1,000 matches
-
reviste, de citit și articolul lui Radu Ioanid, despre unele carențe ale DEX. Are dreptate Radu Ioanid să remarce faptul că unele cuvinte, precum jidan și țigan nu pot fi definte fără a se lua în considerare și nuanță lor peiorativa. Remarcam la rândul nostru faptul că în amândouă cazurile nuanță peiorativa are caracter istoric și nu apare de la început. E bine că autorul articolului se disociază de sugestia unor comentatori, si anume aceea de a fi eliminate cuvintele cu pricina
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/5311_a_6636]
-
ale DEX. Are dreptate Radu Ioanid să remarce faptul că unele cuvinte, precum jidan și țigan nu pot fi definte fără a se lua în considerare și nuanță lor peiorativa. Remarcam la rândul nostru faptul că în amândouă cazurile nuanță peiorativa are caracter istoric și nu apare de la început. E bine că autorul articolului se disociază de sugestia unor comentatori, si anume aceea de a fi eliminate cuvintele cu pricina din dicționar. În „Dilemă veche” nr. 391 ne bucura revenirea din
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/5311_a_6636]
-
Rodica Zafiu Între mijloacele expresive ale limbii române, apte să producă - prin conotaț iile lor peiorative și prin sonoritatea deloc eufonică - efecte comice, se numără și sufixul -ăraie. Substantivul căruia i se adaugă sufixul popular și familiar capătă sens colectiv, dar mai ales semnificații depreciative: „prost”, „fără valoare” sau cel puțin „nedorit”. Nu sunt multe derivate
Hârțogăraie, tăblăraie, căblăraie... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5452_a_6777]
-
căruia i se adaugă sufixul popular și familiar capătă sens colectiv, dar mai ales semnificații depreciative: „prost”, „fără valoare” sau cel puțin „nedorit”. Nu sunt multe derivate de acest tip: mai cunoscut e hârțogăraie, format de la o bază oricum conotată peiorativ (hârțoagă). Ca și hârțogărie, hârțogăraie desemnează mulțimea de hârtii inutile, plicticoase etc., devenind - prin metonimie - un echivalent colocvial al termenului birocrație. Cuvântul este destul de prezent în limbajul familiar și publicistic actual: „9 milioane de euro aruncate pe hârțogăraie” (Jurnalul Național
Hârțogăraie, tăblăraie, căblăraie... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5452_a_6777]
-
Fier I, Remus Borza a afirmat: "Hidroelectrica este a întregii Românii și ea trebuie susținută în primul rand de către stat. O să fac o observație ceva mai malițioasă vis-à-vis de statul roman. Că tot este la modă acea sintagmă cu sens peiorativ: «Băieții deștepți». S-ar putea ca cel mai deștept băiat dintre băieții deștepți să fi fost chiar statul român", a spus reprezentantul Euro Insol. Remus Borza și-a susținut afirmația, apreciind că politica guvernărilor din ultimii ani au contribuit la
Borza, Euro Insol: Statul pare să fi fost cel mai deștept dintre ”băieții deștepți” () [Corola-journal/Journalistic/51828_a_53153]
-
liber și libertin sunt previzibile - date fiind asemănarea formelor și legătura lor etimologică -, dar riscante, pentru că anulează o diferență majoră: între componentele evaluative ale termenilor. Adjectivul liber are un sens clar pozitiv, pe când libertin este, cel puțin în uzul curent, peiorativ, așa cum o dovedește definiția sa din DEX, mai ales prin șirul sinonimelor: „Care sfidează regulile decenței și ale moralei; indecent, ușuratic, desfrânat”. Menținerea în zona negativității e susținută și de asocierea cu libertinaj (atât libertin, cât și libertinaj fiind împrumuturi
Libertin by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5186_a_6511]
-
panoul glisant din spatele scenei, ajungând apoi, prin metonimie, să se refere la spațiul din spatele său. Culisele teatrului se leaga deci, etimologic, de verbul tehnic a culisa. Sensul figurat al substantivului culise (care primește în DEX eticheta corectă, dar ușor exagerată, „peiorativ”) este descris prin „dedesubturile unor acțiuni sau ale unei stări de fapt; mașinație, înscenare, intrigă”. Desigur, ceea ce e ascuns trezește suspiciune, dar și curiozitate vinovată, interesul actual al presei de senzație pentru culisele unei situații nefiind neapărat o acuzație la adresa
În spatele culiselor... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5384_a_6709]
-
Rodica Zafiu E remarcabilă capacitatea turcismelor de a rămâne în circulație, mai ales în stilul colocvial. Termeni aparent desueți, legați de o anumită epocă din trecut, revin în uzul curent, adesea cu sensuri figurate, ironice și peiorative. În ultima vreme, presa românească utilizează intens cuvântul beizadea, pentru a desemna, depreciativ, pe fiul sau fiica unor persoane cu poziție socială sau situație economică privilegiată. Termenul pare să fi trecut, prin contagiune, de la un ziar la altul, odată cu temele
Beizadea by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5351_a_6676]
-
înregistrat deja de Lazăr Șăineanu, în Influența orientală asupra limbei și culturei române (1900) și confirmat de Dicționarul limbii române (DA 1913: „azi mai mult în ironie”), de Dicționarul lui Scriban (1939) etc.; nu e totuși precizată natura sa. Valoarea peiorativă s-a dezvoltat, probabil, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în care discursul politic al României moderne (nu numai cel al tinerilor franțuziți) revalorifica ironic vocabularul de origine turcească. Era epoca în care primul ministru Brătianu era
Beizadea by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5351_a_6676]
-
nu numai cel al tinerilor franțuziți) revalorifica ironic vocabularul de origine turcească. Era epoca în care primul ministru Brătianu era poreclit Vizirul, iar două poezii-pamflet ale lui Bolintineanu se intitulau Beizadea Costache din București către beizadea Costache din Ploiești... Uzul peiorativ se bazează pe degradarea comică a semnificației (de la „prinț” real la „pretins prinț”, „ins care se crede prinț”), dar și pe conotațiile balcanice ale termenului (asocierea cu alte turcisme din sfera corupției și a decăderii) și chiar pe forma feminină
Beizadea by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5351_a_6676]
-
umple: ideea exprimată în franceză, de exemplu, prin formula fils à papa, implicând avantajele nemeritate obținute de cineva prin poziția părinților, este sugerată în română prin sintagme mai puțin fixate: copil de bani gata, copil de ștab etc. „Prințișorul”, desemnare peiorativă care circula în perioada comunistă cu referire la Nicu Ceaușescu, are mai puține șanse de extindere astăzi, când pare - cel puțin în lexicul manelelor, în extindere în limbajul curent - un epitet întru totul apreciativ, lipsit de ironie și autoironie. Nu
Beizadea by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5351_a_6676]
-
expresii ale imaginarului social", arăta că prima proiectează prezentul în slujba unei autorități, iar cea de-a doua e o reacție față de prezent, grație refugiului în idealitate. Amintind că Napoleon e cel ce-a acordat conceptului de ideologie conotația sa peiorativă, de pericol pentru ordinea socială, gînditorul francez îl raportează la trei niveluri de înțelegere. Prima accepție e cea de distorsiune-disimulare, ilustrată de Marx, care, pe urmele lui Feuerbach, a atribuit ideologiei funcția de-a răsturna imaginea realului, cum s-ar
Mimarea istoriei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6668_a_7993]
-
cînd vorbești de înflorirea, de hegemonia și de expansiunea unei civilizații, e limpede că o definești în termeni de imperiu. Orice civilizație e imperială dacă își impune tiparul asupra altora. Prin umare, imperiul (civilizația) nu este folosit aici în sens peiorativ, ca desemnînd un stadiu revolut de organizare politică, în timpul căruia ticăloșia unor popoare a căpătat tendințe nefirești de expansiune supranațioanlă, în vreme ce țările mici și ospitaliere au fost înghițite ca niște victime inocente, ci imperiul este considerat o formă firească de
Presimțirea viitorului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6686_a_8011]
-
N-ar putea „protesta“ la fel de bine și optzeciștii? În fond, „realul“, „trăirea“ se află în creația modernă într-o osmoză fertilă, necesară cu „livrescul“, în omogenitatea aceluiași complex al „universurilor «secunde», paralele“, al „magiei verbale“. Livrescul, termen frecvent cu iz peiorativ, ar putea fi incriminat doar atunci cînd se află la mijloc o scădere estetică, un atare grad de debilitare al corpului textual, încît îi iese la iveală osatura culturală. În consecință, cu toate că deschid un capitol distinct al lirismului contemporan, nu
Postmodernism? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6713_a_8038]
-
e mai puțin evidentă. În anii '30, V. Gr. Chelaru ("Din limbajul mahalalelor", în Buletinul Institutului de filologie română "Alexandru Philippide", 1937), înregistra termenul chiftică cu sensul "femeie cu purtări rele", presupunând totuși că inițial va fi fost o denumire peiorativă pentru servitoare. Legătura sugerată este așadar una metonimică. În aceeași revistă, C. Armeanu ("Argot ieșean") considera că sunt echivalente chiftea, diminutivul său chiftică și sinonimul parțial pârjoală, toate cu sensul argotic "servitoare"; acestora le adăuga și interjecția substantivizată sfâr. Informațiile
Chiftea by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6717_a_8042]
-
substantivizată sfâr. Informațiile au fost completate de Iorgu Iordan ("Note și observații la articolele precedente"), care aducea mărturia propriului uz: "Chiftică se întâlnește pretutindeni. Sub forma chifteluță, îl cunosc (și-l întrebuințez!) de multă vreme, dar nu totdeauna cu sensul peiorativ dat de Chelaru". Iordan presupunea - destul de neconvingător - că punctul de pornire nu l-ar fi constituit ocupația de bucătăreasă, ci lipsa de igienă a servitoarelor. Autorul renunță la această sugestie în Stilistica limbii române (1944), în care cuprinde, în lista
Chiftea by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6717_a_8042]
-
4.05. 2009). Situația actuală nu pare să provină dintr-o generalizare a vechiului argotism chiftea "prostituată". Ba aș spune chiar că poate oferi sugestii de reinterpretare a uzului de odinioară. S-ar părea că substantivul chiftea e un termen peiorativ de uz general, folosit pentru persoane, obiecte și situații, inclusiv pentru bani, dacă sunt considerați ca prea puțini (din cauza inflației, suma insuficientă poate varia). Componenta depreciativă se poate explica prin unele trăsături semantice ale obiectului: mic, insuficient ("gările mici, cu
Chiftea by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6717_a_8042]
-
zdreanță, ștoarfă etc. Cel mai cunoscut și mai folosit termen din întreaga serie este boarfă, care aparține în prezent lexicului familiar, cu sensul destul de general de "obiect de uz personal" (nu numai de îmbrăcăminte) și cu o conotație ironică și peiorativă. Originea cuvântului este necunoscută, dar vechimea sa în limbă e apreciabilă. În Dicționarul limbii române (DA, Literele A-B, 1913), e înregistrat (în forma de plural borfe) la Miron Costin, Nicolae Costin, Ion Neculce; forma boarfe are atestări ceva mai
Metafora obiectului uzat by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6739_a_8064]
-
cuvântul apare și în dicționarele mai noi de argou și limbaj familiar, inclusiv în cele on-line ("e plin de boarfe pe Calea Victoriei după 9-10", 123urban.ro). De la boarfă s-a format în ultima vreme un derivat colectiv, chiar mai marcat peiorativ: borfet (cu sufixul -et, ca în tineret, păsăret etc.); cuvântul ar putea fi mai vechi (și atunci ar fi stat la originea formei borfeturi), dar lipsesc atestările sale în forma de singular. Pe la începutul anilor �90, borfet circula cu acest
Metafora obiectului uzat by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6739_a_8064]
-
primește glosarea "care are o atitudine plină de respect sau de bunăvoință față de cineva; respectuos, amabil", iar condescendență are ca prim sens "purtare plină de considerație și bunăvoință față de cineva; respect, amabilitate, deferență". Doar pe locul al doilea, cu precizarea "peiorativ", apare în DEX și explicația "aer de superioritate, infatuare, semeție", indicând o accepție care pare să contrazică sensul principal al cuvântului. Cele două definiții din DEX sunt rău formulate prin generalizarea care atribuie cuvintelor condescendent și condescendență o orientare evaluativă
Din nou despre condescendență by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6625_a_7950]
-
engleză (unde condescension este "voluntary descent from one's rank or dignity in relations with an inferior", "patronizing attitude or behavior", Merriam-Webster on-line). Raportul asimetric nu e o trăsătură neglijabilă a sensului celor două cuvinte, ci elementul său distinctiv; agravarea peiorativă se produce tocmai pentru că atitudinea (antipatică) de superioritate contează mai mult decât bunăvoința sau îngăduința manifestată. Confuzia semantică generează grave neînțelegeri în comunicare: cineva își poate imagina că e politicos când afirmă că i-a răspuns cu condescendență unui superior
Din nou despre condescendență by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6625_a_7950]
-
din gr. emphainein „a arăta, a demonstra”) și al derivatelor sale în limbile europene, cu semnificații care s-au dezvoltat într-o tradiție comună retorică și lingvistică. Din păcate, dicționarele noastre actuale se limitează, aproape în totalitate, la sensurile predominant peiorative, preluate din franceză; în DEX, emfaza este definită ca „atitudine nenaturală, pretențioasă; afectare în scris, în vorbire, în comportare”; iar adjectivul emfatic este explicat, în mod similar, ca „plin de emfază; nenatural, pretențios, bombastic, umflat”. Nici a emfatiza, nici a
Emfatizare - emfazare by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6562_a_7887]
-
un studiu consacrat definirii identității un cunoscut folclorist american, Alan Dundes, aprecia că „Folclorul este mijlocul fundamental al societății pentru a-și descoperi și construi propria identitate". Desigur, folosea termenul în sens savant, fără a include și nuanțele vulgarizatoare, uneori peiorative, folosite, uzual, mai ales în massmedia. Segmentul cultural la care facem referință - folclorul genuin și nu folclorul de consum, cu care ne-a deprins scena sau festivalul, comerțul cu artă populară , stereotip și manierist - este un corp de forme creative
O întrebare pentru dna Sabina Ispas directoarea Institutului de Etnografie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6470_a_7795]
-
de obicei de conotațiile popular-vulgare ale cuvintelor și sunt eufemizate de opacitatea relativă a termenilor străini. În ultimii ani, limbajul tinerilor a preluat din engleză un termen depreciativ destul de transparent: retard (substantivul este definit în Concise Oxford Dictionary ca termen peiorativ, cu sensul „persoană handicapată mental"). Cuvântul a intrat în seria foarte bogată a insultelor bazate pe deprecierea calităților intelectuale, în care termenilor mai vechi (prost, tâmpit, nerod, netot, neghiob) li se adăugaseră deja împrumuturi din franceză (idiot, cretin, imbecil). În
„Retard“ by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6375_a_7700]
-
parte de o sagace cercetare a temei în cauză. Constatînd că Proust, Rilke sau Nietzsche sînt autori a căror psihologie este prin excelență feminină, Aura Christi aduce un elogiu decent noțiunii de feminitate creatoare, repudiind totodată malițiozitățile curente pe seama sensului peiorativ pe care adjectivul „feminin" l-a căpătat în lumea cultă: „«A scrie poezie feminină» este o cvasiinjurie vehiculată în nu puține medii, atenție, straniu, de primă mînă din literatura română. Literatura feminină nu există, domnilor. Există literatură. Punct. Scrisă de
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/6318_a_7643]