712 matches
-
Stalinskaya Vodka. Când îl văzu Bogdan din mașină, nu-i venea să creadă. Nu-l văzuse niciodată beat pe comisar și nici măcar nu avea idee cum ar fi arătat, dar acum văzându-l cu sticla de Stalinskaya în mână, rămase perplex. Comisarul se apropie de mașină și îi spuse: - Bogdane, pleacă acum, vreau să rămân singur. Bogdan nu mai putu să se abțină. Ieși brusc din mașină și îi spuse: - Nu plec niciunde domn comisar! Domnule comisar, ce este? Ce se
RĂPIREA (8) de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 1843 din 17 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/373729_a_375058]
-
dumneavoastră, mă faceți terci și după aia tot îmi spuneți ce-i cu dumneavoastră, dar eu singur nu vă las, nu plec niciunde! Cine va murit, domn comisar? Sau ce-ați pățit? Ce vă arde? Fu rândul comisarului să rămână perplex de data asta. Nu-i venea să creadă că Bogdan avusese curaj să-l înfrunte în felul acela. Dar nu simți nevoia să-l repeadă în acel moment, cum făcea de obicei, când cineva îndrăznea să-l înfrunte sau să
RĂPIREA (8) de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 1843 din 17 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/373729_a_375058]
-
Piatra Neamț, am fost foarte recunoscător când o doamnă mi-a semnat ambele liste de susținători, spunându-i cât de mult îi apreciez spiritul civic și implicarea. Nu am apucat bine să termin cu mulțumirile, că solicitarea dumneaei m-a lăsat perplex: - Acum, că ți-am semnat, nu îmi dai 10 lei? Tremuram de frig, dar am simțit că m-am încălzit de rușine, într-o clipă. I-am spus că nu plătesc pentru semnături și că îi dau semnătura înapoi, dacă
Am strâns semnături pentru parlamentare și am aflat care este cea mai mare frică a românilor: „Nici dacă îmi dai bani nu-ți dau CNP-ul!” () [Corola-blog/BlogPost/338215_a_339544]
-
despletit. Ai un par atât de frumos. - Sire ... - Încearcă, să nu fii tot timpul o amazoană! Acum, eu sunt guvernant, zâmbi. “Adică să-mi înalți zmeul?” - Exact! surâse cu pleoapele lăsate, M.Joseph. - Ce anume? - Ce ai gândit! Se uită, perplexă la el. - Vezi că gândim la fel ... uneori? - Dacă ați ști, ce gândesc eu acum, nu cred, că v-ar fi pe plac! - De când eram mic îmi plăcea, să înalt zmeii. Îi vedea expresia șugubeață și nu știa dacă să
MY LORD (VIII) de CAMELIA CONSTANTIN în ediţia nr. 2151 din 20 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385170_a_386499]
-
întuneric, în lemn, urlă ieșind pentru prima oară-n lumină, și șocat ne face un disperat semn că a pierdut din păcate Ultima Cină. Omul în lemn crescut culmea e obsedat de iubire, cu ochii holbați, femeia-lemn privește abătut din ce în ce mai perplex, mai ieșit din fire. Omul din lemn ca piatra tace, e mut și surd de iubire, nu mai știe ce gândește, nici ce face, e încurcat în noduri, nervuri și liane-n fire. Omul din lemn în lume ieșind, părăsind
POEME (3) de EMIL SAUCIUC în ediţia nr. 2091 din 21 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382484_a_383813]
-
povestesc acum. - E o chestie de oameni mari? - Da, iubita mea, e o problemă de adulți. - Sunt complicate treburile de adulți, dar știu că de data asta n-are legătură cu sexul. - Ce vrei să spui? o întreba mama ei, perplexa. Ce știi tu despre sex? Citește mai mult "NICIODATĂ SĂ NU SPUI NICIODATĂ!"CAPITOLUL 2Copilăria lui CarolCarol avea doar nouă ani, când, într-o noapte, a fost trezita de cineva care plângea. Somnoroasa, a coborât scările pentru a merge în
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383533_a_384862]
-
povestesc acum.- E o chestie de oameni mari? - Da, iubita mea, e o problemă de adulți.- Sunt complicate treburile de adulți, dar știu că de data asta n-are legătură cu sexul.- Ce vrei să spui? o întreba mama ei, perplexa. Ce știi tu despre sex?... XII. NICIODATĂ SĂ NU SPUI NICIODATĂ!”, de Carmen Suissa, publicat în Ediția nr. 2222 din 30 ianuarie 2017. "Niciodată să nu spui niciodată!” Carmen SUISSA CAPITOLUL 1 „Viață este ceea ce ni se întâmplă în timp ce suntem
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383533_a_384862]
-
Da ce-i cu voi, mă? Ce-aveți? - Surioară, din toate mâncărurile care se gătesc în lumea asta, de ce gătiși tu tocmai ciorbă de perișoarte și sarmale, azi? Auzind întrebarea și văzându-l pe căpitan că-i dădeau lacrimile, rămase perplexă. S-ar fi așteptat la orice din partea lor, dar la asta, nu! - Nu... mă tem că nu-nțeleg despre ce vorbești. Ce-are mâncarea mea? - N-are nimic, fată dragă, e foarte bună, îi spuse căpitanul, să-ți dea Domnul
CĂPITANUL VASILE (5) de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 1992 din 14 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385313_a_386642]
-
numele erau de la alfa la omega fictive, alese la întâmplare, iar fata se prinsese în joc și încinseseră o sporovăială din ce în ce mai veselă, până ce izbucniseră amândoi în râs. Ar fi fost de-a dreptul greu să-și stăpânească râsul, văzând mutra perplexă a individului de lângă dânșii, retras pe un colț al băncii și schițând zâmbete în momentele apogeului veseliei lor. Când se despărțiseră, știa despre ea aproape totul - între timp argusul fusese trimis să mai aducă o sticlă de Citro, pe prima
CALUL NEGRU de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2242 din 19 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383141_a_384470]
-
mers nici a doua căsnicie. Își cumpărase cincizeci de hectare de teren, își făcuse o mică fermă, în localitatea natală, dar Ștefan află ceva ce-l puse pe gânduri. Zece hectare de teren erau cultivați cu... Doamne! Trandafiri. Ștefan rămase perplex la aflarea veștii. Dar hotărî să nu o informeze pe Delia despre asta. Deocamdată e doar o informație. Asta nu înseamnă mare lucru. Nu pot bănui omul doar pentru că îi plac trandafirii și că îi cultivă! Ștefan începu să-și
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1886 din 29 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383259_a_384588]
-
evite și surprinse o izbucnire de teamă În expresia lui fugară. — E o prăvălie de spițer, pe aici, prin preajmă. Unde e ? exclamă poetul retezându-i calea și ațintindu-și asupra lui ochii injectați de sânge. Clericul păli. Îi fixă perplex veșmintele, iar apoi chipul răvășit. Dante Își potrivi bereta pe cap și cutele hainei, Înainte de a-și repeta Întrebarea, aproape strigând. — Acolo... pe stânga. Taman În spate la Fontana della Morte... bâigui omul, indicând direcția cu o mână tremurătoare. Dante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
domniei tale! Dumneata, maestrul cuvântului poetic, În prăvălia mea! Îți amintești de mine? Sunt Teofilo Sprovieri. Ne-am cunoscut ca studenți, cu câțiva ani În urmă, la Bologna... Îți aduci aminte? repetă el cu un dram de dezamăgire, văzându-l perplex. Dante nu Își amintea nimic. Apoi, În mintea lui apăsată de durere, numele acela deșteptă un ecou. Cu ani În urmă, pe când compunea versurile de dragoste pentru Beatrice, pe timpul scurtei sale perioade de studii universitare... — Da... acum da. Iartă-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
fi fost averea familiei. — Poți pleca. Dar o să am nevoie de serviciul dumitale. Un raport amănunțit asupra membrilor acestui Studium: cine sunt, de unde vin, partidul lor politic, ce păcate au, ce vini ascunse ori vădite. Totul. Omul ieși. Dante era perplex. Privi În jur, oprindu-se distrat asupra puținelor obiecte din chilie, fără a izbuti să Își concentreze atenția asupra nici unuia. Ideea că Bonifaciu organiza o universitate la Florența, pe care mai apoi ar fi urmat să o domine prin intermediul acoliților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pe fundalul Primului Mobil se recompun În ordonata interconexiune a epiciclurilor, tot astfel, cele mai infime mecanisme ale asasinului rămân legate de orbita vinilor sale, calculabile cu precizie de mintea care nu greșește. Poetul simțea asupra sa privirile atente și perplexe ale tuturor. — Întrucât nu dorește răul, puterea lui Dumnezeu ne luminează mințile pentru a-l combate, Încheie dânsul. Păreau interziși, iar Dante se Întrebă ce pricepuseră din raționamentul său. Puțin, era sigur, poate cu excepția lui Cecco, astronomul. Se relaxă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
care se Întrunesc pentru conciliabulele lor. Noi nu ne ducem niciodată Într-acolo, ca să nu tulburăm somnul morților, dar glasurile lor ajung până aici. — Ce spun? — Nu se poate desluși; vorbe amestecate, discuții... Uneori se roagă. Dante Își mângâie bărbia, perplex. Pentagrama desenată În fața altarului, pentru invocarea diavolilor... Își ridică brusc privirea spre interlocutorul său. Mutra lui Giannetto ieșea dintre bandaje asemenea botului unui șoarece dintr-o gaură În zid. În minte Îi Încolți Îndoiala că ar fi putut fi vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
aruncă peste oraș ca niște tăuni pe o iapă gravidă, cred că e cu totul nerelevant ca argument adversum. — Atunci, cine credeți că ar putea fi meșterul cel mai disprețuit? Întrebă poetul. Ceilalți evitau să răspundă, schimbând Între ei priviri perplexe, ca și când ar fi ezitat să formuleze o judecată estetică ce putea echivala cu o condamnare. — Teza dumitale ar putea explica de ce a fost zugrăvită Roma. Dar de ce să nu fi așezat colosul deasupra ei, dacă mozaicul se referă la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
aidoma unui dovleac plutind În voia valurilor. Veniero, care până În acea clipă rămăsese tăcut, se ridică și se duse spre cârciumar. Schimbară câteva cuvinte. Dante văzu cum cruciatul Își Îndrepta de mai multe ori privirea spre dânșii, cu o expresie perplexă. Apoi cei doi se apropiară. De cum ajunse, Baldo se opri rezemându-și singurul braț de masă și Îl fixă pe poet În ochi, semeț. Mâna sa, acoperită cu o mănușă grea din postav verde, strângea suprafața de stejar. — Mi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
că omul acela rezistase la patru intervenții și era Încă sănătos tun era ceva miraculos. — Salvarea mea se datorează ocrotirii stelei mele celei bune, se hotărî În cele din urmă să răspundă cruciatul, printre dinți. Poetul Îl măsură din priviri, perplex. — Razele ei... m-au Însănătoșit. Și rugăciunea. Dante continua să Îl fixeze, Întrebându-se oare ce voia să Îi ascundă. Apoi i se adresă venețianului: — Messer Veniero, știi ceva despre vreo stea a miracolelor care lecuiește brațele retezate? Ai Întâlnit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
sfârșit, de straiele lui fastuoase. Zăbovi cu privirea peste Însemnele prioratului, În timp ce unul dintre străjeri se apleca să Îi șoptească ceva la ureche. Poate că Îl recunoscuse, ori poate că observase escorta de polițai aliniați la intrare. Acum, omul era perplex, dar Încă nu părea să aibă intenția de a ceda. Apoi, cuprins parcă de un neașteptat sentiment de milostenie pentru postulantul care se agita În fața lui, ridică din umeri. — Dat fiind că pari să fii cineva, poate că e bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
nebunie, decât pentru spiritele grosolane... Ah, da, ce-ți spuneam la cârciumă... Nu iubirea mă aduce la o prăvălie cămătărească, ci un demon mai sinistru, Îl Întrerupse Veniero izbucnind În râs. Jocul, messer Alighieri! adăugă de Îndată, văzându-i expresia perplexă. Și nenorocirile sale. Dante Încuviință, zâmbind la rândul său. Nu mă miră, dacă aceasta a cea de-a doua pasiune a dumitale. — Nu a doua. Pe domnia ta nu te ispitește să Îți sfidezi soarta? Ar fi o cinste să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
semne aproape nedeslușite, și Îl examină cu atenție, Înainte să Îl Înapoieze schimbătorului de valute. — Mda, toți sunt la fel. Voi mai trece să te văd, messer Domenico. Trebuie să vorbim și despre altele. Dădu să plece, Însoțit de privirea perplexă a cămătarului. Trecând, dădu cu bocceaua peste tocul ușii Înguste, lăsând să Îi scape o Înjurătură. Trebuia să se Întoarcă la Priorat și să se descotorosească, În sfârșit, de acea piedică. 12 În aceeași zi, după-amiaza târziu Dante intră În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
secretul regilor. Prea mulți dintre cei ce afirmau că Îl cunosc au fost uciși de cei care voiau să știe... sau care voiau să nu mai știe nimeni altcineva. Bărbatul nu părea să mai aibă nimic de adăugat. Dante era perplex. De prea multe ori ascultase prin taverne povestiri legendare și lipsite de temei. — Așadar, ai auzit vorbindu-se despre asta demult, pe timpul călătoriilor dumitale. Pe tărâmuri Îndepărtate, Îmi Închipui, reluă el cu un dram de ironie. Meșterul colorist Îl fixă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
spațiului dinapoia raftului pe care stăteau aliniate recipientele cu ierburi. Se zori Într-acolo și, Înșfăcând un colț al mobilei, o scutură din toate puterile, ca pentru a-i verifica soliditatea. — Ajută-mă să-l deplasez, repede. Bargello se apropie perplex. Apoi, o scăpărare de inteligență Își deschise drum pe chipul său, În timp ce se arunca la rândul său peste piesa de mobilier, Încercând să Îl urnească. Se pare... se pare că e prins În cuie de zid... gâfâi el, roșu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
amuzat. — Era aici acum o clipă! strigă priorul. Nu-l lăsați să fugă! — Cine? Noi n-am văzut pe nimeni. — Vă spun că era aici, Înăuntru... Nu se poate să se fi evaporat! Căutați-l! Oamenii se uitară În jur perplecși. Între timp, mai apăruseră și restul. — Distribuiți-vă printre uscătorii și străbateți din nou culoarele, trebuie să-l Înconjurăm! strigă Dante. Soldații se Întoarseră spre șeful lor, care făcu un semn de Încuviințare. În timp ce ei alergau, poetul se Îndreptă către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
condus la moarte. Secretul acesta Îl caută Bonifaciu. Sau, cel puțin, așa se spune la Roma. — Dar de ce e convins că Antilia Îl cunoaște? murmură poetul. Dacă nu cumva nu o crede implicată În crimă... — Dansatoarea? Nu pricep, zise Antonio, perplex. Apoi ridică din umeri. — Totuși, nu uita că sursele de informație ale Bisericii sunt incorecte, dar eficiente. Dacă ei cred că femeia e implicată, poate că așa este, Într-adevăr. Dante asculta atent, jucându-se cu un șiret de la haină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]