829 matches
-
care înseamnă: clar, vizibil, luminos. Se vede bine că era vorba întâi de revelație, de strălucitoare evidență; dar cum revelația produce întotdeauna uimire, s-a trecut de la impactul acesta, care e al adevărului, la mai mult sau mai puțin uimitoarele plăsmuiri diafane ale fanteziei. Această diafaneitate sau transparență e tocmai ceea ce o pernicioasă demagogie poetică opune opacității și consistenței pozitive a realității. Realitatea e „plată” și „vulgară” numai pentru cine nu știe să privească (nu vreau să spun mai mult), iar
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
nu și-ar găsi locul în marea literatură dacă idiosincrasiile unora de tipul meu ar avea trecere. Noroc că în fapt și l-au găsit de multă vreme și e destul a pomeni o serie de nume ilustre și de plăsmuiri ale închipuirii popoarelor pentru a încheia orice discuție. Refuzul meu nu e decât o chestie de intoleranță a gustului, ca la alții care „nu înțeleg” o anumită poezie sau artă, deci un simplu filistinism, agravat însă la mine prin faptul
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
imaginației și nu fanteziei, deși termenii aceștia au comună rădăcina grecească fan. Doctorul îmi mai semnala că sunt de făcut niște distincții între fantastic așa cum apare la Hoffmann sau Poe și cel de natura fabulosului. Din domeniul fabulosului fac parte plăsmuirile mitologice, cele legendare, și basmele. Acestea au un caracter oarecum canonic și nu produc acel efect de straniu, de Schauderhaft, cum se zice pe nemțește, pe care-l produc de pildă Hoffmann sau Poe. Mai trebuie să menționăm că de
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
și totuși să te duci mai departe, căutând firul Ariadnei. Există Însă pericolul (al măștilor suprapuse) ca autorul, Horea, să joace toate personajele, pe Ariadna, Tezeu și chiar pe minotaur. În pofida „jocului”, am detectat, fără nici un contor, un fel de plăsmuire romantică, de mare efect, cea a unei profeții critico-poetice, facerea textului de către Hermeneut, un fel de Înger al reprezentării trimis la judecata textelor, zburând peste tomurile mucegăite de critică și coborând În noi ca o rugăciune senzuală. Dar iată, chimvalul
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
de un dialog, pe jumătate abstract, pe jumătate palpabil, între durerea și disperarea din viața lui Chandler și abulia irigată de un irepresibil sentimentalism, ce năpădise gândurile și gesturile detectivului. Într-o analiză care amestecă, poate excesiv, viața scriitorului și plăsmuirile sale, Natasha Spender îi atribuie lui Chandler o triplă personalitate, reflectată în fiecare din cele trei personaje masculine principale ale romanului. Studiul Natashei Spender constituie, de altfel, o excelentă documentare a perioadei petrecute de Chandler în Anglia, în 1955, la
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
și plăsmuiesc un trup a cărui structură seamănă cu a lor, Însă a cărui formă este cea a lui Adam-Lumina; Îl numesc Adam, după prototipul său60. Adam este lipsit și de suflet, și de spirit. În a patruzecea zi de la plăsmuirea lui, Zoe Îi trimite sufletul ei, făcîndu-l astfel capabil să se miște, Însă nu și să stea pe propriile picioare. Arhonții Îl așează În Paradis, unde Sophia o trimite pe Eva de Lumină să-l ridice și să-i dea
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
pe parcursul următoarelor treizeci de zile formează membrele (mele) viitorului prunc. Apoi distribuie spiritul contrafăcut, sufletul, migma și moira, incluzîndu-le pe toate Într-un nou trup, Însemnat cu pecețile lor. Ei marchează În palma stîngă ziua concepției, ziua de Încheiere a plăsmuirii mădularelor este Însemnată În palma dreaptă; alte date memorabile sînt Însemnate În creștetul capului, pe tîmple, pe ceafă, pe creier și pe inimă. În cele din urmă se Înscrie pe frunte numărul anilor pe care sufletul Îi va petrece În
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
cu variabilele ei, niciodată oprite în loc, deschizând perspective esențiale. Criticul de poezie se angajează în explorări, în destructurări și tipologii; istoricul aspiră să puncteze (dincolo de suprafețe și stratificări) o rețea de mentalități; filozofului îi stă bine să descopere în poezie plăsmuiri pluricategoriale. La o comunitate cu excepționale virtuți muzicale, cum este cea germană, frații Schlegel considerau (în revista Athenäum, 1798-1800) că: "Poezia este muzică destinată urechii interioare și pictură cu contururi estompate". Sinteză, deci, a mai multor limbaje. Stă în posibilitățile
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
se dispersează. V Construct spiritual din perspectiva unui artifex, rețea de solilocvii complexe (despre Chronos, Eros și Thanatos), sistem de semne alternând între memoria abisală și predicție, marea Poezie se vrea (și este) o sinteză de viață, de gândire și plăsmuiri, un mod de inserție într-un timp unificat și, concomitent, introducere într-o axiologie universală. Toate acestea sunt de găsit în infinitul unui text persuasiv,spectacol inițiind, provocând și revelând. Deși Faurul, centru al lumii, vorbește în nume propriu, el
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
de la Ioan Climax, de la Denis de Rougemont și Martin Heidegger aceștia și ceilalți favorizând relații pluriperspectivale și pregătind pentru percepția acelui discontinuum care e însuși cotidianul. Își recunoaște înclinarea spre Ungaretti, Montale și Quasimodo; îl atrag, prin spontaneitate și concizie, plăsmuirile folclorice. "Preot al lui Hermes", Cezar Ivănescu vede în poezie un "basm pentru filozofi"... Repetată la fiecare prilej e adeziunea la poezia tradițională "de la Vede la trubaduri". Cât despre "gargara postmodernă", nici un menajament: "Mi se pare de un fals evident
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
recursul lui Debussy la utilizarea unor convenții sonore ușor de identificat în natura unui pentatonism pictural, precum și în efectul acelor rezonanțe echivalente sonorităților de gong ale muzicii javaneze. Și astfel, în pofida faptului că pagodele nu reprezintă specificul arhitectural al Javei, plăsmuirile imaginative ale auditorului vor fi orientate, într-o manieră generică, spre ținuturile Orientului. De altfel, proiecția aspectului arhitectural al pagodelor o regăsim în desenul ascendent al motivului generator (sol# do#re#), o „curbă” sonoră ce pare să ilustreze sensul ascensional
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
tempo impropriu caracterului aferent acestei piese. Astfel, în numeroase versiuni interpretative se remarcă o tendință neadecvată în sensul augmentării valorii de tempo, fapt ce conduce, în mod inevitabil la tulburarea atmosferei intime și liniștite, proiectată de compozitor ca „prolog” al plăsmuirii sale imaginative. De asemenea, frecventele schimbări de registre operate în interiorul unui ambitus extins la spațiul a șase octave (do# contraoctavă - do#4) impune o execuție interpretativă cu „economie” de mișcări și un control perfect al acestora, care să determine menținerea
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
menite să sugereze,cu prioritate, sensul calitativ al viziunii conceptuale. De asemenea, nivelul dinamic limitat (p) al evoluției sonore contribuie la difuzarea imaginii de ușurință a zborului, a imponderabilității aeriene, atribuind în același timp evocării o esențială tentă difuzăsemn al plăsmuirii unei lumi ireale. Expresia sacadată a tarantella-ei, reprezentând materialul tematic principal, difuzează o imagine rafinată ce asociază puritatea, candoarea și dezinvoltura. La nivel interpretativ, se impune facilitarea cursivității de avansare prin utilizarea unui atac lejer (evitând implicarea greutății de încheietură
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
multiple iluminări politonale, ca sugestie sonoră a lumii acvatice supuse permanentei metamorfoze dictate de circuitul natural. În același plan noțional, asocierea acordurilor cluster cu rezonanța cvartei mărite produce o sonoritate neutră, privată de contururi distincte, menită a întruchipa printr-o plăsmuire sonoră inspirată personajul lipsit de suflet al Ondinei. Modalitatea de utilizare a pedalei de rezonanță, asociată valorilor de durată ale pedalelor sonore (do# și la), constituie una dintre regulile fundamentale de pedalizare valabile la nivelul întregii creații pentru pian a
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
pianissimo-ul adâncurilor, mascând dispariția Ondinei sub o ultimă răsfrângere de val. IV.9. Hommage à S. Pickwick Esq. P.P.M.P.C. (Omagiu lui S. Pickwick Esq. P.P.M.P.C.) Valoarea remarcabilă a spiritului umoristic debussyist își află o nouă formă de expresie prin plăsmuirea acestui autentic crochiu muzical care înfățișează unul dintre eroii cărților lui Charles Dickens, faimosul detectiv Samuel Pickwick. Atitudinea personajului absorbit de propria superioritate, afișând adesea o mulțumire de sine aflată la limita emfazei, își găsește metafora sonoră în măreția rezonanțelor
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
îmbrăcând în mod deliberat imaginea evocată într-o nuanță a ambiguității și confuziei, adevărată metaforă sonoră a timpurilor îndepărtate supuse invocării. Impresia de bruiaj sonor, similară acelui ușor dezacordaj al muzicii de gamelan, acoperă viziunea debussystă cu vălul imprecis al plăsmuirilor imaginative. Dacă introducerea necesita efecte distincte ale pedalei de rezonanță pe fiecare dintre acordurile parafoniei inițiale, versiunea acestei repetiții va propune ca noutate mixarea culorii modale a structurii pentatonice la unison cu rezonanța tonală a acordului de re minor ce
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
e punctat de vocabulele miniaturalului, ale derizoriului, ale fragmentarului: „câteva”, „mărunte”, „puține”, „mică”. „Ironia, mica noastră Grecie” se proiectează acum în lucirile crepusculare ale epilogului imperiul de umbre și deghizamente ale prințului Jumătate. Păpușarul a fost înghițit de propriile-i plăsmuiri. „Și dacă sunt eu, Dumnezeule/ eu/ degetul tremurător al smereniei care ne scrie încet?” De aici, din punctul central al îndoielii, nu se deschid decât două drumuri: cel alienant („să-ți bați joc de tine însuți, da, însă cu entuziasm
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288267_a_289596]
-
de nominalism: Susțin că un universal nu este ceva real avându-și existența într-un subiect, nici în minte, nici în afara ei, ci este ceva care își are numai o existență în minte și această existență este un fel de plăsmuire, avându-și existența obiectivă după modelul existenței subiective a lucrului extramental"100. Această a două treaptă reprezintă o primă concepție prin care este susținută ideea nominalistă, dar care nu îl mulțumește pe filosof. De aceea realizează o nouă analiză și
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
oamenilor învățați, ei țin de știința și cultura universală. Fiecare dintre sistemele de gândire încearcă să schimbe ceva în lume, să se apropie de adevăr creând o imagine asupra lumii. Dar teoretizarea naturii duce la transformarea lumii reale într-o plăsmuire. Prin acești idoli, Bacon încearcă să respingă erorile înrădăcinate datorită tradițiilor filosofice. El clasifică lumea științei în trei, corespunzând cu trei școli filosofice: sofistică, empirică si superstițioasă. Filosofia sofistică pornește de la cuvinte, construind teorii care au drept scop persuasiunea și
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
savantului asupra scriitorului, prin comparația cu unul din eroii romanelor sale, David Dragu: "Mircea Eliade a ezitat lungă vreme între atracția sa pentru experiența aventuroasă ("demonism", "erotism", "mistică", "voluntarism politic") și viața închinată studiului laborios de bibliotecă, între jocul cu plăsmuirile imaginației (literatura) și munca gândirii disciplinate (știința). E alternativa în fața căreia sta indecis și David Dragu. Ca și eroul său, Mircea Eliade a ales până la urmă ultima cale, dedicându-se activității savante (și aici criticul exemplifică prin câteva titluri - n.m.
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
potențial turistic ridicat. 18 GEOGRAFIE FIZICĂ Munții Vulcan din Munții Bihor Munții Almăjului Cheile Carașului din Munții Aninei „Întotdeauna mi s-a părut că poziția geografică a Munților Apuseni în fața arcuirii celei mari a Carpaților este o adevărată minune a plăsmuirii pământurilor carpatice, împlinind în jurul Tran silvaniei acea corona montium de care pomenea Strabon încă din antichitate. Printr-aceasta, incinta transilvăneană și-a definit centralitatea în spațiul Carpaților sudestici și al teritoriului locuit de poporul român.“ Victor Tufescu, Popasuri prin țară
GEOGRAFIE MANUAL PENTRU CLASA AVIII–A by SILVIU NEGUT, GABRIELA APOSTOL, MIHAI IELENICZ () [Corola-publishinghouse/Science/576_a_929]
-
frumosului. Sublimul desemnează grandoarea, elevația, monumentalul și desăvârșirea lumii divine, care, prin relaționarea cu preceptele religioase, exprimă vizual, prin realizări arhitectonice, picturale sau sculpturale, atributele esențiale ale sacrului. Caracterul sublim al operelor antice oferă o impresionantă demonstrație vizuală și prin plăsmuirea acelor gigantice creaturi de factură fantastică (tauri androcefali înaripați sau sfincși), care, în mod evident, poartă atât amprenta lumii naturale, cât și a celei supranaturale. Tot cu privire la raporturile instituite între sublim și frumos în arta antică, mai putem deosebi și
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
altul al științei; nu există un bine al moralei creștine și altul al eticii filosofice; nu există un frumos al Bisericii și altul al artei. Există un singur adevăr, care ia aspectul binelui în practica dragostei și aspectul frumosului în plăsmuirile artei. El nu se impune samavolnic, ci se îmbrățișează cu credința, în virtutea libertății ontologice a omului. Drumul credinței, înțelegând prin aceasta aderența neclintită la revelație, duce prin Dumnezeu la esența lumii și a vieții. Din această aderență curge ca izvorul
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Istoria neamurilor ne vorbește, dimpotrivă, de o inextricabilă simbioză a culturii cu religia, în legătură una cu cealaltă ca forma cu fondul. Credința e puterea generatoare de cultură, iar cultul organizat pe temeiul unei doctrine religioase devine stimulatorul și călăuzitorul plăsmuirilor, împrimându-le acea pecetie distinctivă, care sunt marile stiluri cunoscute. Și totuși, în desfășurarea istorică, raportul dintre cultură și religie e mai mobil de cum ne-am imagina. Despre feluritele lui aspecte se va discuta în prima parte a cărții. Restrângând problema
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
a suferi în ordinea imperfecțiunilor. A trăi aproape de zei sau de Dumnezeu, adică a căuta sus perfecțiunea, care nu e din această lume. Geniile o intuiesc în regiunile ideale de dincolo de realitatea vieții, desfigurată de suferință și limitată de moarte. Plăsmuirile lor modelează în carnea lumii noastre imagini ale perfecțiunii întrezărite dincolo de ea. În mod firesc, vorbind de oameni, îi raportează la zei, la destin, sau la Dumnezeu; vorbind de timp, îl raportează la eternitate; vorbind de spațiu, îl raportează la
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]