195 matches
-
cale I (linii, tunele, construcții speciale) - - - - X 41. Operator I, ÎI, III X - X - - 42. Operator mișcare - - - - X 43. Operator tracțiune - X X - X 44. Operator vagoane - - X - - 45. Operator manevră stație - X X - - 46. Operator programator stație - - X - - 47. Picher X - - - X 48. Revizor cale și puncte periculoase - - - - X 49. Revizor cale X - - - - 50. Revizor puncte periculoase X - - - - 51. Revizor tehnic vagoane X X X - - 52. Revizor locomotiva-automotor - X X - - 53. Revizor locomotivă și râma electrică metrou - - - - X 54. Revizor
EUR-Lex () [Corola-website/Law/124329_a_125658]
-
amintiri hardcore, horror?! Ori sînt agresiv, ori suport agresivitatea altcuiva... o agresivitate ciudată, clandestină, mai ales din partea femeilor mature, coapte... La Ciceu, deja în clasa întîi, după ce am fost trîntit de un curcan, doamna Manolache, soția fragilă și delicată a picherului, suferind permanent de boli ciudate, m-a salvat la dînsa în pat, sub o plapumă enormă, printre perne și pernuțe, descălțat doar, cu hainele pe mine, ca să mă încălzesc și să-mi treacă frica. Brusc părea ațipită, însă degetele ei
Emil Brumaru „M-au eliminat de la grădiniță pentru că, iarna, trînteam fetițele în nămeți...” by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/7573_a_8898]
-
ochii negri, fără să-și clintească trupul gras din locul ei, din cerdacul dărăpănat. Întreba cu voce ascuțită: —Haie, unde te duci, Haie? — Mă duc până la Tudorița! striga repede fata și apuca la vale, pe cărarea zbicită. Tudorița era fata picherului Ion Rusu, un om cărunt, negru la obraz, fornăit și lăudăros. Acest Ion Rusu, cu un cortel mare de doc, cu straiele-i ponosite, cu o pălărie cenușie de pâslă în cap, bătea drumuri lungi, de la canton la canton, de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nouă, treceau pe lângă dânsele murmurând frânturi de cântece; și Haia, alăturea de Tudorița, nici nu se uita la ei. Apoi prietinia între cele două fete se strânse și mai tare. Într-un rând, în amurg, Haia intrând fuga în casa picherului, se opri uimită în prag. Îndărătul oalelor cu flori, la fereastră, Tudorița sta de vorbă c-un băiat nalt, negricios, c-o umbră de mustață deasupra buzelor. Stătu la îndoială. Dar Tudorița începu să râdă: —Intră, Haie, intră, nu te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
teme de nimeni... Totdeauna are parale în buzunar... Și umblă bine îmbrăcat... Toate fetele se uită după dânsul... Dar el nu se uită la nimeni... Fata lui Sanis asculta cum se înmlădie în înserarea caldă glasul Tudoriței, apoi, după ce fata picherului tăcu, ea ridică ochii, o privi drept și parcă îi ceru mărturisirea: Nu se uită la nimeni? Tudorița se apropie până la urechea ei. Începu a vorbi cu foc: —Haie! să nu spui la nimeni... Auzi? Numai tu să știi... Mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
spre ea, cu o sărutare pătimașă. Tudorița lui Rusu, orfană de mamă, crescuse singură prin străini, fără dragostea tatălui, fără dragostea nimănui. Singură, cum se pricepea și cum încet-încet învățase, ducea cu amar, cu ceea ce rămânea din puțina leafă a picherului, casa. Răbdase de foame și de frig, plânsese pe la porțile străinilor și abia acuma, după optsprezece ani împliniți, izbutea să ducă mai lesne de azi pe mâne, cu împletitură și cusături, o leacă de gospodărie orânduită. Și abia acum, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
totuși răzbătea. De aceea încă n-a spus lui tată-său, căci cine știe... cine știe... Pruncul creștea încet-încet în sânul ei, și-i bine întăi să fie pe deplin încredințată de înaintarea lui Ștefan, și pe urmă să spuie picherului: „Da, am greșit, dar în luna lui mai facem nunta...“ Dar întăi trebuie să aibă făgăduială în toată puterea cuvântului. Altfel, dacă ar spune un cuvânt, Ion Rusu și-ar lepăda cortelul și pălăria și ar începe să urle, căutând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Tot îmi spune unul și altul: de ce nu-ți măriți, cucoane Ioane, fata?... Și eu de colo: Apoi fata mea... hapoi fata mea... Eu fetii mele nu-i dau zestre... Cui îi place, așa s-o ieie... Cam greu, tată... Picherul își sorbea încet paharul de vin și se întorcea holbat la dânsa: —Ce-ai spus? Zestre? parale? Da’ ce? eu cu lux te-am învățat? Să nu-mi spui fleacuri, că eu nu știu multe... Cui îi place, așa să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
n-am știut... De unde să știu?... Eu îmi caut de treburile mele... de sărăcia mea... Bărbatu-meu cu gaz toată ziua, eu cu dughenița... Da’ pe urmă mi-a spus cineva... Reiză, zice, eu știu un secret... Reiză, zice, fata picherului trăiește cu Ștefan al lui Vartolomei. Și m-am pus eu sara la pândă și m-am uitat, și n-am văzut nimica... Unde-i feciorul lui Vartolomei? zic. Reiză, zice, uită-te bine... Uită-te bine, Reiză... vine pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mai părea rău nici de vorbele purtate la Reiza și la salcâmii din fundul uliții; nici de pândele ei din fiecare sară. Acu dintrodată își simțea sufletul lămurit și înțelegea că de multă vreme nu mai avea nimic cu fata picherului. Ba, după vorbele Tudoriței, ca și cum i s-ar fi luat o greutate de pe inimă, simți o zvâcnire de sânge care-i bătea la tâmple și o orbea, cum sta încruntată, cu ochii ațintiți, în colțul ei de divan. Simțea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
se mișcă bocănind și mormăie amintindu-și de ceea ce-i spusese hahamul; nici glasul tărăgănat al maică-sii nu-l auzea; nu-i trebuia să audă, nici să vadă! Voia să fie singură. Iar după două zile domnul Ion Rusu, picherul, se întorcea tulburat de la treburile lui, de la cancelaria inginerului, cu cortelu-i uriaș și cu pălăria-i cenușie, pleoștită. Cetea mergând spre casă câteva vorbe zgâriate cu o peniță rea pe un petic de hârtie; cetea, și-și ștergea fruntea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu capul gol. Domnul Rusu cetea cam greu, abia putea ceti, dar izbutise să înțeleagă: „Domnu picheri! află că domnișoara Tudorița trăiește cu un funcționar și se întâlnește cu dânsul când nu ești dumneata acasă... ș-acuma-i însărcinată...“ Domnu picher cetise până la sfârșit hârtia, și simțise că i se ridică în cap sângele. Acuma, aproape de casă, iar o cetea, o cetea până la sfârșit, frază încurcată după frază încurcată, și își ștergea de sudoare obrazul întunecat. Se uită în juru-i. Băiatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
muncind și asudând, nu știu nimica? De ce te doare capul? Ce ai?... Fata privea țintă hârtia boțită pe care tată-său o ținea în mâna stângă. — Ce hârtie e aceea? zise ea deodată amețită. —Mă mai întrebi? strigă cu mânie picherul. Mă întrebi ce hârtie? Să-ți spun ce hârtie? Dar tu până acuma mi-ai spus mie? Mi-ai spus de ticăloșiile tale? Mi-ai spus că-ți făceai de cap cu nu știu cine, pe când eu lipseam de-acasă? Mă făceai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
porniră dintrodată pe afară, capete de femei se arătară la geamuri, cineva zgâlțâi clampa ușii. Rusu întrebă: Cine-i acela? Știe el de copil? Spune-mi cine-i?... Dar copila nu putea răspunde. Gemea înfiorată și abia se zbătea. —Domnu picher! domnu picher! se auzeau glasuri de afară. N-o omorî, domnule Ioane!... Ce este? răcni el întorcându-se cu mânie. Ce vă boldiți pe ferești! Porniți și vă căutați de treabă... Se repezi la ușă și o deschise. Ieși în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pe afară, capete de femei se arătară la geamuri, cineva zgâlțâi clampa ușii. Rusu întrebă: Cine-i acela? Știe el de copil? Spune-mi cine-i?... Dar copila nu putea răspunde. Gemea înfiorată și abia se zbătea. —Domnu picher! domnu picher! se auzeau glasuri de afară. N-o omorî, domnule Ioane!... Ce este? răcni el întorcându-se cu mânie. Ce vă boldiți pe ferești! Porniți și vă căutați de treabă... Se repezi la ușă și o deschise. Ieși în prag cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
lui Vartolomei? Nici nu te poate lua de nevastă, că ele de altă lege, nici n-ai nimic a aștepta de la dânsul... E un calic ș-un târâie-brâu... Ce ți-i de cap?... Ai văzut cum a lăsat pe fata picherului, după ce i-a făcut un copil! — Lasă-mă-n pace! începu să urle Haia. Lasă-mă-n pace! Ce treabă ai tu! Mi-i drag, și ce treabă ai tu?... Nu vreau să știu de nimic, nu mă tem de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
urechile vecinelor ascultau cu luare-aminte bocetele de jale. Rifca întindea mânile, chemând: —Vină, draga mea, în casă! nu mai boci pe-afară... Parcă ce folos ai acum! S-a răscolit toată ulița din pricina ta! S-aude și pân’ la fata picherului! — Nu vin! Am să mă duc după dânsul în lume! Și se văita cu obrazul bugezit de lacrimi, cu ochii roșii și umflați. O umpleau valuri de mânie, îi venea să sfarme tot în juru-i; se zbătea ca o fiară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
M-a lăsat așa și s-a dus! Nu se poate să mă lese așa! Trebuie să mă duc până la dânsul! În genunchi am să mă duc până la el! De ce m-a lăsat așa? S-ajung și eu ca fata picherului! Mamă! mamă! spune-mi ce să fac - căci am păcătuit! Mi-a fost astăzi rău... Parcă eram plină de venin... Ș-am simțit... Vai! ce să fac! ce să fac! Mă omor! mă dau cu capu-ntr-o fântână... În glasul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
că vă bate Dumnezeu, că sînteți oameni bătrâni, după faptele ce le faceți, că mie din partea mamei nu mi-ați lăsat nimica, nici măcar o lingură, și mai scriți să iăm cheile la picheru, să bage hainele acolo, vă arăt eu picher, și la fratele Gheorghia, mînca-i-aș eu dumnezeul lui de frate, că mai face el promisiuni, că merge pe la toți frații și le dă la fiecare câte o sută de lei parte din casă, el până acuma și-a bătut joc
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
mă leagă de Fârțănești, satul bunicilor, preotul Petre și Maria Istrati, deși m-am născut în Măluștenii Covurlui la Lupești. Tata, Dumnezeu să-l odihnească, se numea Gheorghe Apostolescu și ajunsese din Brăila prin părțile locului datorită meseriei sale de picher. A murit când aveam doi ani, nemaiajungând să-și pună cununiile cu mama mea, Elena Istrati și nici să termine drumurile pe care le avea de făcut. Unchi și mătuși peste mătuși, preotul ținând casă cu foarte mulți copii și
Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]