302 matches
-
Iorga, Istoria lui Ștefan cel Mare * "...Afurisitul domn al Moldovei care în privința diavolești răutăți întrece și pe dracul; și, care în urma biruințelor lui asupra hanilor tătari și asupra vecinilor unguri și munteni... pretinzându-se neatârnat... a năvălit cu călăreții și pedestrașii asupra oștirii musulmane... încât cea mai mare parte bău acolo paharul muceniciei și mulți viteji pieriră în luptă. Plin de durere pentru această nenorocire, pașa abia putu scăpa el însuși prin fugă de primejdioasa strâmtoare." Soad eddin Hodja Efendi, Cronica
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Puzic, nelipsit tovarăș de joacă. Refugiatul Închinare alor mei și lui V.A. Plecat-am opt din Chișinău cu mama și cu tata zece, în suflete cu Dumnezeu și-n spate baioneta rece. Veneau de prin pustii muscali călări și pedestrași potop să ne-ngenunche în vasali la Molotov și Ribbentrop. Eram cu toții cruzi, plăpânzi și nu știam ce e durerea, citeam în ochii mamei blânzi că i-am rămas toată averea. Și tata, brav soldat român purtând pe epoleți o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
de dări și sub noul episcop al Milcoviei, Bernard. La 28 martie și 5 aprilie al noului an 1353, Ludovic reînnoia sexonilor din Brașov vechile acte cu privilegii distruse de tătari, stipulând în noul act obligații de participare a tuturor pedestrașilor sau călăreților pe cheltuiala proprie, când regele va pleca în părțile orientale și numai 50 în acele occidentale. Bistrițenilor li se acorda, în 24 aprilie același an, să facă negoț la Răsărit de Carpați, adică la Baia, Suceava, Siret. În vederea
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
citește, azi, literatura lui Gârleanu, Spiridon Popescu, I. Mironescu, Maica Smara, a atâtora încă odinioară "prizați" de un public relativ numeros? Și, repet, aici nici măcar nu funcționează o "vină" socială, politică..., așa cum intră ea în joc, de neocolit pentru mulțimea pedestrașilor literaturii anilor '50-'60. Dar valori sigure vom avea într-o viitoare istorie a literaturii acelei epoci: de n-ar fi decât să amintesc. Blaga și Arghezi, V. Voiculescu, Vinea și Maniu, numeroși alți "interbelici". Iar dintre noii veniți, câteva
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
vorba despre bătălii ușoare și rapide, pentru care gerul n-a fost o opreliște, de vreme ce s-a acționat doar cu cavaleria, renunțându-se la carele greoaie și la mașinile de război greu de transportat prin zăpadă și nămol, precum și la pedestrași, domoli în marș și care aveau nevoie de încartiruire. În fiecare săptămână unul din noi se ducea la Gaila. Era la fel de nestrămutată în hotărârea ei, dar nu izbutea să-și ascundă plăcerea de a fi vizitată de Rotari. Când se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
m-am alăturat lui Rotari. În urma steagului său, un stindard purpuriu cu o viperă de aur brodată, am pornit-o spre marea Liguriei. Armata era compusă din șapte sute de călăreți longobarzi, o sută cincizeci de bulgari și cinci sute de pedestrași recrutați de familiile din regat. V N-are niciun rost să spun aici cum s-a desfășurat războiul. Toate au același miros de sânge, mațe și creiere spulberate pe jos, de carne care putrezește. Pe toate câmpurile de bătaie se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
În schimb, n-aveau nicio noțiune de strategie, ci doar vicleșuguri de vânători și pirați. Înainte de răsăritul soarelui împresuraserăm deja tabăra lor din trei părți, lăsând liberă doar calea spre mare. Pitiți pe după tufișurile ce o împrejmuiau, am pretins ca pedestrașii samniți să fie postați în fața cavalerilor longobarzi. Dacă banii nu-i convingea prea mult, ne-am gândit noi să-i ținem în avanposturi sub amenințarea sabiei. Când, împreună cu Grimoald, ne-am apropiat de corturile slave, am văzut că ne așteptau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
nu ne grăbim, au să plece. Și, luându-l pe Ofuku de mână, Hiyoshi porni În fugă după ceilalți. Din praful ridicat, se conturau amenințători cai de luptă și flameori. Erau vreo douăzeci de samurai călări și cam două sute de pedestrași. În urma lor, venea târâit un grup pestriț de scutieri: purtători de sulițe, de lănci și de arcuri. Tăind-o peste Câmpia Inaba, dinspre Drumul Atsuta, Începură să urce digul Râului Shonai. Copiii ocoliră caii, cățărându-se pe dig. Cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
atât de pline de praf, Încât numai ochii li se mai vedeau, licărind. — Dați apă cailor, ordonă un ofițer. Samuraii călări transmiseră ordinul cu voce ridicată. Urmă un al doilea ordin, de a se opri pentru odihnă. Călăreții descălecară, iar pedestrașii se opriră În loc. Oftând ușurați, se lăsară să cadă pe iarbă, fără a spune un cuvînt. Dincolo de râu, Castelul Kiyosu părea nespus de mic. Unul dintre samurai era fratele mai mic al lui Oda Nobunaga, Yosaburo. Se așeză pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
chiar și vara, când nu ardea focul. „Toate astea... M-aș simți mai bine dacă ar arde,“ reflectă ea. Lângă un perete al magaziei, stătea rezemată o suliță cu coadă neagră de stejar, deasupra căreia era atârnat un coif de pedestraș și ceva ce părea a fi o parte dintr-o veche armură. Pe vremea când soțul ei mergea la luptă, acel echipament fusese cel mai bun pe care-l avea. Acum era acoperit cu funingine și, la fel ca soțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
decise ea. Pe vremea măritișului cu Kinoshita Yaemon, crezuse că era cel mai bine să ia de soț un samurai. Casa din Gokiso, unde se născuse, deși mică, era a unei familii de samurai, și, cu toate că Yaemon nu era decât pedestraș, se număra printre vasalii lui Oda Nobunaga. Când deveniseră soț și soție, jurând că „În viitor, vom câștiga o mie de banițe de orez“, armura era un semn al speranțelor lor și avusese Întâietate În fața lucrurilor pe care le dorise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
de tinerețe și realitatea prezentă o făcea să nu se mai gândească la asta. Era un blestem care-i rodea inima. Soțul ei fusese schilodit Înainte de a fi apucat să se distingă În luptă. Întrucât nu era decât un biet pedestraș, fusese silit să plece din slujba seniorului. În primele șase luni, Îi fusese greu să-și câștige traiul și sfârșise prin a deveni fermier. Acum, nici măcar de asta nu mai era capabil. Ajutorul sosise din mână unei femei. Luându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
guvernării, pe aceea de a vedea lumea așa cum e și de a judeca oamenii. Dar fac prinsoare că oamenii de-aici consideră că lovirea și străpungerea adversarilor e cea mai grozavă artă din toate. Aceasta ar fi de folos pentru pedestrași și soldații de rând, dar să fie oare esențială pentru un mare general care... — Ia vezi cum vorbești! se răsti unul dintre samurai, trântindu-i un pumn Îndesat În obraz. — Au! Își duse Hiyoshi ambele mâini la gură, ca și cum i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
rece În fântână, Îl tăie În feli și-l servi pe Hiyoshi. — Doar șaptesprezece ani are? Bine, dar nu știe nimic, continuă ea. Gândește-te la tine, când erai de vârsta lui. Chiar dacă acum ești trecut de patruzeci, tot soldat pedestraș ai rămas. Asta nu te face prea deosebit, nu? Ia mai taci, o opri Otowaka, cu o expresie jignită. De vreme ce nu găsesc că se cade ca alți tineri să-și trăiască viața la fel ca mine, am ceva să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
le-ar fi purtat la o ieșire În aer liber. Dar, la sunetul cornului și În bătaia tobelor, formară regimente care se ciocniră În mijlocul râului. Apele clocoteau și, În spuma albă, imaculată, se luptau samurai cu samurai, un regiment de pedestrași Împotriva altuia. Lăncile de bambus se roteau val-vârtej, Însă, cei care le mînuiau, mai degrabă se băteau cu ele, decât să se Împungă. Cele ce nu-și nimereau ținta plescăiau În apă, azvârlind, prin aer, curcubee. Șapte sau opt generali
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Nobunaga. Ridicându-se ca un șobolan ud, bătu imediat din picior, strigând: — Nu voi fi Învins niciodată! Daisuke Îl zări și arătă spre el: — Generalul armatei de la răsărit e acolo! Înconjurați-l și prindeți-l viu! Stârnind spumă și stropi, pedestrașii se repeziră direct către Nobunaga. Cu o lance de bambus, Nobunaga lovi În coiful unul soldat, doborându-l; apoi, azvârli lancea spre următorul. — Nu-i lăsați să se apropie! Un grup de oameni de-ai săi sosiră să-l acopere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
acestui străin murdar Îl intriga. Poate din cauză că simțea speranța fierbinte care ardea În sufletul lui Hiyoshi. — Vorbește! La auzul acestui glas, Hiyoshi aproape că uită de durere și de gărzi. — Tatăl meu l-a slujit pe tatăl dumneavoastră ca soldat pedestraș. Se numea Kinoshita Yaemon. Eu sunt fiul său, Hiyoshi. După moartea tatălui meu, am locuit cu mama În Nakamura. Speram să găsesc o ocazie de a vă sluji și am căutat un mesager, dar, În cele din urmă, nu mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
se Întorcea Înaintea micului dejun. Dar, În ziua aceea, Nobunaga Își Întoarse calul spre răsărit, la răspântie, Îndepărtându-se de Moriyama. — Stăpâne! — Acum unde se mai duce? Suprinși și nedumeriți, cei cinci sau șase Însoțitori călări porniră după el. Evident, pedestrașii și purtători de sandale rămaseră În urmă, risipiți pe drum. Numai doi dintre servitori, Ganmaku și Tokichiro, deși rămăseseră În urmă, o luară la fugă disperați, hotărâți să nu piardă din ochi calul stăpânului lor. — Pe toți zeii! Am dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
nu reușiseră decât să-i amărască și să-i enerveze pe vasali. Primul lucru pe care-l făcu Tokichiro fu să-i elibereze pe vasali de această interdicție. Apoi, se Înfățișă la Nobunaga cu următoarea propunere: — Iarna, samuraii mai tineri, pedestrașii și slugile Își petrec zilele În casă, mâncând, bând și lenevind la taclale. Înainte de a economisi din cărbunii și lemnele de foc, eu aș sugera, cu umilință, ca Domnia Voastră să ia măsuri ca să Înlăture aceste rele obiceiuri. Nobunaga le dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
economisi din cărbunii și lemnele de foc, eu aș sugera, cu umilință, ca Domnia Voastră să ia măsuri ca să Înlăture aceste rele obiceiuri. Nobunaga le dădu repede porunci vasalilor săi superiori. Aceștia Îi chemară pe mai marele servitorilor și pe comandantul pedestrașilor, pentru a discuta Îndatoririle vasalilor pe timp de pace: reparația armurilor, prelegere, practicarea meditației Zen și supravegherea regulată a provinciei. Apoi, cel mai important lucru, antrenamentele cu lancea și cu armele de foc, proiecte de construcții În castel și, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
cu ceva. Ce leafă ai acum? Primesc treizeci de kan-i. — Numai atât? — E mai mult decât merit, stăpâne. — Ți-o măresc la o sută de kan-i, te transfer la regimentul de lăncieri și te pun În fruntea a treizeci de pedestrași. Tokichiro rămase tăcut. Teoretic, posturile de supraveghetor peste cărbuni și lemnele de foc, precum și de șef al lucrărilor de construcție le erau rezervate samurailor de rang Înalt. Dar prin venele sale curgea un sânge tânăr și, cum era firesc, sperase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
construcție le erau rezervate samurailor de rang Înalt. Dar prin venele sale curgea un sânge tânăr și, cum era firesc, sperase ani de zile să primească o slujbă activă În regimentul de arcași sau de muschetari. Comanda a treizeci de pedestrași era cel mai mic grad de comandant militar. Însă era un post care-i plăcea mult mai mult decât conducerea grajdurilor sau a bucătăriilor. Era atât de fericit, Încât uită un moment de discreție și vorbi pe negândite, cu aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
lui Mori Yoshinari și optzeci sub Shibata Katsuie, deci, În total, cam vreo două sute. V-am așteptat ca să vă Însoțim. Printre arcașii lui Yoshinari se afla și Mataemon, iar Tokichiro era și el În mulțime, În fruntea a treizeci de pedestrași. Nobunaga Îl observă de Îndată. „E aici și Maimuța.“ Din șa, privi peste cei două sute de ostași emoționați. „Iată ce partizani am,“ Își spuse el, cu ochii luminându-i-se. În fața valurilor furtunoase ale celor patruzeci de mii de soildați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
niște valuri tumultuoase și nu avea timp ca picioarele să i se oprească. Și, cu toate că nu conta prea mult, era comandantul a treizeci de pedeștri și nu se putea plânge, oricât de neplăcută era situația. Până la moarte. Până la moarte. Soldele pedestrașilor erau atât de mici, Încât abia le ajungeau pentru a-și Întreține familiile. Iar vocea mută și deznădăjduită care le gâfâia În pântece Își găsea ecoul În pântecele lui Tokichiro. Era posibil ca niște oameni să se lepede așa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
ai lui Asano Mataemon se stânsese pe versantul de la miazănoapte, puțin mai departe de grosul armatei. Deși erau arcași, lupta din acea zi nu avea să le solicite arcurile și săgețile, așa că oamenii purtau lănci. Micul grup de treizeci de pedestrași conduși de Tokichiro era alături de ei, iar când comandantul le ordonă oamenilor să se odihnească, Tokichiro le transmise ordinul și subordonaților lui. Aceștia răspunseră trăgând adânc aer În piept și prăbușindu-se pe iarbă, la umbra muntelui. Tokichiro Își frecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]