292 matches
-
după ce serviți micul dejun, va trebui să vă legăm. Șeful vrea să vină să te vadă. Nu prea era momentul indicat pentru o mișcare rapidă. Păru că și Majestatea Sa Imperială își dădea seama de asta; pentru că vocea sa deveni pițigăiată, dar controlată: - Să-i las să facă asta, domnule Gosseyn? Era necesar un răspuns. - Nu, Enin. Gosseyn analizase informațiile din vorbele purtătorului de cuvânt al intrușilor. El explică: - Sunt de părere că îi vom întâlni pe câțiva dintre cei pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
mirii: domnul, rotofei (...) alături de Irina, dizgrațioasă în vălurile albe, gesticulând dizgrațios, vopsită cu roșu pe fața ei roșie. O simțeam că joacă un rol și că-și permite chiar să facă exclamări sau gesturi ridicole ca să impresioneze (...) Apoi un popă pițigăiat a început <<Isaia dănțuiește>> și au început cu toții să se învârtească după vocea lui. Tot mai repede și mai dizgrațios.(...) Sufeream îngrozitor, dar preferam să nu fiu ridicol.” Reiterarea cuvântului „dizgrațios” la masculin și la feminin cu valori de adjectiv
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
ascultară pe Titi cu religiozitate. Aurica începu s-o fredoneze în tovărășia viorii, apoi intră în corul improvizat și Olimpia, și, în sfârșit, ca un fel de încurajare a activității muzicale a lui Titi, Aglae însăși, care își relevă glasul pițigăiat, tremolat, în contrast cu agresivitatea ei baritonă de toate zilele. În cele din urmă, Aurica izbucni într-un plâns zgomotos. - Dar de ce plângi și tu așa? zise Olimpia. Bea puțină apă!Întristată, bău un pahar plin de apă, oftă și declară: - Așa-
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
are un gust astringent, Îi Îngăduie să treacă pe bulevarde și străzi interzise pentru oamenii mai subțiri, fără ca nimeni, niciodată, să fi fluierat În urma lui: mă fătălăule! sau: ia te uită ce paiață! și să strige după el cu glas pițigăiat. — Excelent! exclamă Juan Lucas, gustînd din paharul de pisco; ai reușit să găsești formula corectă, dragul meu profesor. — Mai aduc unul!... Mă Întorc Îndată cu Încă unul!... Și făcînd promisiunea asta, Împărțea celorlalți musafiri paharele care-i mai rămăseseră pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Înainte să plece în călătorie, se gândea că mama lui Oliver este o femeie lată în șolduri, binedispusă, cu pantofi ca cei ai lui Minnie Mouse, care bea Red Stripe la micul dejun și râde cu un „Hi! Hi! Hi!“ pițigăiat. În schimb, când aceasta a venit să le deschidă ușa, arăta ca regina Angliei. Cu câteva nuanțe mai întunecată, dar cu cârlionți făcuți pe bigudiuri și cu Marks & Spencer scris pe frunte. —Mă bucur să te cunosc, draga mea. Accentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
Mai l-a urmat în biroul său și a închis foarte ferm ușa. Când Trix și-a lipit cana de ușă și apoi urechea de cană, toată lumea a început să râdă. Dar nu era nevoie de cană. Vocea lui Mai, pițigăiată și ascuțită, se auzea până la cele mai îndepărtate birouri. —Cum îndrăznești să mă ignori când vin să te vizitez?... Dacă tu crezi că eu o să suport așa ceva... Nu se auzea nimic venind din partea lui Jack, dar probabil spunea și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
cu siguranță imediat după pauză, ca să prindă baia fetiței, de la care nu lipsește niciodată. E gata să se întoarcă, când, brusc, aude o voce stridentă de femeie. Îi răspunde alta, care parcă ar bate într-o căldare. Încă un glas pițigăiat trâmbițează. Urmează un potop cumplit de ur lete pe care nu le înțelege pe de-a-ntregul. Stă și ascultă, tulburată. Doar nu s-or fi luat la ceartă trei nebune în casa ei! — Smintito! distinge la un moment dat. Parcă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
pe urmă creierul parcă Începe să mi se rotească În cap, iscând un vârtej de gânduri și emoții. Le simt scurgându-se În ceva asemănător unei găleți perforate, care se golește Înainte de a apuca să-i examinez conținutul. Iar vocea pițigăiată și tăioasă a lui Toal parcă mă străpunge. Și chiar acuma s-a apucat să bată câmpii: — Se pare că a fost o noapte nefastă pentru amicul nostru. A stat În discoteca Jammy Joe’s până la trei dimineața și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
rog pe curva aia cu care am fost să și-i pună. Mi-i trag pe cap și adulmec, umplându-mi nările cu mirosul ei. Devin conștient de sunetul surd al hohotelor de plâns și de un vaiet urât și pițigăiat din cameră. Îmi scot chiloții de pe cap, dar În cameră nu mai e nimeni În afară de mine. Iritația A doua zi dimineață mă cac În buda compartimentată a hotelului. Un morman de castane se află-n fața mea, puțind a curve
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
place Motown. Marvin, Smokey și alții În genul ăsta, sau Îmi plăceau Înainte să-mi distrug albumele, când mi-am dat seama că e un semn de slăbiciune să ai acasă muzică de cioroi. Vocea lui Bladesey e un guițat pițigăiat și neîntrerupt din cauza băuturii. — Cum poți să fii rasist și să-ți placă În același timp Motown? scâncește el. Adică, cum poți să fii rasist și să-ți placă Marvin Gaye? — Marvin Gaye n-a fost negru. — Cum poți spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
deschidă gura lui cea flască. Puțoiu ăla ar trebui să se gândească numa la pulele tinereilor sau la ce rahat pervers i-o trece prin mintea lui bolnavă și să lase politica pe seama experților. Nu, noi am sprijinit legea, țipă pițigăiat Drummond. Fulton Înclină aporbator din cap. Dacă sindicatul n-ar fi Încălcat niciodată legea, n-am fi avut niciodată democrație... În primul rând, spun eu, mirându-mă de unde morții măsii vin cu toate lăbăriile astea. — Dar asta-i istorie. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
În genul lui Arthur Scargill vomită În rigolă, Împrăștiind peste tot boabe de fasole. O pipiță cu mutră de cal se uită la noi rușinată, iar o altă siluetă rotofeie Îl muștruluiește pe cel care a borât cu o voce pițigăiată și scârțâită: — Haide mă Frank! Prea mult spirit de sărbătoare. E un adevărat congres de bulangii. Credeam că eu sunt cu un grup patetic, dar Întotdeauna se găsește cineva care o duce mai nasol ca tine. O ginesc pe Drummond
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
Peter, suntem polițai! Nu fă o scenă aici! Da nul cunoșteam! Își susține el cauza. — Ei bine, el părea să te știe, spune Dougie Gillman, cu ochii mijiți de ură. — Tu ai scris căcatul ăla... Îl acuză Inglis, cu vocea pițigăiată și Înverșunată de exasperare, ca a unui poponar efeminat. — Nam scris nimidespre tine, probabil a fost unu dintre iubiții tăi de rahat... rânjește Gillman cu bărbia ieșindu-i În afară. — Puțoi ce iești... se bălăngăne Inglis până la Gillman care face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
temele aveam să le scriu foarte urât. Dar, când m-am apropiat de birou, surpriză: temele îmi erau scrise foarte frumos și ordonat. Cine mi-a scris tema? am întrebat cu o undă în glas. Eu, a răspuns un glas pițigăiat. Cine? nu văd pe nimeni aici! Eu, stiloul tău! Dar de ce ai făcut asta? Cum de ce? M-am săturat să tot dai vina pe mine, când temele îți sunt scrise urât și în grabă; ba curge stiloul, ba zgârâie penița
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
în județ, 234 consilieri locali etc. Cea mai mare realizare ecologistă din țară, reprezenta 11% din Partid; a-4-a putere locală. M-am mirat mereu de unde atâta energie la o uscătură de om, binecunoscut pentru bărbuța lui (barbișon) și cu voce pițigăiată. Emil Constantinescu, președinte al României între 1996-2000, are cu adevărat principii, are valoare umană, are realizări în specialitatea de geolog, are, are... dar a avut imensa greșeală de a nu candida în 2000 pentru P.N.Ț.C.D. și așa a
Ceauşescu- ... -Băsescu : Mitterand - Snegur - Iliescu - Lucinski - Constantinescu - Regele Mihai I : evocări de reporter by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Journalistic/500_a_1238]
-
la rândul lor, că sunt ascultați. Ce este atât de greu de înțeles pentru o minte luminată ca a ta?! răspunde el, brusc plictisit. - Nu îmi vine să cred că nu greșește nici unul! chicotește ea. Vocea ei s-a arcuit, pițigăiată, iritată de iritarea lui. Se surprind privind amândoi în aceeași direcție, spre pendula kitsch din perete. - Firește că nu greșește nici unul, doar știu ce i-ar aștepta!... - Și dacă au nevoie să meargă la closet, ce fac? - Voi, scriitorii, n-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2210_a_3535]
-
zărim; ba, cei mai nechibzuiți dintre noi ar putea crede că ei nici nu există și că poveștile cu pitici sunt simple scorneli. De unde până unde omuleți cât o păstaie cu două mâini, două picioare, ochișori cât gămălia și glasuri pițigăiate? Ei bine, nu-i minciună. Piticii trăiesc nestingheriți în căsuțele lor din crenguțe uscate. Când vara-i pe sfârșite, fac o sumedenie de treburi. Pisează rădăcini și buruieni în niște piulițe mici, de piatră. Dau alunele pe răzătoare. Fac marmeladă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2166_a_3491]
-
care pe lângă chipeșul Charles dispăreau în decor, începură aceleași comentarii strângându-mi mâna; mi-au spus numele lor, dar le-am uitat pe loc. — N-ar trebui să se întâmple ceva acum? se auzi Belinda din spatele nostru, cu o voce pițigăiată și răsfățată. Făcându-și intrarea în mijlocul grupului, stătea ca un fotomodel, cu mâinile pe ceea ce ar fi trebuit să fie șoldurile, dacă ar fi avut așa ceva, etalându-și-le de parcă ar fi fost la o ședință foto. Purta o rochie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
le-a făcut. Fruntea lui Baby s-a încrețit de uimire. —Iubit? a repetat. Nu putea fi atât de băută. Nu ar mai putea să stea în picioare. —Tony Muldoon, i-am spus. Fotograful. Ah, el! A scos un râset pițigăiat. — Era absolut imposibil. I-am spus să se întoarcă la fosta prietenă. Decodat, cred că asta însemna că nu avusese intenții serioase în legătură cu Baby. În spatele nostru, bețivii care se jucau Frisbee cu vesta de salvare acum își desfăcuseră pantalonii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
prezentat de director se datora nu atît calmului, cît expresiei de nedumerire care i se citea permanent pe chip. Se așeză lîngă mine pe canapea, la capătul dinspre ușă, și-și tot Împingea ochelarii pe nas. Avea vocea nazală și pițigăiată. Îmi răspunse la Întrebari fără pic de șovăire. — Nu, nu știu de ce. Poate o fi considerat că e pierdere de timp să se mai Întoarcă o dată ce-a plecat la birou. A precizat stația S și-atît. Pe urmă am crezul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
i se pare cunoscută, dar nu e sută la sută sigură. Îi dau cartea de credit, și ea se uită neliniștită la numele de pe ea. Apoi mă recunoaște, și pe fața ei apare un zâmbet emoționat. —O, Doamne! exclamă ea pițigăiat, în timp ce cumpărătorii ce treceau pe acolo se opresc, întrebându-se ce-i cu toată agitația aia. Chiar tu ești. Știam eu. Îmi plac mult toate filmele tale. Ai putea să-mi dai un autograf? Sau stai, aș putea să fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
Pa. OK, acum că nu mai e la telefon, să-l sun pe Adam. Nu, mai bine îi trimit un mesaj. Dacă îi trimit mesaj, n-o să audă cum îmi tremură vocea. Oricum am o voce oribilă la telefon. Sună pițigăiată și copilăroasă. Ar trebui să-mi ascultați mesajul de pe căsuța vocală - ați muri de râs. Mi-ar plăcea să înregistrez ceva vesel de genul „Bună, sunt Katie și acum nu pot răspunde la telefon, dar vă rog să lăsați un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
de fapt pasagerilor de la clasa întâi. Pe de altă parte, majoritatea pasagerilor noștri de la clasa întâi sunt bărbați și preferă să citească The Economist. Când mă apropii, strâmbă din nas de parcă aș mirosi urât. — Da? întreabă ea cu o voce pițigăiată. — Am venit să văd dacă sunt jeleuri în căruciorul de duty-free, spun. Și spre marea mea rușine, simt cum mă înroșesc, deși nu am făcut nimic greșit. Deschid căruciorul și încep să caut la repezeală prin el. Simt cum Snakely
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
mai pare digul destul de lung. E prea mic, mi se pare, ca să faci mișcare cum trebuie. Și e și destul de plictisitor. Dacă vrei o plimbare ca lumea, du-te la Howth sau în munții de lângă Dublin. Unde mergem? spune Amy pițigăiat. Unde crezi că se duc ceilalți? Ar fi grozav dacă am ști, nu crezi? — Chiar ar fi grozav dacă am ști, îi dau dreptate. Ca să putem să mergem în altă parte. Amy pare așa surprinsă încât îmi vine să râd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
Părul des, blonziu, răvășit ca o coamă îi încadra fața împietrită. Fumul din cameră începea să se rarefieze tras de gura ușii de la balcon, lăsată deschisă. Sau Lilica, mai spuse profesorul de sport, ce zici, cu vocea aia a ei pițigăiată, vrând să afle dintr-o suflare totul, cine, cine, o auzi întrebând în recreații, cine, cine, unde, unde, cum? Glasul lui imita sacadând caraghios tonalitatea de pasăre alarmată de furtună. Cine, cine, unde, unde, cum, când? Se opri obosit, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]