553 matches
-
patru mâini nu constituie domeniul de manifestare a marii virtuozități, a bravurii pianistice. Poate de aceea anumiți compozitori-pianiști precum: Chopin, Liszt sau Prokofiev n-au manifestat interes pentru acest gen muzical. Dar el este domeniul ideal al melodiei acompaniate, a polifoniei, a unor sonorități speciale. În cadrul Sistemului I-IV, pianistul de la Secondo va cultiva o sonoritate discretă, niciodată strivită, dar clară, pentru că în genul cameral muzical, nimic nu este secundar; cea mai frumoasă melodie devine inexpresivă, dacă nu beneficiază de un
Repere structurale în activitatea duo-ului pianistic by Pânzariu Marin () [Corola-publishinghouse/Science/91608_a_93176]
-
începutului frazei, a realizării punctului culminant, precum și a sfârșitului frazei. Acest itinerariu al frazării trebuie analizat, comparat și stabilit de cei doi pianiști. O frazare greșită schimbă sensul real al ideii muzicale, chiar atunci când celelalte componente: ritm, melodie, armonie sau polifonie sunt respectate. Neglijențele care apar adesea în privința frazării în interpretarea muzicală l-au determinat pe Chopin să-și arate întreaga sa nemulțumire: „Îmi pare că cineva rostește, într-o limbă pe care n-o cunoaște, un discurs memorabil cu mare
Repere structurale în activitatea duo-ului pianistic by Pânzariu Marin () [Corola-publishinghouse/Science/91608_a_93176]
-
noastră de a acționa ținând cont de informațiile achiziționate. În schimb, același obiect privit în condiții de atenție estetică se impune prin calitățile sale dificil de integrat în categorii cognitive deja date: densitate a câmpului de stimuli, pluralitate a planurilor, polifonie a punctelor de interes etc. Atenția estetică nu avansează dinspre stimul spre percepție, ci e în permanență întoarsă din drum, obligată să refacă traseul aperceptiv fără a avea perspectiva finalizării lui. Ea funcționează ca o receptare în buclă reîncărcată mereu
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
masă... Literatura barocă nu poate fi redusă la o singură trăsătură atât de ușor cum cred clasicii ; cel mult îi putem rezuma stilul menționând caracterul ei mai cuprinzător, gustul pentru ornamentația bogată în detrimentul purității, preferința nu pentru monofonie, ci pentru polifonie. Trăsăturile mai specifice sânt dorința de a surprinde, de a șoca dogma creștină a incarnării ; apropierea pedagogică a noțiunilor îndepărtate sau elevate prin analogii cu lucruri din viața de toate zilele. Până acum ne-am ocupat de natura limbajului figurat
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
ceva mai întremată, văd mulțimi de orbi ce par a se organiza. Unii vorbesc iar alții par a asculta. E interesant care sunt subiectele discursurilor pe care le ascultă orbii. Suntem în plin postmodernism. O explozie a credințelor divergente, o polifonie a teoriilor cvasifilosofice și cvasireligioase. Orbii se întorc la cvasispiritualitate. Gândirea lor a pierdut unitatea. Unitatea s-a spart prefăcând în cioburi și înțelegerea. Au întors discursul în stradă dar discursul este polifonic. Nu numai orbi ci și surzi au
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
Universitatea din Geneva. partea a III-a târându-ne spre libertate valeria Capitolul 1 ATROCE PĂTIMIRI 1. STEINHARDT, LOCUITOR DIN NON-A - Lumea lui non-A. Michel Foucault este cel care observă cum epistema postmodernă s-a reconfigurat într-o polifonie a diferențelor care aproape că nu mai acceptă dialogul. Cu postmodernii se întâmplă un dezmăț al disipărilor. Legitimarea fără opreliște a diversităților devine deconcertantă. Periferiile cer toate loc central. Cu postmodernii asistăm la o spargere a unității în componente care
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
C.A. Rosetti. Mesianism și donquijotism revoluționar, București, 1970; Zaciu, Lecturi, 82-85; Săndulescu, Continuități, 222-227; Dicț. lit. 1900, 751-753; Cristea, Faptul, 19-24; Cioculescu, Itinerar, I, 64-72, IV, 71-76; Dana Dumitriu, Introducere în opera lui C.A. Rosetti, București, 1984; Indrieș, Polifonia, 66-70; Holban, Literatura, I, 1-19; Ioan Holban, C.A. Rosetti, CL, 2000, 3-5; Manolescu, Istoria, I, 263-273; Simion, Ficțiunea, III, 94-102; Dicț. scriit. rom., IV, 97-101; Săndulescu, Memorialiști, 27-32. F.F.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289374_a_290703]
-
știință că te afli în fața unui cuvânt străin trebuie să fie deosebit de clar și izbăvitor în parodie". Dostoievski e creatorul unui gen de roman cu totul nou, polifonic, noțiune la care se vor raporta mulți dintre teoreticienii ulteriori ai parodiei. Polifonia romanului vizează "pluralitatea vocilor și conștiințelor autonome și necontopite"39, din rândurile cărora se disting, pe de o parte, limbajele/ discursurile parodiate și limbajele/ discursurile parodiante. Importantă rămâne, în fond, distincția celor două tipuri, certificată prin existența gradului de împotrivire
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
apărea în ipostaza naratorului auctorial ori numai ca mesager care repovestește evenimente auzite. Perspectiva narativă este, în acest caz, internă și este puternic marcată subiectiv. Asocierea celor două modele diegetice descrise anterior generează o narațiune supraetajată. Se creează astfel o polifonie a vocilor nara tive, fiindcă persoana I (discursul personajului narator) alternează cu persoana a IIIa narativă (discursul naratorului extradiegetic). Perspectiva narativă internă și cea ex ternă/omniscientă se combină, viziunea subiectivă alternează cu cea obiectivă, întro țesătură textuală complexă. 3
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
și ce e bine / Tu tentreabă și socoate... - M. Eminescu). În lirica modernă, se evidențiază destructurarea eului liric, tinzând spre un eu abstract, deseori disimulat sub măști culturale. Postmodernismul recuperează eul biografic, individual și, în același timp, multiplică „vocile“ lirice. Polifonia eurilor poetice (eul biografic, moral, ontologic, auctorial, lectorial etc.) creează o rețea complexă de relații pe axa eu - tu - altul - ceilalți, precum în Lucrări în verde sau Pledoaria mea pentru poezie de Simona Popescu. 3.4.4. Particularități ale limbajului
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
din punct de vedere textual (au un rol important în structurarea textului, în asigurarea coeziunii textuale), din punct de vedere referențial (de exemplu, contribuie la identificarea, reclasificarea, definirea, numirea referenților într-un discurs) și din punct de vedere discursiv (exprimarea polifoniei, manipularea receptorului se realizează și prin modul în care sînt construite anaforele; dăm doar un exemplu de manipulare, extras din Zodia Cancerului, unde Sadoveanu utilizează voit un demonstrativ ce poate fi interpretat anaforic: - Măria-ta, nebuniile mele au contenit de
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
De exemplu, "dialogurile" lui Platon pot fi considerate ca o specie a discursului dialogic specific literaturii, fie ca o specie a tipului filozofic, fie ca o specie amalgamă, adică se află în condiția de binaritate discursivă. V. dialogism, eterogenitate, intertextualitate, polifonie. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; VARO - LINARES 2004; BUSSMANN 2008. RN BRAHILOGIE. Definită ca procedeu retoric (figură sintactică) prin care se omite într-o comunicare o secvență deductibilă contextual, are diferite manifestări în funcție de tipul de discurs și de scopul lui. În
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
c u r s u l u i, concesia ca tehnică de diminuare a exigențelor locutorului față de poziția interlocutorului este considerată momentul esențial al negocierii, determinînd obținerea unui acord între protagoniști, capabil să atenueze posibilele conflicte. V. conector, frază, obiecție, polifonie. LO CASCIO 1991; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; GA 2005. RN CONCLUZIE. Cuvîntul concluzie semnifică, în general, ceea ce rezultă în mod firesc din anumite date sau din anumite situații. Din punctul de vedere al folosirii limbii în vorbire, ar trebui, prin urmare
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
u l u i, dialogic sau monologic, deliberarea este în primul rînd un mod de structurare, formală și de conținut, și, în al doilea rînd, un mod de comunicare, cu perspectiva unor reacții față de cele susținute. V. comunicare, gen retoric, polifonie, retorică. ARISTOTEL R.; DUCROT - SCHAEFFER 1995; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN DEMONSTRAȚIE. Prezentă în mod explicit în discursul matematicii, ca un raționament sau un șir de raționamente prin care se întemeiază adevărul unei teoreme, demonstrația este un procedeu logic cu largă
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
forme. V. dialectică, discurs, gramaticalizare, limbă, sincronie, variație, vorbire. SAUSSURE 1916; DUBOIS 1973, GREIMAS - COURTES 1993; COSERIU 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001, DSL 2001; VARO - LINARES 2004; BUSSMANN 2008. RN DIAFONIE. Introdus pentru a preciza conceptul de "polifonie", de către E. Roulet, în 1985, termenul diafonie desemnează un caz particular de component al discursului, și anume, reluarea și integrarea discursului interlocutorului în discursul locutorului. Spre deosebire de fenomenele polifonice pentru care nu există nici o indicație a originii componentului utilizat de interlocutor
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
lor. De aceea, structura diafonică este o marcă a negocierii punctelor de vedere care caracterizează orice interacțiune, atunci cînd argumentarea este alctuită în linii generale, din enunțuri-reacție la ceea ce spune altcineva. V. cvasiindicator, dialog, dilogism, discurs repetat, interacțiune, intertextualitate, negociere, polifonie. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN DIALECTICĂ. În înțeles etimologic, cuvîntul dialectică înseamnă "discuție, conversație cu cineva", de unde s-a ajuns la accepțiunea de formă particulară de dialog între doi parteneri, ale căror schimburi de opinii sînt orientate spre cercetarea metodică a
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
realizare ca reprezentînd un gen distinct (genul dramatic). În interiorul discursului narativ, dialogul presupune particularități de structurare ce asigură corespondența de conținut dintre mai multe niveluri ale actelor lingvistice, prin antrenarea unor mijloace specifice de coerență. V. conversație, debreiaj, diafonie, dialogism, polifonie, unitate discursivă. D. FILOZ. 1978; GREIMAS - COURTES 1993; MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004; GA 2005. RN DIALOGAL. Trăsătura "dialogal" se atribuie unui gen de discurs al cărui text are forma unui dialog, adică
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
confruntă a n a l i z a d i s c u r s u l u i și, de aceea, solicită antrenarea noțiunilor descriptive împrumutate, de cele mai multe ori, de la teoria enunțului. V. diafonie, dialog, discurs raportat, eterogenitate, intertextualitate, polifonie. MOESCHLER - REBOUL 1994; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN DIDACTICISM. Termenul didacticism desemnează caracterul pe care îl pot avea unele tipuri/forme de discurs, altele decît cele destinate a instrui, a transmite cunoștințe, într-un cadru instituționalizat. Astfel, se poate vorbi despre
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
curentă. La M. Bahtin, conceptul de "diglosie" poate fi asociat celui de "plurilingvism" social, fiind strîns legat de factorii sociali și de condițiile socio-politice, în afara cărora nu se poate realiza o investigare discursivă obiectivă. V. bilingvism, dialogism, contact între limbi, polifonie. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002 VARO - LINARES 2004. CC DILEMĂ. Termenul dilemă se află în relație cu: echivoc, alternativă, încurcătură, amfibolie. În vorbirea uzuală, cuvîntul este folosit pentru a denumi o situație în care se află cineva cînd
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
la E. Roulet, un caz special al acestuia, de diafonie. Pentru J. Authier- Revuz, discursul raportat ține, în ansamblul său, de eterogenitatea constitutivă, iar cel raportat în stil direct, de eterogenitatea manifestă. În teoria lui O. Ducrot, discursul raportat ilustrează polifonia lingvistică: discursul în stil direct este polifonic, caracterizîndu-se prin prezența a doi locutori, discursul indirect este monofonic. În teoria scandinavă a polifoniei, aplicabilă atît discursului literar, cît și celui non-literar, ambele tipuri de discurs raportat constituie manifestări ale polifoniei discursive
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
constitutivă, iar cel raportat în stil direct, de eterogenitatea manifestă. În teoria lui O. Ducrot, discursul raportat ilustrează polifonia lingvistică: discursul în stil direct este polifonic, caracterizîndu-se prin prezența a doi locutori, discursul indirect este monofonic. În teoria scandinavă a polifoniei, aplicabilă atît discursului literar, cît și celui non-literar, ambele tipuri de discurs raportat constituie manifestări ale polifoniei discursive, diferența situîndu-se la nivelul jocului actual/virtual: locutori actualizați în stilul direct, virtuali în stilul indirect. Discursul indirect liber este, din acest
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
ilustrează polifonia lingvistică: discursul în stil direct este polifonic, caracterizîndu-se prin prezența a doi locutori, discursul indirect este monofonic. În teoria scandinavă a polifoniei, aplicabilă atît discursului literar, cît și celui non-literar, ambele tipuri de discurs raportat constituie manifestări ale polifoniei discursive, diferența situîndu-se la nivelul jocului actual/virtual: locutori actualizați în stilul direct, virtuali în stilul indirect. Discursul indirect liber este, din acest punct de vedere, o formă extrem de interesantă de manifestare a polifoniei, funcționînd ca exemplu de fraze fără
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de discurs raportat constituie manifestări ale polifoniei discursive, diferența situîndu-se la nivelul jocului actual/virtual: locutori actualizați în stilul direct, virtuali în stilul indirect. Discursul indirect liber este, din acest punct de vedere, o formă extrem de interesantă de manifestare a polifoniei, funcționînd ca exemplu de fraze fără cuvinte și verbalizînd, în textele narative, gîndurile și percepțiile atribuite punctului de vedere al unui personaj. Ca fenomen metalingvistic, discursul raportat a fost studiat din perspectiva relației discursului direct cu autonimele, teza fiind susținută
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
prezentare a discursului citat, care urmăresc nu numai relația sintactică dintre verbul/ structura de prezentare și discursul citat, ci și valoarea enunțiativă și pragmatică a acestora (enunțare vs. receptare; peformative; neutre / cu indicații de ordin paraverbal). V. diafonie, dialogism, discurs, polifonie, stil, vorbire. REY-DEBOVE 1978; BANFIELD 1982; AUTHIER-REVUZ 1995; ROSIER 1999; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; COMBETTES - NǾLKE 2004. RB DISCURS SEMNĂTURĂ. Sintagma discurs semnătură, amintită de unii autori, denumește, în general, un enunț (scurt), urmat de numele autorului, care conține o anumită
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
acestea însă, rezultatele cercetării lingvistice au deseori ecouri valorificabile din punct de vedere epistemologic. V. axiomatică, coerență, ideologie, problematică, teorie. D. FILOZ. 1984; FLEW 1984; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. IO ETEROGENITATE. Strîns legată de conceptele de "dialogism" (la M. Bahtin), "polifonie" (din teoria polifoniei enunțiative a lui O. Ducrot, continuată de reprezentanții școlii scandinave) și "interdiscurs(ivitate)", noțiunea definește o trăsătură fundamentală a limbajului prin care, într-un discurs, aparent unic, se întrepătrund elemente ce trimit la surse enunțiative diferite. Complexitatea
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]