196 matches
-
denumirea populară de lingurea ("Cochelaria pyrineaca văr. borzaeana"). reprezintă o zona montană cu o mare variație reliefală, astfel: relief vulcanic atribuit perioadei mezozoice (în vârfurile Farcău, Mihăilecu), relief glaciar (în Pietrosul Maramureșului, Farcău, Mihăilecu), relief periglaciar din perioada geologică a pleistocenului, relief dezvoltat pe calcare (în bazinul superior al văii Repedea și în abrupturile vârfurilor Farcău și Mihăileacu), precum și forme de relief dezvoltate pe șisturi cristaline (în bazinele văilor Vaserului și Ruscovei). Parcul prezintă o culme geomorfologica principala fragmentată de mai
Parcul Natural Munții Maramureșului () [Corola-website/Science/324814_a_326143]
-
național - Secțiunea a III-a zone protejate"), reprezintă un abrupt al pârâului "Valea Românească", acoperit pe alocuri de vegetație forestieră și ierboasă, unde în stratele de roci formate din gresii, pietriș și nisipuri, au fost descoperite importante depozite fosilifere atribuite Pleistocenului superior, constituite din resturi vertebrate ale unor specii de mamifere preistorice (cerbi, căprioare, antilope, maimuțe, rechini, șarpi, păsări, etc).
Locul fosilifer Mălușteni () [Corola-website/Science/326123_a_327452]
-
acestea apar depozite subțiri paleogene medii și sarmațiene alcătuite din calcare, marne, argile și nisipuri. În partea sud, depozitele sarmațiene sunt foarte subțiri și cuprind argile marnoase și nisipuri. Peste acestea apar formațiunile pliocene, peste care sunt dispuse depozite loessoide pleistocene inferioare și medii, ce caracterizează cea mai mare parte a interfluviilor și teraselor. În lunca Prutului sunt specifice depozitele holocene superioare alcătuite din depozite loessoide nisipuri și pietrișuri, care corespund aluviunilor actuale depuse. Geomorfologic relieful luncii se prezintă în general
Parcul Natural Lunca Joasă a Prutului Inferior () [Corola-website/Science/326148_a_327477]
-
extraterestră a fost propusă pentru prima dată în 1979, dar abia în 1993 a fost confirmată ca structură de impact. Conuri lungi distruse au fost descoperite în partea de sud-vest a golfului. Craterul este umplut cu sedimente, între sedimentele din pleistocen și roca strivită de granit rapakivi există un strat de calcar din paleozoic (Ordovician). Acest lucru face ca să fie unul dintre puținele locuri în Finlanda, unde au fost descoperite fosile. Golful a fost anterior, de asemenea, menționat ca "Lumpari" în
Lumparn () [Corola-website/Science/322305_a_323634]
-
înainte de clasificarea lui Carl von Linne, genul era numit de Lorenz Oken "Citellus". Aceste animale se presupune că au apărut în America de Nord în perioada miocenă, la scurt timp a apărut în Asia iar în Europa este semnalat numai în perioada pleistocenă. Speciile existente în Asia sunt descrise mai amănunțit în lucrarea "Mammal Species of the World", din 1993, a lui Wilson și Reeder.
Spermophilus () [Corola-website/Science/329785_a_331114]
-
profesor specialist în tuberculoză osoasă care i-a spus că suferă de macrantropie, un fenomen cunoscut în analele medicinei, dar care se manifesta în cazul său cu un ritm neobișnuit. Profesorul i-a spus că posedă o glandă dispărută în pleistocen, "„pe care mamiferele doar ar fi încercat-o și apoi (...) ar fi abandonat-o pentru că mai mult le încurca”". Vizitându-l pe Cucoaneș, naratorul constată că ritmul de creștere al acestuia s-a accelerat. Dimensiunile sale se măresc în mod
Un om mare () [Corola-website/Science/327155_a_328484]
-
principal: "„Este, cum se spune, un caz unic nu numai în analele medicinei, adăugă el (Cucoaneș - n.n.) pe același ton debil sardonic, ci unic chiar pentru capacitatea de înțelegere a științei moderne. Profesorul pretinde că posed o glandă dispărută în pleistocen, o glandă pe care mamiferele doar ar fi încercat-o și apoi, zice el, ar fi abandonat-o pentru că mai mult le încurca. Cred și eu că le încurca!...”" Potrivit lui Alex Ștefănescu, autorul nu aprofundează această explicație, fiind interesat mai
Un om mare () [Corola-website/Science/327155_a_328484]
-
de câmp, astfel obținându-se subspecia "Mustela putorius furo". Dihorul primordial a fost "Mustela stromeri" care a apărut în perioada villafranchiană târzie. "Mustela stromeri" este considerabil mai mic decât dihorul actual. Cele mai vechi fosile ale dihorului actual datează din Pleistocenul Mijlociu și au fost descoperite în Germania, Marea Britanie și Franța. Rudele mai apropiate dihorului actual au fost dihorul de stepă și dihorul cu picioare negre. Dihorul european s-a desprins din dihorul de stepă acum 1,5 milioane de ani
Dihor () [Corola-website/Science/327330_a_328659]
-
Porțiunea localizat între Siret și Pietricica a evoluat în cuaternar în regim de glacis piemontan, format după înălțarea culmii. Prelungirea sudică a culmii, Piemontul Orbenilor, este alcătuit din prundișuri și nisipuri pliocen-cuaternare. Trăsăturile actuale ale reliefului s-au format în Pleistocenul superior și în Holocen. Culmea reprezintă cumpănă apelor dintre bazinele hidrografice ale râurilor Siret (est) și Tazlău (vest). Relieful are o structură accidentată cu înălțimi rotunjite și vârfuri conice, fragmentată în dealuri mai scunde (501 m altitudine maximă în Dealul
Culmea Pietricica () [Corola-website/Science/327367_a_328696]
-
se află la est de acesta. Un alt con - "Muntele Bolondoș" (, 1084 m), se află spre nord-vest. Este relaționată cu grupa vulcanilor "Ciomatu-Puturosu" - cea mai tânără formațiune vulcanică a Munților Harghita. Apăruți în Neogen, ei au avut ultimele erupții în Pleistocen. De-a lungul faliilor create în sedimentele cretacice carpatice, lava andezitică a dezvoltat intruziuni și efuziuni care au antrenat materiale sedimentare. Andezitele cu biotit și amfiboli au suferit alterări masive, explicație - de exemplu, a prezenței caolinului în zonă (la nivelul
Balvanyos () [Corola-website/Science/330030_a_331359]
-
Iordaniei. În zilele noastre se măsoară o deplasare constantă de circa 1 centimetru pe an a părții estice în raport cu partea vestică. Pe parcursul erelor geologice mai multe portiuni ale depresiunii au fost umplute cu bazine acvatice. În sedimentele unor lacuri din Pleistocen s-au descoperit fosile preistorice de moluște. La finele Paleocenului o limbă de mare a pătruns dinspre Mediterană prin actuala Vale Izreel, ceea ce explică prezența unor mari sedimente de sare gemă, calcar și gips și în Depresiunea tectonică a Iordanului
Depresiunea tectonică a Iordanului () [Corola-website/Science/331162_a_332491]
-
în Câmpia Litoralului, la circa 17 km sud de Haifa, 4 km la est de litoralul actual al Mării Mediterane, la o altitudine de 40-60 metri deaupra nivelului actual al mării. Scăderea nivelului mării mondiale în perioadele glaciare în cursul pleistocenului, a dus la îndepărtarea peșterilor de litoralul Mării Mediterane și la lărgirea Câmpiei litoralului, numit Hof Hacarmel în zona Muntelui Carmel. Nivelul mării creștea iarăși în perioadele interglaciare și atunci și câmpia litoralului se îngustă din nou. Contrar opiniilor dinainte
Nahal Mearot () [Corola-website/Science/332899_a_334228]
-
este un parc cu lacuri bituminoase pe teritoriul Los Angeles-ului, California. Este cunoscut datorită numeroaselor descoperiri de animale dispărute în pleistocenul târziu. Descoperirile includ o faună bogată de mamifere mari, inclusiv ursul cu bot scurt, leul american, pisici cu dinți sabie, lupi groaznici, mamuți, mastodonți, leneși giganți, cămile de vest, bizoni preistorici, pecari, cai americani, lame și altele. Doar un singur
La Brea Tar Pits () [Corola-website/Science/333726_a_335055]
-
Rinocerul lânos ("Coelodonta antiquitatis") este o specie dispărută de rinocer, care a fost comună pentru toată Europa și Asia de Nord în epoca Pleistocenului și a ultimei ere glaciare. Numele genului "Coelodonta" înseamnă „dinte cavitate”. Un exemplar adult măsura în medie 3,7 m, se crede însă că existau și animale care puteau ajunge până la 4,4 m în lungime, iar înălțimea medie era
Rinocer lânos () [Corola-website/Science/333746_a_335075]
-
săpat, căutat hrană, cât și ca arme defensive sau de atac în fața prădătorilor. Rinocerul lânos a dispărut în timpul ultimei perioade glaciaare, în urmă cu 12 - 10.000 de ani. La fel s-a întâmplat și cu alți membri ai megafaunei pleistocene, precum mamutul lânos și cerbul gigant. Conform celor mai recente teorii, dispariția a fost produsă de combinația funestă între schimbările climatice (glaciațiunile au determinat întinderea ghețarilor peste o mare parte a emisferei nordice, reducând suprafața pe care marile erbivore își
Rinocer lânos () [Corola-website/Science/333746_a_335075]
-
pot să se ridice în picioare. La vârsta de 2 săptămâni ei încep să se hrănească cu plante. Ating dimensiunile adulților la 5 luni. În miocen (peste 10 milioane de ani în urmă) au existat și în Europa, iar din pleistocen (2 milioane de ani în urmă) au rămas în Africa. În Asia se mențin din miocenul superior. Succesiunea geologică a acestei familii este miocenul inferior - pliocenul inferior în Europa, miocenul inferior - miocenul mijlociu și pleistocenul - holocenul în Africa și miocenul
Tragulide () [Corola-website/Science/333175_a_334504]
-
și în Europa, iar din pleistocen (2 milioane de ani în urmă) au rămas în Africa. În Asia se mențin din miocenul superior. Succesiunea geologică a acestei familii este miocenul inferior - pliocenul inferior în Europa, miocenul inferior - miocenul mijlociu și pleistocenul - holocenul în Africa și miocenul superior - holocen în Asia. Această familie cuprinde trei genuri actuale, dintre care două ("Moschiola" și "Tragulus") sunt răspândite în pădurile tropicale și de mangrove din sud-estul Asiei (inclusiv în insula Sri Lanka, Sumatra, Java, Kalimantan și
Tragulide () [Corola-website/Science/333175_a_334504]
-
a fost una dintre cele patru subspecii ale ibexului spaniol, o specie care este endemică în Peninsula Iberică. era întâlnit frecvent în Munții Cantabrici, sudul Franței și în nordul Munților Pirinei. Aceasta specie a fost comuna în timpul Holocenului și al Pleistocenului. În ianuarie 2000, Ibexul din Pirinei a dispărut complet, dar oamenii de știință au încercat să-l cloneze folosind ADN de la una dintre ultimele femele; o astfel de clonă a murit la șapte minute după naștere. Alte subspecii au supraviețuit
Ibexul din Pirinei () [Corola-website/Science/334519_a_335848]
-
C. pyrenaica (posibil 18 km migrația) și C. ibex (300 km migrarea mai devreme) ar fi evoluat din strămoși diferiți și au morfologic mai diferit genele lor separate. Este cunoscut faptul că toate cele patru subspecii au trăit împreună în timpul Pleistocenului superior, dar oamenii de știință nu sunt siguri de cât de mult schimb genetic ar putea fi. Problema cu această teorie este că genetica sugerează că C. pyrenaica și C. ibex poate fi împărtășit o origine mai frecventă eventual Capra
Ibexul din Pirinei () [Corola-website/Science/334519_a_335848]
-
Ea a fost identificată ciupercă ușor otrăvitoare, pentru că provoacă, ingerată în porții mai mari sau crudă, probleme gastrointestinale. Pe de altă parte, singur adăugarea de foarte puțini bureți acestui soi la o mâncare ar distruge gustul și mirosul acesteia. În Pleistocen, această specie frumușică a fost aparentă mult mai frecvent decât în prezent, mai departe se registrează o scădere a populației din anii 1970. Din păcate se găsesc deseori exemplare călcate în picioare sau rupte. Nu distrugeți această ciupercă frumoasă, mult
Gălbeniță () [Corola-website/Science/336550_a_337879]
-
care include porțiunile de la temperată la arctică din America de Nord și Eurasia. Flora acestora este moștenită din vechiul supercontinent Laurasia. Cu toate acestea, anumite părți ale regatului floristic (și cea mai mare a regiunii Circumboreale a sa) a fost înghețată în timpul Pleistocenului și are o floră foarte tânără. Relictele cenozoice și-au găsit refugiul în părțile sudice și muntoase ale regatului, mai ales în Regiunea Est-Asiatică și în sudul regiunii Atlantice Nord-Americane. Good a remarcat faptul că multe specii de plante de
Regatul Boreal () [Corola-website/Science/336703_a_338032]