302 matches
-
Mircea Mihăieș Probabil că numele Jack Ludwig nu vă spune nimic. Și nici nu prea ar avea de ce. Scriitor de origine canadiană, stabilit în Statele Unite, a publicat trei romane mediocre și mai multe volume de reportaje inspirate de lumea sportului. Prolixe, dominate de un stil jurnalistic simplist, cărțile lui n-au impresionat pe mai nimeni - cu o singură excepție: pe marele său prieten, Saul Bellow. Originea canadiană comună și prietenia intensă care i-a legat explică, și în acest caz, de ce
O dramă amoroasă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/3108_a_4433]
-
totul redat cu exactitate. Și dacă ar mai fi putut exista vreo urmă de îndoială, Greene a risipit-o introducând, fără vreo încercare de deghizare, pasaje din aristocratica tragedie Moartea lui Hercule, pe care a găsit-o, așa cum se așteptase, prolixă și bombastică la culme.
Virginia Woolf ORLANDO by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/3844_a_5169]
-
toate rimele: „onix, lampadophore, Phénix, amphore, nulptyx, sonore, au Styx, s'honore, un or, décor, nixe, encor, se fixe, le septuof ', devin „onix, lampadofore, și fix, devore, un ptyx, sonore, la Styx, sonor e, un nor, decor, nixe, magma lor, prolixe, în cor. Vreau să sper că această splendidă izbândă a zburdălniciei verbale bine temperată de savantlâc asupra unei scriituri care seduce, învăluie, transportă, dar își apără cu îndărătnicie încifrările și secretul fabricației, va avea parte de atenția meritată din partea oamenilor
mal armé… ma larme est… m’allarmait… by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6332_a_7657]
-
și a potlogăriilor negustorimii de altădată, a trădărilor vechi și noi). Măiestria stă în detalii, în tipologiile unor personaje de neuitat, iar reușita - într-o "poveste de dragoste pe mai multe niveluri". Nu toată lumea îl citește ușor pe Rushdie, care, prolix, cu limbaj rămuros și plin de vorbe, vorbe ("E distractiv să citești o carte în care nu înțelegi chiar totul", declară autorul) acordă cuvintelor tradiționala importanță orientală și, ce să mai ocolim adevărul, mai pierde șirul. Referirile culturale (nu numai
Pentru lumile care dispar... by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14634_a_15959]
-
poezie și de teatru. Seamănă mai mult cu un almanah decît cu un roman. Dar asta n-ar fi atît de grav, fiindcă, oricum, nimeni nu mai are, azi, prejudecata genurilor. Mult mai greu de acceptat este caracterul improvizat și prolix al fiecărui text în parte. Un almanah are cel puțin o calitate: este atrăgător. Cartea lui Dumitru Radu Popescu este plictisitoare de la prima pînă la ultima pagină". Se întîmplă că acesta e și sentimentul mai vechi de cititor al subsemnatului
Dragoste și ginecologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13868_a_15193]
-
Topârceanu, care doar incidental era critic, cum că Hogaș ar fi un "talent barbar", este menționată cu condescendența cuvenită, fără a mai fi în mod explicit amendată. În schimb Ov. Papadima, cu studiul său din 1942, este respins, fiindcă "ideologizează prolix, exagerând (...) în direcția etnicismului" (p. 39) și tot astfel P. Constantinescu, pentru că îl considera pe Hogaș "un mare primitiv", când de fapt el "nu e un instinctual (...), ci dimpotrivă un calculat" (p. 42). Nici cu opiniile formulate de Ș. Cioculescu
Actualitatea unui "scriitor uitat" by Daniel Dragomirescu () [Corola-journal/Journalistic/8406_a_9731]
-
veche a lui Apollon care străbate cerul cu cursierii săi de foc." Nu partea literară îl impresionează pe Panu, ci, ca pe cei mai mulți contemporani ai săi, cunoștințele științifice: , Acest lucru Ariosto îl spune în două versuri numai - el, așa de prolix. Pentru ce? Pentru că neștiind nimic asupra acelor regiuni și neavând măcar ipoteze cum avem astăzi asupra spațiilor interplanetare, nu putea nici să zică, nici să inventeze altceva decât focul etern, admis pentru infern. Cetiți toată partea în care este descris
Luna de pe cer by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/11213_a_12538]
-
același text, cel mai concis are cîștig de cauză. Asta nu înseamnă că un comentariu e cu atît mai valid cu cît e mai lapidar, dar în genere criticul care a înțeles ceva se poate exprima scurt și limpede, modul prolix de argumentare fiind semnul unei gîndiri confuze. Dar chiar și așa, ce anume stă în miezul unui text rămîne „lucru în sine“, cu neputință de atins prin comentarii, de aceea pînă și cele mai ingenioase interpretări nu sînt oblice pe
Cauda pavonis by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4142_a_5467]
-
și mai puțin o amprentă nativă. Scrisul său e de cele mai multe ori aspru, încrîncenat, cu sincope și fraze eliptice, alteori stufoase, cu sintaxe complicate ce eșuează în prolixitate. Acest aspect e sesizabil mai ales în penultima sa carte, Întîmplare..., caracterul prolix al textului dincolo de sintaxă, manifestîndu-se printr-o acumulare amețitoare de fapte și digresiuni și mai ales de personaje superficial schițate, prezentate într-o ordine arbitrară ce angajează inconfortant colaborarea cititorului. În ultima carte, Nikephoros Strede, autorul e mai clar în
Forță și prolixitate by Dorin Măran () [Corola-journal/Journalistic/16522_a_17847]
-
incitînd-o la meditație. Tot efortul cititorului se îndreaptă spre parcurgerea unor paragrafe inerte, a căror tehnicitate, în loc să fie profundă, e confuză. Neputința lui Husserl de a pune în text o stridență vie de cuvinte alerte dă volumului alura unei ceremonii prolixe, de curgere diluată. Lipsește concentrarea gîndului în fraze precise, în schimb dăm peste un abuz de bucle sintactice a căror lungime dă impresia de edulcorare. Orice discurs filosofic este o ceremonie lexicală, adică un dans de termeni mînuiți după o
Noema și noesis by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4730_a_6055]
-
se mulțumește doar să asiste. Cu alte cuvinte, Duhul Sfânt inspiră capodopera, dar "pune la propriu mâna" în facerea unei icoane. De aceea este o mare eroare să se vorbească despre icoană în termenii capodoperei. În domeniul imaginii, atât de prolix astăzi, icoana reprezintă din ce în ce mai vizibil cuvântul ultim. Fiind altceva decât capodopera, ea este reperul absolut al capodoperelor. Structura tainic revelată a icoanei reprezintă soclul criteriului teologic, unicul în stare să înlocuiască relativismul ideologiilor estetice fără a deveni discreționar. Prin simpla
La început a fost colecția by Sorin Dumitrescu () [Corola-journal/Journalistic/11959_a_13284]
-
temelia vieții lui morale; banii nemțești l-au îngropat cu desăvârșire". Dezavuarea era totală, dar încă nu atât de dură ca într-o scurtă recenzie la volumul Închisorile mele, publicată în februarie 1922: "Lipsită de orice interes literar, din cauza stilului prolix și anacronic, și aproape chiar de orice interes documentar, cartea - ca și tot ce a făcut autorul ei de vreo zece ani încoace - pornește din aceeași tragică nevoie materială. Nu reținem din ea, ca epilog, decât seninătatea resemnată cu care
De ce l-a ignorat Lovinescu pe Slavici? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12089_a_13414]
-
îmbătrînirii, cînd de fapt cochetăria cu care scriitorul își privește defectele trădează halena unui pronunțat amor propriu. Un om dărîmat de bătrînețe n-ar sta să lege stilistic reflecții stoice pe seama inutilității a toate, ci ar țipa franc în fraze prolixe, pe cînd Livius Ciocârlie nu numai că se simte bine în pielea lui, dar chiar trăiește satisfacții estetice atunci cînd are prilejul de a-și descrie comediile de situație în care nimerește. Cît e autoflagelare și cît e autocompasiune în
Algor senectae by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4800_a_6125]
-
prezentate condensat, ce oscilează între idealul bizantin (Petre Antonescu, Catedrala din Galați) și imaginea de sinteză între tradiția autohtonă și moștenirea bizantină (George Mandrea, biserica Mănăstirii Sinaia). Deși plină de succes, această etapă conține deja germenii eșecului; producțiile cu caracter prolix, excesele stilului, arhitecții doctrinari, cu viziuni reacționare, anunță deja deraierea, alunecarea pe o pantă descendentă. Capitolul Spre o reînnoire (Vers un renouveau) pune în discuție perioada anilor '30, marcați de confruntarea între adepții stilului național și cei ai arhitecturii moderniste
Arhitectură și națiune by Despina Hasegan () [Corola-journal/Journalistic/10260_a_11585]
-
Călinescu și tizul său care apare acum degeaba sub egida Ministerului Culturii și Cultelor, distanța este la fel de mare ca și aceea dintre Aristarc-ul care îl camufla subtil pe fondator și cel care îl deconspiră astăzi penibil pe Nicolae Florescu. Publicație prolixă Jurnalul literar, serie nouă, iulie -august, 2004, este un amestec de aspirații maximaliste, cu vagi pusee abisalo-metafizice, și stereotipii etico-politice la ordinea zilei. Un aer de cenaclu, cu scriitori de ocazie și filosofi amatori, plutește imperturbabil peste imensele pagini îmbîcsite
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12594_a_13919]
-
un autor al cărui exterior livresc a lucrat sistematic împotriva interiorului ideatic. De aceea, diluarea incorigibilă de care-i suferă scrisul nu trebuie să se răsfrîngă asupra judecății de ansamblu. Cine are răbdare să-l citească va descoperi în masa prolixă a divagațiilor fulgurații uimitoare sau întorsături de aleasă tăietură stilistică. Volumul apărut la Editura Art, intitulat Despre secret și societatea secretă, reprezintă un capitol din masiva Sociologie pe care Simmel a publicat-o în 1908. Pesemne că soluția editorială aleasă
Binefacerile secretului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8159_a_9484]
-
care se întrepătrund complex energii formative de diferite ordini. Fluxul comunicării muzicale este o infinită pendulare între straturi formative cu accente și detente în și între ele, constituind un anume tip de comunicare original, încărcat de energie vitală. Un univers prolix, multifuncțional, în care se impune voința creatoare stilizată, crescută în libertate În sensul unei reașezări a practicii interpretative, și anume, al unui raport redefinit între text și „rostire”, ne vom imagina un punct de plecare de tip relativist în ce privește enunțul
Logica Lumilor Posibile by Nicolae Br?ndu? () [Corola-journal/Journalistic/84323_a_85648]
-
detaliate, desfășurată în mai multe direcții, de unde și verdictul de anchetă de tip polițist. Dai de un indiciu, îl urmărești o vreme, îl abandonezi pentru a urmări altul, apoi revii la el și tot așa, într-un labirint masiv și prolix, și totuși impunător ca informație documentară. Oricum, o carte erudită în care, se vede bine, competența într-un domeniu e incompatibilă cu vraja exercitată între hotarele lui.
Menhirul cu ramuri de vîsc by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6798_a_8123]
-
subtilitate. Pe scurt: cele două amazoane fac o bruscă și nu tocmai justificată pasiune pentru profesorul de literatură franceză. Omul e cu totul fad (și de aceea porecla, rezultată din abrevierea numelui, i se potrivește de minune), iar cursurile lui, prolixe. Numai că, privit cu o atenție predispusă la retușuri, faciesul acestuia începe să aducă binișor, în mintea studentelor, cu acela al unui vampir. (Detaliu indus cu insistență și de narator, care, o dată la câteva pagini, și-amintește că dantura personajului
Gentlemen’s agreement by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4502_a_5827]
-
autobiografice, cel meditativ conține intuițiile obscure ale elementului ominos, iar partea speculativă strînge fragmentele de analiză abstractă a temelor culturale. Din cele trei, singurul care nu-i priește e palierul speculativ, unde Tarangul cade într-o proză repetitivă și fatal prolixă, cînd lasă impresia că vrea să înțeleagă o temă chiar în momentul descrierii ei, situație în care deznodămîntul e unul singur: confuzia întreținută de plăcerea de a crea calambururi gratuite. Rebel față de norme, Tarangul îndrăgește încălcarea lor. De aceea, cartea
Dansul lui Hipoclid by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5484_a_6809]
-
pentru care e un "guru", un inițiat. M.I. e un fel de vagabond în zdrențe textuale, vorbitor al unei limbi "imediate, poticnite, fade, unisemnificante", cu un vocabular "de obște, denotativ, uzual" care acceptă, strâmbând din nas, constrângerile poieticității, un Orfeu prolix și baroc, cu voce distinctă și ton ceremonial, care cântă "o melodie densă, narcotică și incantatorie". Un limbaj inconsistent, alienat, decăzut din "semnificanță", un vacuum și vacarm de vorbe, o "elegie a logosului" care surprinde o inefabilă "stenogramă a clipei
Adulație în cerc restrâns by Cătălin Sturza () [Corola-journal/Journalistic/12716_a_14041]
-
Virgil Podoabă oferă două exemple de escrocherie comisă cu sânge rece de ,boieri ai minții". Cel dintâi e H.-R. Patapievici, al doilea, Mircea Cărtărescu. Iată cum sună, în gura procurorului improvizat, acuzațiile: ,E, oare, în regulă ca un scriitor prolix în gândire, cu un talent literar precar față de adevărații Arnoteni, autor doar de opinii, și nu creator al vreunei idei forte, precum Patapievici, să fie considerat, numai pentru talentul său mediatic excepțional, taman un Kierkegaard?" Lăsând de-o parte strania
"Oierii" lovesc din nou by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/10818_a_12143]
-
gândire, cu un talent literar precar față de adevărații Arnoteni, autor doar de opinii, și nu creator al vreunei idei forte, precum Patapievici, să fie considerat, numai pentru talentul său mediatic excepțional, taman un Kierkegaard?" Lăsând de-o parte strania construcție ,prolix în gândire" (?!), i-aș fi sugerat lui V. P. măcar un minim respect pentru cronologie: H.-R. P. a beneficiat de flatanta comparație cu marele danez mult înainte de a-și fi dovedit și ,talentul mediatic". Iar a nu recunoaște măcar
"Oierii" lovesc din nou by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/10818_a_12143]
-
nici o relevanță ' amestecul valorilor face indistinctă orice afirmație critică. Geo Vasile dorește să readucă în prim-plan critica de identificare. Criticul se autocaracterizează extrem de generos: 'cu o floretă empatic-iscoditoare și totodată incredibil de crudă cu grafomania, amatorismul patentat su impostura prolixă'. Grafomani, prolicși, amatori, mulți de tot în cartea lui Geo Vasile și nimeni nu pățește nimic. Resuscitarea criticii empatice este unul din sloganele de tip 'Să ne întoarcem la Maiorescu!' Un țipăt de disperare în lipsă de unelte și de
Critica insuficientă by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15603_a_16928]
-
amestecul valorilor face indistinctă orice afirmație critică. Geo Vasile dorește să readucă în prim-plan critica de identificare. Criticul se autocaracterizează extrem de generos: 'cu o floretă empatic-iscoditoare și totodată incredibil de crudă cu grafomania, amatorismul patentat su impostura prolixă'. Grafomani, prolicși, amatori, mulți de tot în cartea lui Geo Vasile și nimeni nu pățește nimic. Resuscitarea criticii empatice este unul din sloganele de tip 'Să ne întoarcem la Maiorescu!' Un țipăt de disperare în lipsă de unelte și de orientare. ' Așadar
Critica insuficientă by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15603_a_16928]