299 matches
-
Viteazul era Domn, când a căzut pradă - crede Stavrinos în a sa Poveste prea frumoasă a lui Mihai Voievod. Cum domni în Valahia, cum tăie pe turcii care se aflau acolo, și pe urmă fu ucis cu pizmă, fără luptă - pizmei. încrezător în înțelegerile încheiate, el și-a întâmpinat ucigașii cu brațele deschise și fără bănuieli: „Iar ei au scos sabia, merg asupra lui ca niște fiare sălbatice, pătrund în cortul lui... Și unul din ei a zvârlit cu sulița, și
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
un copac se prăvăli frumosul său trup. Așa îl omorâră, fără ca să se știe, fără ca să se nimerească sabia în mâna lui cea iuti. Și-i rămase trupușorul în țărână aruncat; gol, fără cămașă, tăvălit în sânge. Acestea le izbuti pizma înverșunată. Și se pierdu așa, pe nedrept, acest viteaz” ( Secvența aceasta l-a impresionat cu deosebire pe autorul Istoriei lui Mihai Viteazul ce va fi integrată în Letopisețul Cantacuzinesc, a preluat-o aproape fără modificări: „Și căzu trupul lui cel
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
-o aproape fără modificări: „Și căzu trupul lui cel frumos ca un copaci, pentru că nu știuse, nici să împrilejise sabiile lui cea iute în mâna lui cea vitează. Și-i rămase trupul gol în pulbere aruncat, că așa au lucrat pizma încă din’nceputul lumii. Că pizma au pierdut pre mulți bărbați făr’ de vină, ca și acesta”.) Diatriba împotriva invidiei, zisă pe un ton înalt (Stavrinos știe să facă apel la referințele antice) se transformă într-un blestem aprig la adresa
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
trupul lui cel frumos ca un copaci, pentru că nu știuse, nici să împrilejise sabiile lui cea iute în mâna lui cea vitează. Și-i rămase trupul gol în pulbere aruncat, că așa au lucrat pizma încă din’nceputul lumii. Că pizma au pierdut pre mulți bărbați făr’ de vină, ca și acesta”.) Diatriba împotriva invidiei, zisă pe un ton înalt (Stavrinos știe să facă apel la referințele antice) se transformă într-un blestem aprig la adresa celor ce au pus la cale
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Rumele” și „Balasache, grec țarigrădean”, „2 oameni [...] aleși de răi și pizmași neamului rumânesc, mai vârtos boiarilor, căci nu-i lăsa de tot în voia lor să mănânce și să prade țara, iar ei, ca niște draci înțelegând, mai rea pizmă puseră și pe ascunsu-l otrăviră pre ticălosul Drăghici spătarul”; știrea aceasta este din Letopisețul Cantacuzinesc; un alt izvor ne spune că fiul postelnicului Constantin Cantacuzino ar fi murit de ciumă la țarigrad). Zvonul public îl implica, prin intermediul unui ucigaș
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
123. Vezi Constantin Rezachevici, op. cit., vol. I, p. 703. 124. Vezi Mitrofan Grigoràș, Cronica țării Românești (1714-1716), în D. Russo, Studii istorice greco-române, tomul II, București, 1939, pp. 440-441 (traducerea la p. 441). 125. Mitrofan Grigorŕș, op. cit., pp. 440-441. Despre „pizmă” vorbea și Pavel Popovici din Diesig („O, pizma câtu-i de mare...) în stihurile care deplângeau uciderea lui Brâncoveanu (scrise pe la 1813). 126. Vezi Nicolae Iorga, Cronicile muntene, extras din „Analele Academiei Române”, Mem. Secț. Ist., seria a II-a, tom. XXI
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
703. 124. Vezi Mitrofan Grigoràș, Cronica țării Românești (1714-1716), în D. Russo, Studii istorice greco-române, tomul II, București, 1939, pp. 440-441 (traducerea la p. 441). 125. Mitrofan Grigorŕș, op. cit., pp. 440-441. Despre „pizmă” vorbea și Pavel Popovici din Diesig („O, pizma câtu-i de mare...) în stihurile care deplângeau uciderea lui Brâncoveanu (scrise pe la 1813). 126. Vezi Nicolae Iorga, Cronicile muntene, extras din „Analele Academiei Române”, Mem. Secț. Ist., seria a II-a, tom. XXI, București, 1899, p. 423. 127. Vezi Nicolae Iorga
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
cel rău ce au unii și nu vor să lase nimica rudelor puind pricina cum că nu i-ai căutat la vréme de nevoie sau la vréme de boală sau pentru căci au avut între dânșii vrajbă și lasă în pizmă averile lor la alții și pre rude îi lasă făr’ de moștenire”. Și astfel de cazuri nu erau puține. Evoc și eu aici situația acelei văduve, Calea, care avea trei băieți, popa Ivul, Radu, și Dumitru, și două fete. Când
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
la nevoia ei, până la moarte”527. Pribegi în Ardeal, dezmoșteniții Persul și Oancea „au făcut multe răutăți”528. Antim îi informa pe cei dispuși să dea frâu liber supărării și să proiecteze o ultimă sancțiune asupra unor rude (pedeapsă a „pizmei”), dezmoștenindu-le, că alcătuiesc astfel niște dispoziții atacabile și „făr’ de cale”: „A patra. Diiata de nu să va face cu acéste mijloace ce s-au însemnat mai sus în știință să fie fieștecăruia că cei ce rânduesc nu vor avea
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
moștenire și făr’ de voia lor vor moșteni averile lor și afurisaniile ce adaog pentru că sânt făr’ de cale vor cădea asupra lor”. Pasibili de sancțiune sunt și redactorii („Vericarele din preoți va fi chemat să scrie diiata cuiva cu pizmă asupra rudelor lui”), transformați câteodată (căci unii erau duhovnicii văduvelor) în consilieri („apoi va cădea în pedeapsă”), dacă nu se opuneau unor astfel de dispoziții: „au să-l îndémne să facă céia ce iaste dreptul au să nu-i scrie
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
care suferă. Școlile de gândire sunt modele de import ori grupări sudate prin forța de agregare a clientelismului. În România, spune H.-R. P., teoriile noi stârnesc antipatii pe viață, în timp ce, sub raport uman, profesionalismul sucombă în bolgia asfixiantă a pizmei. Onestitatea și adevărul sunt sufocate de dejecțiile defetismului, nepăsării (acedia) și ale bârfei. Reputații indeniabile se surpă sub lucrarea feluritelor conclave care fac jocurile în funcție de comenzi, fie prin omisiune tacită, fie prin negație fățișă, astfel că mersul ideilor, atunci când nu
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
tablă de valori (etice și estetice) și nu ezită să-și autocalifice "Poezia română actuală / Antologie comentată I - II, 1998, 1999", drept un tratat de specialitate și de referință, chiar dacă bun conducător de patimi în rândul criticilor, dar și de pizmă în rândul unor poeți "săriți". Un prilej în plus pentru autor de a desființa antologii similare, precum cea a regretatului Laurențiu Ulici, acuzându-l de clientelism și mercantilism, "absența oricărui criteriu funcțional", sau cea a poetului Abăluță, "ce se lăbărțează
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
necontenita cabală antieminesciană, denigrarea tip "Eminescu, mon amour", semnată de Mircea Cărtărescu, un infamant text ce colecționează "pe surse" felurite neglijențe fizice, de vestimentaație sau de comportament datorate sărăciei endemice, temperamentului, eredității (hirsutismul!) sau solitudinii poetului care-a prezis, profetic, pizma visceral-anxioasă a detractorilor în Scrisoarea I: "/ Dar afară de acestea, vor cătă vieții tale / Să-i găsească pete multe, răutăți și mici scandale - / Astea toate te apropie de dânșii ... Nu lumina / Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele și vina
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
în Istoria ieroglifică (p. 97-139). Psaltirea lui Dosoftei își trimite subtil sugestiile către toate operele importante care o succed, de-ar fi să sesizăm, cum procedează Al. Andriescu, doar solidaritățile (lexicale, psihologice și politice) de meditație pe tema zavistiei (a pizmei și a dușmăniei), sesizabile în Biblia de la 1688, în Psaltirea lui Dosoftei, în Viața lumii, poemul lui Miron Costin, și în Istoria ieroglifică a lui D. Cantemir (p. 129-134). Al. Andriescu dă în astfel de ocazii măsura virtuozității sale în
Resursele psalmilor by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11457_a_12782]
-
vedere că președintele Iliescu lucrează netulburat „pentru liniștea noastră”. Nu este acum momentul să descoperim care sînt rădăcinile acestui conflict ce macină oastea naționalistă românească sau care sînt șansele unei reconcilieri. Vom trage doar un semnal de alarmă: dacă ura, pizma reciprocă nu se vor potoli, vom dezamăgi iremediabil atîția tineri sinceri, dar dezorientați. Oare nimic nu e adevărat din ceea ce pretindem că sîntem: naționaliști cu frică și dragoste de Dumnezeu?! Să ne lepădăm, deci, de tot ce se cheamă îngustime
Mihai Neamţu, scrisoare către mişcările neolegionare () [Corola-journal/Journalistic/42612_a_43937]
-
mie, vai mie, ce oameni las să vină lângă mine!”. Românul, să fie limpede, nu e mitocan. E doar puțin luat prin surprindere de bunul simț. În rest, e săritor cu neamul, culant cu vecinii, deferent cu justiția, conștiincios în pizmă, exigent cu autoritățile, flușturatic în promisiuni. Plin de el, taman când îl prinde cu dedinaintea goală și n-are nimic înlăuntru. În schimb, are nostalgii când e saturat. Are spleen. Adică o lingoare galopantă ce-l istovește pe dedesubt. Românul
Ultima schimbare la față a românului – o fiziologie cu ambâț – by Florin Toma () [Corola-journal/Journalistic/5382_a_6707]
-
fiecare dată cam cu zgârță. Când nu e absorbit de studiul profund al fantasmelor, românul are vocația temeinică a veșniciei pe sponci. Asta e, contractul lui cu eternitatea e valabil doar o clipă! Datorită țâfnei posomorâte împotriva realității. A oțărâtei pizme pe această lume. Pe legile ei. Pe rânduielile ei. Pe durata ei. Și atunci, mintenaș și buclucaș, vâră o pană de îndoială în butucul mașinăriei lumii. Drept urmare, aceasta își schimbă cursul. În sfârșit, e cum a vrut el, „vițăvercea”. După
Ultima schimbare la față a românului – o fiziologie cu ambâț – by Florin Toma () [Corola-journal/Journalistic/5382_a_6707]
-
paradoxurile lui rostite cu toată sinceritatea, cu tot firescul. De exemplu, citez: Omul simplu trăiește numai în trecut, numai artiștii, scriitorii mari, intelectualii de vază trăiesc în prezent, înțeleg prezentul. E vorba, spune el, de o formă de râcă, de pizmă, tipică oamenilor de rând care, fiind leneși ori chiulangii, lipsiți de prea multă inteligență și imaginație, nu știu să foreze cunoașterea, să priceapă ce se întâmplă de fapt. Și le place să trăiască mai ales în trecut, unde totul se
Filosoful cu blana portocalie by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13240_a_14565]
-
alegerea cu voia. Nu e păcat a mânca, ci a mânca nemulțumind, fără cuviință și fără înfrânare. Căci suntem datori să ținem trupul în viață, însă fără nici un gând rău. Nu e păcat a privi curat, ci a privi cu pizmă, cu mândrie și cu poftă. E păcat însă a nu asculta liniștit, ci cu mânie. Nu e păcat neînfrânarea limbii la mulțumire și rugăciune, dar e păcat la vorbirea de rău. E păcat să nu lucreze mâinile milostenie, ci ucideri
Editura Teologie și Viaţă by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/136_a_139]
-
chibzuința, iubirea și cumpătarea. Un alt iubitor de înțelepciune și de trăire filocalică Sfântul Paisie Velicikovski , referindu-se și el la meșteșugul demonilor de a se insinua în sufletul nostru, spune că, mai înainte de tot păcatul, dracii slobod acestea trei : pizma cea întunecată, iuțimea cea sălbatică, adică cea fără de omenie și cu chip de fiară, și neînțelegerea, care este ca o negură întunecată, adică împuținarea minții. „Acestea trei - spune Sfântul Paisie vin înaintea tuturor păcatelor, că nu face omul nici un păcat
Editura Teologie și Viaţă by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/136_a_139]
-
greu de vindecat și anume de slavă deșartă, de dorința de a plăcea oamenilor, de îngâmfare, de poftă, de ură, de fățărnicie, de grăirea în deșert, de invidie, de iubirea de stăpânire, de viclenie, de relele obiceiuri, de necredință, de pizmă, de iubirea trupească de sine și de celelalte asemănătoare. În scrierile patristice, ni se vorbește și despre păcatul de moarte, acesta fiind de fapt păcatul nepocăit, iar pentru acest păcat de moarte al cuiva, chiar de s-ar ruga și
Editura Teologie și Viaţă by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/136_a_139]
-
exact virtutea opusă: „... neprihănirea va stinge pornirea desfrânată Și pătimașă a cugetării; smerita cugetare va mistui Îngâmfarea, modestia va tămădui boala mândriei; bunătatea iubirii va alunga din suflet o listă lungă de rele protivnice. Căci din fața ei se retrage ura, pizma, mânia, mișcarea furioasă, iuțimea, uneltirea, fățărnicia, pomenirea faptelor care ne-au supărat, dorința de răzbunare, fierberea sângelui din jurul inimii, ochiul dușmănos. Astfel turma acestor rele e alungată de simțirea iubitoare”<footnote Idem, De Oratione dominica, IV, P. G. XLIV, col
Teologie și viață by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/152_a_190]
-
zi-nsorită-n rece toamnă. Cine înfrunta despărțirea, Ispita unui chip frumos, Ori plictiseală ,istovirea , Si visul van și mincinos ? Nu ! Află :nu ți-e dat de soarta, Prietena,ca pașnic stând , Tu să te ofilești curând Că jertfă-a pizmelor de rand ; În lumea-ți strâmta și deșarta , Între nepăsători , misei , Speranțe sterpe , teama vie , Tu , între ziduri reci și moarte , Cercând al patimilor greu Ai să te stingi , în rugi mereu , Deopotrivă de departe De oameni și de Dumnezeu
Astrolog rus: Conflictului din Ucraina va declanșa Al Treilea Război Mondial by Crişan Andreescu () [Corola-journal/Journalistic/21839_a_23164]
-
114. Am vorbit prostii. 115. Am privit cu plăcere cum se împreunau animalele. 116. Am fost invidios (invidioasa). Mi-a părut rău de binele altuia. Îmi pare rău că altul are și eu nu. Invidia este aceeași cu zavistia și pizma. 117. M-am lăcomit la muncă. Am muncit peste puteri, încât poate chiar m-am și îmbolnăvit. 118. Am mințit. Am obiceiul să mint mereu. 119. Îmi place să „ înfloresc " lucrurile și poveștile. 120. Am drăcuit. Am dat naibii. Și
Site-urile ortodoxe lovesc din nou. Vezi lista celor 193 de păcate by Cristina Alexandrescu () [Corola-journal/Journalistic/63180_a_64505]
-
cu gura încleștată lunga dambla între hîrdaiele de neramzi și de gazii, sîrba haină și dîrjă care, pe patul morții, scuipase grijania în barba popii și-și dase sufletul blestemîndu-și copiii, brașoveanca zăcașă și fățarnică roasă de schiros și de pizmă - înveninaseră mai mult acel sînge bolnav, îi sporiseră funesta zestre de racile și de beteșuguri, dar ascuțiseră totdeodată și deșteptăciunea celor născuți dintr-însul, acea stearpă deșteptăciune, nesănătoasă și ea poate, care atinsese o așa înaltă stepenă de agerime la
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]