1,457 matches
-
are de făcut. Spre seară, cînd umbrele copacilor prinseră a se lungi, iar printre ramurile lor aerul se vedea tot mai vînăt, Pablo porni Înapoi către sat, cu rucsacul și buzunarele doldora de pietricele. Undeva, pe platoul Îngust ca o prispă, acoperit pe jumătate cu tufe de ienupăr, cărarea se bifurca. Era locul unde, la urcare, se oprea de obicei să mănînce. Tot acolo Își umplea dimineața bidonul cu apă, de la un șipot din apropiere. Acum, dinspre muntele din cealaltă parte
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
Însăși ținta călătoriei sale, inițial bine determinată, dobîndise Între timp caractere difuze și un sens mai degrabă metafizic. Străbătu cele cîteva sate Întîlnite În cale cu o curiozitate de vilegiaturist de-a dreptul sincer. Casele vechi, cu geamuri mici și prispe Înguste, cu acoperișul din paie sau carton bitumat, mărturiseau sărăcia celor care locuiau În ele, dar totodată radiau o lumină plăcută, un fel de bucurie sfioasă care făcea aerul serii odihnitor și curat. Curțile erau pline de verdeață. Dacă Întîlnea
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
spuse Mma Makutsi politicoasă, folosind expresia care înlocuia un ciocănit atunci când nu exista o ușă la care să bați. Un gest absolut necesar, fiindcă, deși femeile nu erau înăuntru, nu erau nici afară în totalitate, stăteau pe două scăunele de pe prispa înghesuită din fața clădirii. Cea mai în vârstă o studie pe vizitatoare, ridicând mâna să-și ferească ochii de lumina necruțătoare a începutului de după-amiază. — Bună ziua, Mma! S-a-ntâmplat ceva? Schimbară saluturile formale, apoi se așternu tăcerea. Tânăra bătu în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
glasurilor de copii, pe care ea nu-i avea, îi oferea o dulce mângâiere. Văduvă, singură de dimineață până în seară, sosirea gălăgioasă a oaspeților aducea în viața și casa femeii mult râvnita vânzoleală. Obosiți, copiii și-au parcat bicicletele lângă prispă și-au strigat în cor: Mâncare! Bica și Aneta, sosite cu mașina de dimineață, au dat fuga în bucătărie. Tănțica a scos masa afară, a gătit-o cu fața de masă cea nouă, a scos "argintăria" din bătrâna ladă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
furnica cu antene curioase; piciorușe ca niște firicele; furnica negricioasă; greierul mic muiat în tuș și pe-aripi presărat cu brumă. Despre iarbă: iarbă de mătase; iarbă groasă și deasă; covor mătăsos; iarbă de un verde crud; iarbă de catifea; prispe de verdeață. Despre iarnă: văl alb de promoroacă; fulgi ușori și albi ca florile de cireș; fulgi ca niște steluțe sclipitoare; fulgi ca niște fluturi ce plutesc în aer; roi ușor de fluturi; vine cu mantia argintie; pune cușme albe
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
mama, căci, cu toată timiditatea lor, au surprins părinții prin promisiunile de viitor pe care le-au făcut, prin gândirea lor de adulți. Mihaela Pascu, clasa a V-a C Mama, ființa cea mai dragă Ninge cu fulgi mari pe prispa casei. Leneși și pufoși ei se lipesc de geam. În cameră este cald și liniște. Mama mă învăța cea mai grea lecție: cum să citesc. Să nu uiți nici odată, Ioana! Eu v-am crescut singură pe toți patru copiii
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
Tzara. În cutia de culori a lui Rusalin. Era într-un iunie uluitor de fierbinte. Strălucea ca vesela de sărbătoare a Lisellei. Hoinăream amîndoi printr-un afund de huci, după narcise sălbatice. Fusese o casă acolo și florile sădite lîngă prispă se sălbăticiseră. Am cules bobocii de narcise și, pînă să ajungem înapoi, mi-au înflorit în mînă. De la căldura mîinii mele. Au înflorit de plăcerea ta, Ana". Mi-a întors palma și a alunecat cu gura spre ea. A și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
necredința în ele a oamenilor. Reîntâlnirea lor, chiar și în ipostaza degradantă, are darul, pentru povestitor, de a-i procura, prin restituirea poveștilor copilăriei, cele mai frumoase seri din toată viața lui. Poate, fiindcă sunt seri petrecute pe câte o prispă, alături de iubită, cu mâna în mâna ei sau odihnită pe genunchiul ei delicat și ascuțit de copil. Încercarea amorezilor de a transfera acel farmec într-o cameră de hotel eșuează. Stricătoarea iubirii, își spune povestitorul, nu poate fi decât Aspida
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
cu toate că stăteam de vorbă ore întregi. Tot ce-mi amintesc foarte clar sunt picioarele. Picioarele, da, le am mereu în fața ochilor, cum se mișcă rapid pe aleea ce iese din rezervație, cum se cambrează ușor, înainte să se așeze pe prispa casei Licornului. Aceeași zi fără noimă. Ea încetase de o vreme să mai vină Umblu singuratic prin ulițele parcului și nu mă pot hotărî unde să mă opresc, cărei ființe să-i vorbesc astăzi care să nu-mi amintească de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
nu pot sta locului, nu mă pot aduna, crâmpeie de amintiri mă atacă din toate părțile, neclare, incomplete: ea venind pe o alee în direcția mea, sau depărtându-se cu pași repezi spre ieșire, noi doi cu genunchii lipiți pe prispa Aspidei, sau pe ghizdul fântânii ielelor. Mintea mea e un album vechi în care clișeele nu cunosc ordinea timpului. Îl răsfoiesc febril, în devălmășie. Ea este în fiecare fotografie, dar chipul nu i se poate distinge clar, chipul ei fără de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
portocale sub clar de lună, pentru purgație. Poveștile lor sunt dintre cele mai năstrușnice. Locuiește cu Lamia, prietena lui indiană, cu care împărtășea odinioară plăcerile sângelui. Femeia aceea foarte slabă și albă la față ca o mască, care stă pe prispă, este Harpia. Dimineața are părul roșu și seara verde. Nu mai anunță moartea nimănui, căci în rezervație nu moare nimeni, dar stă în această postură de "rău augur" de dimineața până seara. Dacă te așezi alături de ea, îți va spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
patru coșuri; aici locuiesc cele mai hidoase și mai rele dintre babe: Baba Dochia, Pâca, baba tutunului, Muma-Pădurii și Joimărița. Văzute separat, fiecare dintre ele poate trece drept cea mai îngrozitoare și urâtă dintre creaturi, dar când apar cu toatele pe prispă, la o șuetă, sau croșetează, sau fac o partidă de bridge, cu greu te poți hotărî pentru cea mai hâdă dintre ele. Joimărița, cea lungă și slabă, cu părul despletit și dinții galbeni, e alergică la usturoi. Îți povestește întâmplări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
aceleași ale mele și ale ei: Licornul, Centaurul, Hipogriful, câteodată pe Zmeul Zmeilor și pe Gnomul cel înțelept. De multe ori, zăboveam și pe la case mai puțin primitoare pentru a asculta cele mai uimitoare dintre povești. Stăteam de obicei pe prispă, sub cerul liber, mână în mână sau mâna mea se odihnea pe genunchiul ei delicat și ascuțit, de copil. Ne priveam adesea în ochi, clipe nesfârșite, și poveștile își urmau cursul lor, nepăsătoare la privirile noastre. Aș fi vrut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
eu și ea știm asta, iar timpul pare "să nu mai aibă răbdare"... Descântec 2 Aspidă perfidă, Nu te ascunde în firidă, Că-ți văd în oglindă Căutătura rânjindă. Cu fața năpârcească Și lividă De aspidă. Degeaba stai lungită pe prispă, Cu trupu-ți de odaliscă. Eu la sânul tău șerpesc Nu mă mai ghemuiesc. Pe buzele tale senzuale N-am să mai cresc nicio floare. Întoarce-te Aspidă, De unde ai venit, Din adâncurile firii, Căci vreau "ca sufletul să-mi vindec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ca și cum n-ar fi fost mirajul unei instanțe în ascunzișul de noapte al soarelui. Câteodată, ferestruica se apropie în alunecări lungi, ca o cameră de luat vederi, lăsând în urmă valea și cerul, și vine în întâmpinarea bătrânului, așezat pe prispă să contemple zilnic asfințitul în așteptarea ei. Pe aceeași prispă, pe care, cu șaptezeci și cinci de ani în urmă, stătea cu străbunicul lui, în același moment statuar al zilei, în care orice activitate la câmp sau casnică înceta. Satul se cufunda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
de noapte al soarelui. Câteodată, ferestruica se apropie în alunecări lungi, ca o cameră de luat vederi, lăsând în urmă valea și cerul, și vine în întâmpinarea bătrânului, așezat pe prispă să contemple zilnic asfințitul în așteptarea ei. Pe aceeași prispă, pe care, cu șaptezeci și cinci de ani în urmă, stătea cu străbunicul lui, în același moment statuar al zilei, în care orice activitate la câmp sau casnică înceta. Satul se cufunda într-o liniște ireală; animalele se pregăteau surd de culcare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ciorovăiau vag și straniu. Și mâinile lui și picioarele se relaxau inerte, gârbovite de atâta muncă și soare. Dar gândurile alergau libere și stinghere prin tăcerea densă și apăsătoare. Bătrânul. Străbunicul, copilul și fereastra Bătrânul copil și străbunicul stau pe prispă și contemplă valea. El nu-și mai poate aminti acum dacă fereastra de cer i s-a arătat aievea lui sau ține strict de memoria străbunicului, pe care o resimțea acum în posesia lui. Sau poate fi doar una dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
aceeași pe parcursul celor trei căsătorii. Și povestea, în chipul cel mai natural, la toată lumea despre iubita lui din depărtări, cale de șapte sate. Povestea chiar și celor trei neveste, copiilor, nepoților, vecinilor și oricui se nimerea cu el pe aceeași prispă la o țigară, la asfințit; așa își îngropa timpul, pregătindu-l pentru ziua următoare. Și poveștile străbunicului erau atât de patetice și de vii, încât nu contrariau pe nimeni, nici măcar pe nevestele lui, care asistau cumva curioase și neputincioase la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
să le explice cine este și de unde vine, sau cel puțin aici el nu mai simțea nevoia s-o facă. Obosit de pribegia unei vieți, s-a întors în casa părintească, ca să trăiască, să-și savureze cafeaua de dimineață pe prispa pe care odinioară fumau pe rând străbunicul, bunicul și tatăl. Căci așa s-a hotărât el să trăiască aici dintr-odată, într-o casă de trei ori mai bătrână decât el, fără televizor, fără ziare, fără zgomotul și iureșul străzii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
soarelui luminau și Încălzeau câmpul cu grâu de lângă via americană a părintelui Buzdugan, o mare parte din frumoasa Cociobană pe nedrept hulită de către Aneta și bunica Ileana, aprindea În sclipiri diamantine Întreaga pădure verde pe care o putea zări de pe prispa lui Moș Ianoca și care Înfierbânta și lumina minunea aceea de prispă, fetele l-au chemat să se joace cu ele. Va a primit o bucată din de neuitata pâine dulce făcută de mam’ Veronica, o pară frumoasă și parfumată
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
Buzdugan, o mare parte din frumoasa Cociobană pe nedrept hulită de către Aneta și bunica Ileana, aprindea În sclipiri diamantine Întreaga pădure verde pe care o putea zări de pe prispa lui Moș Ianoca și care Înfierbânta și lumina minunea aceea de prispă, fetele l-au chemat să se joace cu ele. Va a primit o bucată din de neuitata pâine dulce făcută de mam’ Veronica, o pară frumoasă și parfumată de-ți lăsa gura apă și apoi a fost pus să facă
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
rupte!? Făcând un semn discret către Mădălița, Rozalița spuse cu un glas molatec și cu o voce languroasă: Bărbate, iaca s-o făcut noapte! Hai la culcare! Intrat bine În joc și nebănuind ce are să urmeze, Va se culcă pe prispă, cu fața În jos și Începu să sforăie. Din somnul greu l-a trezit vocea supărată a soției sale nărăvașe: Vai de mine și de mine ce moale om mi-o mai dat Dumnezeu! Atâta știe, să muncească și să
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
azi Îs răli-răli! Dar ordinul era ordin, jocul-joc și Va voia să-l joace, mai ales că atenția sa era atrasă de o noutate pe care o zărise din când În când la huță. Rozalița se culcase deja direct pe prispă, fără cearceaf și-și aștepta bărbatul. Cu jenă și cuprins de frică, băiatul se dezbrăcă Încet și pudic, Își acoperise ceea ce nu trebuie să fie văzut și aștepta În picioare. Nu știa unde și cum să se culce! Da, hai
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
reprezentanți: Cristofor care pășea rar și tot țanțoș, doar că mărgelele roșii aveau unele inserții de vinețiu și Napoleon, cocoșul imens și porumbac al bunicilor, botezat astfel tot de către Victor cel iubitor de istorie. Aneta a ieșit zgribulită pe colțul prispei și a strigat: Valerică, vină că te cheamă mama! Acesta a cerut aprobarea de la mama-Maria (Victor era la „restaurantul” preotesei Buzdugan!) și Încotoșmat cu ce se găsea ajunse la ușa tindei de după care Îl aștepta Aneta. Mirosea frumos, iar instinctul
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
până la umeri, cu fața prelungă și cu ten Închis, ridică ochii săi negri, În care se citea ușor străfunduri pline de Întrebări, privi cu oarece interes și cu pași leneși coborî cele trei trepte ale scării ce urca spre o prispă fără cerdac, s-a Îndreptat spre Victor spunând un săru’mâna neconvingător și când a Încercat să-i sărute mâna, Victor și-a retras-o și a spus: Stai cuminte Mariniță, cum să pupi tu, fată mare, mâna unui bărbat
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]