1,541 matches
-
ea, că am avut puțină treabă. Abia se îmbrăcase și voia să mănînce ceva. Da' mi-a zis că vine repede, să n-avem nici o grijă. E abia 8 fără 10. Avem tot timpul. Pînă atunci, să vă spun o poantă... Dar nu mai avu timp să spună nimic, deoarece din partea opusă, deci dinspre pădure, de unde nu se aștepta nimeni, se văzu venind Tomiță. Avea o figură obosită și părea alarmat. Ce-i cu tine și de unde vii așa? îl întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Nuțu. Ia-l, că-i dulce... Pentru tine l-am păstrat... Mulțumesc... răspunse nu prea încîntată Ilinca. Luă mărul și-l puse puțin mai apoi în plasa ce i-o ducea Virgil. Bărzăunul se pregătea tocmai să înceapă din nou poanta pe care voia s-o spună de cînd venise, dar fu întrerupt de Nuțu: Nu plecăm, fr-fr-fraților? Că ne-apucă a-amiaza aici! Plecăm, plecăm! spuseră cu toții în același glas și porniră plini de voie bună. Ilinca fu pusă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
îl dedică flagrant ocupanților scaunelor din sala de spectacol. În ce constă experimentul? În chiar aplicarea celor două reguli amintite. Ceea ce se obține "experimental" acolo unde se actualizează actanți și circumstanțe clasice nu "sare" (cu toată teoretizarea prefațatoare) peste nivelul poantei, peste zîmbetul provocat de etiopienii vorbind țigănește sau de Cleopatra hîrjonindu-se cu Cezar precum Tanța cu Costel. Doamna Bovary sînt ceilalți este construită după o schemă mai complexă reiterarea "teatrului în teatru" prin care spectatorul este "surprins" suplimentar și silit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
buzele mele te ating acolo. Simte cum privirea femeii îi arde buzele. Și asta îi face bine. Nu, n-o să-i iasă nici un herpes. Se simte tânăr și liber. Și independent. Și frumos și inteligent. Și superlativ. Asta-i o poantă cu care l-a alintat mult timp o fostă victimă. Superlativule. Așa-i zicea. Când i-a dat papucii, victima a fost prea neagră de furie ca să-l mai alinte în vreun fel. Privirea lui scrutează decolteuri și funduri și
Romantic porno by Florin Piersic Jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1344_a_2728]
-
m-am săturat.Am hotărât ca astăzi să fie rândul ursului».Moș Martin vorbi mult și plictsitor.Animalele erau somnoroase. Doar girafa începu să râdă.Supărat leul o întrebă:«Chiar ți-a plăcut bancul ursului?». Nu.Dar acum am înțeles poanta din bancul iepurașului»”. Comesenii râseră.Lua cuvântul agronomul. -Eu știu unul și mai bun.” Tigrul a vorbit animalelor despre democrație.« Pâna acum leul și-a judecat victima și apoi,a mâncat-o.Ei bine, eu,dacă vin la putere,voi
BANCHETUL CUGETĂRILOR by Eugen - Nicuşor Marcu [Corola-publishinghouse/Imaginative/1594_a_2966]
-
aprinse o lumină puternică, în spatele unei arcade generoase. Dădea într-o rotondă, în mijlocul căreia se afla un piedestal suplu, elegant, pe care era așezată o sculptură. Nu-și dădu seama de la început din ce era lucrată. Reprezenta o balerină pe poante, cu mâinile sprijinite pe fustița alb-roz, de o mare gingășie. Ar fi vrut să se apropie, să pună mâna, să vadă din ce este. La mai puțin de un metru, când întinse mâna, se auzi un sunet. A! Domnișoara se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
Dar din ce o fi făcută? O fi cuarț roz sau cristal de Murano? Oricum, este atât de minunată, atât de diafană! Culoarea era bine realizată, fața era mai palidă, se accentua către talie și se degrada până jos, la poante. Lumina era concentrată atât de bine pe statuetă, încât nu lăsa nici o umbră. Îți lăsa impresia că dintr-o clipă în alta va începe să danseze! El, care colindase prin lume, fusese prin atâtea muzee, făcuse podoabe de mare finețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
față, e destul de mult folosit, mai ales în limbajul tinerilor, dar nu cu sensul înregistrat acum mai bine de 70 de ani. Valorile actuale sunt direct legate de sensul de bază al etimonului: dumă înseamnă mai ales "vorbă de duh", "poantă", "glumă". O încercare de definire din partea unui vorbitor care mărturisește că a căutat inutil cuvântul în dicționar sună cam așa: "vorbă sau faptă hazlie, umorul pro-venind din stupiditatea exprimată"; "vorbă ștrengărească, al cărui conținut, gramatică/ortografie/ortoepie sau topică este
Dumă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7226_a_8551]
-
șefu'" (Adevărul, 1.12. 2008). Dicționarul de argou al limbii române al lui George Volceanov (2006) multiplică și detaliază într-un mod cam exagerat sensurile cuvântului dumă și ale locuțiunilor care îl conțin: dumă este definit ca un "citat sau poantă preluată de altcineva și prezentată drept originală; glumă proastă"; a da duma înseamnă "a mitui"; a da dume - "a minți", iar a da o dumă - "a prelua un citat sau o poantă de la altcineva și a o prezenta drept originală
Dumă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7226_a_8551]
-
conțin: dumă este definit ca un "citat sau poantă preluată de altcineva și prezentată drept originală; glumă proastă"; a da duma înseamnă "a mitui"; a da dume - "a minți", iar a da o dumă - "a prelua un citat sau o poantă de la altcineva și a o prezenta drept originală; a face o glumă proastă" (ultimele două expresii fiind atribuite limbajului adolescenților). Este înregistrat și un derivat - dumeț ("persoană care dă o dumă") - destul de dubios, căruia nu i-am putut găsi nicio
Dumă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7226_a_8551]
-
inclusiv în locuțiunea, preluată tot din romaně, a da duma ("a vorbi"), și a dezvoltat, prin specializare, o serie de subsensuri contextuale, între care cele mai frecvente azi sunt cele de "glumă" (probabil și datorită unei anumite asemănări fonetice) și "poantă". Oricum, frecvența destul de mare îi dă șansa de a deveni un fel de cuvânt passe-partout, cu un înțeles tot mai vag, apropiat de genericul chestie...
Dumă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7226_a_8551]
-
Tot atîția poeți români contemporani l-au obținut, dînd premiului, prin girul unui juriu format de-a lungul anilor din personalității ale literelor românești ca Laurențiu Ulici, Marian Papahagi, Mircea Martin, Cornel Ungureanu, Al. Călinescu, Florin Manolescu, Daniel Dimitriu, Petru Poantă, Ion Pop și, nu în ultimul rînd, Nicolae Manolescu, caracterul de cel mai rîvnit premiu literar, chiar dacă greutatea lui pecuniară nu este atît de mare pe cît ar fi dorit-o poeții, dar și organizatorii. Seriozitatea cu care s-a
Tradiția unui mare premiu by Gellu Dorian () [Corola-journal/Journalistic/8772_a_10097]
-
să îmbine spiritul vodevilesc cu gagurile filmului mut, istoria fiind culeasă cu literele mici ale unui om mic, un fel de Tom Degețel, o istorie care aparține nu numai lui Dite, ci și o istorie a Europei scrisă șucar, cu poante, prin plonjeul buf. Exuberanța personajelor care, trăind din plin farmecul timpului, sar să danseze, se agită, exultă lasă impresia că filmul este o comedie, ceea ce nu este neapărat fals, dacă filmul nu ar fi mai mult decît atît. Printre primele
Jan care rîde și Jan care plînge by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8793_a_10118]
-
moravurilor literare și sociale. Își pune în scenă cu atenție personajele și când e vorba de lumea lui Rebreanu, și când aduce în prim plan întâmplări din perioada comunistă sau, uneori, postcomunistă. Memorialistul își creează atmosfera, personajele, conflictul și, desigur, poanta întâmplării. E mai narativ, mai sarcastic și mai pitoresc, cum nu a fost în paginile sale anterioare de istorie literară. Nu e un act de complezență din partea mea (de ce ar fi?) să remarc această epicizare a scrisului unui istoric literar
Istorie literară în schițe satirice by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8912_a_10237]
-
avem în minte. N-a avut nici succesul postum al altui minor din tabăra "adversă", Minulescu, amestecat în stanțe postmoderne. Recitirea poeziei lui rămîne, deci, un mariaj de curiozitate istorică și întîmplare. Baladele vesele și triste sînt, însă, exerciții de poantă melancolică, pe care modernismul le va respinge în faza lui eroică spre-a le prelua, apoi, în felurite forme. Puneți, bunăoară, față-n față Balada morții (foarte cunoscută, și ea) cu Balada Popii din Rudeni: "Colo-n vale, unde drumul
Un poet sub frunze moarte by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9792_a_11117]
-
acum, într-un gest perfect previzibil, militanții partizani ai "autenticismului". Și cum își vor delimita din nou, polemic și superficial, enclava. În ceea ce mă privește, fără a fi sedus de urmele pixului pe pagină, de eventuale și felurite formalisme cu poantă sau de curgerea treptată a rândurilor, mă recunosc captivat de sinceritatea uluitoare a Ioanei Nicolaie, una care deconcertează și care nu poate veni decât, în linie dreaptă, din trăire. Restul, vorbă veche, e literatură. Sau, cu fruntea sus, cenotaf.
A muri mai departe by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9833_a_11158]
-
bine decît atunci cînd s-a exilat. Nimeni nu-i perfect, se scuză. De curînd face desene și pentru Le Monde. Dacă te invită la el acasă, descoperi un om de un umor grațios, mai prevenitor decît un dansator pe poante. Căpățînosul și chichiriciosul dispar, înlocuiți de o gazdă fermecătoare. Necruțătorul Grebu e în micul său apartament un Davis căruia nici azi nu i s-au vindecat rănile plecării din țară, fiindcă nu voia să cadă la pace cu cei care
Căpăţănosul şi genialul Grebu by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/9859_a_11184]
-
Un cadru care explică o patimă... estetică, știuta, de la Bacovia, "vreme de beție". Titlul ciclului următor, Foi îngălbenite, înșală. Poetul se desparte, de fapt, de retorica ofilirii, recuperînd epica, fa-bula din vîrste mai vechi ale poeziei. Iată o imagine cu poantă a dimineții ridicate peste mahala care, cu tot derizoriu-i, scutește un final frumos: "Monopedul cerșetor/ Stă, cu nasul ca un mac,/ La ieșire'ntr'un picior,/ Să mai capete-un pitac.// Dar când prind în dimineață/ A țipa, cocoși
Soiuri busuioace by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9846_a_11171]
-
Râdeau nebunii - ca nebunii./ Și clopote trăgând de mort,/ Vreo doi s'au spânzurat de funii.// L-au îmbrăcat apoi frumos,/ Și popii rugăciuni îi spun./ Nu știe nimeni că-s Christos/ Ș'am să-l înviu - că era bun." Poanta fină, cît să te ții suspendat în ea între o lume cu tristeți și alta deja cu mințile băute, se face șarjă în Din ctitorii străbune. Autorul unui roman amestecat, care merită recitit oricînd, Hronicul măscăriciului Vălătuc, include, în acest
Soiuri busuioace by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9846_a_11171]
-
se suprapune peste-a fiului. Ca s-o dovedească, altfel de cum o bănuiam toți, avînd în minte anecdoticul conflict dintre sfarmă-blazon și "cel din urmă boier", amator de steme recompuse, Șerban Foarță face o adevărată demonstrație de forță etimologică, cu poantă: "Kara va s' zică, -n turcă, "negru", / în italiană, gaillo-i galben:/ caragialotul steag e galben,/ ca rapița, tivit cu negru, - // iar nu cum steagul lui Mateiu,/ cel arborase pe donjon,/ la culă: "coupé vert sur jaune",/ cam după '23...// Ion
Şcoala Iancului by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9895_a_11220]
-
dacă el nu ar fi fost de la început legitimat de un juriu național format din personalități marcante ale literaturii române, profesori universitari, Nicolae Manolescu, Mircea Martin, Daniel Dimitriu, Al.Călinescu, Marian Papahagi, Cornel Ungureanu, Ion Pop, Florin Manolescu și Petru Poantă, și susținut din 1991 pînă în 2000 de regretatul Laurențiu Ulici care a promovat cu seriozitate și sobrietate acest premiu. Poeții care au fost încununați la Botoșani, fie în Catedrala Uspenia, fie la Ipotești, fie în sala Teatrului "Mihai Eminescu
Premiul Național de Poezie"Mihai Eminescu" by Gellu Dorian () [Corola-journal/Journalistic/9956_a_11281]
-
Ion Simuț Echinoxist din prima generație, Petru Poantă și-a schimbat până acum de două ori scriitura și aria de aplicație, evidențiind în acest fel trei ipostaze sensibil diferite. Primul Poantă, afin cu Adrian Popescu și Ion Mircea, colegii săi, e un critic de poezie sagace, spirit independent
În căutarea Clujului pierdut by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9030_a_10355]
-
Ion Simuț Echinoxist din prima generație, Petru Poantă și-a schimbat până acum de două ori scriitura și aria de aplicație, evidențiind în acest fel trei ipostaze sensibil diferite. Primul Poantă, afin cu Adrian Popescu și Ion Mircea, colegii săi, e un critic de poezie sagace, spirit independent, cu o frază strânsă, nervoasă, dar elastică, atent la formele modernității și la performanțele de expresivitate, un estet cu gustul rafinat al tradiției
În căutarea Clujului pierdut by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9030_a_10355]
-
estet cu gustul rafinat al tradiției. Rezultatele acestei prime ipostaze sunt volumele de început: Modalități lirice contemporane (1973) și Poezia lui George Coșbuc (1976; eseu ce cunoaște alte două ediții, în 1994 și în 2004, cu unele adaosuri). Al doilea Poantă, erodat de boemă și pacte secrete, își pierde, în mod voit sau poate din neglijență, independența și se consacră unor obscure jocuri de culise, pretându-se la politicile literare ale provinciei. Exercițiul prelungit al boemei îi stimulează versatilitatea, îi dereglează
În căutarea Clujului pierdut by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9030_a_10355]
-
unele reduse la dimensiunile unor recenzii, din dorința criticului de a-și păstra concizia, spiritul incisiv și percutanța pe care le-a avut întotdeauna: Radiografii, I (1978), II (1983). Conciliant, duplicitar, corupt de interese conjuncturale, atras de ideologia oficială, Petru Poantă risca să devină un fel de Mihai Ungheanu clujean. Revoluția trebuie să-i fi produs un cutremur afectiv și ideologic, dar mai avea resurse pentru încă o metamorfoză. Aceasta i-a adus a doua modificare de stil, atitudine și aplicație
În căutarea Clujului pierdut by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9030_a_10355]