349 matches
-
care amintim Între viață și cărți (1976), Incertitudini literare (1980 lucrare pentru care va primi premiul pentru critică al Asociației Scriitorilor din București), sau Critică la persoana întâi (1983), adevărata sa impunere în literatura română se face însă prin publicarea postumelor sale, în mod deosebit prin publicarea Jurnalului fericirii (1991), dar și prin Monologul polifonic (1991), Dăruind vei dobândi (1992), Primejdia mărturisirii (1993) etc. Așadar, abia după căderea regimului comunist, din motive lesne de înțeles pentru cel ce a citit Jurnalul
by Adrian Vasile SABĂU [Corola-publishinghouse/Science/984_a_2492]
-
înainte de Constantin Ciopraga, Editura Eminescu), îi va urma, la distanță de 27 de ani, cartea la care ne vom referi: Eminescu Vis animi (Editura Eminescu, 1999, 332 pagini). O a treia parte a strădaniei autorului își așteaptă contextul prielnic editării (postume, din nefericire), la aceeași editură. Așa cum sugerează și titlul, Eminescu Vis animi, este o interpretare a personalității poetului în cheia puterii sufletului, a spiritului deci. Ne sunt propuse, în afara capitolului de "Preliminarii", șase eseuri convergente într-o sinteză interdisciplinară, la
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
Bogdan Duică, G. Murnu, Ibrăileanu, C. Botez, Mihail Dragomirescu, G. Călinescu, Perpessicius. Ioan Scurtu (1877 1922) este pionierul eminescologiei pe manuscrise, cel ce a îmbinat tematismul științific ca principiu antologic cu cronologia interioară. O ediție masivă (680 pagini) de antume, postume, traduceri, proză, publicistică dă A. C. Cuza, așadar o imagine enciclopedică a lui Eminescu. Nicolae Iorga oferă o ediție sincretică, coroborând mai multe surse și oferind uneori o lecțiune personală, intransigentă cu moldovenismele, textul de bază fiind cel din "Convorbiri". Ediția
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
fiind cel din "Convorbiri". Ediția Iorga rămâne totuși una puțin răspândită, putin comentată. C. Bogdan Duică dă în anii '20 prima cronologie corectă a publicării poeziilor, cronologie externă atestată prin tipărire, iar nu prin deducție, după manuscrise. Ibrăileanu inițiază studiul postumelor, intervențiile sale frisonant-polemice vizând modelele tiranice gen Maiorescu, Scurtu. După ediția sa din 1930, celebră și foarte comentată va fi ediția de lux din 1941. Pledând pentru unificarea limbii poemelor eminesciene în direcția formelor literare, spre care tindea însuși Poetul
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
sâmburul". Despre "ediția Eminescu a Muzeului Literaturii Române" (coordonată de Dan Condeescu), un citat este revelator asupra mâhnirii autorizate a lui N. Georgescu: Este mai întâi vorba de o arhitectură de adevărat labrirint; sub instanța cronologiei lineare se ascund antume, postume, versiuni, variante, replici de teatru, poeme ample, simple catrene, unele după Perpessicius, altele după Murărașu, unele cu îndreptări după manuscrise, altele cu greșeli scăpate la revizuiri; este un mic babilon poetico-lingvistic, dacă amintim și normele diferite de transcriere și lecțiunile
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
-se chiar să completeze de una singură texte neterminate (de exemplu romanul Ferryboat de octombrie spre Gabriola). Nu este, așa dar sigur, că Malcolm Lowry mai poate fi recuperat în - pe de-a-ntregul propriile sale cuvinte. Cunoaștem și noi fenomenul „postumelor" scoase la iveală cu ghiotura de văduvele sau de progeniturile unor scriitori dispăruți. Margerie Lowry avea însă o scuză specială, simbioza întru creație dintre ea și soțul ei fiind probabil unică în istoria literaturii: când inhibiția maladivă l-a împiedicat
Adresant: Confreria Lowry by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6297_a_7622]
-
esoterice, etc., încât se pare că singurul inițiat care le sezisa pe toate și tocmai de aceea ajunsese să-l deteste a fost chiar Lowry. M-am străduit, de-a lungul anilor, să fac rost de cât mai multe dintre postume, deși ajunsesem să știu că nu-mi vor oferi decât, în cel mai bun caz, firimituri din regalul suprasățios al capodoperei. Singurul volum în care regăsisem sensibilitatea insuportabilă, frenezia, tremurul, sfâșierile, salturile de umoare, sarcasmul, autoironia și bine controlata lipsă
Adresant: Confreria Lowry by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6297_a_7622]
-
termenul (justificat acoperit de oprobiu de Călinescu pentru "eminescologii" vremii sale) nu e, totuși, de acceptat. Cea dinții mare observație a lui Petru Creția în materie de poezie eminesciana este carenta, nejustificată azi, a distincției dintre opera antuma și cea postuma. Și cheltuiește, pentru a-și demonstra punctul de vedere, o largă, copleșitoare armatura de argumente. Se știe ce bătălie s-a dus, în istoria literară românească, în jurul acestei dihotomii, Ibrăileanu fiind cel mai dîrz în ideea de a interzice pur
Legatul învătatului Petru Cretia by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17968_a_19293]
-
a-și demonstra punctul de vedere, o largă, copleșitoare armatura de argumente. Se știe ce bătălie s-a dus, în istoria literară românească, în jurul acestei dihotomii, Ibrăileanu fiind cel mai dîrz în ideea de a interzice pur și simplu publicarea postumelor, considerate bruioane nefinisate pe care poetul nu le-ar fi publicat niciodată. Perpessicius, marele editor al liricii eminesciene, a fost și el, adeptul acestei dihotomii, dar (în răspăr cu opinia lui Ibrăileanu), publicînd postumele, ce-i drept, în secțiuni distincte
Legatul învătatului Petru Cretia by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17968_a_19293]
-
a interzice pur și simplu publicarea postumelor, considerate bruioane nefinisate pe care poetul nu le-ar fi publicat niciodată. Perpessicius, marele editor al liricii eminesciene, a fost și el, adeptul acestei dihotomii, dar (în răspăr cu opinia lui Ibrăileanu), publicînd postumele, ce-i drept, în secțiuni distincte. Punctul de vedere s-a păstrat și în anii cincizeci. Ion Negoitescu în celebrul studiu despre poezia lui Eminescu, publicat în 1967, a pornit de la această dihotomie, demonstrînd, magistral, superioritatea estetică a postumelor, mult
Legatul învătatului Petru Cretia by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17968_a_19293]
-
publicînd postumele, ce-i drept, în secțiuni distincte. Punctul de vedere s-a păstrat și în anii cincizeci. Ion Negoitescu în celebrul studiu despre poezia lui Eminescu, publicat în 1967, a pornit de la această dihotomie, demonstrînd, magistral, superioritatea estetică a postumelor, mult deasupra antumelor. Și cartea lui Ion Negoitescu a fost și a rămas cea din urmă exegeza fundamentală pentru lirica eminesciana. Petru Creția e un adversar hotărît al acestei dihotomii, optînd pentru ideea publicării, cronologice, a antumelor și a postumelor
Legatul învătatului Petru Cretia by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17968_a_19293]
-
postumelor, mult deasupra antumelor. Și cartea lui Ion Negoitescu a fost și a rămas cea din urmă exegeza fundamentală pentru lirica eminesciana. Petru Creția e un adversar hotărît al acestei dihotomii, optînd pentru ideea publicării, cronologice, a antumelor și a postumelor, fără nici o diferențiere. Asta, firește, pentru că e o pură întîmplare publicarea, în vestită ediție princeps a lui Maiorescu din 1884, a unor poezii și poeme, altele, la fel de durabile, rămînînd în lada de manuscrise, ajunsă a fi cunoscută și valorificata de
Legatul învătatului Petru Cretia by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17968_a_19293]
-
volum de versuri, știut fiind faptul că era mereu nemulțumit de forma unei poezii, pe care o refăcea, constant, de fiecare dată cînd apucă. În acest fel cade distincția dintre antume și postume și, mai ales, radicalismul lui Ibrăileanu că postumele nu trebuie măcar publicate, acest act fiind un sacrilegiu față de operă poetului. N-am cum aici și nici nu e rostul unei cronici să refacă întreaga, bogată argumentație a autorului în legătură cu eroarea acestei dihotomii. Oricum, merita amintită înaltă considerație pentru
Legatul învătatului Petru Cretia by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17968_a_19293]
-
alungat abuziv în 1948 și n-a mai fost reprimit niciodată), în fine în capitolul despre anii în care Petru Caraman a trăit sub teroarea Securității, monografistul vine cu o informație am spune exhaustivă. Dense capitole prezintă apoi opera, soarta postumelor, activitatea de recenzent, studiile care l-au consacrat pe savant: Colindatul la români, slavi și la alte popoare, Descolindatul în orientul și sud-estul Europei, Contribuție la cronologizarea și geneza baladei la români, Considerații critice asupra genezei și răspândirii baladei Meșterului
Destinul unui cărturar by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/7954_a_9279]
-
proteic ca Arghezi, ci monocord, Bacovia a fost văzut uneori ca simbolist, alteori ca antisimbolist, la început ca eminescian, iar după moarte ca postmodern. La fel, Eminescu: citit fie prin prisma antumelor, "disciplinate" de influența lui Maiorescu, fie prin prisma postumelor, mai dense liric, dar mai neglijente formal. Dar dacă Bacovia e, în același timp ori în "evoluția" operei sale, cîte ceva din toate? Și dacă Eminescu e multiplu? Modernismul este acela care a pariat pe însușirea dominantă, refuzînd ideea că
Conul și piramida by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14129_a_15454]
-
m-a plictisit la 18 ani, m-a fermecat la 50. Pe Jane Austen, geniu fără seamăn, am descoperit-o tîrziu. În literatura română, tot ce a scris Caragiale îmi este apropiat, dar sunt la fel de fascinat ca pe vremuri de postumele lui Eminescu. Iar din literatura juneței mele, nu pot uita Bietul Ioanide de Călinescu, Moromeții de Marin Preda și Groapa lui Eugen Barbu. Cărțile care v-au făcut cunoscut publicului din România sunt Lumi ficționale, Mirajul lingvistic, Arta Îndepărtării. Cum
Toma Pavel: „Ființa umană nu trăiește numai și numai exact unde și cînd se află” by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4321_a_5646]
-
facă un bilanț al restituirilor coșbuciene: "Criteriul general care ne-a folosit ca îndreptar a fost acela ca ele șpoeziileț să nu fi fost cuprinse până acum într-una dintre edițiile poetului, nici în cele antume și nici în cele postume" (p. 13). Cea mai importantă contribuție a ediției lui Mircea Popa o constituie adunarea poeziilor lui Coșbuc create special pentru manualele școlare, deci adaptate la scopul didactic. Rezultatul explorărilor îl reprezintă 78 de poezii neincluse în alte volume până acum
Dacă nici Coșbuc, atunci cine? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11861_a_13186]
-
Critica tinereții lui e deopotrivă puristă și estetă. Cel dintâi studiu este Poezia lui Eminescu, scris la începutul anilor 1950, dar publicat abia în 1968. Este, probabil, interpretarea cea mai originală și discutabilă a poeziei eminesciene. Sunt, firește, preferate antumelor, postumele, sporindu-se diferența dintre ele până la opoziție. Antumele ar fi rodul influenței lui Maiorescu, editorul lor în 1883, și a clasicistei lui concepții despre poezie, creând pentru decenii bune imaginea unui Eminescu neptunic, în spiritul romantismului Biedermeier (termenul este al
Veșnic tânăr și ferice by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4415_a_5740]
-
G.Călinescu, dar o face în maniera lui personală și absolută. Întrebarea este dacă acest Eminescu al unor primordiale profunzimi romantice este real sau doar virtual. Două lucruri se opun validării tezei. Primul este precaritatea lingvistică și poetică a majorității postumelor, pătate de greșeli de limbă și de licențe. Al doilea este și mai important: puține imagini sau poeme confirmă plutonicul. Până și amplul poem Panorama deșertăciunilor, din care ediția Maiorescu reia un fragment, este mai degrabă neptunic decât plutonic, arcadian
Veșnic tânăr și ferice by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4415_a_5740]
-
că mi-ar fi dat prin cap. Cuprinderea unitară a operei eminesciene s-a lovit, de-a lungul timpului, de numeroase și variate obstacole, unul dintre cele mai tenace dovedindu-se opoziția antume-postume. Ridicată de Ibrăileanu la rangul unei dogme ("postumele nu sînt de ŤEminescuť", adică statutul de piese reprezentative le rămîne total inaccesibil), ea s-a transmis sub forma unei marcate rețineri și în studiile lui T. Vianu: "Eminescu al manuscriselor este un Eminescu anterior lucrării sale de autocritică, prin
Eminescu contra Eminescu by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7513_a_8838]
-
al actului său poetic". După lumina egală proiectată de G. Călinescu asupra celor două sectoare ale operei, am asistat iarăși - pentru simetria traseului critic - la postularea disjuncției lor structurale (I. Negoițescu), și noimă în noua versiune cu exaltarea inflamată a postumelor. Să recitim împreună, pentru rațiuni pe care le voi divulga la timp, cartea din 1968 a lui I. Negoițescu. Ideea ei centrală este că în opera lui Eminescu "se disting două tărîmuri diferite"; "fără a se contrazice, tărîmurile se distanțează
Eminescu contra Eminescu by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7513_a_8838]
-
dureri; iar plutonică acea parte ce corespunde în general laboratorului și care ș...ț vine mai din adînc, de unde se frămîntă văpăile obscure". De aici încolo, întregul demers critic, desfășurat cu fervoare și erudiție, urmărește un unic țel: demonstrarea superiorității postumelor și calificarea antumelor drept rodul unui proces al degradării. Enunțurile de acest gen sînt atît de numeroase încît problema constă doar în a le reține pe cele mai frapante. Să încercăm o sumară selecție: "versuri de o densitate artistică incomparabilă
Eminescu contra Eminescu by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7513_a_8838]
-
receptării scriitorului. Cea mai însemnată cantitativ și calitativ este opera poetică. Adunate astfel, volumele Versuri (1968), Fragmente din regiunea de odinioară (1970), Va fi liniște, va fi seară (1979), Guillaume poetul și administratorul (1983), împreună cu poemele din periodice (autume și postume) și cu ineditele ilustrează o linie poetică în continuă mișcare perfecționistă, al cărei punct maxim îl reprezintă Guillaume poetul și administratorul. Suprarealist numai prin imagistică, nu și prin atitudine sau viziune, ermetic doar prin elipsă, nu și prin coduri, Virgil
Fascinația legendei by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/12849_a_14174]
-
o critică politică, ci o critică a prezentului, ca rezultat al unei deveniri falsificatoare. Prin antiteză cu valorile omologate ale prezentului, scriitorul își inventează un adevăr invers, adevărul tragic al veteranilor marxismului, sacrificați de fauna birocratică a carnetelor de partid. Postumele sînt impregnate de mesianism obosit, cu detenta criticii totalitarismului, dar cu idei politice rudimentare. Privește cu ochi înveninat istoria, ca istorie a celorlalți, numai că nu poate și nici nu are intenția să depășească doctrinal comunismul către altceva." (41) Analiza
Despre I.D. Sîrbu, altfel by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17194_a_18519]
-
remarcabila analiză disociativă a lecturilor acestor personaje) să apeleze nonșalant la un asemenea concept, din punct de vedere paradigmatic, vetust? A doua oară, la egalitarismul democratic pe care autorul Scrisorii pierdute îl conferea tuturor lumilor lui ficționale. A rămas între postumele lui, ca o dovadă a acestei politici narative liberale, un foarte curios Repertoriu de nume proprii. Unele concretizate (și, de altfel, prezente măcar în Inventarul lui Gelu Negrea), altele abandonate în praful atelierului, ele spun multe despre un anumit sistem
Subiectivitate și predicație by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7241_a_8566]