1,095 matches
-
remarcat că doamna Agneta ajunsese singură la ea. Trei zile la rînd ea deschise fereastra, cîte două ore pe zi, de obicei după-amiaza, și, dintr-un fotoliu așezat la loc potrivit, urmărea tot ce se Întîmplă În imediata vecinătate a pervazului. Chiar dacă nu se Întîmpla nimic, veghea o ajuta să-și aline suferința și, Într-un anume sens, Îi reînvia de fiecare dată speranțele. În acest timp, pentru a nu se plictisi, citea dintr-un roman numai paginile cu dialoguri. Dar
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
cu cineva despre asta, Însă nu avea cu cine; agenții secreți sunt Întotdeauna singuri. Se opri uimit În dreptul ferestrei, dar În loc să o deschidă, pentru a striga Întregii lumi tot ce avea pe suflet, așa cum intenționase adineauri, Își sprijini coatele de pervaz și se mulțumi să privească pasiv peisajul. Descoperi abia acum că de fapt Baakho era un oraș foarte urît. Nici o casă mai acătării, doar blocuri paralelipipedice, un fel de barăci din beton cu vopseaua scorojită, din balcoanele cărora femei obeze
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
inamic către niște tablouri de pe pereți, reprezentînd mental diferitele ramificații ale eului. În momentul cînd la fereastră apăru elicopterul pilotat de colonelul Pruritanal, soldatul Încă mai aduna șaibe și bani mărunți dintr-un sertar. Generalul Smith păși cu eleganță peste pervazul ferestrei deschise și urcă fără efort În elicopter, ca și cum ar fi trecut printr-o membrană, În timp ce colonelul Pruritanal striga la el să nu-și uite parașuta. „Am un singur defect: știu că sunt deștept. În engleză, Smith Înseamnă smith“, Îi
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
cu amîndouă mîinile În birou, ca să se poată ridica, scoțînd și un mic geamăt. Trupul lui masiv se puse anevoie În mișcare, parcurgînd cei cîțiva metri care Îl despărțeau de fereastră. Odată ajuns acolo, după ce reuși să se sprijine de pervaz, simți nevoia unei explicații confidențiale. Dacă am să scap cumva vreo bășină, de rog de pe acum să mă scuzi; nu le mai pot ține. Deocamdată, e singurul efect concret al Stimulatorului Neuromagnetic. După această scurtă paranteză, pentru a readuce discuția
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
puterea ușa în urma sa. Închide ochii și capul începe să i se învîrtească cu tot cu cameră, în timp ce o nouă senzație de vomă i se instalează în gît. Cu ochii împăienjeniți, reuși după o ultimă sforțare supraomenească să se agațe de marginea pervazului și să privească în măruntaiele nopții. Prin nările transpirate își adulmecă duhorile de rachiu pe care stomacul i le pompează afară prin esofag ca pe niște baloane invizibile. Este convins că nu va mai ajunge la capătul suferinței, că viziunea
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
mesei. — Roja spune că totul depinde de telefonul ăsta, reia Gulie, privind din nou în direcția holului ca în gura unei văgăuni. Pînă la urmă tot o să pună cineva mîna pe ei, începe să se gîndească oprindu-se locului în dreptul pervazului, dînd la o parte perdelele de la geam, privind prin sticla prăfuită în stradă, descumpănit de tabloul indivizilor care brăzdează trotuarele în sus și-n jos, simțind că viața lui a ajuns într-un punct mort. Pușcăria o să-i mănînce, se
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
După numai o oră, brațul este vânăt de la cot până la umăr. Mă doare cumplit. Era ea, sunt sigur. Cine să sune la telefon la ora șapte dimineața? Eu nu-l am decât pe porumbelul meu alb care ciugulește firimituri de pe pervazul ferestrei În fiecare dimineață, dar el nu poate da telefon sărmanul. El simte că-mi este drag. Era ea, sunt sigur, malefică, Împinsă de propriile instincte să mă terorizeze, să mă facă să uit leagănul În care trupușorul pruncului nostru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
ca o familie reunită la patul unui copil bolnav. Pe cuvertura patului erau împrăștiate ambalaje viu colorate, cutii cu bomboane, animale de jucărie, cărți din colecția „Penguin”, țigări de proveniență exotică iar șirul de vaze cu flori de pe noptieră și pervazul ferestrei dădea cămăruței albe de spital aspectul unei florării. În rezervă domnea o atmosferă de Crăciun. Sprijinită de perne, Georgie arăta exact ca o fetiță emoționată. Era cam prea îmbujorată iar fața ei era încă puțin buhăită. Părul, ciopârțit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
la capul patului, foarte aproape de ea, pe o parte iar eu pe cealaltă. Antonia se cocoțase în pat, cu picioarele strânse sub ea, iar Alexander se sprijinea de bara de la picioarele patului. Honor Klein, în spatele lui Palmer, se sprijinea de pervazul ferestrei. — Of, Doamne, v-am dat atâta bătaie de cap! spuse Georgie. Mă simt cât se poate de prost! — Totul e bine când se termină cu bine! răspunse Antonia și mâna ei atinse instinctiv mâna lui Georgie care mângâia cățelușul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
țigările din haina sfâșiată, am constatat că Îmi rămăseseră doar trei și m-am târât Înapoi În Încăperea care servea În același timp pentru dormit, lucrat și unde Îmi rezolvam treburile de orice fel. Am pus pachetul de țigări pe pervaz și am privit pe geam. Anton avea dreptate: Într-o parte locuiau morții, În cealaltă, vii. Șchiopătând spre masa de scris ca să-mi torn niște șnaps În cafea, mi-a trecut prin cap că astăzi, mai mult decât oricând, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
că nu! E totul acolo. Luând o dușcă sau două, Își uscă buzele, apoi privi În jur. Ah, doamna Pandora. Se duse la bibliotecă. Mi-ar prinde bine un fum. Îmi pare rău, e Încuiată, i-am explicat, șchiopătând până la pervaz. Corpul mă durea la fel, de parcă ar fi fost fabricat din membre asamblate la nimereală. Am aruncat pachetul de Moslem pe masă. — Chibritul e dincolo. Am arătat cu degetul, târându-mă Înapoi. După ce Își aprinse țigara, Anton Îmi povesti că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Întoarse și făcu un gest cuprinzător cu brațul. Am plecat de lângă poartă și seara umedă Își reluă locul. În prima curte toate ferestrele erau deschise, mirosul de prăjeală Întinzându-se În aerul stătut. O mână fără trup tocmai scotea pe pervaz resturile arse de la trei cotlete de miel. Ridicându-se leneș din scaunul În care a moțăit, cu fața acoperită de un ziar, un soț făcu o față vicleană, așteptând ceva. Dinspre mai multe ferestre se auzea larmă de copii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
umeri pe doamna Britz, colegul lui repetă gestul. Apoi ofițerul Își Îndreptă atenția spre mine. Inspectându-mi vânătăile, Își pipăi buzunarele. Imediat ce-și găsi țigările, Îi tresări bărbia și zâmbetul Îi dispăru de pe față. — Alexander Knisch? Am plecat de lângă pervaz Încetinindu-mi pașii. — Cine Întreabă? — Diels Întreabă. Ofițerul Hermann Diels de la Brigada de la Moravuri. Și Întreabă: „Alexander Knisch?“ Nasul ofițerului era scurt și gros, urechile mici și ochii Înguști, ca niște fise. — Cred că trebuie să știți. Numele meu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ori te vor da afară În șuturi, ori te lasă să stai În oraș. Întrebarea e, unde și cum. Fără a supraestima importanța poliției, am putea spune că soarta ta e În mâinile noastre. Pieplack puse calul de lemn pe pervaz, Întorcându-l cu fața spre scuar. — Dar e chiar... N-am zis eu că mai poate aștepta? Fluturându-și țigara, Diels se strădui să Închidă sertarul cu mâna liberă. Mă privi. Colaborarea e mereu binevenită, domnule Knisch. De asta aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
cu care a venit era Împrăștiat generos prin cameră: Într-un colț, am descoperit unul dintre cleștișorii pentru bicicliști; În celălalt colț, al doilea; și În al treilea, o bluză galbenă. Calul troian supraviețuise și el neatins. Abandonat pe un pervaz, stând pe un teanc de ziare Îngălbenite, contempla haosul cu o demnitate nefericită. Or fi fost Diels și Pieplack cei care s-au Întors aseară cu niște colegi sau cu trupele de asalt? Plăcerea atât de evidentă cu care cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
bătea covoarele În curte. Privirea sa Încruntată Întoarsă spre mine spunea mai mult decât o sută de vorbe. Altă seară minunată care se transformă În praf, mi-am spus, și m-am Întors În camera de zi. Instalându-mă În fața pervazului, am scos un Moslem. Jos În scuar, o figură solitară - mai degrabă un contur, decât substanță, mai mult umbră decât formă - se așeză confortabil pe bancă. — O fi fost a treia persoană de la maidan? O fi fost Dabermann? Pe capota
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
sfoară afară, în spate - într-un rând, mânată de noblețe și generozitate, a sunat-o și pe divorțata goite de la ultimul etaj -, să le spună să fugă și să-și strângă rufăria, că tocmai răpăise un strop de ploaie pe pervazul nostru. Ce radar avea femeia asta! Iar asta se-ntâmpla înainte de inventarea radarului! Câtă energie! Câtă grijă-n toate! Îmi verifica adunările, să n-am cumva vreo greșeală; șosetele, să nu fie găurite; unghiile, gâtul, fiecare cută și pliu al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
urmă, pur și simplu nu sunt în stare să fac pasul căsătoriei. Dar de ce ar trebui să-l fac? De ce? Scrie undeva că Alex Portnoy trebuie să fie soțul și tatăl cuiva? Doctore, n-au decât să se cațere pe pervazul ferestrei și să mă amenințe că or să se facă chisăliță pe caldarâm, n-au decât să-și îngrămădească Seconalul până-n tavan - se prea poate să fiu nevoit să trăiesc săptămâni în șir terorizat de gândul că fetele astea puse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
și trase de rama ochiului de sus. — Cel de jos, șopti Josef, nu cel de sus. Mă crezi acrobat? Când geamul se ridică, el dovedi multă agilitate pentru un bărbat atât de gras. Păși de pe scara de incendiu direct pe pervaz, dar constată că nu se poate strecura În Încăpere. — Nu-l mai poți ridica puțin? O locomotivă fluieră de trei ori și creierul lui Înregistră automat semnificația semnalului: un mărfar greu venea pe linie. Apoi se văzu În Încăpere. Femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
unei scări jegoase, ajunseră la micul birou al firmei, care gemea de cartoteci și cutii pentru livrări și avea o singură fereastră, ce dădea spre partea de sus a unui zid și spre coșul unui vapor. Praful zăcea gros pe pervazuri. Era Încăperea care dăduse naștere la salonul acela mare și strălucitor, ca o mamă mai vârstnică al cărui ultim copil se putea dovedi un artist. O pendulă-dulap, care, Împreună cu biroul, umplea aproape tot spațiul rămas, bătu orele două, dar, așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
în afară. Perdele roz. Bucățile de hârtie sunt împrăștiate în noroi, și încep să le adun. În spatele perdelelor, în camera goală, se aude cum se deschide ușa. Din hol apare o siluetă, și mă ghemuiesc în noroi, sub fereastră. Pe pervaz se lasă mâna unui bărbat, așa că mă trag înapoi, lipindu-mă de zid. De undeva, de deasupra mea, unde nu ajung cu privirea, un om începe să plângă. Începe să plouă mai tare. Bărbatul stă în fereastră, cu amândouă mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
lasă mâna unui bărbat, așa că mă trag înapoi, lipindu-mă de zid. De undeva, de deasupra mea, unde nu ajung cu privirea, un om începe să plângă. Începe să plouă mai tare. Bărbatul stă în fereastră, cu amândouă mâinile pe pervaz. Suspină mai tare. I se simte berea din răsuflare. Nu am cum să fug. Nu am cum să mă ridic în picioare. Ținându-mă strâns cu mâinile de nas și de gură, mă indepărtez, ghemuit, centimetru cu centimetru, lipit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
o vorbă, te omor! Femeia aruncă scîndură pe stiva de lăzi, mai aruncă o privire încruntată fetei, apoi se întoarce și iese. Merge în bucătărie, bea o cană cu apă și urcă la etaj. În dormitor, rezemat cu șalele de pervazul ferestrei, soțul stă cu icoana în mînă, privind-o lung, în timp ce-i scoate cu grijă sticla, să vadă ce scrie pe marginea de jos a hîrtiei. Ia te uită, îl ia în rîs nevasta începi să te pocăiești după cîte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
coroană de lumină sfinții, ai? Zăăău?! se miră soția, întinzînd mîna să ia rama cu poza în mijloc. Ai-ai-ai! clătină ea din cap n-au coroană... Pînă să mai zică ceva soțul, care continuă să stea lipit de pervaz, surîzător, ea prinde zdravăn în mînă rama, găurind cu degetele hîrtia și începe să-l lovească, întîi în frunte, apoi unde nimerește. Na coroană, pușlamaua dracului! După ce că te-am adunat de pe străzi, te-am făcut om, ai familie, copii, tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
și de vreo cîteva ori am fost la un pas să alunec și să cad. M-am Întrebat dacă am să pot urca vreodată Înapoi. Am coborît În prăvălie. Vitrina era spartă și ploaia lăsase o mică băltoacă la marginea pervazului. Am băut-o pe toată, după care am lins toți aburii de umezeală de pe geamul spart. M-am tîrÎt În colțul În care fusese casa de marcat și am adormit. Pentru prima oară În ultimele săptămîni, nu am visat absolut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]