564 matches
-
element în legătură cu numele (numărul camerei, recepționerul) se camuflează: "Evident, n-au dispărut propriu-zis, ci s-au ascuns doar, s-au camuflat. Au ajuns irecognoscibile..."570. În interpretare semiotică 571, amnezia omului modern ar corespunde neîmplinirii semiotice, fiind o "semi-cădere" în profan. Neîmplinirea semiotică, un caz deviant propus de povestirea lui Eliade, este cazul în care semnificantul oscilează în mod liber: Adrian își amintește semnificantul - întâlnirea de la 4,30 - dar nu și semnificatul, adică persoana cu care trebuie să se întâlnească, ce
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
să se întâlnească, ce ar trebui să discute, contextul social al acestei întâlniri. De asemenea, Adrian a uitat codul care ar putea produce/redescoperi semnificatul. S. Alexandrescu făcea distincția dintre semnificatul sacru, care nu este produsul unui cod, și cel profan, care este rezultatul codului. Întrucât amnezia face imposibilă redarea conținutului, locul este luat de elementele de paralimbaj (vocea "clară, senină, fără nici un fel de patos, și totuși gravă, urgentă"572, "extraordinară", imposibil de uitat, o voce "clară, curtenitoare, fermă" 573
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
nevoie de peisaje paradisiace, nici de prezențe nobile și înălțătoare, de muzică angelică și celelalte. Aici, ca și oriunde în altă parte, oricând, în orice împrejurare, dacă știm cum să privim, și înțelegem, atunci..."650. Materializare a sacrului ascuns în profan, petele de igrasie sunt semne ale unei alte lumi; ele vin în continuarea celor care i-au condus pe copiii de pe strada Mântuleasa spre ținutul Blajinilor, iar Ieronim este ultimul supraviețuitor al ilustrei familii boierești Antim-Calomfir- Thanase, urmașul lui Iorgu
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
exprimă etimologic bucuria (există adjectivele masculin euphrósynos, "vesel, voios, bucuros", și feminin euphrosyne, "voioșie, bucurie"), la origine un nume compus din eu- "bun" și phren- "minte, inteligență" (euphrosyne însemna la început "înțelepciune")766. Alternanța Euphrosyna/Frusinel traduce opoziția mitic/vs/profan; diminutivarea este aici expresia desacralizării și a căderii din mit. Deși folosește două sau trei nume, Eufrosina știe că "ăsta era numele meu adevărat"767, care o face să participe la realitatea mitică. În ceea ce privește numele Italiei Gâldău, doctorul Aurelian Tătaru
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
prin repunerea în discuție a semnificatului propus în finalul fiecărei povestiri, nesiguranța din final nefiind o normă a genului fantastic așa cum o propune Todorov, ci o normă a semiozei sacre, așa cum o propune Eliade: semnificatul sacru, o dată numit, ar deveni profan; povestirea propune un semnificat sacru pe care îl destramă mai târziu, refăcând enigma inițială și evitând producerea unui sens ultim, iar funcția naratorului este destrămarea semnificaților propuși și împiedicarea cristalizării unui sens sacru care ar putea fi numit. În permanență
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
dies Johannis, stabilește etimologia în legătură cu lat. Diana (>zâna), zeiță a fertilității, deoarece sensul cuvântului românesc este necreștin, iar Sânzienele sunt zâne al căror rol este strâns legat de mitologia erosului (p. 107); despre acest nume, ca "ipostază degradată, camuflată în profan a numelui mitic românesc Ileana", Lăcrămioara Berechet, op. cit., p.138; Sabina Fânaru, op. cit., p. 237, pune în relație numele personajului feminin din În curte la Dionis cu Iana-Sânziana sau cu numele sărbătorii dedicate lui Dionysos, Leneienele. 11 Mircea Eliade, Istoria
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
muzicienilor. Ce se întîmplă atunci cînd introduce într-o sonată ori simfonie un motiv împrumutat din natură sau din societate? Mai întîi, dacă a remarcat acest motiv acolo unde l-a întîlnit e pentru calitățile muzicale ale acestuia. În timp ce un profan este impresionat de un pasaj dintr-o sonată pentru că poate fi fredonat, un muzician își va fixa atenția asupra unui cîntec de la o serbare țărănească pentru că poate să fie notat și să figureze ca temă într-o sonată sau într-
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
activități ale vieții sociale s-au desprins de controlul religios, numărul și întinderea spațiilor consacrate religiei sau ocupate în mod obișnuit de comunități religioase s-au redus. Firește, "pentru cei sfinți, totul este sfînt" și nu există loc într-atît de profan în aparență unde creștinul să nu-l poată evoca pe Dumnezeu. Credincioșii simt totuși nevoia de-a se reuni periodic și de-a se strînge laolaltă în edificii și pe amplasamente consacrate evlaviei. Nu e suficient să trecem pragul unei
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
conștiinței colective (...) o sferă de forțe create de societate și suprapuse realului"19, în care totemul era înțeles asemenea unei surse generatoare de sacru, un simbol al colectivității ce impunea respect și anumite interdicții. Teoria lui Durkheim delimitează sacrul de profan, înțelegând aceste noțiuni ca "genuri separate, două lumi complet distincte"20, definite printr-o disjuncție ce constituie în cazul de față trăsătura cea mai specifică a gândirii religioase. Observând superioritatea lumii sacre față de cea profană, el departajează ferm aceste categorii
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
a se adapta oricărei entități existențiale, pe care o poate poseda. În acest fel, un obiect care se sfințește, trece din lumea ordinară, în cea extraordinară, făcând un transfer de energie între două spații diferite. Recurgând la separația fermă de profan, Caillois nu pierde din vedere importanța apropierii de sacru, care, în mai toate culturile și orientările religioase, presupune un fapt extraordinar, accesibil doar celor inițiați și celor cărora le este permis. În diferite locuri apare ideea că apropierea de sacru
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
aduce forță și prestigiu ori rană și moarte în caz de eșec"37. Caracterul contagios 38 al sacrului impune însă la Caillois o serie de restricții, putându-se vorbi, prin urmare, de un sacru "interzis"39, a cărui relaționare față de profan poate fi mediată prin intermediul riturilor de consacrare și desacralizare. Autorul separă astfel teoriile despre sacru în două direcții diferite, cea a limitărilor 40, definitorie asupra unui sacru al respectului 41, și cea a sărbătorii 42, înțeleasă ca o întrerupere a
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
-l pe om să încerce, să îndrăznească și să se apropie ca de un lucru oarecum știut. Nu întâmplător, Nichifor Crainic vorbește de o nostalgie a celor sfinte. Există, prin urmare, posibilitatea transgresării temporare a granițelor ce demarchează sacrul de profan, atingând prin aceasta o axă spirituală primordială față de care omul se raportează în întreaga sa existență. Dacă sacrul exprimă idealurile și eternitatea, prin antinomie, profanul urmărește necesitățile lumii fizice îmbrăcate în valorile, de cele mai multe ori, hedoniste ale vieții cotidiene. Trecerea
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
prin aceasta o axă spirituală primordială față de care omul se raportează în întreaga sa existență. Dacă sacrul exprimă idealurile și eternitatea, prin antinomie, profanul urmărește necesitățile lumii fizice îmbrăcate în valorile, de cele mai multe ori, hedoniste ale vieții cotidiene. Trecerea din profan în sacru poate avea semnificația unui urcuș, în timp ce alunecarea de la sacru la profan ar deține sensul unei căderi spirituale. Din această privință, chiar mai mult decât în alte religii, ideea apropierii de perfecțiune se manifestă în creștinism asemenea unui principiu
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
sa existență. Dacă sacrul exprimă idealurile și eternitatea, prin antinomie, profanul urmărește necesitățile lumii fizice îmbrăcate în valorile, de cele mai multe ori, hedoniste ale vieții cotidiene. Trecerea din profan în sacru poate avea semnificația unui urcuș, în timp ce alunecarea de la sacru la profan ar deține sensul unei căderi spirituale. Din această privință, chiar mai mult decât în alte religii, ideea apropierii de perfecțiune se manifestă în creștinism asemenea unui principiu conducător, căutând apropierea continuă de sacru prin îndemnul concret al sfințeniei: "Fiți, dar
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
un sfârșit al sacrului violent, anterior credinței iudeo-creștine53. Există însă și unele așa-zis inconveniente care îi sunt reproșate acestui gen de abordare, specifică atât lui Caillois, cât și lui Girard, constând în raportarea directă și exclusivă a sacrului la profan, care generează, așa cum observă unii autori, eroarea de a nu pune "în legătură sacrul cu fenomenul prim al nevoii de transcendență (...), ci cu satisfacerea ei prin mediere"54. Prin această eroare, se ajunge în final la o transcendență deviată și
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
creații. Mircea Eliade marchează prin demersul său prezentarea hierofaniei ca principala modalitate de cunoaștere a sacrului. În centrul preocupărilor sale teoretice, Eliade situează conceptul de homo religiosus, a cărui tendință spirituală firească stă în descoperirea lumii divine. Delimitând sacrul de profan, pe care îl și definește în funcție de acesta, Eliade identifică două naturi umane, una religioasă și alta areligioasă, fiecare comportând propriile trăsături, experiențe și credințe specifice. Capacitatea transcenderii este însă cea care face ca separația sacrului de profan, în viziunea lui
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
Delimitând sacrul de profan, pe care îl și definește în funcție de acesta, Eliade identifică două naturi umane, una religioasă și alta areligioasă, fiecare comportând propriile trăsături, experiențe și credințe specifice. Capacitatea transcenderii este însă cea care face ca separația sacrului de profan, în viziunea lui Eliade, să nu fie în permanență una fermă, dihotomia stabilită devenind instabilă, iar intervalul dintre aceste entități spirituale să poată fi parcurs în dublu sens, atât prin hierofanie, cât și prin desacralizare 56. Pornind din perspectiva omului
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
manifestă "Activitatea Cerului""60, creează acea "ruptură de nivel", prin care omului i se oferă posibilitatea să treacă dintr-o lume în alta, din sfera profană în cea a sacralității. În același fel, Eliade, pentru care sacrul apare camuflat în profan, exteriorizându-se prin hierofanie, vorbește și despre un timp sacru, conotațiile temporale asimilate acestei categorii permițându-i omului religios să retrăiască periodic nostalgia creației primordiale. Prin amintirea momentului Creației, plasat în timp ab initio, omul rememorează totodată calitățile sacrului de
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
omul rememorează totodată calitățile sacrului de a se raporta și la factorul timp. La fel cum s-a putut face o legătură cu spațiul, sacrul se mulează și asupra noțiunii de timp. Eliade identifică astfel, un timp sacru și unul profan, între care, ca o posibilitate de transcendere, el plasează riturile 61. Din această privință, principala calitate a timpului sacru este reversibilitatea acestuia și posibilitatea sa de a fi retrăit în aceleași condiții prin intermediul sărbătorii, care indiferent de momentul în care
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
privitoare la încadrarea corectă a conceptelor avute în discuție. De pildă, dacă ar fi să ne imaginăm o schemă a raporturilor dintre lumea divină și cea a existențelor efemere, ne întrebăm în ce zonă ar trebui să așezăm omul. În profan? În sacru? Mai aproape de unul, sau de altul? Într-unul din studiile sale, istoricul de artă Hans Belting scria că "nu omul este cel care locuiește în sacru, ci din contră sacrul locuiește în noi și prin noi"221. Cum
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
de sub "jugul Bisericii" avea să propună modelul unui om conștient de propriile sale forțe liber să-și demonstreze capacitățile creatoare -, emanciparea culturii renascentiste avea să aducă cu sine și înlocuirea caracterului simbolic și sacru al artei cu unul realist și profan. Redescoperind idealul umanist de revigorare a valorilor culturale ale Antichității greco-romane413, coroborat cu accentuata îndepărtare a artei de Biserică, Renașterea a impus, odată cu aceste inovații, și o amplă tendință de laicizare 414. Importanța secolului al XVI-lea în planul culturii
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
în anul 2008, la Centrul Pompidou din Paris 468. O a doua accepțiune majoră a expresiei de artă sacră apare prin opoziția acesteia față de arta laică, într-o manieră asemănătoare definirii sacrului prin intermediul antinomiilor pe care acesta le manifestă față de profan. Aceasta este și viziunea pe care una dintre publicațiile recente din literatura franceză o îmbrățișează revista Arts sacrés (Ed. Faton) -, în care arta sacră se identifică cu orice formă de artă aflată în relații de comuniune cu ideea de cult
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
și care, influențând inclusiv acele forme de artă ce, aparent, nu au nici o tangență cu sacrul, creează stilul artistic al unei civilizații tradiționale. Prin aceasta, societățile fundamentate pe ideea de tradiție în sensul descris mai sus nu departajează sacrul de profan în modul în care societățile moderne o fac, întrucât întreg mediul înconjurător, întreaga viață, existență și creație sunt axate pe respectarea principiilor divine, iar ca o urmare firească a acestui fapt, arta tradițională este sacră prin excelență. Toate aceste elemente
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
de minciun(, aparen(ele de ceea ce este autentic sau opiniile de fapte, dac( nu printr-o observa(ie conținu( (i sus(inut(, condus( dup( anumite reguli (i cu scopuri precise? Nimic mai fals decît a socoti observa(ia o metod( profan( (i la (ndemîna oricui! (n acest sens, Henri Peretz, autorul lucr(rîi Metodele (n sociologie. Observa(ia, invoc( numeroase exemple din operele (i cercet(rile unor cunoscu(i sociologi, etnologi (i antropologi (Malinowski, Fr. Le Play, W.G. Dubois, E.
by HENRI PERETZ [Corola-publishinghouse/Science/1003_a_2511]
-
adică a geniului, ci altceva, „ca nălucind frumusețile cele cerești, să mă faci și pe mine privitor al lor prin solirile tale”. Geniul creștin, prin urmare, rămânând același dar natural, al fanteziei plăsmuitoare, ceea ce se precizează în plus, peste cel profan, e directiva spirituală și sublimul obiect identificat al viziunii. Această directivă spirituală și această identificare certă a obiectului aparțin asemănării harice, dar forța genială de creație rămâne tot după chipul lui Dumnezeu. Ascetul însă nu e sfânt numai după chipul
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]