352 matches
-
investigării rămâne aceeași. Îngustând aria comparatistă în favoarea expunerii istorico-literare, T. analizează ipostazele care anticipă poetica începuturilor eminesciene, autorii avuți în vedere fiind Cezar Bolliac, Ioan Catina și Al. Sihleanu. În reveria în stil bachelardian Eminescu. Poezia elementelor, interpretarea, îndeosebi a postumelor de tinerețe, demontează simbolurile și redefinește elementele primordiale din care s-au înălțat marile edificii imagistice eminesciene, indicând precumpănirea htonicului. Considerațiile de aici rotunjesc exegezele anterioare asupra romantismului proiectat în universal. Același rezultat integrator îl vor avea și cele trei
TACCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290033_a_291362]
-
verba, I, 248-249; Ștefan Cazimir, „Trei poeți preeminescieni”, LCF, 1978, 15; Doina Uricariu, Redefiniri preeminesciene, LCF, 1978, 15; Valeriu Cristea, Creație și influență, RL, 1978, 20; Doina Uricariu, Un eseu despre Eminescu, LCF, 1979, 29; Șerban Cioculescu, O interpretare a postumelor lui Eminescu, RL, 1979, 35; Ilie Guțan, Un eseu fenomenologic despre Eminescu, T, 1979, 10; Gheorghe Grigurcu, „Romantismul românesc”, F, 1982, 12; V. Fanache, „Romantismul românesc”, ST, 1982, 12; N. Nicolescu, „Romantismul românesc”, ATN, 1983, 2; Mircea Scarlat, „Romantismul românesc
TACCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290033_a_291362]
-
și comentarea câtorva volume de publicistică și corespondență, amintiri ale contemporanilor și studii. Rod al unei munci scrupuloase, bine documentată și vădind spirit critic, monografia despre Eminescu oferă o interpretare de ansamblu a omului și a scriitorului, de la antume la postume, la variante, articole, scrisori, note, însemnări. Tendința de a integra opera eminesciană în contextul literaturii universale și de a o examina în plan comparativ, detectarea unor afinități sau a unor influențe, analiza variantelor particularizează exegeza lui P. Problema relațiilor literare
POPOVICI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288963_a_290292]
-
LITERARĂ, publicație apărută la Tecuci, bilunar, între 4 martie și 20 august 1908, sub îngrijirea lui Constantin Muche Blond. Este o revistă eclectică, fără program, tipic provincială, orientată în genere spre o literatură puternic marcată de sentimentalism. Sunt tipărite două postume ale lui Ștefan Petică (Pelerin și Serenadă demonică), versuri de Traian Demetrescu (reluări), Alice Călugăru, Constantin Muche Blond (C.M. Blond), Tr. Alexandrescu, Const. Nutzescu, N. Burlănescu-Alin, Basil Gheorghiu ș.a. Proză semnează Neli Cornea, H. Coșoi, Constantin Muche Blond, D. Karnabatt
PROVINCIA LITERARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289052_a_290381]
-
și Dostoievski. M. a alcătuit și o ediție a scrierilor lui Eminescu, intitulată Proză și versuri (1890), în care, spre deosebire de ediția lui Titu Maiorescu, sunt incluse versurile apărute în „Familia” (1866-1869, 1884), poeziile Făt-Frumos din tei, Foaie veștedă ș.a., două postume, precum și basmul în proză Făt-Frumos din lacrimă, Sărmanul Dionis și studiul Influența austriacă. O altă ediție, a operei lui Ion Creangă, întocmită împreună cu autorul Amintirilor din copilărie, ar fi rămas în manuscris. SCRIERI: Ștefan Hudici, București, 1891; Zulnia Hâncu, București
MORŢUN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288256_a_289585]
-
versus optimism), „dragostea temperamentală pentru trecut”. Cum observă și Mircea Anghelescu, contribuția cea mai rezistentă a eminescologului rezidă în editarea poeziilor eminesciene și în comentariile adiacente. Principalul merit al editorului este de a fi grupat la un loc antumele și postumele, reconstituind ordinea cronologică a acestora din urmă și întrețesându-le, la locul potrivit, cu antumele. Cititorul are astfel posibilitatea de a cunoaște evoluția operei poetice în întregul ei, caracterul său organic, comunicarea între antume și postume, fenomenele de „butășire”, cum
MURARASU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288304_a_289633]
-
butășire”, cum le va numi Alain Guillermou ș.a.m.d. Fără a concura ediția lui Perpessicius, M. aduce importante corectări și precizări de structură și lecțiune (de exemplu, la antume ca Împărat și proletar, Pe lângă plopii fără soț... sau la postume ca Ah, cerut-am de la zodii, Codru și salon, O, -nțelepciune, ai aripi de ceară!), îmbogățește informația privitoare la geneză, surse, influențe, paralelisme, desfășurând un aparat de erudiție impresionant atât prin conținut, cât și prin stilul redactării, exemplar prin claritate
MURARASU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288304_a_289633]
-
pragul disoluției în neant, o rugăciune „amețitor de aprigă”, în semeața îngenunchere, si îndrăzneață conversie egolatra, e înălțata soarelui, dublul cosmic al inimii adoratoare; tinerețea triumfala nu e eternă, ochii sunt „plini de strigat”, gura „grea de umbra”, iar cenușă postuma fierbinte de trăire. Leș Vivants et leș morts e o culminație a temei definitorii pentru N.: viața gestanta de moarte. Erosul e asociat morții în toate omologiile care se potențează reciproc; dragostea pierdută deschide sufletul către misterul macabru, cei vii
NOAILLES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288468_a_289797]
-
alături de Istorie..., opera fundamentală a autorului. Eminescu este abordat din perspectiva unui proiect vast, care constă în scrierea unei istorii a literaturii române, concomitent cu altă necesară, tranșantă disociere a valorilor. Criticul preia și radicalizează demersul călinescian de valorificare a postumelor până la schimbarea poziției lor valorice față de antume. La apariția studiului reacția tradiționaliștilor împotriva acestui „sacrilegiu” a fost extrem de vehementă. În realitate, exegetul nu discreditează poezia eminesciană antumă, ci o disociază de cealaltă, rămasă în manuscrise, aplicând în ambele cazuri același
NEGOIŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288404_a_289733]
-
1928 și 1932, prezentat cu modestie drept o minimă contribuție în direcția sintezei pe care epoca, atât de bogată în studii eminesciene, pare să o anunțe. Criticul se ocupă doar de poemele antume, împărtășind pudoarea lui G. Ibrăileanu față de cercetarea postumelor. Altfel, comentariile nu depășesc stadiul de simplă povestire a poemelor, fără investigații interpretative. Se reține sugestia „poeziei pure” eminesciene din Stelele-n cer..., Peste vârfuri ș.a., ca și ideea de a discuta „peisajul transcendent”, însă cu referire doar la Luceafărul
PAUNESCU-ULMU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288730_a_290059]
-
București. M. mai este autorul unor dramatizări pe subiecte biblice: Umbra lui Christ (1914), Quo vadis (1915), ambele după H. Sienkiewicz, și al unor prelucrări după Molière. SCRIERI: Eminescu comemorativ, Iași, 1909; Filosoful Conta. Viața și opera. Poeziile. Cugetările lui postume, Iași, [1910]; Caragiale. Omul și opera, Iași, 1912; Artistul reginei (Grigore Manolescu), Iași, [1913]; Eminescu în fața justiției, București, 1914; Umbra lui Christ, București, 1914; Veronica Micle, muza lui Eminescu, București, 1914; Quo vadis, București, 1915; Delavrancea apărând pe Caragiale, București
MINAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288151_a_289480]
-
simple, adună mai tot ce nu fusese editat, cele mai multe fiind simple notații, consemnări poetice ale unor întâmplări și stări. Cum pentru M. rememorarea este o retrăire, asemănătoare „cu muzica și cu poezia”, Cartea mea de aduceri aminte (1972), de asemenea postumă, vine să completeze cu mijloacele prozei, dar tot în registru liric, preocuparea de a-și înregistra și comenta trecutul, deși sunt mari porțiuni în care autoarea trece în plan secund, ca biografă a soțului ei. Dintr-o copilărie „trează”, viu
MILLIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288145_a_289474]
-
versificate), „precum și acele poezii originale a căror legătură cu folclorul este vizibilă «cu ochiul liber»”, și „treptele asimilării folclorului”, pus în raport cu marile teme eminesciene. Autorul crede că „asimilarea folclorului, în sens strict, nu trebuie căutată, nu poate fi urmărită, în postumele eminesciene”, întrucât „în manuscrise nu putem descifra decât etape ale procesului - neîncheiat, în cazul postumelor”. „Asimilarea folclorului” este urmărită „la două niveluri între care, firește, există numeroase punți: în poemele originale de inspirație folclorică și în opera lui Eminescu în
BADEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285533_a_286862]
-
și „treptele asimilării folclorului”, pus în raport cu marile teme eminesciene. Autorul crede că „asimilarea folclorului, în sens strict, nu trebuie căutată, nu poate fi urmărită, în postumele eminesciene”, întrucât „în manuscrise nu putem descifra decât etape ale procesului - neîncheiat, în cazul postumelor”. „Asimilarea folclorului” este urmărită „la două niveluri între care, firește, există numeroase punți: în poemele originale de inspirație folclorică și în opera lui Eminescu în general”. Comentariile care însoțesc poemele antologate cumulează într-un glosar complex informații din domeniul folcloristicii
BADEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285533_a_286862]
-
trecutului este adevăratul cult al lui Bacovia, pe care revista îl întreține, încă de la apariția ei, prin diferite mijloace: numere dedicate parțial sau integral marelui poet (10/1966, 9/1973, 3/1975, 3/1977, 9/1991, 10/1992), publicarea unor postume inedite (între care Divagări utile, 10/1966), a unor poeme închinate lui de poeți contemporani și a unor traduceri din opera sa (de pildă cele în franceză, aparținând lui Romulus Vulpescu și lui Emanoil Marcu), înființarea unor rubrici speciale („Bacoviana
ATENEU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285485_a_286814]
-
unele primitive și ascetice, altele ale Renașterei libertine, multe ale tor-turei moderne de a ,,exprima". Mai toate își vădeau valoarea în reproducerea de mare artă grafică și în numele, necunoscut vulgului, al artistului, totuși celebru în cercul restrâns al amatorilor de postume prețioase. Subt forma asta de colecționar și diletant apăruse doctorul întîi lui Mini, pe când nu-1 cunoștea decât din refrenul "Rim" al bunei Lina. Pe atunci nu-i mutase catedra la București. își anunțase de o vacanță sosirea și o telegramă
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
critic important — nu de prim-plan, la acea dată — care s-a pronunțat despre scrierile lui Urmuz este însă G. Călinescu, în primul număr al „bizarei” și efemerei sale „reviste lunare de critică și literatură” Capricorn, din decembrie 1930 („Editarea postumelor lui Urmuz...”, notă plasată în finalul secțiunii „Bibliografie critică”). Gestul revistei unu e privit ca „o faptă care merită, prin generozitatea ei, toate laudele” și care oferă istoricului literar „un instrument pentru înțelegerea unor forme mai nouă de literatură”. Însemnătatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
aparține Bacovia categoriei mari a poeziei moderniste - o poezie a sugestiei și a transcendenței goale - și în ce măsură anticipează altceva. Un altceva ce își face simțită prezența mai ales în ultimul volum, Stanțe burgheze, și în cele șaizeci și patru de postume, câte apar în ediția Petroveanu. Poeziile din această ultimă etapă a creației bacoviene reprezintă, în mod cert, emanația unui eu indiferent, neutru, care nu face decât să înregistreze ceea ce vede și aude în jur. Pare evidentă aici distanța față de lirica
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
și i-l puse sub nas. Acela rămase vrăjit. Era planul și prospecțiunea mausoleului, reduse la minim prin fotografie, așa cum obișnuia Ioanide. - Uite-ți casa, zise arhitectul. În culmea fericirii, exultând din toată fața, înduioșat de a face o bucurie postumă fostei sale neveste, Hagienuș sorbi cu ochii fotografia, apoi o trecu și celorlalți, care o admirară. Pomponescu însuși avu bunăvoința de a găsi proiectul foarte impresionant și de gust și felicită pe Hagienuș de achiziție. Însă Ioanide întinse, spre spaima
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
dea numele volumului postum din 1915. Din motive care ne scapă, textul nu a fost inclus în ediția de Opere 1-3 îngrijită de Alexandru Rosetti, Șerban Cioculescu și Liviu Călin, cu toate că în volumele 3 și 4 există acțiuni special destinate postumelor, cu toate acestea, el nu a scăpat atenției criticii. Paul Zarifopol a observat că în poveștile caragialiene târzii pitorescul a cucerit tot mai mult teren, în ciuda canoanelor clasice la care autorul încerca a se raporta cu atâta strictețe. Acestea sunt
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
nu din mărturiile diverșilor apropiați, nu e una organic distructivă, în ciuda înclinației spre maladiv de care a fost acuzat, ci una esențialmente constructivă. Căci atît Pîlnia și Stamate, Ismaïl și Turnavitu, Cotadi și Dragomir, Plecarea în străinătate, Algazi și Grummer, postuma Fuchsiadă, cît și "fabula" Cronicari se supun unei "legi" care a devenit principiu de construcție la toate nivelurile textului: parodia. Opera lui nu este explicit acuzatoare, deși nu evită nici satira ori cinismul, când necesitățile stilistice o cer. Ci polemică
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
care era cu adevărat un bun cunoscător al secretelor medicale inavuabile ale anilor de la începutul secolului precedent. Nu dădea nume, desigur, dar secretele erau încă vii, circulau, mai ales pentru un dermatolog de talia marelui profesor, încât realitatea, oricât de postumă va fi fost, devenea o realitate renăscută. Cerere de internare la Ospiciul Golia Oricum, arhivele nu infirmă deși nici nu confirmă acest caracter relativ "privat" al instituției neuropsihiatrice de la Golia. Însăși istoria oficială a acestui institut era mai puțin oficială
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
fost în Norvegia, în anii 1913-1914, am avut gânduri proprii, cel puțin așa mi se pare acum. Vreau să zic, așa îmi apar acum lucrurile, că s-ar fi născut atunci în mine noi mișcări ale gândirii.“ (L. Wittgenstein, Însemnări postume 1914-1951, traducere de M. Flonta și A.-P. Iliescu, Humanitas, București, 2005, p. 51.) 25 (Hg.) M. Nedo, M. Ranchetti, Wittgenstein. Sein Leben in Bildern und Texten, p. 105. 26 Brian McGuiness, op. cit., pp. 308-309. 27 Este vorba, în primul
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Iată și o altă variantă, într-o însemnare din anul 1942: „Un om este prizonier într-o cameră dacă ușa este descuiată și se deschide înspre interior; lui nu-i vine însă ideea să tragă, în loc să împingă.“ (L. Wittgenstein, Însemnări postume 1914-1951, traducere de M. Flonta și A.-P. Iliescu, Humanitas, București, 2005, p. 89.) 10 Ibidem, p. 67. 11 L. Wittgenstein, Caietul albastru, traducere de M. Dumitru, M. Flonta, A.-P. Iliescu, Humanitas, București, 2005, p. 58. 12 L. Wittgenstein
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Vezi M. O’C Drury, „Gespräche mit Wittgenstein“, în op. cit., p. 166. 35 Vezi R. Rhees, „Postscript,“ în (ed.) F. A. Flowers III, Portraits of Wittgenstein, vol. 3, Thoemmes Press, Bristol, p. 275. WITTGENSTEIN ȘI RUSSELL 373 36 L. Wittgenstein, Însemnări postume 1914-1951, traducere de M. Flonta și A.-P. Iliescu, Humanitas, București, 2005, p. 120. 37 R. Rhees, op. cit., p. 279. 38 Vezi M. O’C. Drury, în op. cit., p. 161. 39 L. Wittgenstein, Însemnări postumeă, pp. 26-27. Mai târziu (1947
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]