273 matches
-
au o circulație universală, determinând toposuri (locuri comune, clișee culturale). Toposurile pot fi clasificate în raport cu un canon estetic. Astfel, toposul romantic reunește motive precum nocturnul, astrele, zborul sideral, visul, reveria, solitudinea, nostalgia absolutului, floarea albastră, dublul, angelicul și demoniacul, răzvrătirea prometeică și titanismul etc.), în vreme ce toposul simbolist dezvoltă motive cromatice, motivul instrumentelor muzicale/al muzicii, al călătoriei, al târgului provincial etc. Laitmotivul (germ. Leitmotiv - „motiv conducător“) este motivul central al operei literare, impus prin repetiție. El are rol de reliefare a
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
de interlinked economy ce scapă tot mai mult controlului statelor (vezi Kennichi Ohmae, The Borderless World, Harper Business, 1990). Vrea și poate tehnologia să creeze o altă lume ? În parte a reușit. Tehnologia poate permite omului să-și realizeze visul prometeic și să se elibereze de constrîngeri naturale. Pe de altă parte, societatea în rețea, departe de a crea o cultură universală, poate chiar favoriza diversitatea (vezi Michel Dartouzos, What Will Be, Harper Edge, 1997). Pentru Francis Fukuyama, știința și tehnologia
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
mai caracteristică caracte ristică a noastră este incapacitatea de a rămîne sufletește "up to date", la zi cu cunoașterea noastră, deci de a ține pasul cu productele noastre ce se grăbesc spre viitor și tind să ne scape. Avem libertatea prometeică de a produce ceva nou, un soi de novomanie, căreia îi aducem zilnic tribut ca niște retardați saurieni dezorientați, cu conștiința vinovată a propriei obsolescențe. Pe zi ce trece crește asincronia omului cu produsele sale. Computing machine a devenit un
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
știință și conștiință ș.a. Rămîn ideologia și imaginația în urma tehnologiei? Nu cred. Se potențează reciproc. Iar simțirea noastră vine și ea din urmă. Cel mai prost sincronizat pare trupul omului, arhaic, sexuat, (ne)rușinat, drapat în personalități dizarmonice. Acest decalaj prometeic constituie obiectul acestei încercări. Prin urmare, cine impune ritmul? Eu cred în mersul ideilor, chiar dacă adepții tehologismului se aruncă într-o stare colectivă realmente patologică. Nu cred în depășirea fanteziei, a emoțiilor și responsabilităților noastre. Elasticitatea ființei noastre se poate
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
justificate aceste atacuri? Ceea ce am dori aici este să le reexaminăm. Cum trebuie gândit locul publicității în era consumului-lume? Ce putere îi putem acorda mașinii publicitare asupra organizării modurilor de viață? Dar asupra satisfacțiilor și insatisfacțiilor neoconsumatorului? Publicitatea prometeicătc "Publicitatea prometeică" Istoria publicității este structural legată de dezvoltarea societății industriale și de consumul de masă. Vârsta de aur a afișului comercial începe la mijlocul secolului al XIX-lea, dar abia în jurul anului 1880 au fost orchestrate primele mari campanii naționale de mărci
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
martora extinderii puterilor care vizau edificarea unei ordini colective complet noi, chiar și a unui om nou. Acest proces de detradiționalizare și de raționalizare a vieții sociale definește acțiunea publicitară, în fazele I și II, ca o putere de tip prometeic constructivist, convergentă cu proiectele politice și revoluționare moderne. Extinderea domeniului publicitartc "Extinderea domeniului publicitar" Ce se poate spune despre stadiul hipermărfii? Prin numeroase aspecte, această „confiscare” a societății de către publicitate n-a făcut decât să se amplifice - nu fără a
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
senzitivă" Evident, fericirea nu-i o „idee nouă”. Nouă a fost ideea de a asocia dobândirea fericirii cu „traiul ușor”, cu Progresul, cu ameliorarea permanentă a existenței materiale. Încă din secolul al XVII-lea, cartezianismul pune bazele intelectuale ale civilizației prometeice a fericirii, anunțând progresul nesfârșit pentru și prin specia umană. Refuzând dogma creației căzute în păcat și supunerea lumii vizibile la hotărârile unei entități invizibile, modernii au creat religia progresului, ideea unei înaintări nelimitate spre fericire ce se efectuează prin
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
același timp, high-tech și cultural, virtual și sensibil, abstract și tactil, funcțional și emoțional, dromocratic (Virilio) și estetic. Desprinderea de prima modernitate este departe de a fi totală, domenii întregi ale lumii noastre nefăcând decât să împingă la extrem dinamica prometeică. Asistăm nu atât la emergența unei culturi „postmoderne”, cât la o hipermodernizare a confortului dominat de supralicitarea timpului și a vitezei, de dezvoltarea exorbitantă a pieței și a ofertei. Ironia timpului: cu cât valorile sensibile sunt mai preamărite, cu atât
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
de publicitate, consolidează obsesia tinereții și a măsurilor perfecte. Ceea ce o face pe Superwoman să intervină permanent în evoluția corpului ei, să vrea să-și șteargă ridurile și să-și corecteze silueta. Frumuseții decorative îi succedă o frumusețe activistă sau prometeică, cerând reparații (chirurgie estetică), eforturi și restricții (activități fizice, regim alimentar), întreținere și prevenire (alimentație sănătoasă, hidratarea și regenerarea tenului, a pielii). Regim, consum cosmetic, chirurgie plastică: în faza III, optimizarea aparenței (antiîmbătrânire, antiriduri, anticreștere în greutate) apare ca o
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
ea este, în și mai mare măsură, cea care consfințește corpul senzațiilor, un nou imaginar al bunăstării venind să integreze dimensiunile estetice și senzitive, psihologice și existențiale. Rezultă că individualismul contemporan prezintă un dublu aspect, senzualist și performativ, narcisic și prometeic, estetic și bulimic. Modelul său nu este nici Dionysos, nici Superman, ci Ianus cel cu două chipuri, un Ianus hibrid, hipermodern, „exploatând” în toate felurile potențialitățile deschise de aceste două mari finalități ale modernității care sunt eficacitatea și fericirea aici
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
mână cu sacralizarea fericirii aici, pe pământ. Cea mai mare parte a speranțelor au fost plasate în progresul științelor despre care se crede că n-au un scop strict speculativ, ci unul utilitar. Cu începere de la Bacon și Descartes, proiectul prometeic al modernilor este schițat cu claritate: cunoașterea valorizată este aceea care permite creșterea continuă a bunăstării oamenilor printr-o „infinitate de artificii”. Puterea științei: datorită aplicațiilor ei tehnice, oamenii se vor putea bucura nestingherit de „roadele pământului”, își vor păstra
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
a modernilor își atinge aici, în mod manifest, limitele: fericirea nu progresează, ea scapă cu încăpățânare autorității oamenilor. Desigur, nu putem separa cu totul căutarea fericirii de realizările tehnicii, dar un abis continuă totuși să separe aceste două universuri. Omul prometeic seamănă cu un pitic cocoțat pe umerii unui uriaș: ne rămâne să trăim cu conștiința că fericirea este ceva de nestăpânit, fugitiv, imprevizibil, o enigmă de nedescifrat astăzi și, fără îndoială, și mâine. Etică și estetică: o nouă barbarie?tc
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
Partea a II-a Plăceri private, fericire rănită 7. Penia: plăceri materiale, insatisfacție existențială 136 Despre decepție 137 Consum și decepție 139 Noii vectori ai decepției 143 Viață profesională, viață sentimentală, viață ratată 146 Dorințe, frustrări și publicitate 149 Publicitatea prometeică 150 Extinderea domeniului publicitar 151 Iluzia atotputerniciei 154 Publicitatea-reflectare 156 Tragedia supraconsumului? 160 Lipsa, acțiunea și ceilalți 162 Sărăcie și delincvență. Violența fericirii 164 Excludere, consum și individualizare 166 Precaritate și individualism sălbatic 170 Sărăcie materială, suferință interioară 172 Suferințe
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
consecință a faptului că Rațiunea a luat locul puterii ierarhice și emite decrete de conformare la principiul reflexelor condiționate reprezentat de determinism. Dar, în timp ce Lumea Economiei este complexă, înainte de toate că este și materie și viață, Lumea Fizicii este stânca prometeică ce nu are sens fără durerea cărnii înlănțuite de ea și sfâșiată de vultur. Cine poate să spună dacă este suficientă carnea pentru sațietatea vulturului și ce poate să facă stânca pentru a sătura poftele? Teoria bunului-simț Poziția specială a
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
și de buze" ("Peisaj cu ghimpi") Nu intuim un sentiment al înălțării în tot ciclul, pentru a putea face apropierea de "Cântare omului" (Arghezi "La stele"). Adrian Păunescu nu cântă feeria nopții, mrejele diamantine; îi lipsește, în acest ciclu sentimentul prometeic: "O, strigăm sub câlții lăptoși de decembrie/ La stelele cerului cum strigăm la noi". De aceea, în poemul "Moduri", omul este situat departe de marginea stelelor. Am cunoscut așadar limitele condiției umane, asediul pe care îl încearcă poetul. În finalul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
au o circulație universală, determinând toposuri (locuri comune, clișee culturale). Toposurile pot fi clasificate în raport cu un canon estetic. Astfel, toposul romantic reunește motive precum nocturnul, astrele, zborul sideral, visul, reveria, solitudinea, nostalgia absolutului, floarea albastră, dublul, angelicul și demoniacul, răzvrătirea prometeică și titanismul etc.), în vreme ce toposul simbolist dezvoltă motive cromatice, motivul instrumentelor muzicale/al muzicii, al călătoriei, al târgului provincial etc. Laitmotivul (germ. Leitmotiv - „motiv conducător“) este motivul central al operei literare, impus prin repetiție. El are rol de reliefare a
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
limbajul argotic este prezent în Flori de mucigai și Blesteme. Acestea sunt exerciții de acumulări verbale surprinzătoare ("hoitul tău miroase", "Să-ți crape măselele-n gură/ Și dinții cu detunătură"). PSALMII. Folosind motivul biblic al Cântării cântărilor, Arghezi are atitudini prometeice, revoltându-se împotriva condiției umane predestinate. El trăiește drama interioară "între dorința aprigă de a crede și necredința pustiitoare" (Șerban Cioculescu). Pentru poet, Dumnezeu înseamnă creație sublimă, ideal, adevăr absolut. Aparentul dialog cu Dumnezeu este un monolog care exprimă dorința
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
a mutat în spațiul visului, care reprezintă o rămășiță a puterilor noastre primordiale: Pentru credință sau pentru tăgadă,/ Te caut dârz și fără de folos,/ Ești visul meu, din toate, cel frumos". Doar în vis, poetul și-ar permite revolta, gestul prometeic, încercarea de străpungere a misterului divin. Acesta nu trăiește în real, ci în imaginar, sacrul dobândind semnificație estetică. Dumnezeu nu poate fi găsit într-un "cer" metafizic, ci într-unul al imaginației poetice. Cu gândirea populată cu mituri, psalmistul se
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
sens, însă se simte atras de surprizele ei. Cioran chiar avertizează omenirea asupra catastrofei către care merge această lume, ca și Sábato, pentru care lumea e gata să se dărâme, lumea asta, care, maximă ironie, este produsul voinței noastre, al prometeicei noastre încercări de a o domină, este un eșec total. "Două războaie mondiale, dictaturile totalitare și lagărele de concentrare ne-au deschis în sfârșit ochii asupra genului de monstru căruia i-am dat naștere și pe care cu mândrie l-
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
comoara. Hyperion va avea În paj un dușman neîmpăcat care nu va lăsa din mînă comoara și care va face totul ca să Împiedice acțiunile salvatoare. Gilbert Durând analizînd fenomenul conștiinței romantice găsea definitoriu că „În căutarea inițiatică sau mai adesea prometeică una din axele mitologice ale romantismului „religia” femeii „scop al bărbatului”, cum a scris Novalis, „spărturi către celălalt tărîm prin care se afundă sufletele” cum scrie Regnierva fi din totdeauna cealaltă dimensiune esențială a sufletului romantic”. Eminescu cunoștea teoria stoică
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
sete! Îi era sete! Își mai răcorea limba și pleca iar". Detaliile supliciului fizic, ale torturii provocate de efortul supraomenesc nu întârzie, completând scena: "Dar vinele picioarelor îi tremurau, sânul i se umflase și o înțepa îngrozitor". La capătul încordării prometeice, femeia intuiește proximitatea salvării: "Atunci, prin zborul frunzelor, Agripina zări coasta Brăcinelului, masa de stâncă și cu poale de brazi pe care era stâna lui moș Dănilă". Intervalul tranziției de la agitație la calm, petrecut într-un mediu nu vidat de
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
așa cum consideră Petre Popescu-Gogan, concentrează simbolic dramatismul creației, a emergenței propriei sale opere din neant. Sculptorul realizează o aparentă cezură între capul poetului, a cărui privire se proiectează vizionar în zare, și blocul de piatră, stânca pe care sunt înlănțuite prometeic trupurile, corpul propriei sale creații. Sculptorul reia mitul lui Prometeu -, vehiculat în literatura și iconologia romantică -, al geniului pedepsit pentru cutezanța sa, însă îl deturnează simbolist. Corpurile înlănțuite, cărora Mircea Deac le atribuie o funcție alegorică, stau sub semnul unui
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
care materia o opune modelării sale, temă care va deveni centrală pentru sculptura paciuriană. Există și o viziune tragică asupra actului creației, corpul operei, soclul-stâncă pe care tronează capul poetului, devine un corp de substitut, menit să reflecte acest travaliu prometeic. Într-un interesant studiu, "Paciurea, le monument d'Eminescu et Rodin", Ioana Vlasiu insistă asupra filiației rodiniene a acestei sculpturi și implicit asupra caracterului ei simbolist, prin ruptură cu tradiția academică și conceptul de monument public în secolul XIX. Perioada
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
creator "se dispensează pe cât posibil de mașinăria limbajului, fiindcă aceasta este asociată cu înțelegerea coruptă, informată de judecățile rațiunii. [...] Imaginația este viziune imediată, iar rațiunea și înțelegerea, uzurpatori ai momentului poetic" (1995, p. 11). Fiindcă limbajul trebuie supus de mâinile prometeice ale vizionarului, acesta devine mai mult decât un simplu dialect poetic. În cazul lui Blake, cuvintele reprezintă vehicule puternice ale Eternității. Rândurile introductive la Chapter 1 conțin un incitant exemplu de Produktionsästhetik sau de teorie a procesului de creație artistică
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
domeniul semiologiei, ci de resortul unei semantici speciale (...), deține o putere de răsunet esențială și spontană". (Ibidem, p. 36). 120 "Fără sprijinul unei veritabile teorii antropologice a imaginarului, dezidenții romantici și complet pesimiști nu pot înțelege că omul socratic și prometeic este departe de a fi fost deposedat de bucatele imaginare. Dimpotrivă, marea rumoare a progresului, a revoluției și a sfârșitului istoriei, iscată de ideologiile moderne, nu a frânt o speranță, nici nu a frustrat o dorință, ci tocmai că le-
Morfologia Imaginii by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]