332 matches
-
pentru aceste adevărate paradoxuri, „entorse spirituale dureroase” cauzate „bieților oameni” crescuți, ei și strămoșii lor, În respectul stricto sensu al Tradiției și al textelor evreiești sfinte. (Unul dintre zecile de exemple din aceste pilde de afrontare a „prejudecăților” sacre, de predicare a unor acte ostile unor cutume care au făcut puterea și unitatea Evreilor În lumea compozită și dușmănoasă ce-i Înconjura - ca și azi! - este cel al pildei „bunului samaritean”, nu-i așa! Și azi, În situațiile de conflict aprins
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
nivelul opiniei). Metafizicul astfel luat este "locul inteligibilului". A cunoaște a dobândi adevărul înseamnă a călători către locul inteligibilului. Totuși, această călătorie presupune și o anumită "tehnică" a gândirii, care, formal, tinde către "negativizarea" celui dat (sensibil), dar numai după predicarea negativă despre cel de dincolo de lucru (acesta din urmă, ca dat sensibil: physis) și chiar de dincolo de natura lucrului (physis). Dar această operație, veritabilă regulă de metodă pentru reconstrucția filosofică, face necesară gândirea ne-ființei (a nimicului). Într-un fel
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Unul însuși.42 Aristotel "optează", în privința problemei care ne interesează aici, pentru: (1) construcția logicii, anume a "silogisticii", pe temeiul formulei S este (nu este) P; (2) formularea unui sistem al categoriilor (predicamentelor) care își capătă sensul prin operația de predicare, adică în structura judecății (de predicație); (3) încadrarea logic-judicativă a "ființei veșnice", prezentarea acesteia printr-o descriere suficient întemeiată prin raportare la exigențele predicativității (adică ale judicativului). De aceea putem găsi în filosofia aristotelică temeiurile judicative ale întregii metafizici occidentale
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
logic în orizontul semantic al predicatului, și pe judecata: Orice lucru este pipăibil. Lucrul (S) a trecut în calitatea de a fi pipăibil (P); el a părăsit spațiul ontic, adică "locul său natural", trecând în spațiul logic propriu operației de predicare (atribuire de calități). Trecerea este parțială, deoarece el nu este epuizat prin această predicare (atribuire), devenind doar ceva-pipăibil; el posedă și alte calități, care i-ar putea fi predicate (atribuite) și care, astfel, l-ar putea atrage în același spațiu
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
S) a trecut în calitatea de a fi pipăibil (P); el a părăsit spațiul ontic, adică "locul său natural", trecând în spațiul logic propriu operației de predicare (atribuire de calități). Trecerea este parțială, deoarece el nu este epuizat prin această predicare (atribuire), devenind doar ceva-pipăibil; el posedă și alte calități, care i-ar putea fi predicate (atribuite) și care, astfel, l-ar putea atrage în același spațiu logic; dar, după cum stau lucrurile, niciodată el (S) nu va fi atras complet în
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
subiect, acesta fiind constituit propriu-zis ca "obiect"). Inițial, toate aceste elemente, subiectul și predicatele sale (posibile), au semnificație ontică: ceea ce înseamnă că ele sunt deja constituite, într-o oarecare măsură (aparțin ante-predicativului); apoi, prinse în acest joc al operației de predicare, ele devin semnificative propriu-zis logic. O tematizare firească a acestor probleme, aparținând fenomenului dictaturii judicativului, este posibilă pe baza tehnicilor fenomenologice, pentru că ele admit, ca regulă de metodă, diferența dintre cele două atitudini, naturală și fenomenologică, în felul acesta căpătând
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
tehnicilor fenomenologice, pentru că ele admit, ca regulă de metodă, diferența dintre cele două atitudini, naturală și fenomenologică, în felul acesta căpătând șansă dezvăluirea "condițiilor de constituire" atât ale semnificației ontice a ceea ce socotim că există evident și obiectiv (subiectul înainte de predicare, neobiectualizat), cât și ale resemnificării "logice" a acestui ceva (subiectul logic, împreună cu predicatele sale; S obiectualizat); de aici și rostul operării reducției judicative (apoi non-judicative) a judicativului însuși. Desigur, devenind indispensabilă, în contextul acesteia, și luarea în seamă a lingvisticului
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
logos-ului, pentru că tocmai ele adăpostesc normele de corectitudine stipulate de logică, fiind și rezultate ale multiplicării formei S P și ale asocierii aspectului alethic de această formă, pentru a căpăta semnificație toate elementele fundamentale ale cunoașterii: adevărul, "subiectul", "obiectul", "predicarea", "însușirea", "dispoziția către cunoaștere", "sensul", "semnificația", "proba adevărului" (criteriile lui) etc. Ideile, teoriile așezate în tiparele analiticii și dialecticii, sau care participă la scenariul normativ pe care ele îl presupun, au toate șansele de a fi acceptate în spațiul semnificativ
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
strict lingvistic, fiindcă ea ar opera între elemente de aceeași natură, logică sau lingvistică, așa cum se întâmplă la Frege, respectiv la Tarski, structura sa și-a păstrat "pozițiile" concentrate în sensul de "substrat" (S) și în cel al operației de "predicare" (P). Preluând astfel de funcții de administrare a regulilor privind adevărul (de la bun început luat în sens "tehnic", ca valoare de adevăr), analitica și dialectica reglează elementele discursivității, adică le predetermină, constituindu-le. În fapt, ele capătă, cuprinse de toate
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
structurii formale originare S P, care, la o primă privire, exprimă, direct și simplu, nu cine știe ce poziții și funcții logice, ci însăși structura adevărului corespondență: S este un "substrat" (real sau reel) despre care se predică o anumită însușire P, predicarea fiind o "formă" logică, fiindcă atât S cât și P pot fi "interpretați". În acest moment al cercetării poate fi stabilit acest fapt: formal, structura logică originară (S P) reprezintă însuși adevărul corespondență; nu avem nici un fel de indiciu asupra
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fel de "substrat", pe ceva care să fie întărit în dimensiunea sa ființială și să devină o ființare fermă în însuși faptul ei de a ființa, suficient de puternică pentru a suporta greutatea predicativității, adică a tuturor a operațiilor de predicare și a predicatelor corespunzătoare. În plus, întrucât predicarea, care constă în alăturarea (legarea) "predicatului" la un "subiect", reprezintă o funcțiune pur formală (S și P pot primi fel de fel de interpretări, iar P se raportează, predicativ, în același mod
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
întărit în dimensiunea sa ființială și să devină o ființare fermă în însuși faptul ei de a ființa, suficient de puternică pentru a suporta greutatea predicativității, adică a tuturor a operațiilor de predicare și a predicatelor corespunzătoare. În plus, întrucât predicarea, care constă în alăturarea (legarea) "predicatului" la un "subiect", reprezintă o funcțiune pur formală (S și P pot primi fel de fel de interpretări, iar P se raportează, predicativ, în același mod al alăturării, sau legării, cum spune Aristotel, însă
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
noțiunea (am putea spune foarte bine "termenul") investită prin însăși esența sa cu sensuri judicative; căci ea este un "obiect" constituit prin operații judicative determinate și în structuri obiectuale proprii doar judecății. Prima evidență în privința ei este tocmai disponibilitatea către "predicare", așadar către legarea de un "subiect" (care are sensul de substrat). De aici și sensurile epistemice ale categoriei, pentru că, în acest ultim caz, se mizează pe faptul că operația de căutare a unui predicat pentru un subiect (dat) reprezintă act
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de subiectul logic; mai mult, are o preeminență funcțională, pusă în evidență mai devreme. "Ființial", el poate reprezenta o însușire a unui subiect; și se întâmplă aceasta, pentru că el se predică despre un subiect: de aici însuși numele său: "predicat". Predicarea nu este la voia întâmplării, ci după anumite reguli de constituire judicativă, corespunzătoare celor deja intrate în funcțiune în constituirea pozițiilor logice; de fapt, aceste reguli se reiau prin fiecare act de predicare, fiindcă fiecare trebuie să "actualizaze" cele două
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
subiect: de aici însuși numele său: "predicat". Predicarea nu este la voia întâmplării, ci după anumite reguli de constituire judicativă, corespunzătoare celor deja intrate în funcțiune în constituirea pozițiilor logice; de fapt, aceste reguli se reiau prin fiecare act de predicare, fiindcă fiecare trebuie să "actualizaze" cele două poziții logice, S și P. Logic, regulile predicării sunt legate intim de aspectul alethic al judecății; ele vizează de la bun început o funcțiune logică, nu o "ființare" (deși aceasta nu poate fi anulată
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
anumite reguli de constituire judicativă, corespunzătoare celor deja intrate în funcțiune în constituirea pozițiilor logice; de fapt, aceste reguli se reiau prin fiecare act de predicare, fiindcă fiecare trebuie să "actualizaze" cele două poziții logice, S și P. Logic, regulile predicării sunt legate intim de aspectul alethic al judecății; ele vizează de la bun început o funcțiune logică, nu o "ființare" (deși aceasta nu poate fi anulată). Dacă lucrurile stau astfel, atunci funcțiunea predicatului (aflată în relație cu aspectul alethic al judecății
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nici un temei, dar, chiar în aceste condiții, propoziția este ea însăși o ființare. Această aporie trebuie tematizată din perspectiva noului statut predicativ al celor doi termeni fundamentali în reformalizarea logos-ului: propoziția și starea de fapt (primul preluând funcții de predicare, al doilea, funcții de substrat, de "subiect" timporizat). Menționez că ideea de corespondență nu se află în raport de excluziune cu ideea de coerență; dimpotrivă, aceasta din urmă își primește sensul de la cea dintâi, devenindu-i "caz particular". De fapt
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în sine" kantian, nici de felul lucrului exterior conștiinței din realismul filosofic; starea de lucruri, deși ar putea fi ceva în ea însăși totuși, este în el însuși doar "lucrul" din "starea de lucruri" -, nu reprezintă, în acest joc al predicării simbolice, decât tot o formă logică (sau cel puțin ceva identic acesteia). Pentru a rezolva astfel de probleme, la care conduce formalizarea excesivă a limbajului, Russell construiește teoria tipurilor, iar mai târziu, în alte condiții epistemologice, Tarski pune la punct
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Din ultimul fapt a rezultat o întărire a sensurilor judicative, care s-au distribuit acum către "formele" fundamentale proprii logicii simbolice, așa încât, cum precizam mai sus, "stările de lucruri" preiau funcția de "subiect" (substrat), iar semnele, propozițiile, preiau funcții de predicare, împreună cu ceea ce este cel mai specific acestora, anume calitatea de general. Tocmai faptul că "stările de lucruri" preiau funcții judicative ale poziției "subiect" din structura judecății constituie cel mai clar indiciu al constitutivității judicative în planul reformalizării logos-ului; căci
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aici, ci o poziție logică anume, aceea care constituie un "model" de timporizare, deoarece tocmai ea această poziție logică numită "subiect" primește maximum din ceea ce poate oferi (dona) timpul atunci când timporizează (în-ființează) înlăuntrul structurii judecății: el este "substratul" care suportă predicarea; iar aceasta din urmă, ca act de a lega, nu este posibilă altfel decât prin intervenția temporală a verbului. Faptul că subiectul are o preeminență pozițională față de celelalte trei elemente ale judecății a mai fost susținut în această lucrare; acum
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Duhului Sfânt la Rusalii. 8. Cele patru lucrări de bază ale Duhului Sfânt. 9. Roada Duhului Sfânt. 10. Plinătatea Duhului Sfânt. 11. Cele nouă daruri. 12. Slujbele din biserică. 13. Călăuzirea Duhului Sfânt. 14. Locul și rolul Duhului Sfânt în predicarea Evangheliei. Notă: Manual după care se lucrează: Pneumatologie, de Prof. Univ. dr. Trandafir Șandru 9. CULTUL MUSULMAN LEGISLAȚIE ISLAMICĂ (FIKIH) 10. SINIF KONU 1 FIKIH ILMI A. Fikihin tanimi, konusu ve amaci B. Fikih Ilminin diger ilimlerle iliskisi KONU 2
ORDIN nr. 4.321 din 29 august 2001 privind disciplinele şi programele pentru examenul de bacalaureat 2002. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/141463_a_142792]
-
Predicatul este termenul fundamental al nucleului propozițional, dar verbul-predicat nu-și poate asuma decât în condiții semantice speciale funcția propozițională; condiția existenței unei propoziții în desfășurarea procesului de comunicare este predicația, iar predicația implică în chiar esența ei funcțională „obiectul” predicării (sau argumentul supus argumentării, în termenii logicii), ceea ce numim în mod curent subiect gramatical. De aceea, problema existenței (sau nonexistenței) predicatului multiplu trebuie înscrisă și interpretată din perspectiva structurii și funcționării nucleului predicațional. Chiar dacă poziția Gramaticii Academiei nu are consecvența
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cursul Exercițiilor Spirituale ținute în martie 1982 la Lentate pe Seveso, de Carlo Maria Martini, pe atunci arhiepiscop de Milano, unui grup de băieți și fete de optsprezece ani, la încheierea procesului anual de cateheze. Cu stilul său inconfundabil de predicare, cardinalul oferă un parcurs exegetic și spiritual, plecând de la textul evanghelic din Ioan 21, care dă cititorului posibilitatea de a intra în profunzimea propriilor alegeri de viață și de a reflecta asupra semnificației vocației sale. Referințele biblice au fost menținute
E Domnul!: aceasta este credinţa noastră by Carlo Maria Martini () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100981_a_102273]
-
adică să lase să se deschidă în sine izvoarele entuziasmului, speranței, disponibilității, iubirii, atunci când omul începe să-și dea încredere lui însuși și altuia. Isus cere aceeași încredere pe care i-a cerut-o lui Petru în barcă, în timpul primei predicări: „Aruncă mrejele” și Petru a răspuns: „La cuvântul Tău le arunc”. Este răbdarea de a da încredere. 3. Ce-mi spune mie textul? Răspunsul pe care îl sugerez, foarte simplu, este o ulterioară întrebare: „Știu să mă încred, știu să
E Domnul!: aceasta este credinţa noastră by Carlo Maria Martini () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100981_a_102273]
-
La început, lezechiel își considera sarcina ca o muncă ingrată, dar indispensabilă demistificării: el trebuia să nimicească speranțele primilor deportați iudaici în invulnerabilitatea Ierusalimului și, prin urmare, să-i întărească, după zdrobirea orașului sfânt 35. În această primă perioadă a predicării sale, lezechiel anunța apropiatul sfârșit al Ierusalimului, urmare ineluctabilă a necredinței lui Israel. O alegorie (cap. 23) compară Israel și Samaria (Iuda) cu două surori care, deși erau iubite de către Iahve, "s-au desfrânat în Egipt, din tinerețile lor" și
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]