420 matches
-
De asemenea, din perspectiva tuturor sistemelor morale - fie ele și contradictorii - din diverse perioade, inclusiv din perspectivă romană, ebraică și creștină, aceste curente au fost descrise drept antinomice, adică potrivnice ordinii obișnuite (nomos). O dată ce respingem drept iluzorie căutarea unor origini „precreștine” ale gnosticismului - cronologic, prima dintr-o lungă serie de mișcări dualiste ale Occidentului -, căutare ce animă școala germană, de acum complet compromisă, de istorie a religiilor (religionsgeschichtliche Schule), atunci devine legitimă Întrebarea dacă dualismul occidental este altceva decît o prelungire
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
mod explicit ce sînt obiectele ideale și de cîte feluri sînt ele, cît și de a ne pregăti pentru o Înțelegere a apariției și a structurii Gnozei. Școala germană de istorie a religiilor (religionsgeschichtliche Schule) a postulat o origine timpurie, precreștină a gnosticismului. Astăzi s-a renunțat pe scară largă la această idee. Într-adevăr, sîntem martorii unui model de interacțiune complexă Între gnosticism și creștinismul timpuriu. Revelatoare, dezbaterile cristologice și trinitare ale creștinismului timpuriu sînt de o importanță crucială pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
punct de vedere al școlii germane de istorie a religiilor, susținut de un număr de specialiști moderni, conform căruia mandeismul ar reprezenta nu numai un amestec recent de motive religioase Împrumutate din toate direcțiile, ci și un exemplu de „gnosticism precreștin”, este absolut neverificabil. Chiar cele mai vechi straturi ale mandeismului, care nu sînt defel gnostice ci pur și simplu iudeo-creștine și baptiste, nu pot fi cu mult anterioare maniheismului. Din mandeism nu se poate deduce nimic legat de gnosticismul timpuriu
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Cu alt prilej am făcut o trecere În revistă, neintenționat amuzantă, a afirmațiilor contradictorii cu privire la materialul găsit 5. Pentru a rezuma, foarte pe scurt, una din principalele opinii exprimate este că noile codice copte ar demonstra peremptoriu existența unui gnosticism precreștin, a cărui origine se află În Orientul Apropiat. Alte opinii afirmă că noile materiale dau dreptate ereziologilor, arătînd că aprecierile lor au fost exacte, și indică fără nici o umbră de Îndoială că un gnosticism precreștin sau ne-creștin este doar
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
demonstra peremptoriu existența unui gnosticism precreștin, a cărui origine se află În Orientul Apropiat. Alte opinii afirmă că noile materiale dau dreptate ereziologilor, arătînd că aprecierile lor au fost exacte, și indică fără nici o umbră de Îndoială că un gnosticism precreștin sau ne-creștin este doar o invenție a școlii germane. Chiar dacă acest lucru pare adevărat, tot atît de adevărat este și că un gnosticism ne-creștin, fie el și foarte tîrziu (pe la jumătatea secolului al III-lea?), a existat cu
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
10. Cercetări cu privire la originea Demiurgului ignorant În articolul său The Origins of the Gnostic Demiurge 202, Gilles Quispel pune apariția Demiurgului În legătură cu informația dată de scriitorul musulman Al-Qirqis@2@n@1@ din secolul al X-lea, care atribuie sectei evreiești precreștine a magarienilor din Palestina ideea că lumea a fost creată de un Înger al lui Dumnezeu. Magarienii sînt descriși ca fundamentaliști evrei, care ajung la această soluție pentru a reconcilia non-antropomorfismul lui Dumnezeu cu numeroasele pasaje din Tanakh În care
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
dușmanii vin din altă lume, a morții, unde nici unei divinități solare ori telurice nu-i este dat să ajungă fără vătămare. Ei au investitura să năvălească asupra pămîntului și asupra vieții pentru a produce perturbare. Nu și invers. Nici unei divinități precreștine nu-i era permis să pătrundă în lumea subterană și infernală decît cu mari precauții. Exemplele zeițelor Iștar și Inanna, care au coborît în lumea „de Jos”, fiind aspru pedepsite, rămîneau pilduitoare pentru toată lumea sumero-babiloniană. Osiris este ucis prin vicleșug
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
fost atîrnată lîna unei oi. Aceasta înseamnă oi grase, înseamnă grăunțe de grîu, și vin. Înseamnă vite mari și oi, înseamnă ani mulți și urmași”. Iată, ne aflăm în adevărată atmosferă carpatică a sărbătorilor de iarnă. Materia tematică a colindelor precreștine și mitice este mai mult decît evidentă. Ce mai înseamnă sintagma „un stîlp a fost înălțat înaintea lui Telepinus”? Un legămînt pastoral, o delimitare între bine și rău, între ritmurile vegetaționale, între viață și moarte? Cînd Telepinus se mînie (și
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
ale aceleiași realități, nuntă și moarte, de unde și apartenența amîndurora, a Taurului și a Cerbului, la aceeași tipologie a bestiarului astral. Cerbul nu este apariție singulară în cultura etnografică românească. Dar s-a consacrat în colinde de substrat, prin urmare precreștine, ca și în alte forme ale vieții îndătinate. Tonul provocator și lăudăros face parte din stilul propriu acestui animal fabulos, stăpîn absolut pe un întreg imperiu vegetațional. Totuși, se vede nevoit să cedeze locul, prin jertfă, unui făt-frumos care se
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
Cu coarne d-argint, Din coarne troznesc, Oile pornesc, Lin pin ciar sănin. La lină fîntînă, D-unie iarba-mi crește, În patru să-mpletește. Să reținem imaginea berbecilor bătăuși și năzdrăvani, așa cum s-a impus în sfera colindelor de substrat precreștin: ... Și el s-a lăodat Că el că mi-și d-are Doi berbecuți lei, Lei îs bucălei, Cu lațe pe ei, Lațe de argint Razimă-n pămînt. Cînd ei s-or bucni, Marea s-o împărți. Am motive să
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
prin carte, supraviețuire iluzorie în cultură, în lumea ideilor, în istorie), deci suportul metafizic al morții păstorului, are mai multe cote de înțeles, cum spuneam, dezvăluind interesul teoretic acut al problemei. Să ne oprim asupra aspectului-pretextului etnografic amintit, din fondul precreștin, anume dorința eroului de a fi îngropat „în dosul stînii”. Poate fi identificat eminescianul aproapele-departele din Mai am un singur dor. Integrarea în topografia mitică și intelectualizată de data aceasta are un cuprins ambivalent: insul se închipuie departe și totuși
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
căruia existența ar fi o curgere fantastică și mirifică de bogății. Ele dau impresia de corn al abundenței supravegheat de ființe divine și binevoitoare. Multe colinde și basme sunt consonante cu această viziune paradisiacă. Citim în colinde mitologice cu fond precreștin: Sub cearcănul lunii ei, Vița-i verde iedera! Trec pluguri negre cu boi, Ciopoare dalbe de oi, Vița-i verde iedera! Sau: Ia sculați, sculați, Voi boieri bogați, De mi vă uitați, Pe-o gură de vale, Vouă vi se
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
sub influența Bizanțului, un partizan "de mijloc" al imaginii, care nu trebuie nici distrusă, nici adorată. Bizanțul a asigurat filiația între credințele "magice" ale lumii păgâne și teologia imaginii derivată din Întrupare, cum a făcut, prin modelul imperial, între uzanțele precreștine ale Cetății antice și curtea ottoniană. Benedictinii au împrumutat de aici anluminurile, iar orașele italiene au primit impulsul antic prin intermediul refugiaților politici de după cucerirea Constantinopolului de către cruciați (1204-1206). Aceste importante călăuze l-au adus pe Platon la umaniști (Marsilius Ficinus
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
din partea poporului simplu la întrebarea teologică amplă a sursei răului, este un lucru credibil și este și o explicație pentru suferința individuală. A urmat explozia magiei și vrăjitoriei ca forme ale imaginarului la sfârșitul Evului Mediu și întoarcere la tradiții precreștine ce nu fuseseră uitate în totalitate. În acest context teatrul se dezvoltă ca rezultat al imaginarului marginal, dar și ca mijloc de propagare a acestuia. El se manifestă ca formă a liberalizării imaginii în contextul social specific. Inițial teatrul medieval
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
omenire. La fel a fost intitulată, în 1520, și versiunea în latină a Noului Testament (1516) aparținând lui Erasmus din Rotterdam 126. Asemănarea dintre cele două cărți nu este întâmplătoare pentru că, la fel cum Noul Testament desparte lumea creștină de cea precreștină, Novum Organum desparte lumea pre-științifică de cea a științei. Comparația aceasta este făcută chiar de Bacon atunci când vorbește despre importanța teoriei idolilor: Intrarea în împărăția omului bazată pe științe, ca și intrarea în împărăția cerurilor, nimănui nu-i este permisă
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
coșul cu mâncare și oale celor care prășeau porumbul „cu ziua” sau la stână, când ne venea rândul. Un capitol al cărții este afectat credințelor și practicilor religioase agricole: la semănat și secerat, la recoltat. Componente de origine creștină și precreștină, obiceiuri locale (cununa de spice, caloianul), procesiuni, incantații, invocarea garanților pentru o recoltă bogată, prilej de a pune În act organizații sociale de solidarizare, Înfrățire, Învățare de norme și cutume, o educație socială adâncă și completă, adresându-se minții și
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
se ferească de nenorocul pe care i l-ar aduce cele două fete, până la final, când, după căutări chinuitoare, ghicitorul eludează răspunsul la orice întrebare. Puterea sa magică, divinația, se explică atât prin numele de Vasile, asociat unor elemente vechi, precreștine, manifestări legate de momentul crucial al venirii noului an: colindatul, Plugușorul, Vasilca, vergelul - datină legată de profețirea norocului și cunoașterea ursiților - călindariul, diferite vrăjitorii, farmece și descântece care au contribuit la creșterea faimei numelui 95. Sfatul ghicitorului de a se
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
infernului până la întâlnirea cu Îngerul Morții este al unuia "ce făr-a fi murit" străbate "împărăția celor morți". Etimologia cuvântului românesc înger 551 este din lat. angelus, la rândul său, împrumutat din greacă, ángelos. Semnificația de "trimis, sol" din literatura greacă precreștină este în relație cu zeități ale infernului, el fiind și protector al morților. În Vechiul Testament, cuvântul ángelos traduce ebraicul mal'akh "mesager", dobândind, în perioada creștină, sensul de "sol, trimis al lui Dumnezeu". Despre cithared, "profetul lui Dionysos" (zeul la
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
am afraid!) în ce hal mi-am pierdut memoria!... În orice caz, voiam să vă spun că observațiile dvs. despre Miorița mă tulbură: căci această baladă nu este doar foarte populară, ci se cunoaște contextul său ritual, care este arhaic (precreștin, după Bártok). Dar vom mai discuta această problemă prin viu grai, la Stockholm sau la Turku. De la noi doi pentru amândoi, gândurile noastre cele mai afectuoase. Prietenul dvs.ș,ț Mircea LXIXtc "LXIX" ELIADE către WIKANDER*tc "ELIADE către WIKANDER
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
nu a uitat - ceea ce pentru Dumézil era o formă odioasă de sacrificiu modern, pentru Eliade se integrează în coerența unei simbolistici cu rădăcini adânci: „...Uppsala e singurul loc din lume unde tradiția sacrificiului uman s-a menținut intactă, din timpurile precreștine (Sfântul Erik fusese martirizat aici în 1160) până în zilele noastre, când sacrificiul uman se efectuează numai în cercurile academice șsubl. M.T.ț. Aș fi încheiat exprimându-mi dorința și speranța că asemenea mitologii nu vor fi niciodată demitologizate...” - ibidem, 20
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
sacrului, a oricărui fel de transcendență. Nici nihilismul lui Nietzsche nu e unul de factură postmodernistă, căci, decretând "moartea lui Dumnezeu", filosoful german nu ajungea până la moartea Zeului, ci înlocuia o valoare cu altă valoare, pe Dumnezeul creștin cu zeii precreștini, preferându-l îndeobște pe Dionysos aureolat de Apollo, zeu în care vedea vitalismul anunțător al Supraomului, căci omul post-dionisiac ar fi fost vlăguit de mila creștină. Nietzsche trăia față de creștinism o idiosincrasie nebuloasă, datorată, în bună măsură, teologiei scolastice supraviețuinde
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
ființa umană, în datele ei concrete, fizic-senzoriale, pe existența noastră de aici și de acum și anume o <<claritate a privirii>>"12. În ce grad s-ar putea spune că postmodernismul, nemulțumit de antropocentrismul creștin, e o întoarcere la antropocentrismul precreștin al lui Protagoras, cu al său homo mensura ? Într-o măsură care, iarăși, pune în joc transcendența, fiindcă omul măsură a tuturor lucrurilor era, totuși un partener al zeilor, de care depindea. Dacă ne raportăm la acest tip de antropocentrism
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
este Ana, respectiv Mira din drama lui Blaga, făcând posibilă creația de cultură și civilizație. Ana frânge violența telurică, irațională, malefică, dărâmătoare de ziduri, curmă discordia dintre meșteri și restabilește unitatea dialogică a comunității. În mit, însă, există puternice reminiscențe precreștine, suprapuse, palimpsestic peste un context creștin. Violența malefică este contracarată și învinsă de violența benefică fondatoare, aducătoare de pace și creație. Aceasta e și calea nașterii zeilor și a religiilor la popoarele primitive. Până la sacrificiul liber al Mântuitorului, sacrificiile au
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
și-ndrăzneață / Pentru ce el fu condamnat la moarte". Echivalați pâinea și vinul cu trupul "mort" al Mântuitorului spre a înțelege ce e "sfânt și mare", acel ce măreț din firea noastră și veți avea o antropologie creștină sub aparențe precreștine, de o profunzime unică, pe care și postmodernismul ar putea-o fructifica dacă ar evolua în transmodernism. Prin moarte, pământul demiurg a devenit lume-lumen, care are un glas al lui, un plâns la care oamenii rămân surzi: "De plânge Demiurgos
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
105. Observam, în altă parte, că și Nietzsche, alungându-l pe Dumnezeu pe ușă, se vedea în postura de a-l reintroduce pe fereastră. De altfel, o și recunoștea, fiindcă opțiunea lui s-a dovedit a fi a unui politeism precreștin, readucându-i în scenă pe Dionysos și pe Apollo. Mișcarea sofistică a lui Derrida nu e spre zeii păgâni, ci spre limbaj. Rorty, de aceea, recunoaște ca precursor pentru neopragmatism pe Wittgenstein, pentru care limbajul rămâne instrument, iar nu o
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]