604 matches
-
trei „studii” traduse din limba rusă, strânse în volumul Pentru o înaltă principialitate în literatură și artă (1951). Ulterior, în Literatura în publicațiile socialiste și muncitorești (1880-1900) (1966) istoricul literar renunță, într-o perioadă de oarecare relaxare ideologică, la vehemența proletcultistă, ba chiar începe să vehiculeze prețiozități stilistice, care îi vor și marca ultimele cărți. Dar lectura și grila de interpretare sunt deturnante: folosește citate false din junimistul George Panu pentru a-l transforma într-un polemist contradictoriu, nu totdeauna sigur
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290590_a_291919]
-
realizate. În Trustul își face loc o tentă tezistă, clișeul uzitat brutal al rupturii totale dintre exploatați și exploatatori. Viziunea aceasta simplistă se va desfășura într-un context ideologic propice în romanul Oțel și pâine (1951), înecat în clișee sociologizante proletcultiste. Dar personajul Buiumaș, a cărui autenticitate și a cărui pregnanță nu se rezumă la inserțiile autobiografice, rămâne o realizare în categoria personajelor-copii și adolescenți din literatura română. Influențată de spiritul de frondă al vremii ce se cultiva la „unu”, „Integral
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286046_a_287375]
-
câte două romane pe an, neabătându-se nici un moment de la „linia partidului”, au contribuit la rescrierea falsificată a unor perioade din istoria interbelică și postbelică. Se găsesc în cărțile sale mai toate poncifele ideologice ale anilor ’50, întreaga recuzită tematică proletcultistă, propagate și dincolo de limita cronologică a „obsedantului deceniu”. Fie că au în centrul lor personaje provenite din rândul dăscălimii rurale „progresiste”, ca în romanul Învățătorii (I-II, 1961-1964), sau ingineri agronomi, ca în Moara Săracă (1967), muncitori ori țărani, scrierile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288400_a_289729]
-
altfel spus, o încercare de fărâmițare excesivă a literaturii române, este doar o marcare a caracterului aparte al acestei generații, care, dacă ar fi să acceptăm modelul promoțiilor, ar fi trebuit să fie parte componentă a unei generații de după perioada proletcultistă. Teroarea și tăcerea impusă schimbă însă evoluția normală a literaturii. De asemenea, deși îi înțelegem semnificația și contextul în care ea a fost utilizată, vom evita și sintagma generație pierdută, tocmai pentru că ne-am dori ca ea să nu rămână
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
deceniului, de asemenea, lui Miron Radu Paraschivescu îi apare volumul de versuri Cântice țigănești, lui Geo Bogza, volumul de reportaje literare, Cartea Oltului. Se lansează poeții Cercului literar de la Sibiu și cei de la Albatros, dar proliferează, din păcate, și poezia proletcultistă. Grupul suprarealist, alcătuit din Gellu Naum, Gherasim Luca, D. Trost, Virgil Teodorescu și Paul Păun, e receptat elogios de André Breton. Lui Gellu Naum îi apar în această perioadă (după Drumețul incendiar, din 1936, și Libertatea de a dormi pe
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
referă la depășirea clișeelor vetuste și căutarea unor modalități lirice noi, printr-o permanentă oscilare între concret și abstract. Mai târziu poetul va manifesta o oarecare reticență în folosirea termenului, poate datorită denaturării sensului de către tot ce a însemnat poezie proletcultistă. Deși păstrează o serie din tehnicile literaturii de avangardă, poeții aceștia îi refuză caracterul demolator specific, încercând să stabilească o punte de legătură între literatura trecutului și cea nouă, fără preluarea formulelor sau modalităților de creație într-o manieră stereotipă
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
creatoare decât de schimbarea deceniului. Cazul generației albatrosiste este și mai relevant din acest punct de vedere (deși constituie totuși o excepție în evoluția literaturii), aceasta nu poate fi subordonată ca promoție generației interbelice, dar nici generației imediat următoare (epoca proletcultistă). De aceea adesea a fost considerată o generație de sine stătătoare și am optat pentru promovarea acestei variante de clasificare, chiar dacă această "independență" nu a adus niciun avantaj membrilor săi. Am preluat și utilizat unele dintre sintagmele consacrate referitoare la
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
emoția creativă de tiparele tradițiilor artistice, în gesturi extreme de anxiety of influence, pentru a folosi sintagma și teoria lui Harold Bloom (vezi BLOOM, HAROLD). Privind retrospectiv, expresionismul abstract poate fi văzut ca o tendință opusă realismului socialist și spiritului proletcultist, expresii ale politicii culturale oficiale promovate de statul sovietic stalinist. O serie de istorici și jurnaliști occidentali revizioniști (vezi articolul lui Saunders în bibliografie) invocă documente și fapte care susțin ideea că serviciile secrete americane ar fi finanțat promovarea expresionismului
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
au, în schimb, câteva texte din 1945, Ștreangul care așteaptă, Mărturisire, Mama, toate izbucnind din suferință, din frustrare, din umilire, vindicative peste măsură pe alocuri. Dar pe această cale în epocă nu se ajunge decât la așa-zisa poezie „militantă”, proletcultistă. După ce compune poeme precum Tatar-Bunar și Turbina vie și dă, în Povestea unui bob de lacrimă, câteva episoade din lupta antifascistă (pe teritoriul sovietic mai ales), episoade păgubite artistic atât de tezism, cât și de tenta melodramatică, F. se refugiază
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286971_a_288300]
-
securist trebuie să dobândească aceste calități. Între teorie și practică, diferența era însă categorică: securistul român a fost cel mai adesea dur, grobian, fără scrupule și mercenar. Practic, profilul ofițerului de Securitate, similar cu portretul cekistului sovietic descris de literatura proletcultistă ș...ț a fost alterat deseori de vicii și pasiuni lumești, de ambiție, infatuare și dispreț în raport cu celelalte cadre, pe măsura avansării în grad sau funcție. Astfel, cu toate sutele de mii de ore de ședințe și analize, Securitatea a
[Corola-publishinghouse/Science/2083_a_3408]
-
a înrolat în tineretul muncitoresc communist, adevărul trebuie privit și din alt unghi, cu unele rezerve și în lumina faptelor de atunci. A nega tot ceea ce au scris istoricii din perioada 1948 - 1989 înseamnă a cădea pe o nouă pantă proletcultistă, ceea ce nu este de dorit și nici logic. Este o certitudine, că anul 1933 a fost unul special și în același timp de cumpănă pentru pacea și securitatea Europei și a lumii. Mișcările greviste și luptele sociale din România, din
Rădăcinile socialismului românesc by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Science/91629_a_92995]
-
să disprețuiești? Și cum să-ți mai poți dori altceva decât ceea ce ți se comandă să dorești? În plus, după ce ani de zile ai fost dopat, la diverse festivaluri culturale gen "Cântarea României" sau "Cenaclul Flacăra", cu retorica și propagandă proletcultista, realist socialistă, naționalistă și protocronista cum să mai poți gusta că opera de artă un ponei roz cu zvastica? Și cum să nu-l consideri o batjocora la adresa artei tradiționale și a identității naționale, mai ales când acest ponei este
[Corola-publishinghouse/Science/84977_a_85762]
-
unele lucruri inedite - precum conținutul scrisorilor unor intelectuali adresate puterii comuniste, rivalitățile dintre anumiți scriitori și implicațiile lor politice - și lucruri care au mai fost dezbătute dar care necesită în continuare abordări din diferite perspective: implicarea unor literați în literatura proletcultista, producțiile "pe linie" ale unor scriitori, opoziția fățișa față de regim a altora ș.a.. Sunt nume mari în discuți: George Călinescu, Marin Preda, Eugen Barbu, Aurel Baranga, Ion D. Sarbu, Paul Cornea ș.a.. După cum afirmă și coordonatorii în introducere, "volumul de
[Corola-publishinghouse/Science/84977_a_85762]
-
stilizate, de o somptuozitate discretă, atinsă, uneori, de miasmele citadinismului. Versurile scrise după 1940 sunt tributare clișeelor propagandei antiromânești duse de regimul sovietic bolșevic. Krasnodon (1950), poem amplu în genul celor compuse de Dan Deșliu, respecta cu strictețe retorica grandilocventă proletcultistă. Alte volume (Dragostea noastră cea de toate zilele, 1966, Cartea dorului, 1968 ș.a.), fără a depăși întru totul banalitățile liricii erotice, reușesc să înscrie sentimentul de iubire într-un delicat univers meditativ. A tradus din I. Groper și I. Manger
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286718_a_288047]
-
românească”, „România literară”, „Contemporanul”, „Luceafărul”, „Manuscriptum”, „Revista de istorie și teorie literară”, „Limbă și literatură”, „Secolul 20”, „Apostrof”, „Contrapunct”. A fost distins în anul 1947 cu Premiul „Ion Minulescu” pentru volumul de versuri Steaua Păstorului (rămas în manuscris, din cauza cenzurii proletcultiste) și în 1995 cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru ediția Opere de Mateiu I. Caragiale. Volumele de versuri, începând cu Cerc deschis (1968), de o evidentă unitate stilistică, aparțin, fără îndoială, unui romantic întârziat, integrat într-un climat de resemnată acceptare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286259_a_287588]
-
debutat în presă cu versuri (1936). Numeroasele volume de poezie și proză tipărite între 1948 și 1982 (între care Drumul spre fericire, Cuvânt despre pace, Zile roșii) colportează și ilustrează un repertoriu de teme date, impuse, tot felul de clișee proletcultiste, într-un limbaj primitiv. Concomitent, B. a tradus din Goethe, Pușkin, Lermontov ș.a. SCRIERI: Drumul spre fericire, Chișinău, 1948; Poezii pentru școlari, Chișinău, 1951; Cuvânt despre pace, Chișinău, 1952; Sub cerul înstelat, Chișinău, 1956; Ileana Cosânzeana, Chișinău, 1958; Drum, Chișinău
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285645_a_286974]
-
în România o foarte diversă și valoroasă literatură. Se poate spune că poezia a excelat, reușind performanța de a face firesc pasul, în numai două decenii și jumătate, din 1965, când a avut loc liberalizarea ideologică și renunțarea la modelul proletcultist și până în 1990, când a căzut comunismul, de la versificarea propagandistică ridicolă, fără nici o valoare estetică, la experimentul postmodernist și biografismul perfect aliniate la tonul poeziei occidentale. Proza a experimentat și ea, cultivând când parabolicul, ca metodă de eschivă, când psihologiile
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
comuniștilor și tuturor scriitorilor din România este ca față de problemele orientării filozofice, estetice, a activității literare în România, să se ia o poziție fermă, principială, în spiritul concepției noastre 23". Cu aceiași ocazie, Ceaușescu a încercat să reabiliteze și literatura proletcultistă din prima parte a comunismului, despre care a spus că nu trebuie criticată, pentru că deși a avut și "neajunsuri" a servit cauza construcției socialiste. Iar ca lucrurile să fie cât mai clare, Ceaușescu a concluzionat spunând că literatura trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
scăderile interminabilelor schimburi de replici dintre gazete, cu toate cuvintele grele aruncate de unii scriitori peste gardul colegilor de breaslă, o atmosferă de efervescență culturală se așternuse peste România, ilustrată de semnificativa deschidere către valorile occidentale, de condamnarea întunecatului trecut proletcultist. Intrând în jocul amețitor al disputelor gazetărești, revista Luceafărul - acuzată de adversarii săi că ar fi fost inițiatoarea polemicilor neprincipiale - a ținut să răspundă, prin pana colaboratorilor săi, torpilelor literare lansate dinspre publicațiile rivale. După lunga înșiruire a inamicilor revistei
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
adversarii literari ai lui Eugen Barbu ca pretext al îndepărtării acestuia de la conducerea revistei. Cu alte cuvinte, predispoziția romancierului spre polemică, ușurința de a-și face inamici datorită stilului său caustic, ironic și atacul declanșat de Luceafărul asupra unor scriitori proletcultiști au venit ca o mănușă adversarilor lui Eugen Barbu, care, prin intermediul consfătuirilor cu Nicolae Ceaușescu, au impus ideea că belicosul prozator ar fi un recalcitrant incurabil al literaturii române, un ațâțător al patimilor scriitoricești. Că inamicii lui Eugen Barbu - nu
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
Luceafărul. Vremurile de tristă amintire - când scriitorii valoroși ai țării erau denunțați mai întâi în Scânteia, pentru ca a doua zi să fie duși în subsolurile Securității, bătuți până la sânge și aruncați apoi în închisori - erau doar un coșmar al perioadei proletcultiste. O altă caracteristică fundamentală a polemicilor purtate de către revista Luceafărul - aceea a moderației - rezidă în starea de spirit a literaturii române, încordată în anii '60, aflată însă la o distanță apreciabilă de războiul generalizat al anilor '70-'80, când, într-
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
Poemul acesta reușește singur să impună lectorului un alt tip de lizibilitate (ca să facem uz conceptul lui Matei Călinescu din A citi, a reciti 5) decât cel specific literaturii post-proletcultiste și post-realist-socialiste de la noi (ce să mai vorbim de "literatura" proletcultistă și realist-socialistă propriu-zisă). O lizibilitate substanțial mai complicată decât cea presupusă de un poem precum Ploaia, unde jocul intertextual era cu totul absent, și, prin extensie, mai complicată decât lizibilitatea poeziei generației '60, pentru că lizibilitatea textelor ivănesciene este, de fapt
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
Un domn cu mustăți, venit tocmai de dincolo de Sânnicolau Mare, prezintă o adeverință de chirurg amator, deși pe cerere stă scris clar: „Absolvent liceu particular coregrafie și cânt“. „Du-te mata la Ministerul Sănătății“, îl sfătuiește președintele juriului, cunoscutul critic proletcultist și cu angajament temporar la Securitate Spânoiu. Asta n-ar fi nimic, că cer subvenții și persoane fără atestate de geniu de la Primărie, Fisc, ba chiar și fără diplome de la Școala Populară de Artă, dar de la 12 fix, în clădirea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
care l-au avut profesor și care, cu patos și corectitudine parnasiană, îi recitau versurile. Orb, bătrânul poet vegeta acum în vila „Sonet”, peste drum de Bolta Rece. Encomiast prin excelență, poetul George Lesnea se acomodase destul de bine cu módele proletcultiste ale vremii. Adevăratul său succes rămâneau însă traducerile din poeții ruși. Ori de câte ori recita, la șezători, „Șalul negru” al lui Pușchin, era aplaudat frenetic. Transpunând în românește proză clasică rusă concomitent cu o poezie originală care se adresa copiilor, ferită și
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
de literatură și critică literară din Kiseleff 10, I. Friduș (Iacobitz) era redactor șef la Iașul Nou. E sincer când, în biletul trimis lui Labiș, își recunoaște nonșalanța cu care pierde materialele trimise pentru publicare. În cel mai pur stil proletcultist, îi cere poetului să-i trimită altele în care să trateze despre „proiectul de Constituție, combaterea devierii de dreapta, numirea tovarășului Gheorghiu-Dej ca președinte al Consiliului de miniștri etc.”. Dacă G. Lesnea și alți poeți se pretau la astfel de
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]