601 matches
-
moderne." (p. 7-8) În acest cadru al necesității înlesnirii accesului la creația barbiană, Theodor Codreanu a făcut apel la o tehnică mai puțin propice desfășurărilor textuale critice și mai degrabă justificată în derulările epice: cea a contrapunctului. Abordarea este, așadar, polifonică, dar în înțelesul unei organicități care amintește de metafora comunicațională a orchestrei (nu întâmplător tehnica aceasta a contrapunctului este împrumutată din compoziția muzicală), presupunând suprapuneri discursive într-un tot organic, nedisonant, pe teme barbiene derivând din sau consonante cu temele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Richard Powers este foarte sugestiv: „Ca să găsești sufletul, trebuie să-l pierzi mai întâi“ (A.R. Luria). O carte în care suspansul este dozat cu măiestrie de un scriitor foarte talentat. Nu ne rămâne decât să așteptăm ecranizarea acestui roman polifonic. Cel care cheamă ecoul devine încet-încet și o metaforă a atentatelor de la 11 septembrie, o meditație asupra identității Americii și a transformărilor pe care aceasta le-a suferit în ultimii ani. Traducere din limba engleză și note de Iulia Gorzo
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2215_a_3540]
-
capătul unui șir de oameni care Înaintau Încet spre... ceva, spre nimic, spre un ghișeu prin care o mînă anonimă le bifa cartela pentru hrana raționalizată, pentru supraviețuire. Epoca de Aur la apogeul ei - vocea ei nu era un vuiet polifonic de idei iluministe, așa cum Îți sugerează, poate, numele, ci pițigăielile agramate, litaniile absurde ale unei arătări pe care folclorul o numea, șoptind, Piticul, Ceașcă, Pingelică (din cauza profesiei lui de bază). În momentul În care a fost făcută fotografia (și În
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
roman, riscînd să-și eclipseze cam toate cărțile de pînă acum, Începînd cu Amintiri din provincie (1983), Firesc (1985) și terminînd cu Erou fără voie (1994), Un regat pentru o muscă (1995). Un roman În 12 capitole ce se asamblează polifonic, fiecare reprezentînd o mișcare spre centru și În profunzime, dar și un lent avans spre deznodămîntul anunțat, spre o dezlegare a enigmei de fond, perceptibilă În toți porii partiturii. GEO VASILE, Grefierul și victima, În revista Contemporanul ideea europeană, nr.
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
Arca lui Noe, Editura Minerva, București, 1981, vol. al III-lea 374 Silvian Iosifescu, Proză și luciditate, Editura Eminescu, București, p. 141. Criticul semnalează și o "punte" între romanul Patul lui Procust și contribuțiile cronicarului: "În Patul lui Procust structura polifonică și reeditarea într-o variantă modernă a mai vechiului document uman fac loc unei voci narative detașate, aproape seci. Este un alt canal care leagă stilistic publicistica de romane." (s. n.) Ibidem 375 Nicolae Manolescu, op. cit., vol. al II-lea, ediția
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
cazul activităților de meloterapie desfășurate în școală de către educatori, logopezi, psihologi școlari etc., este util să se aibă `n vedere următoarele obiective: - dezvoltarea interesului față de activitățile muzicale; - formarea și dezvoltarea auzului muzical cu elementele sale componente: simț melodic, ritmic, armonico‑polifonic; - educarea vocii ca principal mijloc de redare a muzicii; - formarea unor deprinderi practice muzicale (de ascultare a muzicii, de interpretare, de utilizare a unor instrumente etc.); - cultivarea imaginației și a creativității; - echilibrarea și armonizarea personalității copilului prin cultivarea unor trăsături
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
Quelques raisons de distinguer "locuteurs" et "énonciateurs"", în Polifonia lingvistică și literară, nr. 3, 2001 (Samfundslitteratur Roskilde, Danemark), p. 20. 146 Din convenție, vom pune între ghilimele "subiect vorbitor", "locutor" și "enunțător" în momentul în care acești termeni sunt concepte polifonice și nu au deci valoarea pe care o posedă în mod obișnuit în lingvistică. 147 Marivaux, Jocul dragostei și al întâmplării, (trad. de Liana Maxy), Editura de Stat pentru literatură și artă, București, 1958, p. 119. 148 Diferențieri subtile referitoare
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
fie de literatură ori de chestiuni culturale și filosofice, relevă un orizont larg și înclinație speculativă. Scriitura este alertă, concisă, de o remarcabilă precizie plastică. Uneori, sentințele, paradoxurile, turnura paratactică, expresiile încifrate și simbolurile dau textului tensiune ideatică și o polifonică obscuritate. Pentru B., creația - cinematografică ori literară - e rodul unei „căutări interioare” mijlocite de inteligență. Nefiind simplu mimesis, având ca esență „minciuna”, iluzia, arta trebuie să depășească „limitele posibilului și ale ponderabilului”, să surprindă „spiritul ascuns al lucrurilor”. Câteva eseuri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285840_a_287169]
-
la apariția Poemului invectivă, îi află acum justificarea estetică în stilul său de excursie livrescă. Stilul criticului, care nu se teme să admire autorii comentați - vorbește, într-un loc de „neteama de admirație” -, continuă în eseurile, editate postum, din Monologul polifonic (1991). Se află și aici un moralist care iubește jocurile lingvistice ale spiritului cărturăresc. Zice „cu osebire”, „filotim”, „povățuitor de neatârnare”, „credințoșenie” sau oprește analiza pentru a face un portret, o referință subiectivă, chiar o rugăciune. Criticii literari sunt, de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289916_a_291245]
-
Critică la persoana întâi, Cluj-Napoca, 1983; Escale în timp și spațiu sau Dincoace și dincolo de texte, București, 1987; Prin alții spre sine, București, 1988; Jurnalul fericirii, îngr. și postfață Virgil Ciomoș, Cluj-Napoca, 1991; ed. postfață Virgil Bulat, Cluj-Napoca, 1997; Monologul polifonic, îngr. Virgil Bulat, Cluj-Napoca, 1991; Dăruind vei dobândi. Cuvinte de credință, Baia Mare, 1992; ed. 2, îngr. Ioan Pintea, Cluj-Napoca, 1994; Monahul de la Rohia răspunde la 365 de întrebări incomode adresate de Zaharia Sângeorzan, București, 1992; ed. 2, București, 1998; Primejdia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289916_a_291245]
-
1991, 1; Nicolae Manolescu, Nopți și zile, RL, 1991, 17; Ovidiu Pecican, Fericitul Nicolae, ST, 1991, 4; Florin Berindeanu, Mona(r)hia superioară, CNP, 1991, 20; George Popescu, Arta refugiului. Un jurnal al beatificării, R, 1991, 5-6; Tania Radu, „Monologul polifonic”, LAI, 1991, 27; Cartea unui scriitor creștin: „Jurnalul fericirii” de N. Steinhardt, F, 1991, 9 (semnează Ion Simuț, Florin Ardelean, Tiberiu Ciorbea, Ioan Moldovan, Dumitru Chirilă, Traian Ștef); Gheorghe Grigurcu, Creștinismul în tradiție liberă: N. Steinhardt, VR, 1991, 9; Simona
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289916_a_291245]
-
12; Florin Mihăilescu, Estetică și moralism, ST, 1991, 12; Theodor Enescu, Amintirea lui N. Steinhardt și „Jurnalul fericirii”, „22”, 1992, 11; Nicolae Mecu, Portretul înțeleptului la tinerețe, RITL, 1992, 1-2; Monica Pillat, „Jurnalul fericirii”, RITL, 1992, 1-2; Eugenia Tudor-Anton, „Monologul polifonic”, RITL, 1992, 1-2; Ion Simuț, Destinul unei cărți, cartea unui destin, RL, 1992, 35; Maria-Elena Ganciu, „Didahii” la sfârșitul mileniului, ECH, 1992, 7-9; Alexandru Paleologu, A fost cel mai bun prieten al meu, VR, 1992, 8-9; Toma Pavel, Jurnalul lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289916_a_291245]
-
și ca expresie a mereu râvnitei singularizari artistice. Dimensiunea morală, ca obiect autonom al textului publicistic așa cum apare în cea mai mare parte a textelor cuprinse în Pravilă..., dar mai ales ca discurs adesea interferent, cuprins în structura eterogenă și polifonică a textului pamflet, așadar ca ocurență a locutorului în postura asumată de ideolog încărcătura morala este, credem, cheia care permite accesul în spațiul multistratificat al polemicității argheziene. Pentru că, înainte de toate, convingerile și principiile sale, grefate aperceptiv, se constituie în pretextul
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
forma practică, țărănească și nealterată a credinței religioase, ceea ce face din poetul cu vocație de moralist un susținător al familiei tradiționale în care rolurile, clar distribuite, nu sunt doar complementare, ci și imuabile. Dacă mutăm discuția în plan dialogic, eul polifonic (în care se suprapun indisociabil sau, dimpotrivă, se instituie ocurențial fie vocea eului uman, fie vocea artistului, a unui personaj, ca dedublare auctorială, sau vocea aparent neutră a moralistului) relevă modul combativ de a dialoga cu un tu, de regulă
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
face posibilă dubla finalitate a discursului: etică, rizibilul făcând parte din arsenalul punitiv al oricărui pamfletar, așadar comicul poate fi privit, din acest unghi, ca metodă soft de asanare a spațiului public, dar și estetică, prin natura sa ludic-spirituală și polifonică, grație căreia discursul comic se instituie ca un carnaval al limbajului. Ideea mascaradei, a deghizării, a dedublării se regăsește în mai toate categoriile comicului, însă cele predilecte sunt fără îndoială parodia și ironia. Prima, ca imitație distorsionată sau reductivă a
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
cu timbrul specific altor instrumente. Explozia de culoare din pictura fovă corespunde în limbajul muzicii debussyiste cu țesătura stratificată a multiplelor planuri constitutive ale discursului, în care structurile tematice se suprapun pedalelor sonore și ostinato-urilor ritmice, generând o configurație polifonică de o remarcabilă complexitate coloristică. Opera inovatoare a lui Claude Debussy a deschis, astfel, noi perspective reprezentărilor artistice de natură sonoră, aprofundând concepțiile estetice ale timpului și asimilându-le printr-o sensibilitate și o interiorizare de neegalat. Afirmând o muzică
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
f ) - măsura 54 (vârful tensional al celui de al doilea climax - ff ) - măsura 76. În ceea ce privește configurația de discurs, Debussy optează pentru o modalitate alternativă de juxtapunere a unor diferite categorii sintactice (monodie, recitativ, voce acompaniată acordicaria, secțiuni contrapunctice sau tratări polifonice cu multiple voci ce desfășoară profiluri melodico-ritmice independente). Acest aspect reprezintă, de fapt, proiecția peste secole a unei tehnici intens practicată în Baroc, la care Debussy face apel asigurând, în același timp, dinamismul, varietatea și contrastul avansării sonore. Un exemplu
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
peste secole a unei tehnici intens practicată în Baroc, la care Debussy face apel asigurând, în același timp, dinamismul, varietatea și contrastul avansării sonore. Un exemplu ce vine să confirme una din trăsăturile definitorii ale limbajului debussyist îl oferă țesătura polifonică aglomerată a debutului secțiunii secunde ce nu se asociază în mod imperios unei amplificări a nivelului dinamic. În mod paradoxal, dar într-un stil inconfundabil debussyist, acesteia i se atribuie indici dinamici precum più pp - pp, ce conduc la crearea
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
discurs, Debussy operează „individualizarea” vocilor componente prin recursul la un sistem de notație desfășurat cu preponderență pe trei portative. Mai presus de necesitatea strict tehnică, această opțiune facilitează vizualizarea cu claritate a fiecărei entități ritmico-melodice constitutive, în contextul unei țesături polifonice aglomerate (evoluția discursului se încadrează în spațiul restrâns al unui ambitus de două octave). În mod adițional, Debussy proiectează aceeași diferențiere a planurilor componente prin investirea acestora cu modalități distincte de atac (marcato, staccato, portato). Simultan, folosirea prelungită a efectului
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
Sugestia acelei viziuni ce își destramă formele în „tăcere” apare difuzată deopotrivă prin lărgirea semnificativă a ambitusului (re contraoctavă - fa3) și implicita rarefiere a discursului, opțiuni de limbaj ce conduc în final la ipostaza celei mai simple configurații de tratare polifonică. III.7. Ce qu’a vu le Vent d’Ouest (Ce a văzut Vântul de Vest) Aflat la antipodul laconismului glacial afirmat în Des pas sur la neige, preludiul Ce qu’a vu le Vent d’Ouest surprinde prin violența
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
fac din fluviu un curs de apă care se risipește în mii de pâraie fără cale de ieșire. Puține cuvinte, alese cu claritate, născute din meditația orantă, din reflecția te-ologică, din gândirea pastorală, într-un cuvânt, din frumusețea unei tăceri polifonice, aduc mai mult rod decât un lung șir de cuvinte alese rău. Este potrivit să amintim aici un criteriu celebru al simplității care vine din istoria filosofiei. Filosoful englez Gu-glielmo di Occam (1285-1347 ca.) spunea: „Entia non sunt multiplicanda praeter
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
nediferențiat, ci se poziționează în mai multe roluri, angajându-se în dialoguri cu alții și cu sine. Apar astfel mai multe povestiri care relevă multiple aspecte, corelate și integrate ale sinelui, iar unitatea persoanei se realizează în ansamblul multifațetat și polifonic al variatelor povești, al istoriei narative - potențiale și parțial realizate - a propriei vieți. Mulți cercetători angajați în această înțelegere a persoanei împărtășesc câteva puncte de vedere comune: sine-itatea (selfhoodă e povestibilă; istoriile de viață organizează experiența dispersată într-o totalitate
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
și unitară care recuperează tot ceea ce a fost eliminat sau pus între paranteze îndeosebi de către structuralism. Această orientare, care în mod normal ar trebui să domine lingvistică secolului al XXI-lea, ar putea fi definită, în esență, ca un poststructuralism polifonic cu un puternic fundament și cu frecvente inserții de teorie și filozofie a limbajului că, de pildă, concilierea viziunii saussuriene a limbii că sistem de opoziții funcționale cu viziunea humboldtiană, de sorginte aristotelica, a limbajului că enérgeia, ca sistem dinamic
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
de tras timpul afară din somnu-i. Lucrătorii căpătară obiceiul să se strige unii pe alții peste ziduri când se pierdeau de cei căutați, ceea ce se întâmplă din ce în ce mai des în confuzia nascentă. Astfel, la scurt timp peștera se umplu de ecourile polifonice ale glasurilor lor, amestecate crescendo cu flecăreli, batjocuri, cântece, înjurături, alte chemări, sau alte răspunsuri decât cele așteptate, spre a nu mai vorbi de distorsiunile sunetului prin coridoarele rezonante. Asta ar explica aparența de extremă dezorientare ce puse în curând
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
este umanitatea. Constrânse la o concizie maximă, „medalioanele” animaliere beneficiază de un limbaj sugestiv, colorat, și de o ironie bine disimulată, dar nu mai puțin tăioasă. Ultima carte a lui D., Esthera (1995), e un roman cu o scriitură modernă, polifonică: narațiunea istorică, inspirată din Biblie, dar și din documente istorice, care sunt completate de o imaginație productivă, se împletește cu subtile comentarii asupra puterii, asupra comportamentelor umane ori cu meditații alternând gravitatea cu umorul. Autorul vizează evident realitățile contemporane, sugerând
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286761_a_288090]