999 matches
-
filosofiei hedoniste... * * * Suferințele materialismului atomist. în ceea ce-l privește pe Leucip, lucrurile sunt clare: nu există nicio ediție în limba franceză care să propună fragmente și comentariile pe care acestea ar putea să le suscite... Fapt deosebit de grăitor despre modul platonician de a scrie și preda istoria filosofiei! Democrit este mai bine servit, chiar dacă bibliografia este sumară: L'Atomisme ancien. Fragments et témoignages, traducere de Maurice Solovine, Pocket, 1993. Specialistul în materie este Jean Salem, care a scris mai multe cărți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
considerau că filosofia trebuie să ne ajute În realizarea dorinței de a ne bucura de dragostea lui Dumnezeu, pentru a putea Înțelege căile teologiei. Pentru Bonaventura, Dumnezeu este dintru bun Început principiu al existenței În cadrul unei ontologii arhaice de inspirație platoniciană. Ca și la Platon, una dintre problemele importante ce stau În fața filosofului este aceea de a determina ordinea și locul diferitelor cunoașteri Într-o construcție ierarhizată: „...universalitatea lucrurilor este scara Îndreptării către Dumnezeu, ș...ț unele sunt semne, altele imagini
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
omul are idei. Dar sunt ideile realități din afara gândirii noastre? Dacă ideile aparțin minții noastre, atunci putem avea orice fel de idee și nici una dintre ele nu mai poate fi verificată dacă e adevărată sau falsă. Valoarea logică a Ideilor platoniciene era asigurată de statutul lor transcendent, precum și de arhitectonica lor. Imuabilitatea lor asigura constanță sistemului de referință; veracitatea era consecința nemijlocită a transcendenței lor. Nevoit să renunțe la dihotomia platoniciană, Sfântul Augustin Încearcă să identifice sursa ideilor. Recurgând la metoda
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
verificată dacă e adevărată sau falsă. Valoarea logică a Ideilor platoniciene era asigurată de statutul lor transcendent, precum și de arhitectonica lor. Imuabilitatea lor asigura constanță sistemului de referință; veracitatea era consecința nemijlocită a transcendenței lor. Nevoit să renunțe la dihotomia platoniciană, Sfântul Augustin Încearcă să identifice sursa ideilor. Recurgând la metoda autoreflexivă el stabilește că ideile noastre se datorează „...unei Prezențe mult mai profunde decât noi Înșine”. care nu poate fi decât ființa supremă, Dumnezeu. În acest fel, Într-un mod
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
în postura celui care nu a apreciat întreaga forță a argumentului anselmian sau chiar nu l-a înțeles. Astfel, i s-a reproșat poziția aristotelică de pe care a interpretat argumentul anselmian, în timp ce Anselm l-ar fi gândit în cadrul unei metafizici platoniciene. Cea mai gravă acuzație ar fi că nu i înțeles caracterul modal al argumentului anselmian, așa cum au făcut-o Duns Scotus, Leibniz sau alți autori moderni 97. În concluzie, putem spune că argumentul anselmian a reprezentat un moment esențial în
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
Temnița lanțului trupesc"**; [*The sacred Joy of Love is dead: vezi nota de mai sus privind [T]he Genius dy'd; Genius dead despre noțiunea de extincție care în modernitate evoluează expansiv.] [**Prison of bodily chain: trimitere la faimoasa metaforă platoniciană privind soma-sema: trupul-închisoare.] " Sufletul poate fi orice, după cum știți cu toții, Iar al meu prefăcutu-s-a, luînd chipul unei Ciori"***; Avînd Aripe, cum cred că v-am spus înainte, Țîșnit-am printr-o Cavernă și ciocănit-am la a Iadului ușă. Iese
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
statistică (inductio per enumerationem simplicem). Aici nu pot decât să rezum foarte sumar, dar trebuie spus că inducția baconiană înseamnă putere de abstracție, raportare la ceea ce Bacon numește „forma” fenomenelor, adică în fond esența; prin aceasta se apropie de ideile platoniciene. Spre deosebire de Platon, cel puțin de cel din dialogurile clasice ca Fedon sau Timeu și apropiindu-se de cel din Parmenide, Bacon concepe „forma”, adică esența, ca imanentă fenomenului, adică o transcendere în imanență. Prin aceasta el a anticipat fenomenologia lui
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
-l combat, dar și unii dintre cei care se reclamă de la el, nu cunosc decât o schemă, un catehism sumar și fixist, care nu e nici măcar o caricatură a marxismului, ci exact contrariul marxismului. Marxismul îmi permite să fiu și platonician și aristotelician și kantian: vezi G. Lukaks. Oricare altă opțiune dintre acestea însă ar fi una exclusivă. Dar, cum spunea Hegel, filozofia este însăși istoria ei. La stadiul marxist, integrarea este completă dacă suntem capabili să gândim în continuare în
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
ontologică face parte tot dintr-un mare scenariu explicativ de tip arhetipal, oricum am lua-o. Nu mi-am propus să intru foarte adânc Într-o conceptualizare metafizică, deoarece aceasta ar face din anarhetip un arhetip În sensul de Idee platoniciană răsturnată. Or, Ideea lui Platon sau oricare alt concept metafizic „tare” ce explică realitatea la modul global mi se pare că face parte dintr-o explicație de tip arhetipal... Așadar, problema mea este: putem da o definiție ontologică a unui
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
anii ’90 Încoace), În această nișă, În această creodă a naufragiului poststructuralismului, În care tendința spre text - totul este semn - e Înlocuită de tendința spre ontologie - totul este sens. Aceasta nu Înseamnă, desigur, o Întoarcere la un esențialism de tip platonician, la ideea că ar exista niște realia, niște universalii ontologice de nezdruncinat care ne depășesc, ne transcend, dar din care noi derivăm. Mihaela Încearcă mai degrabă să găsească o modalitate de amplificare a conceptului de ficțiune (Într-un sens foarte
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
lui Platon. Este posibil cumva ca realitatea să nu fie În Întregime mimetică? Este posibil cumva să existe În existențial un nucleu generator care să nu se subordoneze ideilor, care să ne facă incapabili să privim realitatea prin transparența ideilor platoniciene? Tocmai acest nucleu ireductibil este regăsit de Humboldt și de romantici. Este nucleul alterității de care vorbea Cornel. Pornind de aici, ajungem la al doilea moment, al teoriei limbajului. Avându-l pe Humboldt În spate ca zid, Cornel ridică problema
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
vreme receptorii vizuali și procesarea imaginii de către creier funcționează autonom și, În orice caz, individual. Dar Halbwachs Încearcă și o critică a ideii de memorie universală a speciei umane. În acest fel, el se situează Împotriva unor convingeri de tip platonician, cum sunt cele profesate de C.G. Jung cu privire la inconștientul colectiv. Cum se vede, autorul francez scoate din discuție dimensiunea individuală a fenomenului memoriei, socotind-o irelevantă, iar pe de altă parte, refuză viziunile metafizice asupra acestuia, preferând să-și situeze
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
arhetipul a fost conceput ca un pattern mental În sensul lui Jung; și o a treia, după care arhetipurile sunt niște invarianți, niște locuri comune ale imaginarului, ale culturii umane. Așadar, Ovidiu, ca să te liniștesc În privința unor posibile conotații metafizice, platoniciene sau jungiene ale arhetipului, la care ai rezerve, definesc arhetipul În sens de loc comun, de loci, de topoi ai unei culturi. Pe de altă parte, În primele două ședințe Încercam să construiesc termenul anarhetip ca definind o structură nepolarizată
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
din Campania... Dacă gnosticii înșiși nu se reclamă niciodată de la filosofii materialiști antici, Irineu din Lyon îi ocărăște ca fiind indivizi care profesează filosofia lui Epicur și indiferența cinicilor... Atomismul nu li se potrivește defel gnosticilor care cred ca și platonicienii în existența sufletelor imateriale capabile de transmigrație, dar insolența asocială și imorală a discipolilor le-ar veni ca o mănușă! Unii istorici reperează mici comunități gnostice în secolul al VIII-lea în plin Ev Mediu timpuriu, o adevărată șansă, întrucât
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
definește Eonul perfect, Eonul - niște Eoni... Invizibil, de neconceput, etern, scutit de generare și de alterare, nesupus niciodată evoluției, contemplându-și propria imagine în sine ca într-o oglindă el seamănă în mod straniu cu Dumnezeu, Dumnezeul filosofilor. Un piculeț platonician, un piculeț aristotelician, vag alexandrin - Unul, așa cum este definit de Plotin, de exemplu -, el ar putea fi numit, simplu, Dumnezeu, dar atunci noutatea n-ar mai apărea atât de evidentă... Cu atât mai mult cu cât gnosticii cred adesea în
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
cu creaturi inteligibile: toți explică lumea printr-un principiu divin susținut de demiurgi; toți definesc mântuirea ca fiind eliberarea principiului spiritual produs de foc din închisoarea sa materială, carnală, corporală. Asemeni lui Pitagora și Platon... Să fie atunci gnosticii niște platonicieni? Nu, pentru că Platon afirmă răspicat că detestă viața, trupul, dorințele și plăcerile, câtă vreme gnosticii licențioși se instalează dincolo de bine și de rău și cer trupului, dorințelor, plăcerilor, pasiunilor și pulsiunilor ocazii de mântuire filosofică. Dacă hedonismul definește orice gândire
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
atare prin trup, ține cont de el, preferă viața morții și bucuria pasiunilor triste, atunci gnosticii aparțin într-adevăr continentului hedonist. în această privință, urmele platonismului persistă și încă foarte clar. Astfel încât, în mod paradoxal, unii vor fi catalogați drept platonicieni hedoniști, un gen care frizează oximoronul... Cinstit ar fi să înapoiem Orientului tezele platoniciene citate mai sus: în mod categoric. Platon datorează mult - dacă nu cumva esențialul gândirii sale - lui Pitagora. Dar filosoful căruia nu-i plăceau bobii datorează conținutul
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
atunci gnosticii aparțin într-adevăr continentului hedonist. în această privință, urmele platonismului persistă și încă foarte clar. Astfel încât, în mod paradoxal, unii vor fi catalogați drept platonicieni hedoniști, un gen care frizează oximoronul... Cinstit ar fi să înapoiem Orientului tezele platoniciene citate mai sus: în mod categoric. Platon datorează mult - dacă nu cumva esențialul gândirii sale - lui Pitagora. Dar filosoful căruia nu-i plăceau bobii datorează conținutul doctrinei sale gimnosofiștilor, adică, de fapt, yoghinilor hinduși. Reactivând tezele platoniciene asupra sufletului și
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
înapoiem Orientului tezele platoniciene citate mai sus: în mod categoric. Platon datorează mult - dacă nu cumva esențialul gândirii sale - lui Pitagora. Dar filosoful căruia nu-i plăceau bobii datorează conținutul doctrinei sale gimnosofiștilor, adică, de fapt, yoghinilor hinduși. Reactivând tezele platoniciene asupra sufletului și a metempsihozei platoniciene, gnosticii reînnoadă cu izvoarele întregii gândiri grecești: celălalt țărm al bazinului mediteranean... Astfel încât influențele presupun și un aport din partea spiritualităților importante din punct de vedere geografic: mazdeismul persan, iudaismul palestinian, foarte probabil orfismul helenistic
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
sus: în mod categoric. Platon datorează mult - dacă nu cumva esențialul gândirii sale - lui Pitagora. Dar filosoful căruia nu-i plăceau bobii datorează conținutul doctrinei sale gimnosofiștilor, adică, de fapt, yoghinilor hinduși. Reactivând tezele platoniciene asupra sufletului și a metempsihozei platoniciene, gnosticii reînnoadă cu izvoarele întregii gândiri grecești: celălalt țărm al bazinului mediteranean... Astfel încât influențele presupun și un aport din partea spiritualităților importante din punct de vedere geografic: mazdeismul persan, iudaismul palestinian, foarte probabil orfismul helenistic și bineînțeles, pitagorismul și platonismul grecești
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
corporalitate. După această cădere vertiginoasă, noi trăim exact inversul acestora: timpul, materia și moartea - trăim adică în trup. Nu ne rămâne decât să ne acomodăm cu aceste date imposibil de contestat - proiectul gnostic, proiecția lui terestră. Tot într-o perspectivă platoniciană, și cu toate deformările intelectuale și mentale provocate de mai bine de șapte veacuri de existență a curentului, gnoza îndeamnă la regăsirea drumului spre cer, singura perspectivă în stare să aducă mântuirea. Plotin trece drept unul care-i combate pe
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
accedem la starea de grație a Pleromului, în care Eonii jubilează într-un dans cu Arhonții și cu alte figuri ilustre din paradis. O diferență totuși, și ea este de talie, întrucât permite situarea lui Plotin, a filosofilor alexandrini și platonicieni ortodocși în planul idealului ascetic, în timp ce gnosticii, cel puțin cei care ne rețin atenția, gnosticii licențioși, se înscriu în tradiția gândirii hedoniste: această diferență rezidă în luarea în considerație a trupului. Lui Plotin îi era rușine că avea un trup
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
haos angelic și pentru a rândui această necontenită competiție a îngerilor care vor toți cât mai multă putere posibil. Lesne de imaginat că, dată fiind fosta ei meserie, ea suporta mai greu ca alte femei insultele. Printre acestea, o pedeapsă platoniciană: închiderea sufletului ei - principiul și ființa ei primare - într-un trup. Și consecința așteptată: un ciclu perpetuu de reîncarnări, în funcție de comportarea ei în cursul existenței. După cum se vede, tot Pitagora și Platon. Așa se explică deci mai lesne faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
soroc pentru a reînvia purificați, participant la lumina și la incandescența imaterială, Valentin propune o altă metodă pentru a atinge aceleași scopuri: aceasta constă în a da trupului un rol paradoxal pentru că ea presupune negarea cărnii prin afirmarea ei absolută. Platonicienii thanatofili contra platonicieni biofili. Prefigurare a vicleniei rațiunii hegeliene... De unde o serie întreagă de îndemnuri la a consuma materia ostilă din această lume: iubire sexuală, voluptăți fizice, senzualitate fără margini și dereglare rimbaldiană a tuturor simțurilor. Numai epuizarea propriei substanțe
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
reînvia purificați, participant la lumina și la incandescența imaterială, Valentin propune o altă metodă pentru a atinge aceleași scopuri: aceasta constă în a da trupului un rol paradoxal pentru că ea presupune negarea cărnii prin afirmarea ei absolută. Platonicienii thanatofili contra platonicieni biofili. Prefigurare a vicleniei rațiunii hegeliene... De unde o serie întreagă de îndemnuri la a consuma materia ostilă din această lume: iubire sexuală, voluptăți fizice, senzualitate fără margini și dereglare rimbaldiană a tuturor simțurilor. Numai epuizarea propriei substanțe, cheltuirea exacerbată, economia
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]