1,380 matches
-
ar fi fost confruntat cu critici de felul celor pe care le-a formulat Blaga, Kant ar fi replicat în acest fel. Și el ar fi fost, fără îndoială, îndreptățit să o facă. Identificându-se însă pe deplin cu acele presupoziții și opțiuni care au susținut întreaga sa întreprindere critică, este mai puțin probabil că el și-ar fi dat seama în ce măsură asemenea critici dezvăluie un conflict al valorizărilor. În încheiere, câteva considerații asupra acestui subiect. Ca filosof al luminării, Kant
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
și directivele de acțiune ale mișcărilor care încearcă să legitimeze prin apel la asemenea surse de autoritate, apropierile dintre mecanismele instituirii autorității lor sunt de-a dreptul izbitoare. Funcționarea acestor mecanisme devine posibilă pe baza acceptării a cel puțin două presupoziții. Prima este că viața individului își capătă sensul cel mai înalt și finalitatea supremă prin subordonarea ei deplină față de o cauză colectivă, o cauză care prin însăși natura ei nu poate fi decât obiect de adeziune necondiționată, și nu rezultat
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
judecății raționale. Pentru toți aceia în care asemenea puteri sunt treze și active, subiect de discuție și de controversă va putea fi nu cauza însăși, ci doar identificarea căilor și celelor mai potrivite mijloace pentru a o promova. A doua presupoziție este că asemenea cauze, care pretind celor chemați să le slujească printr-o subordonare care implică anularea individualității, ce se exprimă înainte de toate în lipsa exercițiului critic al rațiunii sau în renunțarea la acest exercițiu, îi opun cu necesitate pe aceștia
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
acelor oameni care vor sluji o altă cauză. O sugestie majoră a ideii kantiene a luminării este că un consens universal este posibil doar între oameni luminați, capabili și deprinși să facă uz de rațiunea lor. Corolarul necesar al acestei presupoziții este că orice cauză care va fi sustrasă examenului critic și sancțiunii rațiunii îi va diviza și învrăjbi pe oameni. Ea îi avea drept adversari pe cei afectați, lezați prin promovarea ei. Aceștia vor trebui neapărat combătuți, înfrânți, neutralizați. Iar
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
și rostire) se poate realiza înțelegerea. Consecința este că hermeneutica, în raport cu semiotica, este o disciplină mai slabă. Disciplinele "tari" sunt cele cu un singur principiu, monadice și monarhice. Corolarul este că disciplinele slabe, cum este și hermeneutica, sunt "democratice". Din presupoziția că limba este izomorfă cu gândirea (gîndirea și realitatea sunt izomorfe cu limba) deducem că sensul nu ține doar de structura semantic-sintactică a textului, ci și de interpret și de raportul acestuia cu textul: există o supradeterminare istorică a sensului
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
-l transforma într-un mediu de comunicare, într-un geam sau vitrină care ne lasă să vedem direct realitatea. Modelul textului interpretabil este discursul artistic ornamentat, care obligă privirea să se oprească asupra lui la fel ca asupra unui vitraliu. Presupoziția hermeneuticii este că dincolo de acest text-vitraliu există ceva de căutat, ceva ce ne este anunțat în desenul și culorile vitraliului, ca și în lumina ce le susține. Din punctul de vedere al hermeneuticii, discursul trimite dincolo de el însuși, din cel
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
în lume înseamnă a-ți da seama că e imposibil să identifici un sens transcendental. Interpretul hermetic încetează să presupună că propria intenție de lectură se suprapune peste cea a autorului, care e inaccesibilă și pierdută. Hermetismul pornește deci de la presupoziția că limbajul vorbește despre ceva, vorbind în realitate despre opusul acelui ceva - orice poate însemna orice: ceea ce ți se spune poate însemna contrariul. Orice text univoc e rezultatul unui demiurg rău. Cuvintele evocă nespusul pe care îl maschează. Adevăratul sens
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
oferi baza schimbării organizaționale. Ne-am îndepărtat cu mult de lumea modernă a cărui precursor este Taylor, cel cu care am început acest excurs prin teoriile privind organizațiile! Constructivă și critică, utopică și realizatoare, postmodernitatea este o stare în care presupozițiile moderniste au fost subminate dar, în același timp nu generează (încă!) o psihosociologie a organizării care să reflecte pertinent realitățile sociale ale timpului nostru. CUVINTE-CHEIE: Management științific; birocrație; legitimitate și autoritate; efectul Hawthorne; relații umane; contingență; instituție; analiza costurilor tranzacționale
[Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
abordare ca fiind anti-individualistă și anti-colectivistă. Natura anti-individualistă rezidă în accentul pus pe apartenența la un grup - ca determinantă esențială a identității individului - și ca urmare, existența unor caracteristici stabile ale acestuia, în funcție de care este privit. Natura anti-colectivistă este rezultatul presupoziției că ceea ce diferențiază membrii unei organizații sunt caracteristicile primare ale diversității (sex, vârstă, etnie, rasă) și nu decalajele economice sau politice dintre resursele umane disponibile și utilizatorii acestor resurse. În viitor, cercetările ar trebui să privească diversitatea ca pe un
[Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
acordat o anvergură și o autoritate sporite. Prezisă de mult de către neorealiști, alianța dintre China și Rusia, pentru a contrabalansa puterea sporită a Statelor Unite, nu s-a materializat încă. Totuși, ne putem întreba dacă aceste evoluții reprezintă o transformare a presupozițiilor aflate în nucleul sistemului. Se poate argumenta că ostilitatea dintre Washington și Moscova s-a diminuat până aproape de dispariție pentru că ultima a încetat să mai fie un rival pentru americani; dar, chiar și așa, câteva capitale europene ar dori să
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
pe trei nivele: la „suprafață” ar fi „artefactele” („lucrurile” produse; comportamente, acțiuni, idei, produse etc.), vizibile, dar greu de descifrat; la nivel intermediar se află valorile și normele comportamentale, iar la nivelul cel mai profund acționează un „nucleu” de credințe, presupoziții „(„asumations”). Abordările de tip constructivist pun accentul pe procesul de instituire a culturii organizației prin negociere sau interacțiune simbolică spontană. Kanter Moss Rosabeth (1943-) a elaborat o serie de tipuri culturale de Întreprindere, propunând un management post-industrial”<footnote Kanter Moss
Psihosociologia managerială by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/204_a_187]
-
Apare, astfel, clară greșeala pe care o fac unii, căci „economiștii Înșiși, ca și majoritatea specialiștilor, suferă În mod normal de un fel de cetitate metafizică și prezintă specialitatea lor ca o știință a adevărurilor absolute și imuabile, fără nicio presupoziție. Unii merg chiar până a susține că legile economice sunt la fel de independente de „metafizică” sau de „valori” precum este legea gravitației”<footnote E.F. Schumaher, op.cit., p. 33. footnote>. În fapt, fiecare tip de stil de viață conduce - arată autorul - la
Psihosociologia managerială by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/204_a_187]
-
sale În calitate de unitate socială”.<footnote Schein Edgar M., Organizational Culture and Leadership, San Francisco, Jossey Bass, 1985 (a se vedea Hugh D.S. Hikson D.j. Managementul organizațiilor, București, CODECS, 1994, p. 186. footnote>. Schein dă culturii organizației următorul conținut: a) presupozițiile (postulatele) teoretice (viziunea); b) valorile și normele; c) „artifactele” - produsele culturii (sau, cum se mai spune, „purtătorii-de-valori”). În sfârșit, deconstructivismul aduce În discuție democratizarea organizațiilor pe baza raportului dintre putere și cultură.<footnote A se vedea Hoffman Oscar, Sociologia organizațiilor
Psihosociologia managerială by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/204_a_187]
-
simț critic", se spune într-unul din extrasele, de proveniență catolică, citate de Moscovici (1976, p. 397). Re-valorizarea dimensiunii spirituale a omului sau a unei "psihologii a adîncurilor" este, de exemplu, privilegiată, în detrimentul unei lecturi atee, pansexualiste și materialiste a presupozițiilor freudiene. [Spre deosebire de modul "difuzării"], "propagarea are ca obiectiv provocarea unei conduite la toți membrii unui grup [...]. Spre deosebire de difuzare, unde este vorba întotdeauna de o incitare la luări de poziție parțiale sau "atomizante", aici remarcăm apariția unei construcții de ansamblu care
by Jean-Marie Seca [Corola-publishinghouse/Science/1041_a_2549]
-
teoriei economice modene de a considera că, în ciuda unor determinări culturale iraționale, până la urmă viața socială a unei societăți se desfășoară după o paradigmă a comportamentului rațional pe piață și în societate al populației este infirmată de experiența societăților postcomuniste. Presupoziția fermă și esențială a teoriilor economice moderne este că, într-o economie de piață, controlul capitalului este suficient pentru a impune regulile acestuia ca reguli ale comportamentului populației, politicienilor și al birocrațiilor din economia însăși. România a construit o economie
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
sau întemeiată. Problema apare atunci când translăm criteriile dintr-un plan în altul, încercând să valorizăm performanțele sociale prin criterii „școlare”, iar pe cele școlare prin intermediul celor ce țin de „performanța” socială. Ce se întâmplă în realitate? Se merge tacit pe presupoziția că avem aceleași criterii de validare valorică și în școală, și dincolo de ea, trăgându-se simplist concluzia că cine e bun în școală e bun și în viață. Nimic mai fals! Criteriile se schimbă în chip obligatoriu, pentru că avem de-
[Corola-publishinghouse/Science/2256_a_3581]
-
mijloc va fi fost speranța recuperării unei "stări de grație"3, literaturizată în textele de tinerețe, mai cu seamă în nuvele 4. O formă de evaziune retrospectivă, poate, în căutarea timpului pierdut... Așa să fie oare? Posibil. Oricum, dincolo de romanțioasa presupoziție, posteritatea nu va ști niciodată mai mult despre perioada aceasta de trei săptămâni din viața criticului. Însemnările precizează cu strictețe itinerariul, fără nici o impresie personală, nimic. Doar notația seacă, de telegraf: "Plecat în Italia în dimineața zilei de 11 aprilie
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
paginile gazetelor 10. Pesemne că tot de aici, din acest memorial de călătorie en miettes, iese și nucleul așa zicând "subiectiv" al lucrării prezentate ca teză secundară la Sorbona câțiva ani după aceea (Voyageurs français en Grèce au XIX-e siècle). Presupoziția e confirmată chiar de scrisoarea care însoțea textul trimis la Sămănătorul. Acolo se spune că însemnările ar avea "un dublu scop literar și științific": "Voiesc (își exprimă debutantul curajoasele sale intenții) ca sub formă mai avântată și saturată de antichități
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
judeca mai bine dumneata”, adăugase d-na Zerlendi. Naratorul este așadar invitat de o doamnă enigmatică, undeva În centrul Bucureștiului, să se apropie de problema sa intimă, căci doctorul Zerlendi și doctorul Eliade se Întâlnesc prima dată aici, În această presupoziție fantastică a intrării În Tibet și a asimilării farmacopeii lui oculte. În literatura religioasă tibetană, bunăoară, chiar acestea sunt straturile unei biografii: phyis rnam thar (biografia externă, adică ceea ce naratorul știa dinainte despre Honigberger), naò rnam thar (cea internă, dezvăluită
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
ultimul, iar naratorul e deja puțin Înspăimântat că ar putea urma. Dar „tot ce-mi spuneți (...) nu mă descurajează deloc” (40). Da, dar Zerlendi dispăruse, În noaptea de 10 septembrie. Dovedind o stranie flexibilitate, naratorul Își va contrazice inteligent propriile presupoziții, devenind sceptic-alarmat ca un istoric pozitivist - „e de necrezut că un om poate dispărea așa, fără să lase nici un fel de urmă” (43) - care a exclus, antigordianic, invizibilitatea dintre mărturiile („urmele”) sale2. Al treilea paragraf mai necesită acum un singur
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
elite culturale sau intelectuale, un concept destul de echivoc 3. Prin urmare, se pare că există o anumită imprecizie terminologică a conceptului de elite intelectuale, mai ales la nivelul practicii sale culturale greu de codificat. Și totuși, dacă se pleacă de la presupoziția că elitele ar trebui să reprezinte națiunea, fiind dobânda unui capital uman investit istoric cred că putem accepta utilizarea termenului de elite intelectuale, mai ales pentru spațiul interbelic, unde acest concept apare mai clar definit la nivelul practicii sale culturale
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
așa de bine sectorul spiritual sau economic, politic sau cultural-estetic al activității noastre. De unde urmează însă că opoziția naționalism - Ortodoxie nu e valabilă"23. Cât privește noțiunea de ecumenicitate, Nae Ionescu demontează teza lui Radu Dragnea care pleacă de la o presupoziție eronată: ignorarea faptului că ecumenicitatea este limita către care tinde veacul, istoria, autorul crezând că aceasta poate fi realizată hic et nunc. Prima consecință a presupoziției greșite a lui Radu Dragnea vizează teoria mântuirii în veac, a cărei origine rezidă
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
noțiunea de ecumenicitate, Nae Ionescu demontează teza lui Radu Dragnea care pleacă de la o presupoziție eronată: ignorarea faptului că ecumenicitatea este limita către care tinde veacul, istoria, autorul crezând că aceasta poate fi realizată hic et nunc. Prima consecință a presupoziției greșite a lui Radu Dragnea vizează teoria mântuirii în veac, a cărei origine rezidă într-o confuzie: se confundă "cuvântul lui Dumnezeu, care este absolut, cu trăirea cuvântului lui Dumnezeu de către oameni, care trăire, fiind un fapt istoric, nu poate
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
etern. Creația propriu-zisă nu a constat într-o simplă dezvăluire a lumii în tiparul ei deplin, întrucât această dezvoltare nu s-a realizat decât prin conlucrarea Proniatorului cu lumea. Încercarea de justificare teologică a națiunii capătă consistență în măsura în care se acceptă presupoziția inițială potrivit căreia "națiunea este o descoperire în timp a chipurilor care există etern în Dumnezeu". Trecerea în planul teologiei istoriei validează demersul lui D. Stăniloae de interpretare a națiunii, având la bază modelul etern, divin, care îi asigură caracterul
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
poate realiza, în concepția lui Simion Mehedinți, fie printr-un recurs analitic la matricea identitară, folclorul național, fie prin, ceea ce am numi astăzi, perspectiva imagologică, aceea a oglindirii în ochii străinilor a viziunii religioase a poporului român. Autorul pleacă de la presupoziția corectă a existenței în spațiul românesc a celor două ramuri esențiale ale creștinismului: Ortodoxia și Catolicismul la care se adaugă luteranismul, deși am prefera termenul de protestantism care acoperă o realitate religioasă mult mai cuprinzătoare. Trecem peste faptul că nu
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]