353 matches
-
clar din proiectul definitivat al Constituției Europene, când recunoașterea temeliei creștine a Uniunii a fost eliminată, la insistențele Franței 164, în pofida insistențelor Poloniei. Prin aceasta, Suveranul Pontif Papa Ioan Paul al II-lea a suferit cea mai mare înfrângere a pontificatului său, care este și cea mai grea înfrângere a Europei. El trebuie să fi murit cu o imensă neliniște pentru viitorul Europei. Acest papă luminat avea o gândire transmodernistă, pe când croitorii politici ai Uniunii Europene sunt încă postmoderniști. Acum se
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
dezvăluirii marelui secret și-au asumat-o Dan Brown și alți autori, și asta fiindcă, în chip misterios, Marii Maeștri ai ordinului Stăreției din Sion au renunțat, în ultima clipă, la menirea lor, fiind amenințați din nou de Vatican, sub pontificatul Papei Ioan Paul al II-lea, dar nu direct, ci prin intermediul altui ordin, numit Opus Dei, cel care a și salvat de la faliment Banca Vaticanului în anul 1982. Asta în pofida faptului că a sosit Era Vărsătorului, "al cărei ideal afirmă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Cicerone, Martiri și mărturisitori ai Bisericii din România (1948-1989). Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Biserica Romano-Catolică, prefață de Doina Cornea, ediția a II-a, Patmos, Cluj-Napoca, 1998. Bozgan, Ovidiu, Cronica unui eșec previzibil. România și Sfântul Scaun În epoca pontificatului lui Paul al VI-lea (1963-1978), Curtea Veche, București, 2004. Bucur, Ioan-Marius, Din istoria Bisericii Greco-Catolice Române (1918-1953), Accent, Cluj-Napoca, 2003. Caravia, Paul, Constantinescu, Virgiliu, Stănescu, Flori, Biserica Întemnițată. România. 1944-1989, cuvânt Înainte de Radu Ciuceanu, studiu introductiv de Paul Caravia
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
Sixte I-iul, care a fost martirizat în anul 139, după 11 ani de pontificat. La început, data când se sărbătorea Nașterea Domnului era schimbătoare și se celebra de obicei în luna mai. Deveni însă fixă în secolul al IVlea, sub pontificatul lui Iulius I-iul, care după avizul doctorilor în teologie hotărî ca dată neschimbătoare 25 decembrie sau, mai exact noaptea de 24 spre 25 decembrie. În secolul al VIII-lea această noapte se petrece în biserica împodobită cu picturi mărețe, și
Maria Radu by Tradiţie şi artă la Tansa. Datini de Crăciun şi Anul Nou () [Corola-publishinghouse/Science/91716_a_92857]
-
pelagiană era foarte răspîndită și Quodvultdeus îl avertizează pe episcopul de Napoli, Nostrianus, de pericolul reprezentat de Florus, care era prietenul lui Iulian de Eclanum și căruia marele eretic îi dedicase o operă (cf. p. 000). Aceasta se întîmplă în timpul pontificatului lui Leon cel Mare. Quodvultdeus moare la Napoli în 454. Unele predici atribuite în mod eronat lui Augustin îi aparțin lui Quodvultdeus. Trei vorbesc Despre simbolurile credinței (De symbolo) și au ca scop instruirea catehumenilor; o altă predică se intitulează
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Și lexicul acestor scrisori este de o mare puritate. b) Omiliile Scriitor foarte talentat, papa Leon ne-a lăsat un număr însemnat de omilii, din care nouăzeci și șase autentice și douăzeci neautentice. Aproape toate datează din primii ani ai pontificatului său, de aceea putem presupune că ulterior a încetat să mai predice în public. Predicile conțin mai ales reflecții despre diferitele sărbători bisericești, în special despre cea a Nașterii și despre Paști; însă și în aceste omilii Leon revine asupra
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Roma, din care provenea și el, fie pentru că vedea de aproape amenințarea barbarilor, adică a longobarzilor. Tot atîta grijă a arătat față de episcopatele din Gallia și din Spania (vom vorbi despre prietenia sa cu Leandru, episcopul de Sevilia). La începutul pontificatului său, către 591, a scris Regula pastorală (Regula pastoralis), ca o normă pentru sine și pentru oricine și-ar asuma această sarcină dificilă, arătînd cum trebuie păstorite sufletele altora și cum să-ți rostuiești viața după Evanghelie. Opera nu este
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a celui care îl citește în mod repetat pentru a extrage mereu noi învățăminte. Grigorie considera însă că predicarea în fața poporului este o datorie precisă pentru orice episcop și s-a adresat poporului compunînd omilii mai simple, datînd din anii pontificatului său; multe dintre ele, cu siguranță, s-au pierdut. Posedăm patruzeci de Omilii despre Evanghelii (Homiliae in Evangelia), rostite în anii 590-591; caracterul lor e simplu, aprofundarea doctrinală redusă, tonul accentuat didactic, însă conținutul nu este nici banal și nici
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în Dialoguri, Grigorie a renunțat intenționat la acuratețea lingvistică și la căutarea ritmului, ce caracterizau celelalte opere ale sale. Cu toate acestea, Dialogurile nu pot fi considerate o „operă populară”, în sensul că ar avea un nivel intelectual scăzut. în timpul pontificatului lui Zaharia (741-752), Dialogurile (la fel ca Regula pastorală, anterior) au fost traduse în greacă, lucru care se întîmpla foarte rar cu un text latin, și apoi chiar în arabă și în saxonă, astfel încît în Orientul grecesc Grigorie este
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
incredibil de mult de lecturile copilăriei, Pinocchio sau chiar Gian Burrasca 1). Dar, dacă atunci când vorbește despre propria vocație și propriul devotament față de Dumnezeu și față de Biserică, trăsăturile dominante sunt pudoarea, litota și gluma (caracteristici care vor fi tipice și pontificatului mic-burghez al lui Ioan al XXIII-lea2), când se referă la autoritățile ecleziastice temporale - de exemplu, la episcopul de Florența - și când își declară propria hotărâre de a da dovadă de o supunere totală și ascultare față de acestea, tânărul Don Milani
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
50 și la începutul anilor ’60, atunci rezultatele organizatorice de tip laic, burghez-socialist ale lui Don Milani nu ar fi putut să reintre în marea organizare a Sfântului Pavel, să fie reabsorbite de ea, așa cum era menit să fie reabsorbit pontificatul lui Ioan al XXIII-lea, care a recuperat un secol de istorie liberală și socialistă. Nu a fost așa. Barbiana era un caz extrem. Era ultimul caz de viață preistorică față de a doua revoluție industrială și de lupta de clasă
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
erezia pelagiană era foarte răspândită și Quodvultdeus îl avertizează pe episcopul de Napoli, Nostrianus, de pericolul reprezentat de Florus, care era prietenul lui Iulian din Eclano și căruia marele eretic îi dedicase o operă (cf. p. ???). Aceasta se întâmplă în timpul pontificatului lui Leon cel Mare. Quodvultdeus moare la Napoli în 454. Unele predici atribuite în mod eronat lui Augustin îi aparțin lui Quodvultdeus. Trei vorbesc Despre simbolurile credinței (De symbolo) și sunt menite instruirii catehumenilor; o altă predică se intitulează Noua
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Și lexicul acestor scrisori este de o mare puritate. b) Omiliile Scriitor foarte talentat, papa Leon ne-a lăsat un număr însemnat de omilii, din care nouăzeci și șase autentice și douăzeci neautentice. Aproape toate datează din primii ani ai pontificatului său, de aceea ne putem gândi că ulterior a încetat să mai predice în public. Predicile conțin mai ales reflecții despre diferitele sărbători bisericești, în special despre cea a Crăciunului și despre Paști; însă și în aceste omilii, Leon revine
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Roma din care provenea și el, fie pentru că vedea de aproape amenințarea barbarilor, adică a longobarzilor. Tot atâta grijă a arătat față de episcopatele din Galia și din Spania (vom vorbi despre prietenia sa cu Leandro, episcopul de Sevilia). La începutul pontificatului său, către 591, a scris Regula păstorului (Regula pastoralis), ca o normă pentru sine însuși și pentru oricine și-ar asuma această sarcină dificilă, arătând cum trebuie păstorite sufletele altora și cum să-ți rostuiești viața după Evanghelie. Oricum, opera
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
îl citește în mod repetat pentru a extrage mereu noi învățăminte. Însă Grigorie considera că predicarea în fața poporului este o datorie precisă pentru orice episcop, și atunci el s-a adresat poporului compunând omilii mai simple care datează din anii pontificatului său; multe din acestea, cu siguranță, s-au pierdut. Posedăm patruzeci de Omilii despre Evanghelii (Homiliae in Evangelia), rostite în anii 590-591: caracterul acestor omilii e simplu, aprofundarea doctrinală redusă, tonul accentuat didactic, însă conținutul lor nu e nici banal
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Grigorie a renunțat intenționat la acuratețea lingvistică și la căutarea ritmului care caracterizau celelalte opere ale sale. Însă, în ciuda acestui lucru, Dialogurile nu pot fi considerate o „operă populară”, în sensul că ar fi de un nivel intelectual scăzut. În timpul pontificatului papei Zaharia (741-752), Dialogurile (la fel ca Regula Patorală, anterior) au fost traduse în greacă, lucru care se întâmpla foarte rar cu un text latin, și apoi chiar în arabă și în saxonă, astfel încât în Orientul grecesc Grigorie este supranumit
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Sixte I-iul, care a fost martirizat în anul 139, după 11 ani de pontificat. La început, data când se sărbătorea Nașterea Domnului era schimbătoare și se celebra de obicei în luna mai. Deveni însă fixă în secolul al IVlea, sub pontificatul lui Iulius I-iul, care după avizul doctorilor în teologie hotărî ca dată neschimbătoare 25 decembrie sau, mai exact noaptea de 24 spre 25 decembrie. În secolul al VIII-lea această noapte se petrece în biserica împodobită cu picturi mărețe, și
Maria Radu by Tradiţie şi artă la Tansa. Datini de Crăciun şi Anul Nou () [Corola-publishinghouse/Science/91716_a_92856]
-
Inchiziție, succesul Ordinelor de călugări cerșetori care depind direct de papă și fondarea universităților care, sub controlul dogmei, fac să triumfe știința, sînt tot atîtea dovezi ale autorității exercitate de Biserică. Cu toate acestea, totul este readus în discuție odată cu pontificatul lui Bonifaciu al VIII-lea (1294-1303). Revendicînd, ca și predecesorii săi, supremația absolută a papalității asupra statelor și indivizilor, acesta se lovește de noul guvernămînt al regelui Franței, Filip cel Frumos. Conflictul început se încheie cu o înfrîngere clară a
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]
-
au vrutvsă facă din Orașul Etern capitala universului: astfel, Sixt al IV-lea apelează la artiștii toscani cei mai cunoscuți pentru a decora capela (Sixtină) pe care tocmai o construiește la Vatican. Dar Roma cunoaște epoca sa de aur prin pontificatele lui lulius al II-lea și Leon al X-lea. Piesa prin-cipală a realizărilor papilor și giuvaerul acestei a doua etape a Renașterii italiene este construcția bazilicii Sfintul Petru făcută după planurile lui Bramante (1514). În aceeași epocă, Iulius al
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]
-
își păstrează limba, ritualurile si obiceiurile, sînt și ei persecutați. Deci, un rege catolic care și-a dovedit credinți este cel care se alătură cruciadei pe care papa Pius al V-lea se chinuie să o organizeze încă de la începuturile pontificatului iau. Și nu fără motiv: în timp ce pirații din Africa de nord aduc nesiguranța pînă în mijlocul posesiunilor spaniole din Mediterana occidentală, la cealaltă extremitate a teritoriilor Habsburgilor, turcii obțin succese care îl obligă pe împărat să accepte un armistițiu. În sfîrșit
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]
-
pentru Laura : „Prin intermediul femeilor trebuie să pătrundă pozitivismul în Italia și în Spania”. De șapte ani, scrie el în 1853 (ceea ce ne trimite la 1846, anul în care a murit Clotilde), citește în fiecare seară un cînt din Dante. Cum pontificatul religiei Umanității își are sediul în Franța, celelalte state vor trebui să renunțe la posesia națională a unor nobile rămășițe : „Onorat mai bine în principalul sediu al religiei universale”, sicriul lui Dante, deja răpit Florenței de către Ravenna, va fi transferat
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
sau la profesiune. Observanții au primit dreptul de „a vizita, a corija și a reforma” pe frații conventuali. Papa Sixt al IV-lea (1471-1484), fost ministru al fraților conventuali, a încercat, fără succes, să mai știrbească din autonomia observanților. În timpul pontificatului său toate grupările observanților au fost unite într-o singură familie. Decretul Tridentin din 1563 a hotărât ca frații conventuali să dispună de proprietatea în comun. „Uniunea Leoniană” din 1897 a papei Leon al XIII-lea (1878-1903) a realizat marea
Franciscanii în Ţara Românească by Consuela Vlăduţescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100986_a_102278]
-
cronicarul Giordano da Giano a relatat că frații au ajuns în Ungaria, vecină cu Valahia și cu Moldova. Papa Grigore al IX-lea (1227-1241) a înființat Episcopia Cumanilor (sau a Milcovului) în 1227, distrusă însă, de către tătari, chiar în perioada pontificatului său. Sfântul Scaun a încredințat misiunea catolică a Valahilor, franciscanilor conventuali, prin documentul papal „Cum hora undecima” din 11 iunie 1239, prin care se acordă acestora anumite privilegii. Același papă, în 1238, a emis un document prin care le-a
Franciscanii în Ţara Românească by Consuela Vlăduţescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100986_a_102278]
-
ajuns până la papa Sixt al V-lea. Franciscanul observant Bernardino Quirini a fost numit episcop de Argeș și Bacău, cu sediul la conventul franciscan din Bacău. Din 17 februarie 1607 a fost numit episcop titular de Bacău Gerolamo Arsengo. În timpul pontificatului lui Grigore la XV-lea a fost creată Congregația De Propaganda Fide (la 14 ianuarie 1622), care a însemnat enorm de mult pentru Biserica Catolică și pentru activitatea franciscanilor. Astfel, activitatea franciscanilor conventuali pe teritoriul României a fost recunoscută oficial
Franciscanii în Ţara Românească by Consuela Vlăduţescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100986_a_102278]
-
mărețe ca rector al seminarului și ca predicator experimentat al catedralei Sfântul Iosif. El s-a bucurat de respectul și sprijinul episcopilor romano-catolici din București, și, mai ales, al Sfântului Scaun, care a promovat sistematic politica deschiderii înspre Bisericile Orientale. Pontificatul lui Leon al XIII-lea a însemnat (cu majuscule) un remarcabil progres al Bisericii Catolice, iar pentru românii catolici de ambele rituri, implicit pentru viitorul episcop Demetriu Radu, el a fost un sprijin sigur, material și spiritual. Au fost înfăptuite
Franciscanii în Ţara Românească by Consuela Vlăduţescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100986_a_102278]