KorAP: Find »[drukola/base=prior & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...7 8 9 ...111 >

2,775 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241

atât de cumplită părea absurdă. Dar de câte ori nu cunoscuse duplicitatea cea mai imprevizibilă În purtarea oamenilor? Nu mi-ai răspuns, messer Alighieri. Cum a murit meșterul Ambrogio? Îl mai Întrebă o dată Cecco. — Ambrogio a fost coborât de viu În mormânt - priorul descrise pe scurt scena crimei. Dar poate că victima a avut vreme să Își compună propriul bocet, fie și În niște semne ambigue, conchise el. — Niște semne? Care? Dante Își Înmuie degetul În cupă, unde mai rămăsese niște drojdie de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
a șterge străfulgerările de lumină Înghețată care Îi Împungeau creierul, În timp ce greața i se domolea. În cele din urmă, se ridică precaut. Trebuia să iasă și să Își recapete controlul de sine. Se blestema pentru că fusese atât de neprevăzător: un prior al Comunei Florenței ar fi trebuit să se comporte cu mai multă sobrietate, fără să se lase În voia chefuirii. Speră ca ai săi colegi să nu afle niciodată de acea aventură. Petrecu mai bine de un ceas pregătind actele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
zise el ridicând din umeri. Adunările Consiliului se țineau În fostul refectoriu al mânăstirii. Când intră, alți cinci membri se aflau deja În sală, În jurul mesei prelungi, examinând atent un document și vorbind cu Însuflețire. Când Îl văzu că intră, priorul Artei lânii Își drese glasul. Dante avu impresia că voia să le atragă atenția celorlalți, ca pentru a-i avertiza de prezența lui. Apoi Începu. — Aici, sub ochii noștri, se află bula pontificală, cu cererile lui Bonifaciu. Nunțiul În persoană

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
răsculase fața de vicarul papal și proclamase Comuna liberă. — În fond, nu cere decât o sută de arbaletieri și câțiva cai... Poate că vom putea accepta fără să Împovărăm prea mult finanțele Comunei... sugeră pe un ton nesigur unul dintre priori. — Nu finanțele noastre sunt În joc, messer Pietro, răspunse Dante cu asprime, ci libertatea noastră și a celor ce se Încred În Florența. Iar acum ar trebui să ne plecăm grumazul sub jugul lui Bonifaciu, simoniacul și nedemnul? — Bonifaciu simoniac

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Și tocmai În interesul său e Îndreptată acțiunea mea. Dar mai există un interes și mai vast, acela pentru salvarea orașului, după care trebuie să ne călăuzim. Dar e vorba de numai o sută de arbaletieri! Încercă să se interpună priorul Artei schimbului pe un ton Împăciuitor. Poate că vom fi În măsură să satisfacem cererile lui Bonifaciu fără a-l Întărâta Împotriva noastră și fără a ne slăbi mijloacele de apărare... — Nu vă lăsați Înșelați de numărul aparent neînsemnat, replică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
văzuți apropiindu-se, dinspre nord, o gloată de leproși, care se Îndreaptă spre Roma. Ei speră ca Jubileul lui Bonifaciu să Îi scape de ulcerații. Și cine știe câți mistificatori și agitatori nu s-or fi numărând printre ei. E nevoie ca priorul Artei negoțului să dea ordin să se Întărească straja, pentru a-i Împiedica să pătrundă În oraș. — Ar trebui omorâți toți, zise aspru messer Pietro, Însă, Îndărătul tonului său feroce, se ghicea teama. Din păcate, sunt ocrotiți de Biserică. — Știți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
ale fântânii În formă de cap de lup. Dante sorbi și el puțin din apa căldicică. Simțea cum se reaprinde arsura febrei. Cred că ai dreptate, reluă Augustino. Poate că Ambrogio a greșit atunci când s-a hotărât să modifice proiectul. Priorul Își șterse buzele cu mâneca. — Care va să zică, subiectul lucrării nu fusese hotărât de comitenți și deci, În definitiv, de voi, cei din Studium? Augustino Îi adresă din nou surâsul său suav. Parcă voia să Îi ofere informațiile picătură cu picătură, spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
capul, dându-și seama că era și poetul de față. Pentru câteva momente, păru contrariat să Îl vadă, apoi chipul i se lumină Într-un surâs palid, În timp ce se ridica În picioare. — Messer Alighieri, e o cinste să primim un prior al cetății pe umilul nostru șantier. Îmi pare rău că maestrul Arnolfo nu se află aici, astăzi, pentru a te cinsti așa cum meriți. Îmi Închipui că ai venit ca să inspectezi starea lucrărilor. — La drept vorbind, pe dumneata te căutăm, messer

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
el? La cine te referi? — În mânăstirea anexată bazilicii San Paolo, pe timpul lucrărilor noastre, erau găzduiți și câțiva membri ai Curiei. Un grup de juriști care lucrau la o Însărcinare particulară pe socoteala lui Bonifaciu... Un nume Îi străbătu mintea priorului. — Antonio da Peretola, jurisconsultul celui de al Treilea Cer, era unul dintre ei? Asta vrei să spui? Iacopo mișcă din cap În semn de aprobare. — Poate că el vă va putea fi mai de folos, messer Durante. Era, cu siguranță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Lucifer. Celălalt Îl privi surprins, În tăcere. Antonio da Peretola, omul cu față de vulpe, locuia la San Marco, Într-o cameră de oaspeți a mânăstirii. Poate că, la acea oră, se Întorsese deja de la lecțiile sale din Schola franciscanilor, spera priorul. Într-adevăr, omul era acolo, acoperind cu note un codice gros. În jur, alte volume deschise. Părea cufundat Într-o anevoioasă comparare a unor scrieri diferite, asupra cărora adnota glose. Cănd Îl zări, se opri pe dată, Închizând codicele pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
să asculte glasul șoptit cu care locurile Îi vorbesc sufletului. Trebuie că neglijase semne și urme esențiale. Ce anume nu izbutise să vadă? În scurtă vreme, după apusul soarelui, avea să poată străbate străzile mai În voie. Rolul său de prior al Florenței Îi conferea dreptul de a se deplasa și după ora stingerii. Atunci avea să acționeze. 6 În aceeași zi, după ora stingerii La fiecare cotitură a străduțelor Înguste, Dante se oprea cu toate simțurile În alertă pentru a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
redusă la o mutră tăiată de un zâmbet lugubru. — Stai locului, demone, sau va fi ultimul pas pe care-l faci pe pământul ăsta! Strigă Dante. — Messer Alighieri, nu mă recunoști? Glasul acela Îi urni ceva În memorie. În loc de răspuns, priorul ridică din nou arma, retezând văzduhul cu o mișcare circulară, pentru a crea o barieră de oțel Între dânsul și infern. — Nu-ți știu numele, zise el. — Eu sunt, messer Alighieri. Giannetto de la San Piero. Giannetto, cerșetorul. O rază slabă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Giannetto, cerșetorul. O rază slabă de lumină cădea pe fața omului, care stătuse locului. Se apucă să-și scoată de pe cap bandajele Însângerate, În timp ce Dante Își cobora arma Încetișor. Era, Într-adevăr, dânsul, același zdrențăros peste care dăduse În Palatul priorilor. Omul cu soarta. Între timp, celelalte creaturi Își opriseră Înaintarea, ca și când și-ar fi pierdut orice urmă de curiozitate În privința lui, și se ghemuiseră la locurilor lor. — Bun venit În Împărăția adevăraților nevoiași, messer Alighieri. Și domnia ta tot În căutarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
cu care să Înceapă. — Aș vrea să Îți cer un mare hatâr, messer Alighieri. Omul se freca după ceafă, parcă voind să amintească de loviturile Încasate. — Spune. — Domnia ta scrii, nu-i așa? Vorbește despre mine, rogu-te. Mda, Își zise priorul. Asta vrem cu toții, chiar și cei mai nenorociți: să nu se stingă lumina numelui nostru. Dacă am putea vizita țara morților, oare nu tot asta ne-ar cere și ei? În schimb, o să Îți dezvălui ceva ce Îți va fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
alții i-au păcălit, dar nu pe mine. Dante Încercă să urmărească din ochi siluetele acoperite de zdrențe, dar acestea se făcuseră deja nevăzute În penumbră. 7 28 iunie, dimineața Dante pusese să fie convocat de urgență Bargello, la Palatul priorilor. Omul Își făcu apariția trăgându-și sufletul, contrariat În mod vădit. Era lipsit de armura lui obișnuită. Părea mai mic. — Ce este atât de important, messer Alighieri, Încât să mă scoți de la treburile mele? Întrebă el de Îndată. Taverna e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
să-l văd arzând. Abia dacă am avut vreme pentru o ultimă sprinteneală cu Becchina mea, și iată-mă fugar Într-a voastră cetate a libertății... În care am aflat că ai Întreprins o strălucitoare ascensiune. Ești de-a dreptul prior. Un poet! La Siena nu mai e mult până să ne reteze limba. E chiar adevărat ce se spune? Că o nouă Atenă se ridică pe malurile râului Arno și că aici există mai mulți Înțelepți decât În toată biblioteca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
puțin timp În urmă. Am asistat la Înscăunarea voastră la San Piero. O ceremonie impresionantă, cu adevărat. Puterea cerului Îmbinată cu forța pământească. M-am bucurat pentru șansele mele: o prietenie puternică e cea mai bună merinde pentru un surghiunit. Priorul deveni rigid. — Erai și dumneata la San Piero, la idele lui iunie? Dar când ai sosit În oraș? — De trei zile. Taman la vreme ca să asist la triumful dumitale. Taman la vreme ca să ca să fii de față În noaptea crimei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
ești Într-adevăr cineva, În orașul dumitale. Sau, cel puțin, așa ești la cârciuma lui Baldo, zise Cecco zâmbind răutăcios. Continua să-l măsoare din ochi zeflemitor, ca și când ar fi fost, Într-un fel sau altul, stăpân pe destinul lui. Priorul simți cum mânia Îi răbufnește. Poetastru nesuferit! Avusese și neobrăzarea să-l ia peste picior În versuri, cu imoralitatea lui provincială. Își Înăbuși un răspuns feroce. — Care va să zică, ce te aduce la Florența? În afară că ești nevoit să te ferești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
dumitale s-ar putea reduce la o adunătură nesuferită de calici și de escroci? Ce regiuni ale cercetării filosofice vei trata În opera dumitale? adăugă el așezându-se lângă Veniero și turnându-și vin În cupa venețianului — Pe toate, răspunse priorul cu răceală, scandând cuvintele. Rânduite pe teme. De la forma cosmosului până la tainicele mișcări ale sufletului. Și voi Încheia cu virtutea cea mai sublimă până la care ne e dat să ajungem. — Care? — Justiția. Dante privi În jur, oprindu-se asupra fiecăruia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Îndepărtat? Dacă nu cineva care a călătorit peste mare... Poetul Își roti privirea În jur, căutând o confirmare pentru acea ipoteză, dar nimeni nu părea să aibă nimic de spus. — Îl puteți chema la masa noastră pe proprietarul localului? continuă priorul. Undeva În fundul cârciumii, capul lui Baldo se ițea peste ale comesenilor săi aidoma unui dovleac plutind În voia valurilor. Veniero, care până În acea clipă rămăsese tăcut, se ridică și se duse spre cârciumar. Schimbară câteva cuvinte. Dante văzu cum cruciatul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
și colegiul general al Studium-ului. Până Într-acolo Încât să ucidă? Întrebă Dante. Întrebarea nu Își află răspunsul. Dar faptele vorbeau, cu evidența lor de moarte. Între timp, ceilalți se năpustiseră pe această nouă pistă, discutând cu Însuflețire feluritele ipoteze. Priorul le urmărea disputa În tăcere, distras. Să Îi desemnezi ca vinovați pe francezi sau pe lombarzi era ca și când nu ai fi acuzat pe nimeni. Și apoi, de ce să fi ales imaginea unui bătrân, dacă trădarea era subiectul mozaicului? Vârsta reprezentase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
iscase, Antilia era perfect În largul ei, așezată printre dânșii, ca și când băncuța unei cârciumi ar fi fost pentru ea jilțul din odaia unei femei. Poetul era Îngrozit la gândul că cineva ar fi putut să vadă și să povestească: un prior al Florenței abia ales, stând la masă cu o dansatoare, Într-un loc dubios. Între timp, după o clipă de nemișcare absolută, femeia Își mișcase capul, lăsându-și privirea să alunece peste chipurile bărbaților aflați la masă. Cel din urmă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
purta ghinion, era sigur de asta. Dante Încercă să se concentreze asupra treburilor publice. Pentru acea zi nu era prevăzută nici o Întrunire a Consiliului, Însă instinctul Îi sugera că nu era oportun să stea deoparte, În acele momente. Ceilalți cinci priori erau În stare de orice, din josnicie, din ambiție și din ferocitate obtuză - trei fiare care devastau Florența. Era nevoie de Înțelepciunea lui, de știința și de intuiția lui, pentru salvarea orașului. Dar trupul Aintiliei continua să Îi umble printre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
la sunetele din preajmă. Nu se auzeau glasuri, nici zgomot de pași. Mânăstirea părea pustie, ca și când toți locuitorii s-ar fi evaporat. Ieși din chilia lui și le controlă repede pe toate celelalte. Într-adevăr, nu era nimeni. Poate că priorii se Întorseseră pe la casele lor. Putea profita de asta pentru a se ocupa În tihnă de crimă. Până În clipa aceea, explorase locul delictului, străbătuse străzile din Împrejurimi, căutase printre posibilii autori. În schimb, Încă nu examinase victima, altfel decât În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
atâția alții. Ieși cu pași repezi. De-a lungul traseului, prin claustru și apoi până la poartă, nu Întâlni pe nimeni, ca o confirmare a stării de părăsire În care se găsea locul. Încă un semn de decadență dacă, În loc de Palatul priorilor, politica se făcea În casele potentaților și În adunări secrete. La ce va fi slujit noul edificiu aflat În construcție? O coajă goală pe dinăuntru, care să marcheze prin inutila sa enormitate dreptul și justiția de acum veștejite, precum arcele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]