442 matches
-
să fi ajuns la un consens: spiritul parodic atribuia, odinioară, un rol aparte rostirii parodia antică se naște o dată cu actul spunerii, al exagerării prin și de dragul limbajului. Destinul primilor parodiști este legat de anumite "personaje", mimii, unii dintre aceștia reținuți portretistic și de istoria literară, și de modul acestora de a "schimonosi" arta de a vorbi frumos și convingător. În ciuda distanțării temporale, nu lipsesc deci rețelele prin care opera literară se atașează contextului extraliterar, sociologic, după cum nu sunt puține nici referirile
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
fig. 10.a și fig. 10.b). În același timp, în mozaicurile de la Ravenna, în care sunt figurați Iustianian I și soția sa, contestata împărăteasă Theodora (mărturisește istoria secretă a lui Procopius din Caesareea), încă se mai pot citi urmele portretisticii de tip roman, dar într-o sinteză reprezentativă pentru arta imperială creștină, în care apar și simboluri religioase (v. fig. 11 și fig. 12). Iconografia amplului program imperial de la Ravenna este cea mai relevantă mărturie, vizuală, dar și politică, legată
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
exaltarea frumuseții fizice, cult moștenit de creștinismul timpuriu din sculptura greacă și din cea romană imperială. Dacă mozaicurile din basilicile Sant'Appollinare Nuovo, San Vitale și Sant'Appollinare in Classe de la Ravenna (realizate în secolul VI) sunt încă tributare artei portretistice romane, ulterior, cele din spațiul oriental al lumii creștine și în special frescele sau icoanele pe lemn vor abandona complet noțiunea de mímēsis în spirit aristotelic și vor reinterpreta imaginea mai curând într-un spirit pseudo-platonician, tinzând către o formă
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
tip de discurs descriptiv constând în prezentarea unui personaj literar prin reliefarea elementelor definitorii, de ordin fizic, moral și/sau psihic) se concretizează printrun sistem de semne stilistice cu rol de identificare, individualizare și diferențiere. În ansamblul textului epic, secvența portretistică are rolul unei pauze descriptive, determinând un „decupaj“ în temporalitatea evenimentelor și în discursul narativ. Ea poate fi plasată în expozițiune (portret inițial, ca în romanul călinescian Enigma Otiliei, de pildă) sau „pulverizată“ în tot spațiul diegetic și în discursul
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
a timpului. Capitolul despre Goga începe cu descrierea Rășinarilor. De multe ori a folosit și metoda antropologică, urmărind ascendența scriitorilor: armean, grec, evreu și totodată psihologia raselor, metoda psihologică, medicală. Tuberculoza i-a sugerat numele unei grupări: tuberculoșii. În ceea ce privește polemica, portretistica sub formă de pamflet are un rol principal. Unele analize sunt de un mare rafinament; cele la operele lui Sadoveanu, Iorga, Goga, Eminescu, Topârceanu, Rebreanu, Arghezi. La acestea se adaugă flexibilitatea ideativă, pasagii descriptive de romancier, asociații personale de idei
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
băiete, satul, cu tot farmecul frumuseților lui, și pasă de te du în loc strein și așa depărtat, dacă te lasă pârdalnica de inimă!" Acest sentiment l-a urmărit până la maturitate. Caracterizarea Smarandei Smaranda este mama lui Nică. Deși lipsesc elementele portretistice care să contureze portretul fizic, sunt suficiente elemente pentru alcătuirea unui portret moral. Ea este autoritară, virtuoasă, bisericoasă, insistentă în a-și vedea băiatul popă, pricepută în practici străvechi: alunga "nourii cei negri de deasupra satului", știa să abată "grindina
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
scenariu inițiatic, Povestea lui Harap-Alb este considerat un roman inițiatic, în sens purificator și moralizator, cu elemente ezoterice, în sensul că basmele lui Creangă "aparțin familiei miturilor de tip complet" (Vasile Lovinescu). În această narațiune identificăm: umorul, grotescul, dialogul, descripțiile, portretistica, oralitatea, raportul dintre real și fabulos. Caracterizarea lui Harap-Alb Harap-Alb este personajul principal din Povestea lui Harap-Alb, destoinic, prietenos, curajos, cuminte, ascultător, erou exemplar prin autenticitatea umană, având însă și slăbiciuni omenești. El parcurge o perioadă de inițiere, în călătoria
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
lume la Eminescu de Perpessicius, Romantismul lui Eminescu de Sever A. Constantinescu, Mihai Eminescu la 21 de ani de Petre V. Haneș, Din izvoarele poeziei „Epigonii” de D. Murărașu, Izvoarele motivelor și procedeelor din poeziile lui Eminescu de Radu Manoliu, Portretistica la Eminescu de Zinca Milcovici, Mihai Eminescu în englezește de Al. Emery-Kish. Dintre articolele dedicate altor scriitori sunt de menționat: N. Iorga, stilist de E. Lovinescu, I. Petrovici, scriitor de Vladimir Streinu, Ienăchiță Văcărescu, poet de Petre V. Haneș, Poeții
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289009_a_290338]
-
răul va exista și copiii se vor naște sub zodia războiului, niște stele rătăcitoare. Le Clézio performează nu numai în conturarea realistă a unor individualități puternice cu inima secționată de istorie, ci și în zugrăvirea a numeroși figuranți, memorabilă find portretistica lor exterioară, cât mai ales cea interioară, precum și descrierea unor mulțimi anonime în mers. Dacă ne ascuțim puțin auzul, auzim chiar ce spun: Timpul a încetat să mai existe pentru noi. Călătorim, de atâta vreme suntem afară, într-o lume
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
nu este și poetician (ceea ce bineînțeles nu este deloc obligatoriu). Preocuparea și competența sunt doar de ordin tematic și ideologic. Poate defini foarte bine substratul socio-moral al unui scriitor sau erou literar, mai puțin (sau chiar deloc) tehnici narative ori portretistice. Deloc impresionist, deloc beletrist, criticul nu literaturizează și bine face. ADRIAN MARINO SCRIERI: La umbra cărților în floare, Timișoara, 1975; Proză și reflexivitate, București, 1977; Contextul operei, București, 1978; Imediata noastră apropiere, I-II, Timișoara, 1980-1990; Proza românească de azi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290347_a_291676]
-
Patul lui Procust (I-II, 1933). Între timp, i se regăsește semnătura în revistele „Mișcarea literară”, „Cuvântul liber”, „Viața literară”, „Sinteza”. Din 25 noiembrie 1927 până la 13 februarie 1929 conduce „Universul literar”, ale cărui numere sunt dedicate - într-o galerie portretistică ce continuă eforturile din 1920 ale directorului „Limbii române” de a modela o conștiință a neamului - unor personalități precum Ion Heliade-Rădulescu, Vasile Alecsandri, Constantin Brâncuși, Nicolae Titulescu, Elvira Popescu. Urmează, până la izbucnirea războiului, un deceniu literar de activitate febrilă: colaborează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
poate avea semnificanți diferiți, adesea amăgitori. Dacă se spune, de pildă, că James Bond a văzut un om de cincizeci de ani, informația solicită două funcții de presiune inegală. Pe de o parte, vârsta personajului se încadrează într-o imagine portretistică, deloc lipsită de utilitate pentru restul narațiunii, dar rămâne difuză și este amânată. Pe de altă parte. semnificatul imediat al enunțului este că Bond nu știe cine este viitorul său interlocutor. Asta înseamnă, pentru el, întrezărirea unei amenințări și identificarea
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
forța de expansiune a elementului autohton. Unor boieri, unor ofițeri, unor cărturari basarabeni li se alcătuiește cu minuție biografia, ținta ultimă a documentaristului, tentat câteodată de romanțări, fiind aceea de a reconstitui „viața de basm” a altor timpuri. Înclinat spre portretistică, manifestând aptitudini de memorialist, B. lasă să pătrundă în contribuțiile lui episoade de aventură, mister, intrigi amoroase, baluri, dueluri. Unele studii tind să ia o turnură romanescă. De altfel, cărturarul a și compus, în rusește, între 1953 și 1956, un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285716_a_287045]
-
bolnavă de mizerie; iar dacă se poate vorbi de un mal de siècle, atunci inclusiv acesta este unul decăzut. Mahalaua politică Academia Cațavencu ne-a obișnuit, cu aerul ei mucalit și vitriolant-ironic, de mai bine de zece ani cu o portretistică acidă a politicenilor români: găunoși, agramați, insipizi, caraghioși, chiar imbecili, majoritatea dintre ei. Insolența satirică a respectivului „săptămânal de moravuri grele” era menită să sancționeze prin zeflemea extremă viciile nației, exemplificând prin politicienii săi mai cu seamă. S-a mizat
[Corola-publishinghouse/Science/2083_a_3408]
-
memorialistul, fără a pierde plăcerea de a filosofa, se obișnuiește să ia lucrurile așa cum sunt, fie că e vorba de suferință, de dificultățile solitudinii sau de trecerea în neființă. Un relief de o cuceritoare expresivitate capătă textul în secvențele de portretistică. Prietenii (Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Emil Botta, Petre Țuțea, Constantin Noica), ca și alți scriitori sunt evocați, cordial sau afectuos-ironic, în instantanee vii, cu o tentă de pitoresc. În comentariile de artă, A. are opinii de om care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285158_a_286487]
-
sentimentul de zădărnicie pe care i-l provoacă memorialistei „zilele reci și întunecoase din prezent”. Când nu se lasă biruită de melancolie, P. retrăiește cu un viu simțământ serile când evolua, sub luminile rampei, în compania unor colegi de neuitat. Portretistica - se rețin figurile unor Mihail Galino, N. Luchian, C. Bălănescu, Grigore Manolescu și Aristizza Romanescu - colorează întrucîtva filele nostalgicelor suveniruri. Capacitatea de a admira a autoarei nu îi diminuează reflexivitatea, ea discutând în limitele unei „critici impresioniste”, în care afectul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289058_a_290387]
-
reprezintă. Fie la supărare sau în momente de bucurie, pictorul naiv dorește uneori să se vadă pe el, dar așa cum știe el să se reprezinte, chiar dacă stilul este naiv, mai mult sau mai puțin elevat. După părerea mea, reprezentativ pentru portretistica în pictura naivă este Vasile Filip din Baia Mare, care în 1980 era publicat cu portrete în albumul lui Vasile Savonea „Arta naivă în România”. Deși se spune de către unii că Vasile Filip este mai mult decât un pictor naiv, eu
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
are „nasul uscat și coroiat, cu fața lungă și Înfășurată Într-o barbă sălbatică și terminată În furculiță, dar mai ales cu nelipsiții săi perciuni...” <endnote id="(439, p. 83)"/>. Isaac Bashevis Singer apelează de ase menea la această tehnică portretistică. Într-unul din romanele sale, de exemplu, un personaj feminin are „nasul coroiat, de rabin” <endnote id="(409, p. 37)"/>. Și unii scriitori britanici Își Înseamnă personajele de origine evreiască cu astfel de „defecte” fizionomice, menite să sugereze anumite defecte
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
în mod previzibil, în enumerare), ori în Penticostarul de la Buzău, 1701, care se transformă, parcă, într-un imn al cărții și al bibliotecii canonice exemplare. De altfel, panegiricele închinate lui Constantin Brâncoveanu sunt cele mai complexe și mai complete elogii portretistice oferite de predoslovii. Poate numai Dedicația din Ceaslovul de la 1715, închinată de Antim Ivireanul lui Ștefan Cantacuzino mai are o asemenea amplitudine de imagine și slavă, construită pe o spectaculoasă arhitectură retorică. Doar câteva elemente selectate din chiar prefețele tocmai
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
tovarășa Ludmila”, e așteptată acasă sărbătorește. Personaj în veșnică mișcare, dând continuitate episoadelor din care e alcătuită narațiunea, doctorul Veiza înregistrează cu egală atenție profesională și înțelegere nașteri, morți și sinucideri. Întregul tablou relevă înclinația spre descriptiv și un talent portretistic remarcabil. Instalarea noii orânduiri în această „lume slobodă”, proclamată ca atare de nebunul satului în sloganul său („Lobodă, lobodă, lumea toată slobodă”), este receptată prin mici tragedii individuale - ca aceea a lui Samuel Zilbermann, negustorul evreu care, neînțelegând că „dugheana
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289525_a_290854]
-
cel pictural. Orientarea se poate repera în studiile lui Zoe Dumitrescu Bușulenga și ale lui Ion Bogdan Lefter. În monografia dedicată lui Ion Creangă, apărută prima dată în 1963 și apoi republicată în 2000, Zoe Dumitrescu Bușulenga indică similitudini între portretistica expusă în lumea autorului român și cea din tablourile lui Breughel sau Bosch: De altfel cei mai mulți dintre oamenii universului lui Creangă au figuri neutre, când diformația morală nu e sugerată de autor prin vreun epitet din cele care-i sunt
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
excepție. Fără a nominaliza pasajul ekphrastic centrat asupra tabloului flamand, autorul observă că Țoiu: [...] nu va disprețui pictura de naturi moarte sau vii în romanul său. Descrierile de interioare (casa lui Chiril cu cele două pânze), de mobilier și vestimentație, portretistica în ulei sau cărbune, urmărirea unor ritualuri de nuntă, de moarte, obsesia nudurilor (din scenele erotice), peisajele din Deltă sau de la Mogoșoaia, cromatica bogată a Capitalei, nenumăratele stampe de epocă, dorul de lumină sunt adevărate elemente care trădează o frenetică
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
de la București și Paris (contactele cu Faguet, doctoratul), relațiile cu diverși scriitori înainte de război urmate de portrete și scene din viața literară postbelică (în special climatul de la cenaclul Sburătorul) se succedă în reconstituiri pe bază de anecdotism psihologic și de portretistică morală. Prima constatare e că metoda din mai vechile „figurine” nu suferă modificări importante; de altminteri, L. a simțit nevoia unor precizări, el fiind cel dintâi memorialist român care, ca autor, teoretizează inteligent despre problemele genului. „Purificare prin despersonalizare”, iată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287856_a_289185]
-
problemele genului. „Purificare prin despersonalizare”, iată direcția preconizată; aceasta implică un transfer programatic de la tensiunea în conștiință la trăsături „mai stinse”, estompate, „mai amorțite prin stilizare, strămutând interesul brut al faptelor în planul unui interes exclusiv psihologic și în cadrul unei portretistice morale oarecum generalizată, dar nu și abstractizată”. În actul de valorificare a semnificațiilor, criticul împinge pe scriitor de la spate, aducându-l în prim-plan. Apăsarea insistentă, pentru efecte scenice, pe note de caracter relevante demonstrează la memorialist mai curând propensiune
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287856_a_289185]
-
aducând, prin tușe crud naturaliste, dar și cu dese inflexiuni de meditație lirică, scene de război, „suflete și chipuri prinse în vârtejul morții”. Următoarea culegere de proze scurte, Gazda cu ochii umezi (1926), cultivă efuziunile lirice, atrăgând însă atenția prin portretistica aplecată adesea asupra dezmoșteniților sorții și prin observarea mediului citadin provincial. Altă culegere de nuvele și povestiri, Miss, va apărea postum, în 1942. Același mediu e prezent și în primul roman, Madona cu trandafiri. De data aceasta, departe de orice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290697_a_292026]