207 matches
-
a premiselor dialectice, toate dependente de "locurile comune", pe care Artistotel le determină pe temeiul celor patru predicabile: definiția, propriul, genul și accidentul. Chiar în această operație de căutare a locurilor comune, în vederea determinării premiselor raționamentelor dialectice, aspectul formal este preeminent. Poate fi recunoscut în folosirea operatorului "trebuie", care, de fapt, este în acest context mai degrabă ceea ce s-ar putea numi "indicator de regulă", apoi în formularea ca atare a unor reguli care conduc spre folosirea "dreaptă" a gândirii, adică
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
teoretice" cât și "practice"). Prin urmare, cel puțin la o primă vedere, cele două "discipline" capătă și la Kant un rol propriu-zis constitutiv, dar, într-o anumită măsură, diferit față de cel avut la Aristotel. De fapt, diferența are un sens preeminent funcțional, dictatura judicativului fiind mai "eficace" în momentul reprezentat de Kant decât în momentul de început al istoriei sale, la Aristotel, așa cum voi încerca să dovedesc în această aplicație. Am putea spune, de asemenea, că este vorba despre o diferență
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
legat de un obiect posibil prin experiență, ajungându-se astfel la aparență), ci sunt și "critici", discipline investite cu sarcina de a stabili elementele a priori ale cunoștinței, competențele acestora, dar mai cu seamă limite ale folosirii acestor elemente. Vorbind, preeminent, despre cunoștințe, admițând punctul de vedere judicativ după care forma acestora trebuie să fie judecata, fiindcă doar aceasta poate fi adevărată sau falsă (poate avea valoare de adevăr), Kant concentrează analitica (cu rosturi constitutive clare, în demersul său), către problematica
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sensibil, cel schematic-imaginativ și cel sintetic-conceptual; (b) principiile judicative proprii proiectului critic sunt: 1) judecata este, și aici, forma logică fundamentală; sarcinile ei sunt, însă, cu mult mai semnificative constitutiv decât în logica organon, unde acestea aveau un rol regulativ preeminent; judecata este condiția "logică" necesară a cunoștinței, ca și pentru logica organon, dar, mai mult, ea condiționează forma concept și forma raționament. Pentru a pune în evidență aceste condiționări către categorii, Kant operează deducția transcendentală a acestora, oferind, altfel spus
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sine, constituind orice altceva în "lumea" sa. De aici două dificultăți majore în înțelegerea demersului heideggerian: pe de o parte, riscul, niciodată epuizat, de a reveni de la înțelesurile existențial-ontologice la cele ontice, datorită coincidenței nominale a "existențialilor" (conceptele potrivite ființării preeminente ontic-ontologic, Dasein-ul) cu termenii cunoașterii cotidiene și cu aceia ai istoriei filosofiei (ai metafizicii), iar pe de alta, pierderea din atenție a unității structurale a Dasein-ului. Demersul în cauză se constituie el însuși prin atitudine fenomenologică, iar valabilitatea elementelor sale
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pe seama a priori-ului originar reprezentat de propria lor unitate. În scopul de a răspunde întrebărilor de mai sus, am putea presupune că lui Heidegger îi trebuia un punct de pornire puternic, cumva, apodictic, chiar dacă acesta ar purta un rost preeminent metodologic, în stare să susțină mai multe orizonturi ale reconstrucției sale filosofice, îndeosebi pe cel în care este reconstruită însăși semnificația pre-ontologică a Dasein-ului și cel propriu deschiderii gândirii către ființă prin întrebarea despre adevărul acesteia. Iată un motiv pentru
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
desigur, proprii Dasein-ului. De asemenea, atâta vreme cât enunțul trece doar expresie a "conceperii prealabile" (urmând deținerii și privirii prealabile), el poate constitui un semn al prezenței făptuitoare a acesteia, iar semnificația sa este din nou condiționată prin făptuiri (facte) ale ființării preeminente ontologic. În plus, dacă enunțul apare doar cu ceea ce logica l-a înzestrat, anume cu funcția de a lega reprezentări (Kant), în genere, adică și concepte, chiar dacă are în alcătuirea sa verbul, pe "este", fiindcă acesta doar leagă, nesemnificând altceva
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
intenționale și obiecte intenționale corespunzătoare. De aceea, două probleme survin aici cu privire la sensul său judicativ sau non-judicativ: 1) dacă, fiind ulterior altor constituții intențional-obiectuale, el nu cumva le topește pe acestea în propria sa structură "existențială", fiind, tocmai de aceea, preeminent față de acestea; 2) dacă nu cumva "o vedere pură antepredicativă a ființării-la-îndemână este în ea însăși deja înțelegător-explicitativă"177, dacă nu cumva, altfel spus, antepredicativul are un sens existențial și poate opera autonom față de enunț, adică față de explicitarea unei înțelegeri
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
non-judicativ totuși, după convențiile "tari" ale judicativului constitutiv, cum am constatat în cele trei cazuri prezentate în capitolul anterior au făcut obiect de reflecție din timp (din noțiunea acestuia), fiecare propunând un sens al său care nu convenea așezării sale preeminente într-o structură alethică. S-ar putea spune că Aristotel însuși, Augustin, Kant, Bergson, Husserl, Heidegger se află într-o astfel de situație. Dar care este raportul gândurilor acestora față de judecată ca operație constitutivă pentru orice reconstrucție filosofică (științifică, ideologică
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
condiționat de un alt timp, cel al subiectului logic, al judecății, al judicativului, al logos-ului. Până la urmă, atât subiectul cât și predicatul îndeplinesc funcțiuni logice în judecată; ceea ce înseamnă că, din această perspectivă judicativ-funcțională, predicatul, pentru care funcțiunea este preeminentă față de ființare, reprezintă o poziție originară în raport cu poziția subiectului, pentru care ființarea este preeminentă față de funcțiune. Totuși, temporal, poziția "subiect" are întâietate față de poziția "predicat"; timpul este ființarea însăși, iar în subiect preeminentă este ființarea, nu funcțiunea. Să păstrăm această
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
logos-ului. Până la urmă, atât subiectul cât și predicatul îndeplinesc funcțiuni logice în judecată; ceea ce înseamnă că, din această perspectivă judicativ-funcțională, predicatul, pentru care funcțiunea este preeminentă față de ființare, reprezintă o poziție originară în raport cu poziția subiectului, pentru care ființarea este preeminentă față de funcțiune. Totuși, temporal, poziția "subiect" are întâietate față de poziția "predicat"; timpul este ființarea însăși, iar în subiect preeminentă este ființarea, nu funcțiunea. Să păstrăm această idee, continuând reducția; va trebui revenit însă la ea în curând. 4.5. Timporizarea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
perspectivă judicativ-funcțională, predicatul, pentru care funcțiunea este preeminentă față de ființare, reprezintă o poziție originară în raport cu poziția subiectului, pentru care ființarea este preeminentă față de funcțiune. Totuși, temporal, poziția "subiect" are întâietate față de poziția "predicat"; timpul este ființarea însăși, iar în subiect preeminentă este ființarea, nu funcțiunea. Să păstrăm această idee, continuând reducția; va trebui revenit însă la ea în curând. 4.5. Timporizarea verbului și timpului, în scopul consolidării sensului de transcendent introdus de aspectul alethic al judecății Primul element al aspectului
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
putea pierde "subiectul" poziția privilegiată în orizont judicativ, atâta vreme cât "ființarea conștientă" este socotită privilegiată, iar ea, altfel numită decât a fost în tradiție, chiar altfel gândită și reconstruită decât s-au petrecut acestea (gândirea și reconstrucția sa) în tradiție, rămâne preeminentă, sub un motiv sau altul? Preeminența în cauză este luată în sens maximal: chiar așa stau lucrurile însele; și aici se află exagerarea; dar și motivul pentru care, chiar în asemenea condiții, "subiectul" își păstrează toate sensurile tradiționale, la fel
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
filosofia, prin ideea sa despre "persoană" ca topos al unității Spiritului cu Viața, acestea două fiind posibile și în sine, dar, în sine, fiecare fiind diferit în mod absolut față de celălalt. Însă nu cele două "principii" reprezintă, până la urmă, "fenomenul" preeminent, ci persoana, ușor de identificat cu "ființa" umană. Pe linia aceasta, dar adăugând, pentru a stabili sensul persoanei, experimente teologice și filosofice din alte spații culturale decât cel căruia îi aparține Max Scheler, anume din Estul european, unde dominant este
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de față: Chr. Yannaras și I. Zizioulas. Tocmai pentru că sensul de preeminență, acordat ființării umane, de cele mai multe ori pe temeiul desfășurării unor experimente filosofice devenite model de tematizare filosofică, nu poate fi condiționat dinspre sensul de singurătate (al ființării devenite preeminente), cred că este cu putință a gândi de la bun început un sens de preeminență, care să nu limiteze ființarea ce îl capătă, ci, mai degrabă, să o țină deschisă, adică să o mențină în poziția "întru"; și nu ar fi
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nu limiteze ființarea ce îl capătă, ci, mai degrabă, să o țină deschisă, adică să o mențină în poziția "întru"; și nu ar fi posibil acest lucru altfel decât acceptând, în început, sensul unei unități la care să participe ființarea preeminentă (cea conștientă sau umană); de exemplu, sensul de unitate originară a eului cu lumea, despre care vorbește M. Merleau-Ponty, sau acela de "situație existențială" despre care s-a vorbit în alte capitole ale lucrării de față. Gândul din urmă va
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
reflexivitatea temporală a ființării conștiente și deschiderea acesteia către Celălalt constituie, de asemenea, ființa; adică tot un sens temporal. Dar aceasta din urmă, interpretată după regula proprie, adică propriu-zis ontologic (în regimul timporizării), este "om" și "lume", în unitatea lor. Preeminentă este, în ultimă instanță, ființa (față de orice ființare, nu doar față de cea conștientă, adică reflexivă temporal); de aici apropierea demersului "reductiv" de unele idei ale demersului de tip ontologic; dar ființa este deschiderea, cum spune Heidegger, însă, cum nu mai
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sa, Frege, Husserl, Russell au tematizat judecata și structura acesteia, provocând, totodată, cunoscutul fenomen al "turnurii lingvistice". Am putea spune că tocmai prin linguistic turn, judecata a fost recondiționată categoric și radical ca propoziție, enunțare, deși acest sens al ei, preeminent lingvistic, nu i-a fost nciodată străin, de la inventarea științei logicii de către Aristotel. Accentul mutat pe expresie -vizibil, cum arătam, încă de la formalizarea logos-ului în logica aristotelică, judecata fiind "enunțare" (logos apophantikos) provoacă "eliberarea" gândului (a elementului propriu-zis logic
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
precum și din cele câteva puse la punct mai cu seamă în medii neokantiene, de vreun secol și jumătate pre-ia un anumit sens timporizator, adică este constituită printr-o anumită metodă de "coborâre" de la ființă la ființare. Tăria sensului de ființare preeminentă, sub aspect funcțional, nu și ființial, pentru ființarea conștientă, se arată a fi valabilă, deja, în orizont judicativ. Și, cum argumentează filosoful german amintit mai sus, tot ceea ce se află în "lume" se structurează în funcție de Dasein, de "ființarea care noi
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sau cu sine, atâta vreme cât Celălalt este timporizat ca survenire a viitorului "meu". Și, într-un fel, acest fapt are șanse de valabilitate: datorită dominației judicative, însă. Numai că aici nu mai este vorba despre ceva strict formal, așa cum este vorba, preeminent, în orizontul dictaturii judicativului, ci despre altceva: eveniment, act, survenire, ivire (din neant!), surprindere, cruzime (frăgezime), hybris generator de "nou", răsărire etc. Timpul reprezintă toate acestea la un loc: de aceea el este determinat, apărând ca o ființare anume, care
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ordini, fapt timporizat în-ființat înaintea celorlalte; acestea din urmă căpătându-și rostul condiționat dinspre faptul reacționar, care devine fenomen fondator pentru acea ordine de fapte. Ideologia este un exercițiu prin care un fapt contingent este socotit necesar în virtutea timporizării sale preeminente în comparație cu alte fapte din orizontul de ființare în care se află cel dintâi. Ideologia însăși are o asemenea poziție față de toate ipostazele, formele, elementele dictaturii judicativului, în orizontul acesteia, adică în toposul logos-ului formal. Acest fapt a fost deja
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
spiritului critic dacă, prin urmare, devenim, măcar pentru o clipă, ideologi (ca și cum am avea putința de a nu fi nici o clipă!) -, atunci putem da peste forma discursului identitar autentic, putem pune la cale un discurs care dă seamă de timporizarea preeminentă a unui fapt devenit fenomen originar pentru o anumnită ordine "socială", ceea ce înseamnă că ne este deschisă calea unei înțelegeri non-judicative a ideologiei (desigur, a dictaturii judicativului, în ultimă instanță). Mai sus, exprimam o uimire: am avea putința de a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
vedere "logic". În cele ce urmează, mai întâi trebuie cercetată această structură a "formei ideologie" și lămurit statutul ei de ipostază desăvârșită a dictaturii judicativului. În al doilea rând, trebuie arătat cum tocmai fenomenul celei de-a doua timporizări este preeminent, cum prima timporizare survine într-un sens "regulativ" stabilit de cea de-a doua timporizare, pentru a desăvârși sensul "constitutiv" al judicativului, adică și pentru a dărui acest sens elementelor regulativ-judicative din orizontul fenomenului celei de-a doua timporizări. În
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Lecca, fiind adoptată În absența a 42 de deputați, În Camera Superioară absentând 27 de senatori). Cu toate acestea, actul de la 14/26 martie 1881 s-a dovedit unul mare, prin implicații și consecințe, el având ținuta unui fapt Împlinit, preeminent decizional <ref id="40"> 40 Legea privind proclamarea Regatului, În Monitorul Oficial, nr. 60, 15 martie 1881, p. 1809. În textul legii se menționa: „România ia titulatura de Regat. Domnitorul ei, Carol I, ia pentru sine și moștenitorii săi titlul
Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by GH. CLIVETI () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1246]
-
tot mai mult reglementat de norme ce exprimă interesul comun. În acest punct se poate opera o distincție mai clară între sistem și suprasistem. După cum s-a văzut, și suprasistemul poate dezvolta finalități proprii. În măsura în care însă finalitățile sistemelor componente sunt preeminente, prioritare în raport cu finalitățile globale, el rămâne un suprasistem. Suprasistemul se poate transforma în sistem doar în măsura în care finalitățile sale globale devin mai importante în raport cu finalitățile sistemelor componente, subordonându-le pe acestea din urmă și transformându-le în subsisteme proprii. Disputa dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]