KorAP: Find »[drukola/base=platoșă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...7 8 9 ...24 >

579 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627

formația! porunci căpitanul Oană, urcând dealul spre liziera pădurii. Vreau o retragere cu câte 200 de lăncieri pe flancuri, cu ariergardă de arcași, cinci lansări de săgeți la țintă fixă! Călăreții reveniră În vârful dealului, cu caii obosiți, fornăind. Pe sub platoșe erau asudați. Se lăsase Întunericul. Zăpada era Încă moale, afânată. Dealul și pădurile din jur erau răscolite de copitele cailor. Apărătorii goneau pe pământ moale, amestecat cu omăt. Odată cu lăsarea serii, se făcea tot mai frig. - Suntem obosiți, căpitane... spuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
se făcu papă la Roma. - Enea Silvio Piccolomini... - Acela. Căpitanul tăcu. Crezuse că tot ce se Întâmplă cu Apărătorii de sub comanda sa e hotărât doar de el. Iată că nu era așa. Oamenii aceștia nu erau niște necunoscuți ascunși sub platoșe și sub armuri. Erau flăcăi cu un nume, o poveste, o tristețe, o speranță. Cei mai buni luptători ai celor trei țări române. Veniți nu pentru fală, ci pentru recâștigarea unei demnități pierdute, istoria zănatică a acestor țări, mereu sfâșiate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
de pe mare, ci de pe uscat, așteptaseră trecerea caravanei și apoi loviseră din spate, eliminând În nici trei minute toți bărbații care purtau vreo armă. Se mișcau extrem de repede, erau scunzi, echipați cu zale care le apărau picioarele până la genunchi, cu platoșe de metal și purtau coifuri deasupra cărora se ridicau coarne de bivol. Ștefănel simți cum Nogodar Îi strecoară un pumnal sub mâneca del-ului mongol. Îl privi cu coada ochiului, dar bătrânul Îi șopti: - Nu pentru acum. Pentru când vei simți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
aproape imposibile. Deodată, ceea ce lui Oană i se părea inevitabil se produse. De pe culmea dealului se auziră chiuituri puternice și un grup de călăreți coborî panta, năpustindu-se asupra avangardei ienicerilor. Erau Îmbrăcați În straie de țărani, peste care purtau platoșe din piele. Nu păreau a avea alte arme decât săbii ușor Încovoiate sau, unii, chiar iatagane turcești. La brâul unora dintre ei străluceau junghere lungi, Încovoiate și ele, după moda balcanică. Atacul avea suficientă forță ca să spargă rândurile ienicerilor. Avangarda

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
Mihajlo fiindcă satele lor fuseseră jefuite și casele arse. În plus, corturile erau mult mai ușor de strâns În cazul unei primejdii. Iar primejdia nu avea să Întârzie prea mult. Căpitanul se ridică ușor din pat, se Îmbrăcă, Își legă platoșa de piele și Își Încinse spada de Toledo. În carâmbii cizmelor Își strecură pumnalele de la Veneția. Apoi ieși În pridvor și respiră aerul rece al nopții de toamnă. Cerul era Înstelat. Auzi pași ușori apropiindu-se. - De ce nu dormi? Întrebă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
au nevoie de apărare. Cei care stăpânesc satori, concentrarea, deschiderea sufletului și a minții, la fel. Samuraii sunt singurii oameni care, În Japonia, au voie să poarte sabie. Așa că n-ar avea de ce să se teamă. Și totuși, samuraii au platoșe de fier, coifuri cu coarne, mănuși de oțel, unii chiar și scuturi. De cine le e teamă acestor teribili luptători care cred că ar trebui să fie singuri pe pământ? Nimeni nu răspunse. Oan-san Își dădu seama că avea multe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
samuraiului se opri la mijloc. Războinicul rămase o clipă nemișcat, cu mâinile pe mânerul sabiei pe jumătate scoase. Apoi se prăbuși Încet, cu pieptul despicat de tăișul Katanei. Căzu În genunchi, așa cum făcuse, cu nici un minut mai devreme, Shigeru Morishima. Platoșa metalică Îi alunecă, tăiată oblic În două jumătăți egale. Apoi, sângele Îi țâșni de la baza gâtului și se Întinse peste piept, de-a lungul tăieturii adânci. Vestitul spadasin căzu Încet pe burtă, exact așa cum căzuse tatăl fetiței, fu scuturat de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
o lovitură rotită de iatagan, care ar fi trebuit să-i zboare capul. Oană nu Încercă să pareze lovitura, așa cum se aștepta tătarul, ci doar o devie cu garda spadei, suficient pentru ca tăișul să alunece sub brațul tătarului, pătrunzând pe sub platoșă. Eminek se aplecă În șa cu un geamăt, schimbă iataganul În mâna stângă și răsuci calul spre Oană. Ridică brațul pentru o lovitură piezișă, dar fu surprins de spada mai rapidă a moldoveanului, care despică parcă fără nici un efort platoșa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
platoșă. Eminek se aplecă În șa cu un geamăt, schimbă iataganul În mâna stângă și răsuci calul spre Oană. Ridică brațul pentru o lovitură piezișă, dar fu surprins de spada mai rapidă a moldoveanului, care despică parcă fără nici un efort platoșa de piele Întărită cu oțel și coborî cu o tăietură lungă, de la umăr până la pântece. Tătarul rămase o clipă cu brațul stâng ridicat, apoi se prăbuși Încet de pe cal. Lupta nu durase decât câteva secunde, dar fusese evident pentru toți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
vederea mantiilor albe. În a doua curte interioară se opriră și descălecară. Sute de făclii luminau interiorul cetății, iar forfota nu părea să Înceteze prea curând. De pe scările donjonului din dreapta coborî un bărbat fără mantie, doar În cămașa acoperită de platoșă. Alexandru se Întoarse spre el și fața i se lumină. Tatăl și fiul se Îmbrățișară lung, fără să spună un cuvânt. Aveau aceeași Înălțime. Dar pletele castanii ale căpitanului Oană Începuseră deja să Încărunțească, iar chipul Îi era mai obosit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
de săbii. Ca un animal uriaș, târându-se prin negura dimineții, urdia otomană Își Începuse Înaintarea spre podul peste Bârlad. Era o Înaintare vastă, care cuprindea parcă Întinderi nesfârșite. - Ambuscadă la pod! ordonă voievodul, Îmbrăcat cu cămașă de zale și platoșă de oțel, purtând la centura cu diamante spada genoveză de două mâini, cu mânerul Încrustat cu zimbrul Moldovei. Săgeata roșie zbură peste cețuri, spre oastea dușmană. Se auziră tropote. Avangarda spătarului Pop ocupă ieșirea podului cu trei rânduri de arcași

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
smulge din rădăcini ultima certitudine și că de acum totul cade Într-o negură rece și rea, ca o prevestire a morții. Ieșiseră la mai puțin de o sută de pași de locul În care Apărătorii rezistau atacului călăreților pe platoșele cărora Alexandru văzuse semnul șarpelui și al săgeții. Prin perdelele ceții confruntarea se zărea, totuși. Voievodul nu se mai afla În pericol direct, dar nici nu mai putea coordona ansamblul bătăliei. Toate șansele se jucau pe două fronturi: cel depărtat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
1475, bazarul din Luoyang, China Ștefănel trecuse de zecile de tarabe cu mătăsuri și privise cu curiozitate miile de arme expuse spre vânzare. Erau acolo cele mai diverse tipuri de săbii, pumnale, zale de război și cămăși subțiri de zale, platoșe, apărătoare de genunchi, de cot sau de umăr, lanțuri, buzdugane, dar armele de care dispunea un Ninja nu mai existau În lumea aceea veselă și multicoloră. De fapt, nu existau nici În Japonia. Erau sute de arme secrete, făurite În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
zâmbet. Jian Shi nu era un bărbat urât, dar avea un chip aspru, care sugera meschinăria. Era vânjos, avea, poate, treizeci și cinci sau chiar patruzeci de ani, și purta un kimono gros, de un maro Închis, peste care era legată o platoșă de piele. Părul ușor cărunt Îi ajungea până la umeri. În jurul lor, războinicii făcură un semicerc. Păreau obișnuiți cu astfel de confruntări și, pesemne, nici una nu fusese pierdută de șeful lor. Dar, dacă acesta era rănit, cei opt arcași aveau misiunea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
Într-una din caravanele care se Îndreptau spre vest. Iar caravanele Înaintau foarte Încet. Vânturile acoperiseră cu nisip aproape totul. Amir descălecă și păși printre micile movile ce păreau a fi cadavre. Răscoli nisipul cu vârful cizmei și descoperi o platoșă de piele ce purta semnul șarpelui și al săgeții. Făcu semn de descălecare primilor patru călăreți din cei o sută care-l Însoțeau. Războinicii se apropiară și scoaseră din nisip câteva trupuri pe jumătate putrezite. Două erau arse. Alte trei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
Moț. Să vezi ce-o să pățească ăia trei cu căpitanul... Doi Apărători Îl ajunseseră pe Alexandru. Dar, de această dată, tânărul fu mult mai rapid decât până atunci. Scoase unul din buzdugane, se răsuci brusc și lovi pieptul acoperit cu platoșă al Apărătorului din dreapta, care căzu din șa aproape fără răsuflare. Lovi apoi În stânga, dar celălalt luptător pară cu garda sabiei. Forța loviturii fusese, totuși, suficient de mare ca să rupă sabia la o palmă mai sus de mâner. - Cinci... murmură Vasile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
Scatoalcă, uimit. Ceilalți cinci Apărători Îl Încercuiră. Tânărul nu mai Încercă să scape, ci atacă primul, cu ambele buzdugane. Săbiile se loveau de fierul lor aspru, scoțând scântei. Dar diferența de forțe era prea mare. Una din lame Îi atinse platoșa, iar alta Îi zgârie brațul drept. Alexandru era aproape scos din luptă. Pentru ultima oară dădu pinteni și ieși din Încercuire, galopă doar câteva secunde, se Întoarse și, rotind brațul drept, aruncă unul din buzdugane. Măciulia grea de fier izbi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
alta Îi zgârie brațul drept. Alexandru era aproape scos din luptă. Pentru ultima oară dădu pinteni și ieși din Încercuire, galopă doar câteva secunde, se Întoarse și, rotind brațul drept, aruncă unul din buzdugane. Măciulia grea de fier izbi În platoșa unuia din Apărători, răsturnându-l de pe cal. Fără să mai aștepte un nou atac, roti și brațul stâng, proiectând al doilea buzdugan În pieptul altui luptător, pe care forța izbiturii Îl aruncă la cinci pași În spatele calului. Apoi ridică mâinile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
Însoți? Eu?! - Da. Și chiar acum. Ai o jumătate de ceas să-ți pregătești trusa și leacurile. - Dar nu aveți aprobarea șefului garnizoanei, Ahmed Pașa! - Șeful garnizoanei se va Înclina În fața acestui semn, spuse Ali arâtând pe partea dreaptă a platoșei semnul șarpelui și săgeții. Doctorul rămase Încremenit. Alah Îl trimitea, În toiul iernii, alături de cei mai cruzi luptători ai imperiului. Începu să-și strângă În grabă lucrurile, În timp ce Ali se duse, neliniștit, la fereastră. Auzise un tropot de cal dincolo de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
străduțele care duceau spre ea. O patrulă de ieniceri sosi de la palatul Topkapî pentru a vedea ce se Întâmplă. Patrula fu oprită Însă de mongoli, iar semnul șarpelui și al săgeții, pe care aceștia Îl purtau În colțul din dreapta al platoșelor de piele, impunea suficient respect pentru ca patrula să se retragă. Dar rumoarea cu privire la un atac asupra palatului se răspândi cu repeziciune. Fără nici un ordin special, Cuceritorii aflați În garnizoană În capitala imperiului se adunară În fața palatului. În semn de solidaritate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
mai larg. Pictorul văzu cum toți Cuceritorii se Întorc cu fața spre palat și cum primul rând, urmat de al doilea și al treilea Îngenunchează și duc pumnul stâng În partea dreaptă a pieptului, acolo unde toți aveau Încrustat pe platoșe semnul șarpelui și al săgeții. Încet, pe poartă ieșiră doi oameni. Așa cum Alexandru bănuia, oricât de nebunească ar fi fost această bănuială, cel care apăru primul În fața mulțimii fu tânărul cu ochi albaștri. Penelul se mișcă, din reflex, cu rapiditate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
din stânga a pădurii. Era un călăreț fără calpacul de vulpe pe care Îl purtau ceilalți, cu părul negru ca abanosul, fără cotierele și genunchierele de oțel și fără cămășile de zale pe care le aveau luptătorii săi. Avea doar o platoșă de piele și o cămașă albă, poate fiindcă Își aruncase mantia Îmblănită care Îl Încurca În luptă, sau poate fiindcă așa Își imaginase Alexandru că trebuie să fie un mare luptător, un om care Înfruntă moartea fără nici o apărare, doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
atacând prin surprindere. Dar ar fi fost repede covârșiți de numărul adversarilor. Pentru ei, totul se juca de la o secundă la alta. - Nu ai dreptul să desființezi Ordinul! strigă unul din cei patru războinici În echipament complet de luptă, cu platoșă de oțel Încrustată cu semnul șarpelui și săgeții. Nu ne supunem puterii tale! Nu acceptăm originea ta europeană și nici religia ta, care o fi aceea, și nici familia ta, din Moldova sau din Veneția! Nu faci parte dintre noi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
rebeliunii nu mai era În viață. Așa cum nimeni nu Înțelese ce se Întâmplă În clipele următoare. Căci Oan-san devenise o mașinărie a morții. Războinicii din cel de-al doilea cerc al rebelilor căzură unul după altul, deși erau protejați de platoșe, cotiere, genunchiere, scuturi, sulițe, halebarde, pumnale și iatagane. Unii văzuseră doar o umbră lângă ei și simțiseră că inima li se oprește sub forța unei lovituri cu date podul palmei. Alții fuseseră secerați de o lovitură joasă de picior, care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
nu puteau fi deslușite. Erau lovituri doar cu un deget sau cu două, la baza gâtului, sub nas, după ureche, erau lovituri cu pumnul Închis executate din Întoarceri, cu o forță copleșitoare, care spărgea armurile, rupea cotierele de oțel, străbătea platoșele din piele de bivol și ajungeau până În măruntaie (Midhat văzu chiar o lovitură de pumn care străbătuse platoșa unui Cuceritor, apoi spărsese oasele pieptului și ajunsese la inimă, pe care o scosese cu un gest fulgerător, aruncând-o pe caldarâm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]