căutarea legăturilor între planuri provin din conștientizarea precarității stratului ficțional. Relațiile dintre personaje, atenția acordată detaliilor comportamentale sunt parte a aceleiași strategii de fortificare a narațiunii. Ochiul cititorului se lasă lesne sedus de micile porțiuni descriptive
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
dar și a prieteniei care îl leagă, în acest interval, de creatorul lui Bond, Ian Fleming, Chandler ne oferă un Marlowe profund schimbat, pregătit să mizeze pe calitățile fizice în defavoarea „celulelor cenușii”. Dotat cu o identitate nou-nouță, detectivul renunță la pedanteria comportamentală anterioară, substituită de o masivă deversare de adrenalină. Capitolul al treilea indică, dincolo de orice tăgadă, direcția în care avea să se dezvolte romanul. Invitat de un oarecare domn Lipshultz de la Agony Club (Chandler continuă lista numelor sugestive din cărțile
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]