253 matches
-
netulburat, pipăi mai de aproape salteaua, apoi vîrî brusc mâna sub ea și trase pachetul cu bani. Bătrânul holbă ochii, scăpă gura mare spre a spune ceva, se dădu jos printr-o sforțare supraomenească, pe marginea patului și urlă gutural, plîngător: - Banii, babanii, pu-pungașule! Apoi deodată se prăbuși la pământ. Stănică vîrî bine pachetul sub cămașă, spre pântece, privi pe fereastră și ieși prin salon și prin ușa gotică. În curte nu era nimeni și nici pe stradă. Intră calm în
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
individualul idealităței abstracte. "Kemble generaliză individualul și, după ce a tras în jos singularitatea imaginei sale și minunata varietate a cugetelor, espresiunilor și a simțirei într-un element general a unui gest nobil totdeuna demn și a unui ton monoton, încet, plângător, jumătate cântând, îl vezi că și-a ales unele momente mari pe care le ridică în sus la individualitate într-un mod frapant cu toată artea și cu toată silința. " Tieck, III, p. 30. {EminescuOpXIV 241} Schroeder, că ar fi
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
a lucrurilor. Vinele, presimțind altă lume, nu mai adăpostesc mândria verticală, ci vestejesc spre absolut de bunăvoie. Iar sufletul, desfermecat de lume și de sine, urmează pilda trupului. Mi-aș vrea viața povestită de îngeri veseli în umbra unei sălcii plângătoare. Și de câte ori ei nu s-ar dumiri, crengile aplecate să le lumineze neștiința cu adierile întristării... De-aș vrea să văd ce m-a îmbogățit mai mult în cursul viețuirii, din ce am ieșit mai tare și mai singur - nici
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
vindecă numai orbirea lui luminoasă, sfâșietor de revelatoare. O moarte de fioruri balsamice. - Când sîngele-ți zvâcnește până la cer, cum să te mai îndoiești? Dar ce rar zvâcnește el așa! Scepticism: nemîngîierea de a nu fi în cer. A introduce sălciile plângătoare în categorii... Numai în măsura în care suferi ai dreptul să-l ataci pe Isus, precum în mod cinstit nu poți fi împotriva religiei dacă nu ești religios. Din afară, nici o critică nu dovedește nimic și nu angajează pe nimeni. Când ataci înlăuntrul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
te face prizonier ultimelor intenții ale muzicii, iar tristețea te face muzică. Ascultați în clipe asemănătoare tânguirile maghiare, urmăriți numai adierile lor melancolice, fără corectivul frenetic al ceardașului, și veți simți că n-are rost altă moarte decât sub sălcii plângătoare. Cred că există în fiecare om o nevoie de tristețe, pe care nu și-o satisface numai din resursele sale. Și când nu poți totdeauna să visezi cu melancoliile lui Schumann, te abandonezi muzicii de pustă, sfâșierilor și lamentațiilor ei
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și lamentațiilor ei. Nu există muzică în care să se exprime mai elementar prezența lacrimilor în lume. Îți vin repetat în minte cuvintele Elisabetei de Bavaria, împărăteasa care a adorat Ungaria: există în lumea asta, în afară de egoismul uman, și sălcii plângătoare. Sau te gândești la acele pagini din Jardin de Bérénice a lui Barrès, în care excesul de meditație, printre singurătăți și regrete, naște o dorință de lacrimi. Se întîlnesc astfel vibrațiile cele mai rafinate cu freamătul și neliniștea sufletului turanic
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
vedem orchestrând ospețe mari și cântece lăutărești pe buze, În gând și la mese, cu prietenii, fie și Închipuiți, dar și cu vorbe cărora numai el știe să le dea luciul strălucitor care ne poartă de la „Sonata lunii”, la „Sălcia plângătoare”, de la „Splendoarea cercului pătrat” și „Omul lunatec”, la poezia „Înscrisă În ...oglindă”: „Aizeop” și... „Poezia”. În toate se luptă cu tenebrele dar le și cântă - acuzându-le ori preamărindu-le. Poate de bucurie că a ieșit din tăcerea deceniilor când
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
rădăcini ca de oțel; pomii par niște candelabre colorate; fagi cu vârfuri sure; plop negru încrustat în cer; plopii, umbre solitare; plopii ca niște fantasme albe; plopii înșirați se pierd în zare; plopii s-au desfășurat în mantale lucii; sălcii plângătoare; sălcii bătrâne își mișcau pletele argintii; pomi îmbrăcați în dantele albe, cercelate; sălciile oftează, șoptesc; o lumină dulce se cernea printre crengile sălciilor; brazi ca niște lumânări de flacără verde; un zarzăr mic și-a răsfirat crenguțele ca spinii; parfumul
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
într-un rai pământesc. Anca Romila, clasa a VII-a C O călătorie imaginară pe Dunăre E vară. Stau pe mal îngândurată și privesc valurile înspumate ale Dunării. Apele șușotesc, lovindu-se de mal, atingând uneori vârfurile îndoite ale sălciilor plângătoare. În depărtare, se vede o barcă din care doi bătrâni pescari aruncă sistematic undițele. Pe un nufăr galben, orăcăie o broască. În apă, berzele și pelicanii ciugulesc grăbite peștișori. Soarele se înalță ca un disc de aur, iar un alt
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
Klapka și Bologa se opriră, ascultând râsetele gălăgioase din popotă, dominate de un glas răgușit, care cânta fals și cu mare însuflețire o romanță sentimentală. Întunericul se zbuciuma peste tot cuprinsul, și sus, în cer, vânturile fâlfâiau pânze de nouri plângători. ― Încotro mergem, camarade? întrebă Klapka deodată cu vocea schimbată. În aceeași clipă însă la răsărit se ivi pe cer o trâmbă de lumină albă, tremurătoare, plimbîndu-se de ici-colo, grăbită, cercetătoare ca o iscoadă isteață, stăruind pe alocuri, alintând pământul și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
aibă un pretext de a merge la postul de observație. Un atac însă i-ar răsturna toate planurile... ― Nu se poate... N-avem nici o informație, bolborosi dânsul zăpăcit. De ce să ne atace tocmai azi? ― Bologa, e sigur, reluă căpitanul mai plângător. Crede-mă... O patrulă mi-a adus de aseară știrea că se fac pregătiri grăbite... Ai să vezi, Bologa!... Așa e totdeauna... Zece minute Cervenko nu mai conteni cu jelaniile, încît Apostol plecă buimăcit, blestemîndu-și clipa care l-a îndemnat
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
se înălțau deasupra coperișurilor din fundul ogrăzii și astfel nu văzu pe groparul Vidor care, ieșind din casa primarului, se apropie cu capul gol, necrezând ochilor, îngrozit. ― Ce s-a întîmplat, domnule locotenent? bâlbâi groparul, la câțiva pași, cu glas plângător. Noi am crezut aseară că te-ai dus acasă, pentru Ilona... și iată că... Vai de mine, vai ce nenorocire! ― Da, pentru Ilona, rosti Bologa tresărind, întorcînd privirea spre Vidor cu o pâlpâire de bucurie. În aceeași clipă însă își
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în creieri întrebarea: "Unde mergem?" Atunci preotul parcă se poticni și îndată prinse a se ruga cu glas mai fierbinte, cu vorbe mai grăbite. ― Am sosit? întrebă Bologa, neîndrăznind să ridice ochii. ― Fii tare, fiule, fii tare! bolborosi popa Constantin, plângător. Apoi Apostol simți iarbă sub tălpi. Și deodată picioarele începură să-l doară, ca și când ar fi dus o povară peste puterile lui. ― Faceți loc!... Pe dincolo, părinte! se auzi, foarte răgușit, glasul pretorului. Atunci Bologa, nerecunoscând glasul și vrând să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
aleargă Noaptea încă... Ca în Amurg pe lac, peisajul să rămână tot familiar și odihnitor: În slăvi lumină lină cu stingeri potolite, Pe lacul fără valuri odihna s-a lăsat... Mijind de somn pe maluri, cu creștetul plecat, Stau sălcii plângătoare, ce-așteaptă despletite. Plecat și sosit la București, Vasile Voiculescu rămâne nedespărțit de Bârlad. Toate cele 19 numere ale revistei Florile dalbe, la care debutează și ca prozator cu lucrările « Singur » și « Momâia », vor cuprinde bucăți din opera sa. Și
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
timp ce-și croiau Încet drum prin oraș către Summerhill. Casa sigură nu părea cu nimic deosebită de celelalte de pe stradă: doar o altă cutie de beton, cu o grădină micuță În față, Îngropată sub o pătură albă. O salcie plângătoare stătea deznădăjduită la mijloc, Îndoită sub povara zăpezii și a gheții. Așa, spuse Miller, parcând În spatele unui Renault bușit. Hai să ne facem rost de o exclusivitate. Atitudinea reporterului față de Hoitar se schimbase dramtaic de când Logan Îi spusese despre accidentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
să meargă la Princeton cu Ferrenby. Amory a ieșit pe ușă și a Început să tremure ușor de frig În vântul din noaptea târzie, un vânt care mișca o aripă Îndoită din masa de metal răsucit, stârnind un sunet subțire, plângător. CRESCENDO! Ziua următoare a trecut val-vârtej, mulțumită milostivei pronii. Când rămânea singur, gândurile lui Amory se Întorceau din nou, inevitabil, la imaginea gurii roșii căscate nefiresc În mijlocul feței albe, dar, cu un efort de voință, acoperea respectiva amintire cu emoțiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
miros greu, visător, de flori, duhul lunii noi pe boltă și umbre pretutindeni. A simțit imboldul de a Încerca să deschidă ușa unei cripte de fier, construită pe versantul unei coline, o criptă curățată de ploaie, năpădită de flori nou-crescute, plângătoare, de un albastru acvatic, flori de felul celor ce ar putea Încolți din ochii morților, lipicioase la atingere și cu o mireasmă grețoasă. Amory ar fi dorit să se simtă „William Dayfield, 1864“. Se mira că mormintele Îi făceau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
nepotrivit: - Nu mai plecăm odată? - pe un ton de reproș. - Ba da ... ba da ... răspunse din treacăt biata Lina, cu o nouă grijă parcă, pentru Mini, pe care o și uitase. Lenora se deșteptase și porni în surdină o dojana plângătoare împotriva întîrzierei lui Hallipa: - Să plece! Vreau să plece! Să nu mai stea un minut' repeta ca un leit-motiv. Mini auzi șoapte despre cai și trăsură: - Orice ar fi! Nici un minut! Totuși, nu de plecarea lor era vorba. Și cum
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
un loc în altul. Totul părea ca-n junglă, ba chiar și mai avan. Erau fel de fel de copaci, unii mai groși, alții mai subțiri, unii înalți și umbroși, alții scorburoși și uscați ca niște schelete; vedeai uriașe sălcii plîngătoare, cu crengile întoarse pînă la pămînt, sub care puteau să-și afle adăpostul nu numai Muma pădurii, ci și rudele ei mai apropiate; întîlneai numeroase trunchiuri răsturnate ori încîlcite unele peste altele. Noi însă n-aveam de-a face nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
lacrimi, repetă pentru a nu știu câta oară: Acesta să fie copilul meu!? Oare acesta să fie copilul nostru!? Nu departe de marginea orașului, pe malul unui pârâiaș ce alerga zglobiu ca un mânz slobozit, în lunca plină de sălcii plângătoare, era instalată tabăra bulibașei Iorgu Stănescu. Noaptea cuprinsese întinderile. În depărtări, se auzeau, ca ultime arpegii pe cale să se stingă, trâmbițele unor cocoși întârziați. Întreaga șatră dormea somn de piatră. Vântul se cumințise, nu mai lătra a pustiu. Luna, cu
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
efemer vegetal și, ca-ntr-un basm de Walt Disney, se aștern covor moale sub pașii întîrziați ai trecătorului plictisit de banalul vieții cotidiene! Lacul tremură la fel ca și atunci; și la fel își leagănă bărcile uitate pe sub sălciile plângătoare, ce au surâs cu duioșie la șoaptele îndrăgostiților care și-au plimbat înfiorările pe aici. Cinci și jumătate! Până la șase, când trebuie să ne-ntîlnim, mai am timp să-mi odihnesc ochii și gândurile în grădina aceasta cu amintiri. O iau
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
siluetele plopilor înalți, ale stejarilor, arțarilor, brazilor și molizilor, ienuperilor, castanilor, ulmilor și platanilor uriași ce-l străjuiesc de pe maluri, întocmai unor sentinele înfipte în pământ pentru veșnicie. Apa lui tremură-n unde la trecerea bărcilor pe sub ghirlandele bătrânelor sălcii plângătoare, zâmbesc înduioșate parcă la șoaptele de dragoste, întotdeauna aceleași, ale vîslasilor trecători! Fără îndoială că farmecul imposibil de descris în întregime al Cișmîgiului a exercitat o deosebită înrîurire asupra atâtor zeci de generații ce s-au perindat la liceul Lazăr
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
lunii, cu un melc. Iată unde ajunsese Oliver pornind de la o prostie! Asupra lui căzuse Întrega vină și totuși mai erau În jur și alți vinovați. Idila lui Oliver sfârși Înainte de Începe; de atunci masterandul avea oroare și de sălcii plângătoare și de tot ce Însemna sexul opus. Dar, dacă stăm să ne gândim mai bine, Lawrence nu era la primul său eșec sentimental. Când fusese ceva mai tânăr, masterandul vorbise cu Iisus, rugându-l să-i trimită În cale o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
-În infinit... -În infinit: -Cântă... -Vis: -Da... -Nu. -Nu... -Minus: -Minus... -Plus: -Plus... -Armonie. -Armonie... -Când ? -Când... -Poate: -Poate... -Of ! Fereastra e-o poemă de plumb, și de scântei... O zi de promoroacă în cameră pătrunde... Sirenele de muncă vibrează, plângător; Orașul e-un ghețar de fum, de clopoței, Și de fior... -Unde... Unde ?! * Nocturnă Fug rătăcind în noaptea cetății, În turn miezul nopții se bate rar; E ora când cade gândul amar- Tăcere... e ora lașității... Te pierzi în golul
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
care nu-s capabili de nimic sau sunt capabili de orice blestemăție, opresc o fată, agățând-o de poșeta pe care i-o scotocesc cu pasiune. Pe urmă, vor să o răstoarne la sol, cu fustele-n creștet. Fata cheamă plângător și șansa-i răspunde, făcând ca pe acolo, pe aproape, să treacă un zdravăn muncitor de la Uzina de carcase pentru aparate electrice de joasă tensiune, un campion înrolat în lotul de lupte greco-romane al fabricii. Săritorul campion, după ce le face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]