255 matches
-
Luis-Miguel care recunoaște În omul de la hotel, fără surpriză, pe nepotul fostului lui amant din Geneva. Pascal recunoaște În Cintra scriitorul celebru despre care vorbesc ziarele, apoi, după cîteva clipe de stinghereală, iese din cadru. Destul de repede și În pofida predicțiilor proprietăresei, Arielle face rost de bani prin singurul mijloc pe care-l cunoaște, se Împrietenește cu Pascal, discuțiile dintre ei nu revelează nimic, cuvinte obișnuite ciocnindu-se unele de altele ca-n Manualul Inchizitorilor lui Antunes. Într-o seară portocalie iau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
a luat rămas-bun de la nici unul din noi. Ne-a lăsat cu un sentiment de... gol și de atunci n-am mai suportat să mai privesc acele tablouri - să fie privite de altcineva. Rezultatul a fost că i-am cerut voie proprietăresei să facem un foc în curtea din spate și am ars tot ce lucrasem. Toate picturile, toate desenele. Am renunțat la colegiu și m-am întors la postul meu de asistentă medicală, cu program normal. Și așa am trăit un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Pe un afiș scria: Nu mai avem camere libere. Duncan se opri, ezitant, la poarta din fața unei mici grădini. Știa că Fraser locuia la parter, pe partea stîngă. Își amintea asta pentru că Fraser făcuse o glumă pe seama celor spuse de proprietăreasă, care numea camera lui fața fundului; zicea că numai o soră medicală ar vorbi așa. Draperiile de la fereastră erau trase. Erau vechi draperii de camuflaj, negre. Dar se vedea o lamă subțire de culoare strălucitoare În locul În care Fraser nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
și s-o tragă. CÎnd Îl zări pe Duncan, rămase uluit. — Pearce! zise el. Dar apoi tresări și se uită rapid la ușa dormitorului. Apăsă cîrligul și ridică Încet fereastra, ducîndu-și un deget la buze. — Nu prea tare. Cred că proprietăreasa e În hol. Ce naiba cauți aici? Ești bine? Da, zise Duncan liniștit. Am venit să te caut. Te-am așteptat acasă la domnul Mundy. De ce n-ai venit? Te-am așteptat toată seara. Fraser avea o privire vinovată. — Îmi pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
se interesă ea de bărbați. — Cred că ar mai putea fi oameni, Îi spuse Kay, o femeie și-un băiat blocați În subsolul casei. — Madeleine și Tony? — Așa Îi cheamă? SÎnt prietenii tău? — Madeleine este fiica doamnei Finch. — Doamna Finch? — Proprietăreasa mea. Ea... Nu mai adăugă nimic. Kay bănui să doamna Finch era femeia ucisă. Începu să-i pipăie brațele și umerii. Poți să-mi spui, Întrebă ea În timp ce-o palpa, dacă tu crezi că ai putea fi rănită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
mea erau Blanche și Marion Keswick, două englezoaice stilate care conduceau Restaurant du Cap, o braserie elegantă din apropierea portului. Costumele lor de mătase neagră străluceau În soarele nemilos, sclipire de catran topit, dar ele amîndouă erau imperturbabile, păstrînd aerul de proprietărese care-și supraveghează din colțul ochiului casierii spanioli. În ciuda bacșișului generos pe care Îl lăsasem cu o seară Înainte, abia de-mi aruncaseră un zîmbet vag cînd le complimentasem meniul. Și totuși, dintr-un motiv necunoscut, acum păreau mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
două zile În urmă și deja fuseseră implicați Într-o Încăierare la discoteca de la Clubul Nautico. Acum doamna Shand Îi consemnase În apartament, unde putea să-i țină În hățuri la propriu. Înălțîndu-și borul pălăriei, Îi urmărea cu aerul de proprietăreasă al unei matroane care supervizează momentele de răgaz ale celor pe care Îi are În grijă. — Doamnă Shand, dacă nu i-a omorît Frank pe soții Hollinger, cine-a făcut-o? Aveți În minte pe cineva care să le poarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
cu mașina În vitrina unui magazin sau despre incidentul cu intrarea prin efracție. La lăsarea nopții, ascultam sirenele tînguitoare ale patrulelor de poliție voluntare care urmăreau un hoț de mașini pe străzile În pantă. În fiecare dimineață, cel puțin o proprietăreasă de butic Își găsea ferestrele din sticlă turnată fărîmițate printre rochiile de lux. Traficanții de droguri vînau barurile și discotecile, prostituatele bocăneau cu tocurile lor Înalte pe aleile pietruite din jurul portului, iar camerele video ale realizatorilor de filme porno probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
doamna aceea mică și grasă, noua stăpînă a locuinței; zîmbi bucurată de venirea mea, eu-i sărutai mîna, și cînd intrai În casă observai cu mirare că mobila nu fusese schimbată cu alta care ar fi trebuit să aparțină noii proprietărese, cum credeam că se Întîmplase Între timp. Dar ea nu voise să facă nici o schimbare În timpul acesta de patruzeci de zile. O deferență pioasă față de cei care trăiseră În odăile acestei case, dar cum mobila nu fusese Înlocuită, nici un amănunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
deschizînd și Închizînd ușile acelor odăi În care eu Însumi Începusem să mă simt ca În propria mea locuință. „Keti!” o chemai În sinea mea; nu primii nici un răspuns, la care se adăugă și tăcerea, mi se păru complicitară, a proprietăresei. Vorbi: - Ce coincidență vizita dumneavoastră, domnule judecător: astăzi se Împlinesc patruzeci de zile de la plecarea doamnei Perussi. Ieri i-am făcut pomenirea. - Nu e nici o coincidență, doamnă, am venit anume pentru asta. Îi spuneam adevărul, dar omisesem, intenționat, să adaug
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
din cadrul ușii sculptare, cu ferestrele apărate de grile Înflorate În fier forjat, devenise, ca niciodată, ușor fîstîcit dar ținu, și reuși, să nu pară, rezolvînd, gîndi el, cît mai politicos suavul impact la care nu se așteptase, mai ales că proprietăreasa, venită cu acest mesaj, din uitare sau alte motive, nu-l invitase În apartamentul ei; era - În ce-o privea și pe ea - o zăpăceală de moment, altă explicație nu se afla, căci el rosti cu un zîmbet ce păru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
și pe ea - o zăpăceală de moment, altă explicație nu se afla, căci el rosti cu un zîmbet ce păru amabil: - Să poftească, o aștept cu plăcere! „Ce bine e să ai de a face cu oameni civilizați”, Își spuse proprietăreasa și plecă Încîntată. După vreun sfert de oră, profesoara rosti, prefăcîndu-se a fi uitat: - Aaa! Trebuia să mă duc la domnul judecător! Apoi către doamna Pavel, ca să audă și celelalte femei: Mă conduci, tanti? - Ei, asta-i! răspunse doamna Pavel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
mai de mult, de pe data de 18 decembrie. Eu m-aș fi bucurat mai mult dacă în loc de scrisori ai fi venit tu. Astăzi e ziua întâia din Anul nou, e monoton în casă, deși în afară de Mariana noastră sunt gazdele Cosma, proprietăreasa, și Milica, degeaba, se cunoaște mult lipsa ta. Nu mai zic nimic. Aș fi fericită să te știu cu adevărat sănătos și voinic. Poate vor veni și timpuri de pace, când ne vom bucura pe deplin de venirea ta acasă
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
născută Isăcescu", care va putea avea și o sală de lectură; nici într-un caz nu va putea servi ca local de școală 41. Se reține din actul citat buna intenție a proprietarei, precum și remarca din final în legătură cu școala, căci proprietăreasa dorea ca gestul ei să aibă finalitatea cuvenită: un muzeu național, închinat poetului 42. Lucrurile iau însă o întorsătură neașteptată. Actul de donație al Mariei Papadopol nu se va autentifica. Și aceasta nu numai din neglijență, cât mai ales din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
de jos, unde nu era ghetoul, și trebuia până seara să părăsim acele locuri unde nu era voie să stai, că altfel te Împușca... Și tata și cu soră-sa au plecat până În orășel și au reușit să convingă o proprietăreasă, care avea casa jumătate bombardată și jumătate locuită de ea și Încă două familii; ea locuia cu fiică-sa, un copil mic de la primul soț, și cu Încă un copil, tot de la prima căsătorie. Ea n-a vrut să ne
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
nici sfecla, nici cartofii... Noi am stat la familia Copaigorodski Sonia, copiii Jeni, Ani. Eram cam a cincea casă de la cimitir, cimitirul creștin, și noi ne duceam acolo pentru surcele, ca să putem Încălzi sobița. În seara aceea ne-a dat proprietăreasa niște cartofi ca să mâncăm ceva, iar a doua zi dimineața tata a Început să se intereseze dacă mai erau rădăuțeni. La casa de cultură s-a format imediat un comitet al rădăuțenilor și am aflat că la școală erau foarte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
suficient - În fine, chestiuni familiale... — Au existat munci obligatorii? — Da, tata a fost luat la lucru: se făceau niște gropi pentru WC-uri publice... — Ucrainenii nu aveau WC-uri? Nu erau la ei WC-uri... Tata Întotdeauna o Întreba pe proprietăreasă cum de În toată casa nu există un WC - și spunea: „Păi, nu aveam nevoie, soțul lucra la cooperație, eu - bucătăreasă, nu mai știu pe unde, copiii la școală, n-aveam nevoie noi de WC”... Asta era judecata lor. Și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
au hotărât ca atunci când se vor retrage să-i lichideze pe toți evreii În calea lor. Și noi am știut că așa au procedat chiar la Djurin: au tras În evreii care s-au ascuns Într-un beci. Și fetița proprietăresei noastre avea niște bube mari pe picioare, că au stat ascunși În beci: copilul avea vreo doi-trei ani și se Îmbolnăvise. Iar fiul lor, Iani, a fost bătut nu știu de cine, fiindcă a vrut să meargă la o bunică
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
nu am prieteni. Dar eram interesat să primesc o anumită scrisoare, pe aceasta, cel puțin, o așteptam. Oricum, să ne întoarcem pentru moment la cotețul de câini. Cotețul de câini? am întrebat-o pe doamna de la oficiul poștal. (E sora proprietăresei prăvăliei, iar oficiul poștal e situat în aceeași clădire cu prăvălia.) — Da, în cotețul de piatră aflat pe drum, chiar înainte de ajungeți la casa dumneavoastră. Doamna Chorney cerea ca scrisorile să-i fie lăsate întotdeauna acolo. Acest obiect, situat la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Alex Șubin (prietenul generalului Kiseleff - cel care supraveghea aplicarea prevederilor Regulamentului Organic în Moldova), primind prin foaie de zestre întreg târgul Vaslui cu toate seliștele de prin pregiur după scrisori. Dezvoltarea târgului Vaslui s-a făcut sub ochii și cu ajutorul proprietăresei. Energică și autoritară, ea era uneori prea apăsătoare pe umerii supușilor ei care-i spuneau Coana Elencuța sau Șubinoia. Există și în prezent «Cișmeaua Șubinoaiei» situată la ieșirea din Vaslui spre Mărășeni. A stăpânit târgul (și moșia Vasluiului) din anul
DE LA SPITALUL LUI DRAGHICI by MIHAI CIOBANU, VALERIU LUPU, NICOLAE BARLADEANU () [Corola-publishinghouse/Science/790_a_1489]
-
geniu, era mereu trimis la lucrări te miri unde: după căsătoria lor, ai mei au zăbovit, de pildă, câtăva vreme în satul Ciolpani (Ilfov); acolo se pare că m-au conceput. O parte a casei, dinspre grădină, era ocupată de proprietăreasă, o domnișoară bătrână (să fi avut vreo patruzeci de ani), urâtă, cu gușă, părul breton vâlvoi și ochi holbați, înaltă, solidă, nemaipomenit de vitală și petrecăreață, în cele mai bune raporturi cu cei din clanul Cotuțiu - înțeleg prin asta mai
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
noi, cei mici, partea noastră - eram destui, căci invitații își aduceau progeniturile, plasați într un salon special, la dispoziția puștimii. Perechea consulară nu întreținea legături cu colocatarii, așa că pe tata nu-l auzeam vorbind franceza decât uneori, cu contesa Nemes, proprietăreasa, care nu știa românește și care de altminteri era o rarisimă apariție, când, pentru a ieși în oraș, trebuia să străbată curtea: o femeie de vreo cincizeci de ani, totdeauna în negru, delicată și aparte, pentru mine cât se poate
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
mei îndată alertați, a fost grozavă: mi se mai văd și azi, la gleznă, semnele intervenției chirurgicale - doctorul spunea că puțin a lipsit ca să fiu amputat. În casa barocă de pe celălalt trotuar, aproape vizavi de noi (la etajul unde locuia, proprietăreasa ținea într-o cușcă uriașă o maimuță care zburda și se zbenguia cât îi permitea spațiul, pe ramurile unui copac uscat), își avea locuința, la parter spre stradă, de o parte a intrării, maiorul Strat, a cărui soție, Miți - sora
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
scrie. După câteva rânduri, nu mi-a mai venit nici o idee; gândurile erau ca împrăștiate, nu puteam să mi le adun.” (p.20) Uneori se blochează în fața unor banale calcule de adunare cu șaisprezecimi, ceea ce îi aduce discreditare masivă în fața proprietăresei care îl ținuse gratis în ultima săptămână în gazdă și-i oferise și câte două felii de pâine cu unt dimineața și seara. Alteori e în pragul nebuniei, și face sforțări teribile să nu alunece în hău. Abia dacă se
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
n-are nevoie de el. Abia dacă un redactor șef îl mai scoate din când în când din întunericul disperării că va muri de foame. Abia dacă o gazdă miloasă îi mai îngăduie adăpostul în camera în care se înghesuie proprietăreasa, proprietarul, cele două fetițe, un bătrân paralizat, o slujnică și o pisică... Acest biet om, dă impresia că este o un cobai, că nu poate fi responsabil de ceea ce i se întâmplă, că nu el este cel care provoacă genul
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]