52,877 matches
-
în ansamblul ei, cît și prin datele stilistice personale, o surprinzătoare maturitate a gîndirii artistice și un profesionalism fără concesii. Multiplele direcții în care el s-a manifestat pînă acum - gravură, obiecte realizate prin decupaj, desene/sculptură, avînd ca suport piatra de rîu -, se sprijină, în cea mai mare parte, pe același inventar de semne și pe aceeași dinamică a imaginației. După experimentarea mai multor variante expresive, de la un figurativism schematic la interpretarea imaginii zoomorfe, de la compoziția rectangulară la focalizările circulare
Tineri artiști în prim plan by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13495_a_14820]
-
totul să se transforme în glosă culturală și în comentariu pe marginea unui alfabet bizar. Această ambiguitate continuă la nivelul reprezentării convenționale este preluată și adîncită prin sugerarea directă a coabitării codului cultural cu obiectul preluat direct din hazardul naturii. Piatra de rîu, modelată stihial și idiferentă ca sens, este brusc transferată într-un alt cîmp de semnificații nu numai prin intervenția nemijlocită a artistului, ci și prin gestul mai larg al identificării și, mai apoi, al prelevării. Într-un univers
Tineri artiști în prim plan by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13495_a_14820]
-
reproduce anastatic manuscrisul lui Eliade, redactat în limba franceză, alături de traducerea Luciei Zaharescu și de un studiu introductiv scris de Marcel Tolcea. De pe ultima filă a volumului cititorul află că primele zece exemplare ale cărții au fost însoțite de „o piatră pictată“ de Adrian Mănescu. O carte-obiect așadar, cum au mai apărut cîteva în România. Noutatea vine din faptul că aceasta e prima ediție anastatică a unui manuscris publicată la noi în țară. Calitatea hîrtiei de tipar, eleganța literelor și a
Cartea-obiect by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13504_a_14829]
-
se adresa nu numai omului, ci și dobitoacelor, plantelor, pînă și mineralelor, cuprinse într-o acoladă de metaforică iubire. Iubire care se întoarce de la obiect la subiect: „Probabil că Orfeu, cînd vorbea despre puterea miraculoasă tămăduitoare a nestematelor, în poemul Pietrele rare, urmărea nu doar să prezinte pietrele prețioase omului, ci și să-l recomande pe om nestematelor!” (ibidem). Ceea ce în pictură ar constitui o „natură moartă” se însuflețește de viața tainică a „incompatibilităților” convertite în analogii, devenind un tablou, cum
Între două stări-limită by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13489_a_14814]
-
dobitoacelor, plantelor, pînă și mineralelor, cuprinse într-o acoladă de metaforică iubire. Iubire care se întoarce de la obiect la subiect: „Probabil că Orfeu, cînd vorbea despre puterea miraculoasă tămăduitoare a nestematelor, în poemul Pietrele rare, urmărea nu doar să prezinte pietrele prețioase omului, ci și să-l recomande pe om nestematelor!” (ibidem). Ceea ce în pictură ar constitui o „natură moartă” se însuflețește de viața tainică a „incompatibilităților” convertite în analogii, devenind un tablou, cum ar fi spus Croce, al unei „incoerențe
Între două stări-limită by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13489_a_14814]
-
schimba, presiunea lor lăuntrică doritoare de-a fixa mișcarea pură, aidoma acelor imagini cinematografice care surprind în cîteva clipe mișcarea lentă a norilor sau laborioasa ecloziune a unei flori. Însuși conceptul de „viteză” se lasă încărcat de un fior poetic: „piatra/ a fost odată lumină/ și lumina a fost odată lumină/ dar piatra dar piatra/ dar lumina dar limina.// avidă mulțimea/ privește-nspre ultimul vagon/ și ca un pește fusiform/ cu zeci de capete de om ieșindu-i din trup/ trenul trece
Între două stări-limită by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13489_a_14814]
-
imagini cinematografice care surprind în cîteva clipe mișcarea lentă a norilor sau laborioasa ecloziune a unei flori. Însuși conceptul de „viteză” se lasă încărcat de un fior poetic: „piatra/ a fost odată lumină/ și lumina a fost odată lumină/ dar piatra dar piatra/ dar lumina dar limina.// avidă mulțimea/ privește-nspre ultimul vagon/ și ca un pește fusiform/ cu zeci de capete de om ieșindu-i din trup/ trenul trece prin mine pe lîngă mine.// bărbatul este aici/ femeia nu este niciodată
Între două stări-limită by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13489_a_14814]
-
care surprind în cîteva clipe mișcarea lentă a norilor sau laborioasa ecloziune a unei flori. Însuși conceptul de „viteză” se lasă încărcat de un fior poetic: „piatra/ a fost odată lumină/ și lumina a fost odată lumină/ dar piatra dar piatra/ dar lumina dar limina.// avidă mulțimea/ privește-nspre ultimul vagon/ și ca un pește fusiform/ cu zeci de capete de om ieșindu-i din trup/ trenul trece prin mine pe lîngă mine.// bărbatul este aici/ femeia nu este niciodată cu totul
Între două stări-limită by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13489_a_14814]
-
marmură a fost în mai mare măsură o colaborare, o negociere discretă, și într-o măsură mult mai mică o acțiune de forță. Dacă, pînă la un punct, comportamentul sculptorilor era unul autoritar, plecîndu-se, oarecum, de la premisa că blocul de piatră este doar o carcasă, un fel de temniță-sarcofag în care forma zace latent, așteptînd în mod pasiv momentul eliberării, de această dată s-a plecat mai curînd de la prezumția formei explicite, a formei manifeste în materia brută care nu așteaptă
Pitești, 2003 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13516_a_14841]
-
suspiciuni care se putea termina rău, numirea unui fost condamnat politic mira. Fie că spălai vasele sau erai șofer, angajarea unui cetățean român la o ambasadă occidentală nu se putea face decât cu avizul temutei instituții. Nu vreau să arunc piatra, dar miră și cariera ulterioară a lui Sașa, romancier cunoscut (dar de necitit, căci fără har, lucru de-altfel subliniat de dl A. Ș.), director la Cartea Românească, secretar al Uniunii Scriitorilor, director al unei Case de Film. Mi-e
SCRISORI CATRE EDITORIALIST () [Corola-journal/Journalistic/13561_a_14886]
-
în voia oțiului său, de factură urbană: „La Antalya, unde există unul dintre cele mai bogate muzee de arheologie din lume, poți sta așezat la o masă în grădina lui bînd bere sau cafea între coloane elenistice, stele funerare și pietre tombale romane”. Deplasarea amplă îl indispune. „Urînd mișcarea”, precum celebrul bard francez, reduce impactul cu un topos exotic prin asimilarea acestuia unuia autohton: „la Dingli, în Malta, în aprilie 1990, am putut privi Mediterana de la o înălțime de patru sute de
Amintirile unui meridional by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13547_a_14872]
-
bard francez, reduce impactul cu un topos exotic prin asimilarea acestuia unuia autohton: „la Dingli, în Malta, în aprilie 1990, am putut privi Mediterana de la o înălțime de patru sute de metri; moment în care mi-am amintit, de altfel, de Piatra Craiului...”. O asemenea „recădere” în arhetipul local alcătuiește o modalitate de (relativă) interiorizare... Precum meridionalii tipici, Dan Ciachir e un extrovertit. Economia d-sale sufletească e bizuită pe raporturile cu exteriorul pe care-l scrutează cu atenție și curiozitate, îl
Amintirile unui meridional by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13547_a_14872]
-
al doilea palat, cel fost al republicii socialiste. Dar se știe că toate aceste decizii au o valoare pur simbolică. Orașul Berlin, fiind falimentar, poate oferi osemintelor trecutului apropiat numai o înmormîntare clasa a treia, chiar dacă senatul ar dori o piatră de mormînt în stil clasicizant. Urcăm diferite nivele, apropiindu-ne de cerul înnourat, pînă ajungem în marea sală cu o capacitate de 5000 de locuri. “Ce spectacole formidabile am văzut aici”, se entuziasmează o bătrînică de proveniență estică. Este adevărat
Trei încercări de-a petrece timpul la Berlin by Matei Chihaia () [Corola-journal/Journalistic/13556_a_14881]
-
transilvan, undeva între dealurile și apele Târnavelor, Aron Cotruș s-a stins la 1 noiembrie 1961, într-un spital din Los Angeles (California). De atunci, a rămas în pământul cimitirului Crucea Sfântă din Cleveland (Ohio), unde a fost îngropat. O piatră îi păstrează numele, simplu, sub accentul înalt proteguitor al cuvintelor românești, chemate să îmblânzească prestigiul morții: În veci pomenirea lui. Dacă intervin în textul citat, în mecanica sa clară de respectabilă evocare, dacă trec peste faptele istoriei prin renunțare la
Stăruința pe document by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13596_a_14921]
-
și mai ales aceia, literați, critici, filozofi, care se ocupă de multă vreme de interpretarea poeziei lui Paul Celan, au întîmpinat decizia curajoasă a lui Eric Celan de a purcede la publicarea corespondenței private dintre părinții săi 1) drept o piatră de hotar în îndeletnicirea cu opera poetului născut la 23 noiembrie 1920 la Cernăuți și mort în aprilie 1970 la Paris. Îngrijitorul ediției, Bertrand Badiou, cel care a completat travaliul filologic propriu-zis cu un enorm bagaj de informații biografice și
Marfă de contrabandă by Andrei Cornea () [Corola-journal/Journalistic/13579_a_14904]
-
vrea ca sufletul în timpul când se va despărți de corp să fie încredințat Creatorului... și oasele mele să aștepte obșteasca înviere în mănăstirea din Blaj, fiindcă este cunoscut că după bunătatea divină eu am fost cel care am pus prima piatră".
SCRISORI CĂTRE EDITORIALIST () [Corola-journal/Journalistic/13651_a_14976]
-
amuzant/ o întîmplare roză și oricum bună de/ potolit singurătatea/ Numai că dintr-odată ochii mi s-au împăienjenit/ și mi s-a făcut milă de mine/ ca și cum aș trece pe strada mare/ și toți trecătorii m-ar izbi cu pietre” (Aniversare cu pietre). Poetul nu ezită a-și mărturisi eșecul, a se autoflagela printr-o confesiune aparent flegmatică, însă necruțător tăioasă în fond: „N-am fost niciodată victorios. De fiecare/ dată gloria mi-a scăpat printre degete/ Acum e undeva
Dincolo de provincie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13640_a_14965]
-
roză și oricum bună de/ potolit singurătatea/ Numai că dintr-odată ochii mi s-au împăienjenit/ și mi s-a făcut milă de mine/ ca și cum aș trece pe strada mare/ și toți trecătorii m-ar izbi cu pietre” (Aniversare cu pietre). Poetul nu ezită a-și mărturisi eșecul, a se autoflagela printr-o confesiune aparent flegmatică, însă necruțător tăioasă în fond: „N-am fost niciodată victorios. De fiecare/ dată gloria mi-a scăpat printre degete/ Acum e undeva prin spatele oglinzii
Dincolo de provincie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13640_a_14965]
-
moment, în cîmpul artelor plastice românești. Așa cum industria oțelului a scos copiii de țărani fără pămînt din satele lor colectivizate și i-a calificat ca oțelari, forjori, strungari etc., tot așa oțelul a scos sculptorii din materialele lor tradiționale, lemnul, piatra, lutul, gipsul și bronzul și i-a apropiat de tehnici noi, de probleme ale spațiului neexplorate încă și de o altă dinamică a gîndirii artistice. Salon și productivitate Cînd nu era pus direct, ca înainte de 1990, sub copertina încăpătoare și
Mic dicționar de vacanță by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13601_a_14926]
-
persecuții pentru cei care nu s-au grăbit să se vîndă. Neavînd din ce trăi, Bezviconi e nevoit să se angajeze portar, apoi ghid la cimitirul Bellu. Rămas și acolo om de știință, se apucă să (re)examineze inscripțiile de pe pietrele tombale, ca și monumentele de sculptură și arhitectură. Astfel, continuînd preocupări mai vechi (Cimitirul Bellu din București - muzeu de sculptură și arhitectură, 1941), întocmește lucrarea Necropola Capitalei (apărută abia în 1972), prețioasă prin documentarea ei insolită. În ultima perioadă a
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13632_a_14957]
-
răspundea misivelor "din inimă, din suflet și din cuget" cu o trainică prietenie. Parte din aceste "scrisori din exil" au fost tipărite în 2001 la Cluj, după cum la București vrednicul Nicolae Țone avea să-i tipărească un volum simbolic intitulat "Piatră de încercare". Dar trecutul bucureștean al lui Lucian Boz a fost - am putea spune - fabulos - după cum și apare și în periodicele culturale ce se tipăreau cu duiumul în vechiul Regat și la care a colaborat asiduu. Semnătura șuie Lucian Boz
Amintirea lui Lucian Boz by Barbu Brezianu () [Corola-journal/Journalistic/13763_a_15088]
-
se înfigea în pământ, drept, curat și sclipitor ca o spadă. Au băut, iar picurii de apă le-au stropit fața și părul; râdeau veseli, răcoriți, uitând de oboseală, de drumul rătăcit, de călătorie. Femeia s-a așezat pe o piatră acoperită de mușchi, bărbatul a luat loc lângă ea și au stat acolo ținându-se de mână, nemișcați și tăcuți. Pe urmă, o pasăre s-a oprit lângă izvor și bărbatul a spus: Trebuie să mergem. S-au ridicat și
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
ajute. Și din nou au traversat păduricea de pini. Dar acolo unde fusese casa nu mai era acum decât un luminiș mic, presărat cu stânci. Au amuțit amândoi. Pe urmă femeia s-a lăsat să alunece jos și, întinsă pe pietre, a plâns cu fața îngropată în țărână. Să mergem, a spus bărbatul. Încotro? a întrebat ea. Trebuie să găsim vreun drum. Pentru ce? Pierdem tot ce găsim. Au străbătut păduricea de pini și au dat peste un câmp. Dar nu
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
obrajii. E o prăpastie, a spus bărbatul. Pământul se despică în fața noastră. Nu mai putem face nici un pas. Uite aici a răspuns femeia. Și a arătat o cărare îngustă care înainta pe marginea prăpastiei. În stânga se înălța o faleză de piatră, iar în dreapta era hăul. Să mergem, a spus bărbatul. Mi-e frică, a spus femeia. Suntem împreună, a răspuns bărbatul, nu-ți fie frică. Și au pornit pe cărare. Bărbatul mergea înainte și femeia în spate se ținea cu mâna
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]
-
era hăul. Să mergem, a spus bărbatul. Mi-e frică, a spus femeia. Suntem împreună, a răspuns bărbatul, nu-ți fie frică. Și au pornit pe cărare. Bărbatul mergea înainte și femeia în spate se ținea cu mâna stângă de pietre și cu mâna dreaptă de umărul bărbatului. Înaintau în tăcere sub strălucirea obscură a stelelor, cumpănind fiecare gest și fiecare pas. Dar deodată trupul bărbatului s-a clătinat, s-au rostogolit niște pietricele. El i-a strigat femeii: Ține-mă
Sophia de Mello Breyner Andresen by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13722_a_15047]