2,405 matches
-
printr-o vrajă. Primăreasa stătea să-și piardă mințile, zicea că lasă lumea asta, merge să se călugărească și, cum mănăstiri de maici nu se găseau pe o rază de cîteva comitate În jur, plîngea că tot va Îmbraca haina pocăinței, chiar dac-ar fi să treacă pentru asta muntele la Bucovina. Din toată nenorocirea, tinerii s-au ales cu o laviță și cu hainele de pe ei. Au primit găzduire, cu laviță cu tot, la o mătușă. Pe lavița aceea și-
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
grădină trimite la paradisul protopărinților, Adam și Eva, Isus fiind al doilea Adam, fără de păcat, în vreme ce Maria Magdalena se substituie bunei Eva: „Eva a devenit apostol, viclenia șarpelui a fost biruită”. Ucenica Domnului este o nouă Evă trecută prin focul pocăinței. Într-un sens și mai larg, Maria Magdalena devine simbolul omenirii răscumpărate. Personajul interesează exegeza creștină timpurie nu ca model în sine, ci ca suport al unor sensuri superioare, alegorico-anagogice. Motiv pentru care, în primele secole, nu există o biografie
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
câteva secole bune, în subconștientul creștinătății. În fond, Maria Magdalena, reconstruită acum după modelul vetero-testamentar al Poporului desfrânat întors la Dumnezeu după o lungă rătăcire prin pustiu sau un exil teribil, încarnează mitul creștin însuși, structurat în trei momente: căderea, pocăința, botezul/mântuirea. Maria din Magdala a rămas aproape nouă veacuri prizoniera acestei tradiții, consfințită oarecum prin sphragis papal. În 1518, Jacques Lefèvre d’Etaples (1450-1537), matematician și filozof convertit la exegeză biblică, publică lucrarea Maria Magdalena disceptatio, în care demonstrează
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ca pe un personaj voluntar (el propune târgul preoților); la Cina de Taină el iese din masa apostolilor, pune separat întrebarea fatală și primește separat răspunsul fatal. După condamnarea lui Isus își schimbă gândul inițial (vom vorbi mai încolo despre „pocăință”), înapoiază banii, se îndepărtează de locul faptei sale și se spânzură. Un pas înainte în acest proces de teologizare și, implicit, de stigmatizare a apostolului Iuda va fi făcut de Luca. Puțini exegeți au remarcat faptul că, în cazul Evangheliei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
îngrijorării personajului, urmată de sinucidere. Fragmentul, tradus ceva mai sus, necesită câteva comentarii aplicate. Matei folosește verbul metamelein, al cărui sens nu este acela de „a se pocăi”, ci de „a fi îngrijorat”. El evită conștient folosirea termenului consacrat pentru pocăință, metanoein. Iuda se îngrijorează aflând că Isus a fost condamnat. Prin urmare, gestul său se cuvine reinterpretat. El L-a predat pe Isus autorităților nu ca să fie ucis (mobilul adevărat ne scapă: e „marea taină a trădării”). Moartea nu intrase
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
stavilă între el și complicii săi. Iuda realizează că a fost tras pe sfoară, că arhiereii n-au respectat înțelegerea. El nu se pocăiește, așa cum afirmă unii exegeți și cum interpretează câteva tradiții vechi, ci e „cuprins de îngrijorare”. Metanoia, „pocăința”, „convertirea” presupune ideea întoarcerii la Dumnezeu, părăsit prin apostaziere. Metameleia înseamnă cu totul altceva, înseamnă disperare în fața unui act socotit ireparabil. Efectul „convertirii” este salvarea; efectul disperării este moartea. Dacă Iuda ar fi trecut printr-o convertire, el s-ar
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
presus decât Fiul, din moment ce blasfemia împotriva lui nu poate fi iertată? Cum se împacă existența unui păcat iremisibil, „de neiertat”, cu promisiunea mântuirii generale? De ce este atât de grav păcatul comis în legătură cu Duhul Sfânt? În cazul de față, nu există pocăință? Ce se înțelege sau ce trebuie să înțelegem prin „păcat sau blasfemie împotriva Sfântului Duh”? Am pornit investigația din dorința de a găsi un răspuns mulțumitor la toate aceste chestiuni, dar am înțeles, pe parcurs, că numai prin „experierea” de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
încalcă Legea; blasfematorul își întoarce necredința (asebeia) împotriva divinității înseși.” Isus le reproșase fariseilor o mulțime de încălcări ale Legii: arghirofilie, neglijarea îndatoririlor față de părinți, respingerea cuvintelor profeților, transformarea Templului în prăvălie etc. Dar aceste derapaje se puteau „rezolva” prin pocăință. Atunci însă când aceștia își îngăduie să echivaleze minunile lui Dumnezeu cu lucrările lui Beelzebul, ei ating apogeul răului, transgresează limita limitei limitei peste care, odată trecut, nu te mai poți întoarce. Dispare posibilitatea convertirii. b) Interpretarea proprie lui Atanasie
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
a nu te mai recunoaște creștin și a spune că Isus Cristos este diavolul”. Neconvingătoare, trasă de păr, pledoaria lui Ieronim dezamăgește. Ambrozie Ambrozie al Milanului (339-397) se ocupă de logion, răspunzându-i tot lui Novațian, în faimosul tratat Despre pocăință 66 II,4. Novațian, am văzut, nu acorda nici o circumstanță atenuantă și refuza iertarea lapsi-lor doar ca efect al pocăinței. După el, aceștia se făcuseră vinovați de singurul păcat iremisibil, cel „împotriva Duhului Sfânt”. Ca și Ieronim, dar mai aplicat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Ieronim dezamăgește. Ambrozie Ambrozie al Milanului (339-397) se ocupă de logion, răspunzându-i tot lui Novațian, în faimosul tratat Despre pocăință 66 II,4. Novațian, am văzut, nu acorda nici o circumstanță atenuantă și refuza iertarea lapsi-lor doar ca efect al pocăinței. După el, aceștia se făcuseră vinovați de singurul păcat iremisibil, cel „împotriva Duhului Sfânt”. Ca și Ieronim, dar mai aplicat, Ambrozie trimite la contextul evanghelic și la polemica antifariseică, adăugând însă un element inedit: episodul cu Simon Magul. Simon dorește
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
păcatul le este iertat. Altă ipoteză respinsă: unii, maximaliștii, rigoriștii, fundamentaliștii intratabili, pretind că păcatul împotriva Duhului este păcatul comis după botez. Te-ai botezat, s-a isprăvit, nu mai ai voie să păcătuiești. Aceștia exclud, pe de o parte, pocăința din partea păcătosului, iar pe de altă parte, capacitatea harului de a lucra și de a ierta, bunătatea harului. Aluzie clară la donatiști! Contraargument de bun-simț: ce se întâmplă cu creștinii care au primit botezul de mici, fără să fie conștienți
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
să depui jurământ mincinos? Toate sunt păcate conștiente, răspândite pretutindeni. Dacă toți acești păcătoși ar fi pedepsiți conform versetelor noastre, atunci n-ar mai intra picior de muritor în Împărăția cerurilor. Anulăm din nou, cu nejustificată iuțeală, rațiunea însăși a pocăinței și a convertirii. Să fie atunci vorba despre păcatul săvârșit în pofida cunoașterii voinței lui Dumnezeu? Dar cum putem stabili când cineva cunoaște voința lui Dumnezeu? Botezul nu constituie o cotitură decisivă în această privință, așa cum ne-o dovedește cazul centurionului
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
evreii au acționat conștient și sistematic, prin natura lor malefică, împotriva Duhului. I-au întins curse lui Isus, au tocmit martori mincinoși, i-au negat învierea etc. Dar, zice Augustin, să presupunem că până și asemenea indivizi ajung la o pocăință sinceră. Cine le-ar putea refuza convertirea? Concluzia vine de la sine, după eliminarea ipotezelor care s-au dovedit referitoare la păcate remisibile: quid aliud restat, nisi ut peccatum in Spiritum Sanctum, quod neque in hoc saeculo neque in futuro dimitti
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
insistă asupra faptului că omului i se dau toate șansele de iertare și răscumpărare până în ultima clipă a vieții. De aceea, nimeni nu trebuie judecat pripit, „înainte de vreme”, căci până și cel mai teribil blasfemator poate avea o sclipire de pocăință la un moment dat. Moartea, singură, pune pecetea asupra unui destin. Atât timp cât omul trăiește, el se poate căi, așadar poate dobândi mântuirea. Păcatul iremisibil nu-i privește și nu-i afectează decât pe cei care, până în clipa morții, se încăpățânează
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
citește logion-ul lui Isus prin prisma polemicii antiariene. Aceștia se dovedesc urmași ai fariseilor din evanghelie, întrucât neagă divinitatea lui Isus. De partea cealaltă, un Ambrozie sau un Augustin își construiesc reflecția în jurul argumentului penitențial. Dacă iertare nu e, atunci pocăința nu-și are nici un fundament teologic. Novațian devalorizează pocăința în favoarea botezului (așa cum făcuse înaintea sa Tertulian). În opinia sa, lapsi-i (cei care s-au lepădat de Isus în timpul persecuțiilor) nu se mai pot mântui. Ei au maculat botezul, pocăința nu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
se dovedesc urmași ai fariseilor din evanghelie, întrucât neagă divinitatea lui Isus. De partea cealaltă, un Ambrozie sau un Augustin își construiesc reflecția în jurul argumentului penitențial. Dacă iertare nu e, atunci pocăința nu-și are nici un fundament teologic. Novațian devalorizează pocăința în favoarea botezului (așa cum făcuse înaintea sa Tertulian). În opinia sa, lapsi-i (cei care s-au lepădat de Isus în timpul persecuțiilor) nu se mai pot mântui. Ei au maculat botezul, pocăința nu are nici o valoare. Lor li se aplică logion-ul despre
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
atunci pocăința nu-și are nici un fundament teologic. Novațian devalorizează pocăința în favoarea botezului (așa cum făcuse înaintea sa Tertulian). În opinia sa, lapsi-i (cei care s-au lepădat de Isus în timpul persecuțiilor) nu se mai pot mântui. Ei au maculat botezul, pocăința nu are nici o valoare. Lor li se aplică logion-ul despre păcatul împotriva Duhului Sfânt. Ambrozie și discipolul său, Augustin, revalorizează pocăința, dând lacrimilor prețul ce li se cuvine. Un suflet, spune extraordinar Augustin, trimițând și la preceptele filozofiei stoice, nu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lapsi-i (cei care s-au lepădat de Isus în timpul persecuțiilor) nu se mai pot mântui. Ei au maculat botezul, pocăința nu are nici o valoare. Lor li se aplică logion-ul despre păcatul împotriva Duhului Sfânt. Ambrozie și discipolul său, Augustin, revalorizează pocăința, dând lacrimilor prețul ce li se cuvine. Un suflet, spune extraordinar Augustin, trimițând și la preceptele filozofiei stoice, nu poate fi judecat și osândit până în ultima clipă a vieții. Pentru că oricând există o șansă de convertire, așadar o șansă de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
luminat o dată (hapax), care au gustat darul cel ceresc și părtași s-au făcut Duhului Sfânt și au gustat lucrul (rhema) lui Dumnezeu, șadicăț minunile (dynameis) veacului ce va să vină, dacă au căzut, să se înnoiască încă o dată spre pocăință (metanoia), fiindcă ei Îl răstignesc, prin ei, pe Fiul lui Dumnezeu și-L batjocoresc”. 4. Ce pierdem ignorând literatura apocrifă?tc "4. Ce pierdem ignorând literatura apocrifă ?" I Înainte de a răspunde 68 la această întrebare, să încercăm să clarificăm câteva
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de ce nu i-a vindecat ? De spus, le-a spus. L-am auzit chiar eu : "Vai, ție, Corazin, vai ție, Betsaida ! Căci dacă s-ar fi făcut în Tir și în Sidon minunile săvârșite în voi, demult ar fi făcut pocăință în sac și cenușă. De aceea, în ziua judecății, va fi mai ușor pentru Tir și Sidon decât pentru voi!" Iar de vindecat, nimeni nu I-a cerut să-i vindece, fiindcă nici măcar nu știau că sunt bolnavi de uitare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
smerenie și la grija față de cel apropiat. Luați aminte, pământeni, parcă ar zice Judecătorul, că excesul, lăcomia, pizma, risipa, zgârcenia, râvna la bunul altuia, desfrâul vă trimit suflețelul direct la cazan pentru o întreagă veșnicie. Așa că alegeți facerea de bine, pocăința, iubirea, cinstea și sufletele voastre se vor veseli în veci. * * * Ariton al lui Verde de Paris de la Bahna Siretelui n-a dorit să muncească la colectivă. Zicea omul că el s-a pomenit colectivist fără să fi semnat vestita cerere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
de ani și o mie de ani sunt ca o zi. Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinței Lui, cum cred unii; ci are o îndelungată răbdare pentru voi și dorește ca nici unul să nu piară, ci toți să vină la pocăință //. Ziua Domnului însă va veni ca un hoț. În ziua aceia, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cerești se vor topi de mare căldură și pământul, cu tot ce este pe el, va arde. Deci, fiindcă toate aceste lucruri au
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
și Înaintemergătorul, botezându-l pe Iisus în apa Iordanului descoperise, cu harul primit de la ceruri, că cel botezat de dânsul era cu adevărat Mesia, cel așteptat de toată lumea, să vină și să o mântuie: „Eu vă botez cu apă spre pocăință, Mesia vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc, spre mântuire”. Da, asta știu, răspunse Bart, dar în mintea sa mai stăruiau și alte întrebări. Te ascult, îl îndemnă Arm, hai spune. Bart se aplecă puțin deasupra tastelor ca să
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
o făcuse să sufere cum nu mai suferise nicicând. Și nu doar pentru Liviu, ci mai ales de dragul celor două fete ale ei, mai ales pentru ele, și pentru că mai voia să se retragă, pentru o vreme, în rugăciune și pocăință, pentru că era convinsă că astfel avea să atragă grația divină asupra lor, netezindu-le un drum frumos și fericit în viață... Știa cât de greu avea să-i vină (o, Doamne), dar încă nu știa cu certitudine cum se cuvenea
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
cum putea, mai ales, ea să-l ferească de suferința ce avea să vină?... Timpul trecea grăbit, trecea nepăsător, iar în toamnă Mădălina avea să înceapă școala. De la San Francisco, unde plecase cu problemele lui de afaceri, Liviu îi promitea pocăință și atașament conjugal. „Vin din America”, îi scria el într-un lung e-mail, „vin special pentru că fata noastră cea mică începe școala și nu se poate să nu fim amândoi, atunci când va păși pentru prima dată în sala de clasă
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]