358 matches
-
par să-l fi adoptat ca mascotă. Deunăzi m-am întors acasă de la exercițiile pilates. Era o după-amiază caldă și m-am cuibărit pe marginea canapelei, care era scăldată în soare. Am început să mă simt toropită, să plutesc, și pojghița dintre starea de veghe și somn era atât de firavă încât am alunecat într-un vis unde se făcea că sunt trează. Am visat că eram pe canapea, în camera de zi, întocmai cum eram de fapt. N-am fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
al meu, mărunt, e drept, dar adevărat, purificator, în cele ce se întâmplau în țară în acei ani. Cuvântul meu credeam că are rezonanțe, străbate mulțimile, stârnește conștiințele, provoacă zguduiri. Aproape vedeam cum ghioceii noii societăți scoteau, surâzători, capetele printre pojghițele crustei de până nu demult. La a cincea, a șasea halbă, mai ales dacă se întâmpla să mai intru în discuție cu câte unul care se așeza la masa mea, începeam să cred că mi-am greșit cariera, că de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și le așeza pe noptieră. Stiva de icoane creștea odată cu groapa ce apărea În saltea. Noimann Își Înfundă brațul până la umăr și scotea din groapă mereu un alt sul, care În contact cu aerul se pietrifica, acoperindu-se de o pojghiță de aur. Chipul Născătoarei și al pruncului Iisus străluceau În Întuneric. Medicul rosti În gând o rugăciune și un blestem, menite să alunge gândurile rele. Ținea dreptul ochilor icoana, așteptâd ca aceasta să se destrame, evaporându-se ca o fantasmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
diferite, ca și cum avangarda armatei din oglinzi ar fi acoperit o mare parte din Înălțimi. Apoi, peste Întreaga butaforie căzu liniștea. Era o liniște aspră, de noapte senină și glacială. După căderea Întunericului se făcuse din ce În ce mai frig. Nu ningea, dar o pojghiță subțire de zăpadă Înghețată rămăsese din zilele trecute. Răsărise luna, iar lumina ei se răsfrângea În albul zăpezii, creând impresia că ziua nu se sfârșise, că nici nu se putea sfârși decât alunecând Într-o nouă dimineață. Apropierea bandiților Jian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de trei ori poate. Mă zmucii, dar omul, calm, urca acum scara tacticos, cu pași frânți, porniți din unghiul unor oase a căror încheieturi sunau parcă scheletic. Am așteptat să mă însoțească până la cameră fratele meu. Fără energie, cu o pojghiță încă de gheață, pe voință, mă indignam și aș fi voit să reclam pe nebun, clar tocmai nebunia lui neîndoioasă, ritualul absurd al gestului, care corespundea cu ciudățenia făpturei, m-au oprit. Fratele meu, de altfel, nu era de fire
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
global, i se datorează tot lui Pran. Băiatul este stricat până în măduva oaselor. În cele din urmă, dă la iveală ultimul atu: fotografia deteriorată. Ronald Forrester, IFS. — Spuneți-mi cu cine seamănă. Razdan ia fotografia în mâinile sale acoperite cu pojghițe de ceapă. Din ea, îl privește Forrester. Nasul, conturul delicat al gurii. Ar putea fi o figură de indian, dacă n-ar avea pielea albă. Bărbatul din fotografie pare a-i zâmbi, un zâmbet distant, deteriorat de apă, care-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
care Homer se prăvălise în fluviu a fost totuși atât de mare, încât bietul om s-a pomenit din nou groggy. Poate că acolo, în adânc, s-a lovit de ceva (niciodată n-o să cunoaștem exact împrejurările), cert este că pojghița de protecție i-a fost sfâșiată, pe când el se mai afla pe trei sferturi amețit. Aici. însă, a intervenit încă una dintre acele șanse uluitoare ce aveau să-l facă pe Homer ilustru: pe fundul fluviului se afla o uzină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85062_a_85849]
-
Cupidon, plimbînd printre bețivii de la mese o tavă de argint plină cu rodii în care, simbol al inimilor înamorate, erau înfipte săgeți. Pe umeri aveam aripioare de ceară iar trupul îmi fusese poleit cu aur. Doar albul ochilor scăpase de pojghița strălucitoare. Cu glăscior subțire cîntam cuplete obscene, oferind perechilor singuratice o rodie străpunsă de săgeată. Deodată am început să tremur: poleiala îmi otrăvise pielea. Cuprins de convulsii, muream. Mi-am adus aminte că citisem asta undeva și, căutînd să mă
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
lui Hideyoshi închisese toate trecătorile din munți, între Tarui și Fuwa, și-i bara drumul spre casă. Katsuie tocmai se hotărâse să-l atace pe Hideyoshi, dar acum situația se răsturnase, iar drumul spre casă era la fel de periculos ca o pojghiță de gheață subțire. Pentru a ajunge în Echizen, Katsuie trebuia să treacă prin Nagahama, iar inamicul său se afla deja acolo. Oare Hideyoshi avea să-l lase să treacă fără a-l provoca? La plecarea din Kiyosu, generalii îl sfătuiseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
aceste "sentimente deviante", cum le numeau ei. Dar niciodată în sinea lui nu se considerase un îndoctrinat, indiferent despre ce ar fi fost vorba, și tot ceea ce se străduiseră cu atâta zel să formeze în el nu fusese decât o pojghiță care înghițise temporar eul său lăuntric. Cert era că pe măsură ce înaintase în vârstă îi era tot mai clar că nu devenise unul de-al lor. Dincolo de toate acestea, ceea ce îi atrăsese de la bun început atenția căpitanului, aducându-i aminte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
ea în dimineața când primăria i-a luat pe sus pe ambulanți. Dimineața la șase s-a petrecut raidul și până la douășpe, când am ajuns eu de la redacție, totul era ras, curat, apa cu care municipalitatea spălase locul prinsese o pojghiță de gheață. În starea de depresie de acum e nesănătos să mă mai întorc la muncă, pot să-l trimit doar pe fotoreporter. Ziua care debutase pișăcios se limpezise exact după spusa fetei cu prognoza meteo. Femeia de pe ultimul scaun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
fusese abătut cursul unui izvor care se aduna într-o mică fântână, apoi își regăsea albia din pădure printr-un jgheab de olane. Era cea mai bună apă de băut. Înmiresmată și foarte rece. Nicolae umplu cupa, scurse surplusul peste pojghița de gheață, trecu iar prin cămara cu dulapuri, culese o tăviță de argint și reveni în bibliotecă. Numai că acolo... nu mai era nimeni. Îl copleși un sentiment acut de gol, de absență dureroasă. Auzea rumoarea, râsetele și melodia valsului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
vom ghida prin casă după vocea ei. Lasă-mă, îmi îndepărtează el brațele de trupul său, nu am nevoie de îmbrățișările tale, eu cobor jignită din pat, întreg corpul meu este acoperit încă de un strat subțire de dragoste, o pojghiță de spermă care se cojește acum cu ușurință, ca un lucru ce nu mai poate fi înlocuit. Din spatele draperiilor îmi zâmbește o zi veselă și senină de primăvară, părea că în pântecele soarelui s-a ascuns un clopoțel de aur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
spartă, șoptesc somnului ei, înainte să mă răzgândesc, ne-a părăsit, Noga, se va întoarce numai atunci când va dori, va telefona doar atunci când va vrea, va veni și timpul când noi vom înceta să mai așteptăm. Dar dimineața devreme, o pojghiță fină, nobilă de lumină acoperă încăperea, mi se pare că aud bătăi încăpățânate în ușă, venite dintr-o țară îndepărtată și mă trezesc din somnul binefăcător. Versetele liniștitoare pe care le citisem toată noaptea și care se lipiseră de mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
va schimba în nici un fel dacă un bărbat sau altul m-a iubit, m-a părăsit, fiindcă pământul abia simte pașii care îl calcă, fiind aplecat doar asupra celor care se nasc înăuntrul său, asupra viermuirii lavei care fierbe dedesubtul pojghiței subțiri, asupra vibrațiilor ușoare, vechi de milioane de ani, ale uscaturilor dornice să se unească din nou. Înfășurată în prosop, mă apropii de dulap, scot fără motiv de acolo costumul acela cu pantaloni gri, o singură dată îl îmbrăcasem, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
cum intrai. Asta Îl făcea să se simtă mai sigur pe sine decît la The Index, unde erau Împrăștiate, pentru că era mai mult spațiu. În noaptea aceea era foarte frig și, cînd intră, avea țurțuri agățați de mustață și niște pojghițe mici pe gene și n-arăta prea bine. PÎnă și mirosul Îi era Înghețat, Însă asta n-a ținut prea mult - cum a Închis ușa, a și Început să se simtă. De obicei mi-era greu să mă uit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
mănânce porția galițelor și porni spre uliță, chemând mai prelung: ― Păsărelele mamii, păsărele, păsări, păsă... Când deschise portița, auzi din sus un uruit zgomotos și o trâmbiță care tutuia amenințător. Zări în marginea cealaltă a uliței găinile scăldîndu-se într-o pojghiță de pulbere, cu cocoșul lângă ele. Strigă necăjită: ― Păsărelele mamei... Automobilul se apropia în goana mare și găinile nici nu se sinchiseau. Desperată brusc că o să dea mașina peste ele, baba se repezi să treacă, să le ferească de primejdie
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
înțelegi ce va să zică asta? Cu luminile Bucureștilor ne înșelăm pe noi înșine. Nu ne aruncăm privirea dincolo, fiindcă știm că dincolo e prăpastia și numai privind în ea ne-am cutremura... Nu lux, nu automobile și castele, puiule! Astea-s pojghița care acoperă un vulcan de dureri. Ca mâine se sparge pojghița și atunci!... Titu se obișnuise deja cu catastrofismul. Nu era om să nu lăcrimeze, de îndată ce venea vorba de stările generale, asupra durerilor țărănimii, completîndu-le cu profețiile crâncene de rigoare
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
înșine. Nu ne aruncăm privirea dincolo, fiindcă știm că dincolo e prăpastia și numai privind în ea ne-am cutremura... Nu lux, nu automobile și castele, puiule! Astea-s pojghița care acoperă un vulcan de dureri. Ca mâine se sparge pojghița și atunci!... Titu se obișnuise deja cu catastrofismul. Nu era om să nu lăcrimeze, de îndată ce venea vorba de stările generale, asupra durerilor țărănimii, completîndu-le cu profețiile crâncene de rigoare. Așa a fost probabil totdeauna și va fi totdeauna. Orășenii, care
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
am trezit deodată afară; înaintam pe o crustă de gheață în care se reflectau stelele, pe suprafața unei oglinzi infinite, pe muchea de sticlă a lumii. Gerul vâjâia pe lângă mine și se învîrtea apoi înspre stele, până prinseră și ele pojghițe și ace de gheață. Dar singurătatea era mai pătrunzătoare ca frigul. Din cețurile ei se desprinse o siluetă care veni către mine, călcând pe luciul oglinzii cu tălpile goale. Era o femeie, dar imaginea ei în oglinda de dedesubt era
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cu cât îi aducea omu ei nu s-ar fi descurcat nici o săptămână. Își ia țoașca de jos și coboară cu grijă scara tramvaiului. Aerul miroase a umed, e sfârșit de iarnă, deși oamenii cu plasele-n mână trag, pe pojghița de zăpadă înnegrită, sănii pe care stau într-o rână copiii. Între macarale - blocuri netencuite ; grămezi de moloz acoperite de bucăți de gudron, barăcile de lemn, închise. Ea gâfâie și merge mai încet ca de obicei, îi este frică să
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
trec mașinile una după alta, și șoferii râd prin geam cu ochii după fete. Dacă și-astea d-acu mai e fete... bodogăne ea. Dacă mai găsești în ziua de azi v-o fată-ntre ele... bodogăne cu ochii la pojghița netopită de gheață de lângă șina tramvaiului. Un pas, încă unul, înaintează cu ochii la pojghița de gheață. Și, deodată, simte în tot corpul ceva. Ceva care o furnică, o gâdilă. Ca o gâdilătură simte în corp spaima de camionul care
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
și-astea d-acu mai e fete... bodogăne ea. Dacă mai găsești în ziua de azi v-o fată-ntre ele... bodogăne cu ochii la pojghița netopită de gheață de lângă șina tramvaiului. Un pas, încă unul, înaintează cu ochii la pojghița de gheață. Și, deodată, simte în tot corpul ceva. Ceva care o furnică, o gâdilă. Ca o gâdilătură simte în corp spaima de camionul care a dat pe neașteptate colțul și se apropie. Atât de tare simte în trupul ei
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
șoferul coboară fluierând. Nici nu se uită la ea, trece fluierând mai departe. — Dar-ar dracu... zice ea. Sângele îngroșat, obosit, încă i se zbate în tâmple, în creștet. Și, cu picioarele tremurând, pășește încet mai departe, cu ochii la pojghița de gheață de lângă șină. Îl aude pe șofer cum trece înapoi fluierând, cum urcă apăsat scara camionului, cum trântește ușa. Și, ca și când și-ar fi adus aminte brusc de ceva, ea se oprește. Stă în loc pe trotuar, gheboșată și se
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
el - anul atât de îndepărtat, 1879. Nervii îți sunt atât de întinși, încât propriul zvâcnet de spaimă te sperie. Întorci capul într-acolo de unde ai auzit foșnetul și respiri ușurat, văzându-l. Te privește cu ochii mierii și rotunzi - o pojghiță de luciu fără adâncime sunt ochii lui galbeni, plutind în orbitoarea lumină albă a zilei - și doar vârful cozii i se mișcă printre frunze, lejer. Și deodată, motanul zdupăie din păr, pierzându-se în iarba înaltă. Peronul, acum. Cele trei
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]