349 matches
-
Vocea îmi cere să o eliberez: Sunt aici pentru a fi iubita Majestății Voastre. Am plătit scump pentru acest moment. M-a costat nu doar ruyi-ul și acul meu de păr, dar m-a și luat de lângă familia mea. Mă podidesc lacrimile și nu am nici o dorință să le țin în frâu: Nu mi-am dat voie să-mi fie dor de mama și de frații mei, dar acum îmi este, și încă foarte mult! Nu am plâns, în ciuda faptului că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
reprezentanții la marele Târg de toamnă. Când vorbele porcoase și scăldate În vin ale celor patru băieți tupilați În lanul de porumb Începuseră să se Învârtă În jurul fiicei grecului Dagdelinis, pe Mihai Enin, băiatul fără poreclă, și pe Ectoraș Îi podidise sângele pe nas, iar ceilalți doi Închipuiseră un fel de doape pentru nări din hârtia albastră pentru Învelit caiete. Înainte să apară Învelitorile din plastic, toată suflarea școlărească Își cumpăra, pe lângă altele folositoare grelei munci de Învățăcel, și acea hârtie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Katsuyori deveni și mai agitat. — Atunci, trebuie să fi existat vreun cusur în felul în care am împărțit recompensele și pedepsele. Nici unul, își clătină din nou bătrânul fruntea ninsă. Prosternându-se la podea, Katsuyori fu cât pe ce să-l podidească lacrimile. În fața lui Kaisen, ferocele senior al războiului care se respecta atât de mult pe sine însuși, nu putea plânge decât în pragul agoniei. Nu plânge, Katsuyori, spuse, în sfârșit, Kaisen. Cu siguranță, nu ești nevrednic, și nici ca fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de gândire (cred că nu ați uitat, trei secunde și jumătate), Dumnezeu i-a spus și lui cu glas blajin: „Fiule asta o să se întâmple cu siguranță la 50 de ani după moartea mea”. Auzind aceasta, pe rus l-a podidit pe loc un plâns din acela cu noduri de îți era mai mare mila și a plecat cu jalea în suflet, sorbind vârtos dintr o sticlă de vodcă pe drumul de întoarcere spre maica Rusia. Sfântul Petru, a împins apoi
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
se creeze confuzii. în timp ce-mi îndreptam atenția asupra a ceea ce scrisese Luke în formular, mi-am amintit dintr-odată cât de dulce fusese cândva cu mine. Am fost cuprinsă de un val îngrozitor de nostalgie, iar plânsul m-a podidit din nou. Nu mi s-a spus decât una dintre chestiile pe care le-a scris Luke, m-am smiorcăit eu. Și aia era O MINCIUNĂ! De fapt, tehnic vorbind, nu fusese o minciună. Dar îmi crea o imagine falsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
comentat, zic și trântesc telefonul, cu mâna tremurându‑mi. Imediat începe să sune din nou și îl ridic iar. — N‑am nimic de comentat, bine? strig. Nimic! Nu am nimic de... — Becky? Draga mea... — Mamă! La auzul vocii ei mă podidesc instantaneu lacrimile. Vai, mamă, îmi pare atât de rău, zic cu un nod în gât. E atât de îngrozitor. Am stricat tot. Pur și simplu, n‑am știut... nu mi‑am dat seama... — Becky! îi aud vocea îndepărtată, familiară și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Zi-zhen. Trupul ei e prins în lupta minții. Ai brațele subțiri ca un copil de treisprezece ani. Vine și o atinge ușor. Este uimitor că o femeie cu membre atât de subțiri are sâni atât de plini. Pe ea o podidesc lacrimile. O roagă să-i acorde prilejul de a-i înțelege tristețea. Ea zice că asta ar fi imposibil. Nimeni nu-mi poate lua dreptul de a fi educat. Îi șterge lacrimile. Eu sunt cea care are nevoie de educație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
forță de sprijin. Asigură-te că scapi de orice câine care îndrăznește să stea în cale. După ședință, sunt frânți de oboseală. Ea îl observă cu atenție. Stă în scaunul său din ratan și își reazămă capul de spătar. O podidesc lacrimile. Simte saltul timpului. Își amintește clipa când el sătea așezat în aceeași poziție, gândindu-se profund la cucerirea Chinei. E atât de îndrăgostită de el, că respiră cu grijă, temându-se să nu-i tulbure gândurile. În liniște, ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
nostru să acceptăm înfrângerea. Dar nu vreau să adaug și mai mult la oboseala ta provocată de atâta tensiune. Măi, măi, măi, râde el glumeț. Dușmanii tăi te vor omorî în clipa în care îmi voi da ultima suflare. Mă podidesc lacrimile. Zău așa, s-ar putea ca asta să nu fie o soluție rea. Vine și mă așază cu blândețe. Mă privește și îmi zice: Liniștește-te, tovarășă Jiang Ching. O să te descurci. Spune-mi doar cum te pot ajuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
de față cu cineva, mai ales bărbat... Îi spun ce-am auzit, că e un Început În toate și că, dacă vrea ciuboțelele roșii, dacă nu vrea să mor... Ea se dezbracă și plânge. Când plânge mai cu foc, o podidește râsul: - Dar tu copil ești, cu ce-o să șăzi cu mine? - Cu ce se șede, zic și-i arăt cu ce. Ea scuipă de trei ori peste sânii goi și destul de dolofani (ai Teclei erau mai mititei și mai Întunecați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
eu, mânios pe bătrân, mai degrabă că nu pricepuse ce fac eu, decât pe... „colibă”. - Da ce-i? - Ceva! Ceva bun - și nu spun! Ceva bun de tot, de să te lingi pe bot - și nu spun de loc! - mă podidește râsul. Ceva... țâță de mâță! - A-ha!, face Moș Iacob după o vreme - Îndelungată. Cum ar veni, ai născocit borta di la... - ... de la tunel, Îl ajut eu. După o vreme - după multă vreme, zic: - Nimica, Moș Iacob, ia o vorbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
luni, cu care nu știe ce să se mai facă; să se gândească, să se frământe, să-i dea un răspuns nășicăi. Cu două zile până-n Crăciun, s-a dus la biserică să se spovedească și să se împărtășească. A podidit-o plânsul lângă preot, spunându-i că a mâncat cârnați cu o săptămână până să se termine postul. A uitat, da, s-a lăsat ispitită și pe urmă n-a mai fost în stare să-și țină pofta-n frâu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
bate cu palmele peste fața palidă, Alexandru aduce o cană cu apă și-l stropește. Spune ceva tată! Spune ceva!strigă la el, plângând, Teofana. Încet, încet, Vasile își revine din șoc, deschide ochii, ia mâinile Teofanei și el sărută podidit de lacrimi. Cât te-am căutat! Cât am suferit! Toți anii ăștia, mulți, au fost un chin pentru mine, fata mea. — Acum bucură-te că sunt aici, îl mângâie Teofana. Vasile Mocanu, după un timp, se ridică. — Te simți mai
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
Doar de pe prispa dughenei lui Mariusache Patru-Dește (singura coșmelie iluminată acceptabil, de o reclamă șuie, de neon) străbăteau, către cei patru peregrini, niște inconfundabile acorduri muzicale sacadate, de manea neaoșă, dâmbovițeană. Descărcată și ea gratuit, de pe net! Pe Avocat îl podidi a mia oară râsul, la vederea numelui pompos al stabilimentului (nume devoalat cu ostentație, de firma-reclamă luminiscentă) și care nu se potrivea, câtuși de puțin, nici cu aspectul jalnic, prost întreținut și zmângălit în fel și chip, pe ziduri și
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
strânsoarea lui Boiangiu și o luă la goană, după ceilalți, având totuși și el pe fața stâlcită de lovituri același râs uluit; numai când se șterse cu mâneca, din pricina unei dureri ce-i stăruia în falcă, crezând că l-a podidit sângele, îi dispăru râsul. Scuipă cu sânge, își mușcase limba în zăpăceala pumnilor. În ciuda supărării, văzând pe țărani râzând, plutonierul răcni aproape cu veselie: ― Stai, Pantelimoane!... De ce fugi, măi Pantelimoane? Își reveni îndată, se mohorî mai tare și se întoarse
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și-l sărută, lăcrimând și bolborosind necontenit. Flăcăul îi cuprinse mijlocul cu un braț, șoptind blînd: ― Taci, mamă, taci și nu mai plînge! Smaranda, vestejită înainte de vreme, își șterse lacrimile cu colțul basmalei, și zâmbi fericită un moment. Plânsul o podidi iarăși îndată ce deschise gura să-l întrebe cum a venit, spăimântată la gândul c-o fi umblat tot pe jos ori o fi flămând. Feciorul o liniști că nu e ostenit deloc, fiindcă în gara Burdea, când a coborât din
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
dumnealui crede că e o nebunie ce vrei să faci... Nu-ți mai spun de Jenny, care știi cât te iubește. Nu-i așa, iubirea mea? Eugenia avea ochii plini de lacrimi. Vru să spuie ceva. Când deschise gura o podidi plânsul. Gogu se sperie: ― Iubirea mea, sufletul meu, ce-i asta? Se poate? ― Numai tu ești de vină, Gogule, că alarmezi lumea fără nici un motiv! protestă Nadina. Să mă ierți, Jenny dragă, te rog! Dacă știam că voi face atâta
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Bine că v-ați venit în fire. Desperasem. Ar trebui să telefonez d-lui Carr. Bietul băiat a întrebat în fiecare zi de d-stră.... Gândul că Harold s-a interesat de mine m-a mișcat atât de profund, încît mă podidiră lacrimile. Mi se părea că sunt singur, părăsit undeva fără prieteni și fără cunoscuți, și mi-era teamă de moarte. Mă vedeam mort aici, la cinci săptămâni depărtare de țara mea, și gândul acesta mă paraliza, frica îmi înghețase obrajii
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ca să se desprindă de pleoape. ― De ce plîngi? o întrebai brusc, încercînd să par mai emoționat decât eram. (Și totuși, o iubeam, Doamne, o iubeam nebunește! Atunci de ce nu puteam suferi alături de ea? De ce mi-era foame, iar pe ea o podideau lacrimile?) Nu-mi răspunse nimic, și, după ce mă ridicai de la masă ca să o mângâi pe păr, mă reîntorsei, ca să beau apă, să mănânc o banană, în sfârșit, să iau ceva ca s-o pot apoi săruta. (Aveam încă superstiția și
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
de scene dezgustătoare, îmi aminteam atâtea episoade din romanele citite, în care șofeurii ajung amanții femeilor de lume, atâtea reflecții asupra necredinței femeilor, asupra minciunei totale care dospește în sufletul lor. O sumă de mici detalii, nebăgate în seamă, îmi podidiră atunci mintea. O dată, Mantu închisese ușa cu bara, în camera Maitreyiei, și îi auzeam de jos cum se luptă și zbiară, căci, chipurile, era o luptă corp la corp, dar când au ieșit, Mantu era roșu și zăpăcit, iar Maitreyi
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
rămas singuri, Maitreyi mi-a șoptit mușcîndu-și buzele ca să-și stăpânească emoția: ― Chabù a spus tot mamei, dar eu am tăgăduit. Să n-ai nici o teamă, rămân a ta. Dacă te întreabă, să nu mărturisești nimic, altminteri, cine știe... Au podidit-o lacrimile și a vrut să-mi apuce brațul, după obiceiul ei, dar se cobora d-na Sen pe scară, și atunci mi-a șoptit printre dinți: ― Vino mâine înainte de zori în bibliotecă... Acestea au fost ultimele cuvinte pe care
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
lucrurile din camera ta, Maitreyi a fugit jos și a început să le îmbrățișeze, să țipe. A trebuit s-o ia cu forța înapoi. D-l Sen, care e o brută, a lovit-o peste față cu pumnii până a podidit-o sângele. A leșinat în odaia ei... Ascultam lăcrămând, dar fără ca durerea să-mi crească, Ce ne putea face mai mult decât să ne despartă? Dacă m-ar bate oricât, dacă m-ar pălmui, aș suferi oare mai mult? O
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
până atunci, și când ecoul ultimei note se stinse, sări brusc în picioare, se apropie de fată, o sărută pe amândoi obrajii, apoi îi sărută mâinile. - Ai avut dreptate, Maria, începu emoționat. Degetele astea... Îi fu teamă că-l vor podidi lacrimile, și atunci se dădu câțiva pași înapoi și începu să-și descheie nasturii de la pardesiu, ca și cum s-ar fi hotărât, brusc, să și-l scoată. - Să nu răciți, Maestre, spuse Maria. Că aici, în salon, e mai frig ca
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
reinvesti și re-reinvesti, de a avea profit cât mai mare cu taxe cât mai mici, ei bine, acești sărmani rătăciți în labirintul fără ieșire al îmbogățirii abia mai reușesc să aibă timp să și respire. Și dacă nu v-au podidit lacrimile milei, ale compasiunii, priviți-i cât de neajutorați sunt: coboară scările unei hardughii de case gata-gata să se dărâme sub greutatea seifurilor, ridicați și susținuți de brațele unor bodyguarzi, semn indubitabil că suferă de o ușoară paralizie a picioarelor
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
că nu nimerea să-și încheie copcile. ― E o prostie ce faci, am reluat fără convingere. Înainte de a fi gata, a țâșnit pe ușă, fără o vorbă și graba ei mi-am explicat-o prin faptul că, simțind c-o podidesc lacrimile, preferase să fugă decât să plângă în fața mea. M-am trântit pe pat, cu conștiința grea că mă purtasem prea aspru, prostește de aspru, călcând în picioare o prietenie amoroasă. Seara, am găsit în cutie toate scrisorile pe care
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]