780 matches
-
să fac". Nici una dintre căile nobile trasate de cultură și permițându-i acestei forțe să se utilizeze, energiei să se desfășoare, vieții să sporească din ea însăși și să-și înfăptuiască esența nici una dintre aceste căi nu i se înfățișează plictisului pentru ca, angajându-se într-un a face și în încercarea suferirii sale, acesta să se descarce de latura opresivă a inacțiunii. Cu toate acestea, pe căile trasate de cultură nu se înaintează decât în măsura în care s-a pornit deja pe ele
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
și care nu se temporalizează altfel, în omniprezența sa față de ea însăși, decât drept creștere a sporirii. Aceasta din urmă își solicită "în fiece clipă", adică potrivit acestei creșteri, satisfacerea, adică înfăptuirea. Ne-înfăptuirea sporirii, patetică asemenea ei, este așadar plictisul. Nu știu ce să fac" înseamnă: în fiece clipă forța este acolo, angajându-se în ființa sa însă nici una dintre practicile permițând urmarea acestei angajări, nici una dintre căile oferite de cultură. Se pune atunci problema ca această forță care nu se înfăptuiește
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
diseminarea incoerentului și absurdului. Ireal deoarece în proiectul acestei expulzări, dacă acesta ar ajunge până la capăt, ar fi abolită tocmai realitatea afectului. Faptul că acest proiect nu ajunge la capăt și că afectul nu este niciodată descărcat de sine înseamnă: plictisul subzistă tot atâta vreme cât imaginea televizată, drept condiție a sa, ca realitate a sa. Gol deoarece numai în fața creșterii în sine a forței se produce acest în față ca ceea ce ar trebui să o întrerupă, să o descarce de sine, ca
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
stropși la el cât ai zice pește un client mai vechi al forumului, care-și semna consecvent misivele duios-amenințătoare cu numele „Anofelul”, probabil un pensionar de al „organelor” de la Mănăsirea Secu, onorabil cetățean postdecembrist care-și mai omora și el plictisul și se silea din răsputeri să mai fie încă de folos societății, pișcând în stânga și dreapta pe forum cu trompa-i punguentă, încă doritoare de sânge. Plictisit, Bart trecu pe alte forumuri, în căutare de interlocutori mai inteligenți, în timp ce prin
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
urmări. Dedicate, pe rînd, lui Adrian Maniu, Camil Ressu, Iser și Goga, strofele din primăvară pînă-n iarnă se-nșiră la fel de la-ndemînă, potrivind niște îndrăzneli bine ticluite pe un tipar fără variațiuni. Ce ar fi trebuit să fie spleen e un plictis pasabil, de vilegiaturist rămas la vatră. Nimic apăsător, doar o anume oțăreală, rudă bună cu interesele lăsate baltă ale lui Topârceanu. În slujba faptelor diverse, ale căror strofe sînt, probabil, cele mai cunoscute din tot volumul (fără să se rețină
Facilități by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7860_a_9185]
-
le fim martorii performanțelor, ai experimentelor de tot felul, ai eșecurilor, să îi invităm peste tot, la festivaluri, în turnee, să-i includem în agenda unor evenimente importante. Sîntem martorii unei stări efervescente, în orice caz, care refuză inerția, oboseala, plictisul. Cu asta au fost contaminați de Mihai Mălaimare. În general, actorii tineri visează succesul iute. Și au și idei clare despre cum arată acest succes, cu cine, unde. Mulți ocolesc Masca, deși mereu unii absolvenți au fost invitați să se
Centru și margine by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/7022_a_8347]
-
pe gustul amatorilor de scheciuri, sau glumițe de sezon înfățișate în zimții înțepători ai expresiilor argotice. Într-un cuvînt, chiar lepădîndu-se de pantomimă, Puric trebuia să rămînă în schema unui mim agreabil: un bufon flatîndu-ne viciile, un histrion ușurîndu-ne de plictisul zilei, un fanfaron zburdalnic ale cărui pozne să ne dea dreptul să ne privim propriile slăbiciuni cu bunăvoință. Și cînd acolo, bucata asta de om cu înfățișare bonomă, pe care numai văzîndu-l și te aștepți să toarne bancuri din el
Pe orbita popularității by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7447_a_8772]
-
atac". A uzat din plin de ironie, făurindu-și un "aer de sfinx care copleșește ca un mister și neliniștește ca un pericol". Pentru Barbey d'Aurevilly, Brummell a fost un mistificator de geniu, produs al unei societăți devorate de plictis, pe care a dominat-o mai mult prin expresie decât prin limbaj. Fascinația pe care o provoca asupra celorlalți "o producea prin intonație, privire, gest, intenție transparentă, chiar tăcere". Numai că acest vrăjitor genial, produs al unei societăți sastisite, a
Bicentenar - Barbey d‘Aurevilly, un dandy? by Sonia Cuciureanu () [Corola-journal/Journalistic/7693_a_9018]
-
mă împing și către Arhivele Naționale. Unde, spre bucuria mea și sper și a celor cărora le împărtășesc descoperirile, mai mari sau mai mici, îmi răsplătesc - luând cunoștință de ele - stăruința care refuză să se preschimbe vreodată în oboseală sau plictis. E adevărat, există și inși, bine intenționați, care, văzându-mi părul coliliu, socotesc această stăruință ca o obstinație sau chiar ca o cutezanță. Reacție care îmi amintește că și cu ani buni înainte, trecând pe la o redacție într-o după
Trei prieteni Victor Eftimiu, Al. O. Teodoreanu și Theodor Pallady by Dumitru HîNCU () [Corola-journal/Journalistic/7316_a_8641]
-
singuri în mijlocul mulțimii", "sunt mulți care nu suportă singurătatea, pe care încearcă s-o umple cu ceva; unii n-o suportă nici măcar umplută", "ne suntem o povară nouă înșine", " șSfârșitul Lumiiț e cel mai solicitat medicament în acest moment" (împotriva plictisului, n.n.), "ne sileau să vorbim mult, așa că tăcerile erau remarcate; remarcate și interzise", "n-a trecut mult de atunci; a trecut foarte mult". Cel mai percutant sună fragmentele în care realismul ideii și absurdul expresiei se slujesc reciproc: "Revoluționarii se
O carte nedreptățită by Astrid CAMBOSE () [Corola-journal/Journalistic/7227_a_8552]
-
un fel, așa este mutată puțin atenția de la textul atît de cunoscut și se estompează disconfortul real pe care un spectator inteligent îl are neînțelegînd arhaismele ce abundă. Este salvată această parte ce riscă mereu să intre în umbră și plictis din cauza neputinței de a decoda sensul unor cuvinte. Deși mai toți se pretind, vorba ceea, cunoscători, un număr infim de spectatori chiar pricepe ce se spune, dincolo de poezia pe care o știu, din școală, pe dinafară. În jurul personajului lui Călin
În măruntaiele unui text by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/5950_a_7275]
-
-n care se vede În orice umbră ce se-ndepărtează O stingherită Zeitate. Dar amăgirea contenește și timpul iar ne-aduce În zgomotoasele cetăți din care-azurul se arată Doar zdrențuit, acolo sus printre cornișe. Ploaia istovește pământul, apoi; se-ntețește Plictisul iernatic peste case, Lumina devine tot mai zgârcită - se zgârcește și sufletul. Când într-o bună zi printr-o poartă întredeschisă Printre copacii din curte Ni se arată galbenul lămâilor; Iar gerul din inimi dispare, Și-n piept ne ropotesc
Eugenio Montale () [Corola-journal/Journalistic/5733_a_7058]
-
Feliciei la telefon cu fiul său Marc relevă afecțiunea firească, afecțiunea maternă, însă ea funcționează ca un revelator, ca o substanță de contrast față de scena anterioară și în raport cu întregul context familial. Indiferență care în cazul sorei atinge pragul nesimțirii, răceală, plictis, lipsă de generozitate, acestea sunt ingredientele familiei Mateescu, cele care fac din prezența Feliciei una nesemnificativă. Cu excepția tatălui, și el legat de ticurile și problemele lui, incapabil să le mai sesizeze pe ale fiicei, membrii familiei îi întorc spatele fiecare
Felicia, în cele din urmă by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6232_a_7557]
-
de speriat sunt cei meschini. Domnul Vucea încape, fără greș, în a doua categorie. Totul la el trădează un trai înghesuit - de la lipsa unei slujnice, la pasiunea măruntă pentru ororile din mahala, care-i înviorează, cât ar fi de gogonate, plictisul de toată ziua. O rutină obositoare l-a făcut, în timp, cel care este: un ins care se eschivează, și de la care învățăceii lui deprind aceeași tactică. Până într-o zi, când... Deși pare dură, școala lui Vucea are orice
Școala fără metodă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5243_a_6568]
-
două tabele, ar putea să modifice dozajul trăsăturilor spre a căpăta în final o „combinație fericită”. Ce e ingenios la Russell e că logicianul nu caută să atingă fericirea înlăturînd cauzele nefericirii (nimeni nu poate scăpa de competiție, oboseală sau plictis), ci urmărește doar să le modifice posologia, adică proporția lor cantitativă. Potrivit acestei optici, fericirea e un sentiment care depinde de simțul proporțiilor, viața fiind un joc logic pe care îl pierd numai cei care nu știu să-i cîntărească
Lauda plictisului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5181_a_6506]
-
a relua cadența vieții. E antractul fără de care nu-ți poți trage răsuflarea înainte de reînceperea cursei. Din acest motiv, cine nu știe să guste odihna, siesta și lîncezeala e un candidat sigur la nefericire. Potrivit britanicului există două feluri de plictis: unul rodnic și altul abrutizant. Primul cere absența excitanților, celălalt presupune lipsa activităților vitale. Dar în toate cazurile avem de-a face cu afurisita de comoditate. „O condiție esențială a plictiselii este ca facultățile celui în cauză să nu fie
Lauda plictisului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5181_a_6506]
-
două tabele, ar putea să modifice dozajul trăsăturilor spre a căpăta în final o „combinație fericită”. Ce e ingenios la Russell e că logicianul nu caută să atingă fericirea înlăturînd cauzele nefericirii (nimeni nu poate scăpa de competiție, oboseală sau plictis), ci urmărește doar să le modifice posologia, adică proporția lor cantitativă. Potrivit acestei optici, fericirea e un sentiment care depinde de simțul proporțiilor, viața fiind un joc logic pe care îl pierd numai cei care nu știu să-i cîntărească
Lauda plictisului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5182_a_6507]
-
a relua cadența vieții. E antractul fără de care nu-ți poți trage răsuflarea înainte de reînceperea cursei. Din acest motiv, cine nu știe să guste odihna, siesta și lîncezeala e un candidat sigur la nefericire. Potrivit britanicului există două feluri de plictis: unul rodnic și altul abrutizant. Primul cere absența excitanților, celălalt presupune lipsa activităților vitale. Dar în toate cazurile avem de-a face cu afurisita de comoditate. „O condiție esențială a plictiselii este ca facultățile celui în cauză să nu fie
Lauda plictisului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5182_a_6507]
-
partea vulnerabilă a volumului, întrucît au o intenție de referat facil, făcut cu pedanteria unui spirit care ține neapărat să-și facă lecțiile, de aici senzația că asiști la întocmirea unor conspecte meticuloase a căror corectitudine te agasează pînă la plictis. Dincolo de minuția pedagogică a fișelor de lectură, jurnalul place tocmai în părțile de mărturisire francă, cînd omul Dan Iacob îl dă deoparte pe lectorul omonim. Atunci slăbiciunea pe care o descrie cu precizie îi dă un aer august, de superioritate
Spiritul vacilant by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5398_a_6723]
-
autentic. „Tu ești prințesa mea”, îi spune Luca cu un accent de manelist iubitei. Momentul ni-l dezvăluie încă neformat, încă necopt, încă posesor al unei inocențe care se retrage încetul cu încetul lăsând locul animalului de pradă, tigrului mimând plictisul în preajma prăzii. Alături de prietenii săi la un grătar avem o altă ipostază a sufletului sălbatic în care se trezește o violență latentă, provocarea periculoasă, o mândrie amestecată cu cruzime, cu dorința de a distruge ceea ce posedă, un sentiment juvenil al
Fantele și marioneta by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5138_a_6463]
-
Fiind vacanță, răsfoiesc literatura escapadelor. Nu puțină, și îndeajuns de diversă. Sastisirea de metropolă, periodică, sau chiar rituală, merge de la febra preliminariilor care nu duc la nimic, decât la o oboseală care se cuvine trăită (Caragiale), la cel mai ucigător plictis (Bogza). Mai vechea Câteva ore la Snagov, a lui Odobescu (1862, Revista română; în ediția comentată de N. Mihăescu, Pseudo-kynegheticos și câteva ore la Snagov, Universul, 1943), iese din tiparul obișnuit al vilegiaturii. Rețeta ei, știută din bucata care o
Afară din București by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5332_a_6657]
-
același loc de pomenire. Iar deslușirea istoriei lor, scrisă cu slove slavone, trece nebăgată de seamă, până se șterge cu totul. Poanta nu-i lipsește acestei lecții de istorie în deplasare, care ar putea lesne aluneca în manierism și-n plictis, dar se păzește fără cusur. Deși mustește pretutindeni, Odobescu o ține, ca-n Pseudokyneghetikos, pentru sfârșit. Peste năruiri de familii și frângeri de destine, vine cu naturala poftă de viață, înfiptă într-o plătică apetisantă, îndelung curtată de la localnici. Nu
Afară din București by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5332_a_6657]
-
se măsoară pe sine: „la 17 ani poezia te înspăimîntă / la 20 de ani o iubești ca un adolescent / la 25 ai vrea doar s-o posezi / la 30 îți face scîrbă - ce amantă vulgară” (la început). Parcă dintr-un plictis, dintr-o dezabuzare pe care și le asumă precum aspecte ale dramatismului ființei, poetul recuză complexitățile formale, le înlătură cu o mișcare a mîinii, măturînd de pe masa de scris fărîmiturile lor de prisos în favoarea simplității. A unei simplități enigmatice, precum
O viziune gravă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5368_a_6693]
-
este să creeze necesarul, nu se poate ridica pe sine însuși la nivelul ființei, precum acei ghicitori care prezic viitorul pentru alții, nu pentru ei. Iată de ce văd în adâncul ființei umane, ca și în cel al naturii, tristețea și plictisul. Nu este vorba de faptul că omul nu s-ar gândi pe sine ca pe o ființă. Dimpotrivă, face toate eforturile în acest sens. De aici vine Binele și vine Răul, idei ale omului acționând asupra omului. Idei zadarnice. Tot
Simone de Beauvoir - Memoriile unei fete cuminți () [Corola-journal/Journalistic/5232_a_6557]
-
prin jeg verbal și travestiuri mizerabiliste? Socotind că libertatea e ceva de la sine înțeles, că totul li se cuvine, se dedau la ritualul unei trivialități lexicale transformate în obsesie, confundînd pesemne permisivitatea democratică cu monotonia, dreptul lor la cuvînt cu plictisul ce se cuvine - nu-i așa? - combătut cu toate mijloacele. Dacă "I.D.Sîrbu este martorul curat, dar nu inocent, ci edificat deplin, al unui secol ticălos pînă în măduva oaselor", avem motive a presupune că relicte ale acestui secol ajung
Predecesori și autiști by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6621_a_7946]