340 matches
-
aici: „trei dintre cele zece coarne au fost smulse”, dacă nu pentru aceea că ele erau de bună seamă mai slabe. Așadar aceste imperii, spune el, vor dispărea de pe fața pământului și adevăratul imperiu, veșnic, va fi încredințat sfinților Celui Preaînalt. Dorindu‑l pe acela, apostolul crede că imperiile de astăzi își vor afla sfârșitul în scurtă vreme. Apoi spune: „Aș vrea să cercetez cu grijă cele spuse despre a patra fiară, căci ea era diferită de toate celelalte și foarte
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fie numită „mai mare” decât a celorlalte. Apoi profetul se întreabă: „De ce poartă acest corn război împotriva sfinților și îi biruie?” (Dan. 7,21), adică îi umilește. „Până când a venit Cel vechi de zile și a făcut dreptate sfinților Celui Preaînalt, până ce s‑a împlinit vremea și împărăția a ajuns sub stăpânirea sfinților.” (Dan. 7,22) „I‑am cerut apoi”, spune el, „să îmi lămurească ce înseamnă acest corn plin de mândrie, care spune cuvinte deșarte, care asuprește preacinstita adunare a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
același timp, iar după ei, ultimul [rege], Anticristul. Acesta va cuceri imperiul, va purta război și va doborî trei dintre cei zece regi. Dar nu se va mulțumi cu această victorie în fața oamenilor. Ci, spune profetul, „va huli Împotriva Celui Preaînalt și va asupri pe sfinții Celui Preaînalt”, după unele versiuni, „și își va pune în gând să schimbe sărbătorile și legea” (Dan. 7,25). Într‑atâta va fi cuprins de furie și de nebunie, încât va începe să arunce înaintea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Anticristul. Acesta va cuceri imperiul, va purta război și va doborî trei dintre cei zece regi. Dar nu se va mulțumi cu această victorie în fața oamenilor. Ci, spune profetul, „va huli Împotriva Celui Preaînalt și va asupri pe sfinții Celui Preaînalt”, după unele versiuni, „și își va pune în gând să schimbe sărbătorile și legea” (Dan. 7,25). Într‑atâta va fi cuprins de furie și de nebunie, încât va începe să arunce înaintea lui Dumnezeu cel Preaînalt, cuvinte de îndrăzneală
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pe sfinții Celui Preaînalt”, după unele versiuni, „și își va pune în gând să schimbe sărbătorile și legea” (Dan. 7,25). Într‑atâta va fi cuprins de furie și de nebunie, încât va începe să arunce înaintea lui Dumnezeu cel Preaînalt, cuvinte de îndrăzneală și enormități și să supună pedepselor de tot felul pe cei care vor continua să slujească Domnului și să trăiască în sfințenie. Își va închipui că va putea distruge cu totul credința care încă va mai domni
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lucru iudeilor: „Eu am venit în numele Tatălui, iar voi nu m‑ați primit. Altul va veni în numele său și pe acela îl veți primi” (In. 5,43). Îngerul care i‑a vorbit lui Daniel spune: „Și va huli împotriva Celui Preaînalt, și va asupri pe sfinții celui Preaînalt, și își va pune în gând să schimbe sărbătorile și legea și [sfinții] vor fi dați în mâna lui până la o vreme și vremuri și o jumătate de vreme. Și judecata se va
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
iar voi nu m‑ați primit. Altul va veni în numele său și pe acela îl veți primi” (In. 5,43). Îngerul care i‑a vorbit lui Daniel spune: „Și va huli împotriva Celui Preaînalt, și va asupri pe sfinții celui Preaînalt, și își va pune în gând să schimbe sărbătorile și legea și [sfinții] vor fi dați în mâna lui până la o vreme și vremuri și o jumătate de vreme. Și judecata se va așeza și îi vor lua stăpânirea, ca să
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
patru vânturi, de la un capăt la altul al cerului” (Mt. 24,30‑31). Iar îngerul a adăugat celor pe care tocmai le spusese lui Daniel: „Iar regatul și stăpânirea și mărirea regilor de sub ceruri vor fi date poporului sfinților Celui Preaînalt; împărăția Lui este împărăție veșnică și toate stăpânirile Îi vor sluji Lui și pe El îl vor asculta. Aici este sfârșitul cuvântului” (Dan. 7,27). Într‑adevăr, acesta este sensul ultim al tuturor lucrurilor vieții: împărățiile pământești vor trece, iar
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Îi vor sluji Lui și pe El îl vor asculta. Aici este sfârșitul cuvântului” (Dan. 7,27). Într‑adevăr, acesta este sensul ultim al tuturor lucrurilor vieții: împărățiile pământești vor trece, iar împărăția cea veșnică va fi dată sfinților Celui Preaînalt; cei care stăpânesc acum se vor supune și vor sluji Lui cu bunăvoință, căci împărăția Sa este veșnică, fără sfârșit. „Auzind acestea”, spune el, „eu, Daniel am fost cuprins de atâta spaimă, încât gândurile îmi erau tulburate și se amestecau
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pentru a ajunge la finalul demonstrației mele - ar fi trebuit să țină seama de faptul că după dispariția celei de‑a patra fiare, [profetul] spune că împărăția va fi dată sfinților. Iată de ce „judecata se va așeza”. Or, sfinții Celui Preaînalt nu au primit domnia după Antiochos Epiphanes. Fericiții Macabei au avut o anumită putere, dar nu pentru prea multă vreme. Iuda a fost conducătorul armatelor timp de trei ani, Ionatan, timp de nouăsprezece, iar Simon, timp de opt ani. Cât
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Irod i‑a nimicit și s‑a proclamat rege al întregii Iudei. Cum ar fi deci adevărate cuvintele îngerului, atunci când acesta spune că după nimicirea cornului „regatul și stăpânirea și mărirea regilor de sub ceruri vor fi date poporului sfinților Celui Preaînalt; împărăția Lui este împărăție veșnică”? Nimic din toate acestea nu se potrivește Macabeilor. Căci lor nu li s‑a încredințat nici o împărăție, ei erau luptători care au dobândit victorii și care s‑au stins curând. Nu rămâne, așadar, decât o
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în drumul lor, căci Dumnezeu va fi cu ei./ Pământul va întâmpina picioarele lor cu verdeață și toate se vor bucura,/ Viețuitoarele se vor bucura [și ele] de vederea sfinților./ Pretutindeni vor țâșni izvoare gata să astâmpere setea/ Poporului Celui Preaînalt care vine cu cutremur ceresc./ Norii îi feresc de arșiță/ Și munții, ca să nu obosească./ Un înger al Celui Preaînalt le va fi trimis/ Să le păzească drumul netulburat./ Mersul le este lesnicios, lipsit de vreo osteneală/ Asemenea leilor, pustiu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
bucura,/ Viețuitoarele se vor bucura [și ele] de vederea sfinților./ Pretutindeni vor țâșni izvoare gata să astâmpere setea/ Poporului Celui Preaînalt care vine cu cutremur ceresc./ Norii îi feresc de arșiță/ Și munții, ca să nu obosească./ Un înger al Celui Preaînalt le va fi trimis/ Să le păzească drumul netulburat./ Mersul le este lesnicios, lipsit de vreo osteneală/ Asemenea leilor, pustiu fac tot locul prin care trec./ Vreo luptă de s‑ar da, nici o oștire nu le‑ar putea ține piept
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
popoarelor și să plece într‑un ținut mai îndepărtat unde neamul omenesc n‑a locuit vreodată, ca să respecte, măcar acolo, rânduielile pe care nu le‑au respectat în țara lor. Au pornit deci prin trecătorile înguste ale Eufratului. Căci Cel Preaînalt a făcut atunci o minune pentru ei și a secat izvoarele fluviului până ce ei au trecut. Dar, ca să ajungă în acest ținut, aveau de străbătut un drum lung, o călătorie de un an și jumătate: acest ținut se cheamă într
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
trecut. Dar, ca să ajungă în acest ținut, aveau de străbătut un drum lung, o călătorie de un an și jumătate: acest ținut se cheamă într‑adevăr Arzareth. De atunci au locuit aici până la sfârșitul veacurilor; iar acum, întorcându‑se, Cel Preaînalt va seca din nou izvoarele fluviului, ca ei să poată trece. Aceasta este mulțimea pe care tu ai văzut‑o adunându‑se în pace; ea cuprinde și pe cei din poporul tău care au rămas și care vor fi aflați
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Căci ți‑ai spus în gândul tău: Până la cer mă voi urca, deasupra stelelor cerului voi așeza tronul meu. Voi sta pe muntele cel înalt, pe munții cei înalți de la nord; voi urca până deasupra norilor; voi fi aidoma Celui Preaînalt». Acum însă ai fost azvârlit în iad, la temelia pământului” (după LXX). Origen este de aceeași părere (De principiis I 5, 5). Iustin raportează la soarta diavolului alte două pasaje din VT: este vorba de Num. 21, 9 (episodul șarpelui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
calpacul nostru cel verde. Să caute să fie de-o astfel de mărime, încât să ajungă 9 pentru un calpac, și nu 13, însă să mi le trimită cât mai curând, căci avem nevoie de ele pentru nunta pe care preaînaltul nostru domn o pregătește surorii sale, și să le avem gata până la lăsatul secului. Te mai rugăm să rogi din partea noastră pe preacinstitul cumnat chir Scarlatachi pentru brățarele de diamant, ca să facă rost să mi le trimită și pe aceste
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
București, p. 237, inscripția nr. 87. Vezi și inscripția (din 1750) de pe mormântul lui Grigore Matei Ghica din biserica Mănăstirii Pantelimon (Ghica este ctitorul lăcașului): „Datoria cea obștească De pre firea omenească împlinind preafericitul, De-a pururea pomenitul Grigore cel preaînalt Ghica Vodă încoronat, Domn în țara Românească Și în cea moldovenească Care cu minte-naltă domnind Și cu dreptate cârmuind De pre vrema ce-aceste țăr Cu nțelépte îndreptăr, La a doaolea Domnie, Dată de la-mpărăție, Din Scaunul cel strămoșăsc La
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
-ar fi văzut-o că e însărcinată, Cu pietre-ar fi ucis-o, pentru această faptă! Așa că dreptul Iosif, luă la casa lui Fecioara, împlinind voința Domnului, Și-aici veni arhanghelul Gavriil, care-i vesti Mariei, că pe Fiul Celui Preaînalt va zămisli!
Sofia Timofe. In: Biblia pentru copii by SOFIA TIMOFTE () [Corola-publishinghouse/Science/444_a_872]
-
nostru”) are un sit propriu al rostirii - iar pentru un creștin acest loc privilegiat este, foarte simplu, Biserica. Autorul pare să treacă sub tăcere acest raport indispensabil cu locul chemării și al recunoașterii omului ca fiu sau fiică a Celui Preaînalt. Ieșirea din modernitate rămâne așadar problematică. Deși liturghia ne propune explicit exodul de sub puterea și stăpânirea veacului, aflăm din „Cuvântul înainte” al cărții că modernitatea este un operator transcendental, la care nu se poate renunța printr-un simplu act de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
O experiență religioasă se poate naște din simpla contemplare a boltei cerești. Cerul se vădește infinit, transcendent, fiind prin excelență un ganz andere față de nimicul reprezentat de om și mediul său. Transcendența se dezvăluie prin simpla conștientizare a înălțimii infinite. "Preaînaltul" devine dintr-o dată un atribut al divinității. Regiunile superioare, unde omul nu poate ajunge, zonele siderale dobândesc prestigiul transcendentului, al realității absolute, al veșniciei. Acolo locuiesc zeii și tot acolo se înalță, după unele religii, sufletele morților. "Preaînaltul" este o
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
înălțimii infinite. "Preaînaltul" devine dintr-o dată un atribut al divinității. Regiunile superioare, unde omul nu poate ajunge, zonele siderale dobândesc prestigiul transcendentului, al realității absolute, al veșniciei. Acolo locuiesc zeii și tot acolo se înalță, după unele religii, sufletele morților. "Preaînaltul" este o dimensiune inaccesibilă omului ca atare, aparținând de drept puterilor și Ființelor supraomenești. Cel ce se ridică urcând treptele unui sanctuar ori scara rituală care duce la Cer încetează să mai fie om: într-un fel sau altul, el
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
urmat imediat de mulți dintre cei prezenți. După care luă cuvântul, pe un ton liniștit, dar ferm: — Olegar - dacă tot am ajuns aici - a băut mai mult decât poate duce și numai asta, cred, l-ar putea justifica în fața Celui Preaînalt pentru cuvintele lui blasfematoare. Se întrerupse o clipă, încrucișând mâinile și, în vreme ce, în jur, toți își țineau răsuflarea, își întoarse ochii spre Gualfard și ridică degetul amenințător: — Domnul a fost cu adevărat prea generos cu tine, Gualfard; tu și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nevinovat, lăsă ochii în jos și tăcu multă vreme, făcându-și reproșuri pentru propria-i mândrie. în jurul său domnea doar tăcerea. în sfârșit, scuturând din cap, vorbi iarăși mulțimii. — Nu mila mea trebuie s-o implorați, ci pe a Celui Preaînalt! porunci obosit. înțelegea acum că, după ce îi împovărase cu reproșuri, trebuia să le dea o speranță. Trecând de la cuvintele tunătoare la un ton de hotărâre calmă, adăugă: — Această femeie spune bine: penitență! Rugăciune și penitență! Căutând prin mulțime, îl găsi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
arătătorul, abatele vorbi din nou tuturor: — Dar, mai cu seamă, trebuie să vă rugați, să vă căiți de păcatele voastre și să vă rugați. Toți trebuie să ne rugăm. Să ne mărturisim păcatele și să cântăm psalmi, invocând de la Cel Preaînalt iertarea și mântuirea sufletului. Iar dacă, mai apoi, vor veni hunii... va fi cum după cum va vrea Dumnezeu. Ambianus era un om simplu, dar hotărât și practic: — Poarta e solidă și de-a lungul zidurilor vechiul drum de patrulă e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]