384 matches
-
țin și de perisabilitatea ființei umane, fiind un om care trecuse prin Închisoare. Mircea Mihăieș: Este vorba și de prietenia dintre Noica și Edgar Papu. Dacă privim Înapoi, observăm că Papu a fost mai degrabă involuntar sursa acestei aberații numită protocronism. El nu și-a imaginat, când a scris articolul din volumul Din clasicii noștri, ce orori vor ieși. Pe de altă parte, nici nu s-a opus. Dimpotrivă, s-a lăsat târât prin totul felul de mese rotunde odioase organizate
Schelete în dulap by Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș () [Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
Reichmann În revista În care orice tânăr poet Își dorea să debuteze, Povestea vorbei, suplimentul cultural al revistei Ramuri. Altă nebunie este că la revista Ramuri redactor-șef În epocă era Ilie Purcaru, care avea să devină unul dintre ideologii protocronismului și stâlpii Săptămânii. Miron Radu Paraschivescu avea Însă teritoriul propriu, În care Purcaru nu se amesteca - i se făcuse practic cadou acest supliment de către Ceaușescu, probabil la propunerea lui Gheorghe Rădulescu, nu știu detalii. Nu știu dacă În cazul lui
Schelete în dulap by Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș () [Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
a lui G. Călinescu) și al apolinismului, volumul În căutarea lui Trophonius (1982) se vrea o epopee a descoperirii eroului mitic, constructor al unui templu al lui Apolo: o aventură a cunoașterii și transgresării limitelor umane, pierdută în tonul emfatic. Protocronismul e și mai viguros în eseurile istorico-literare ale lui B. Volumul Eterna regăsire (1979), bunăoară, încearcă o interpretare a sensurilor „mai profunde” ale unor texte (din Dosoftei, Miron Costin, Dimitrie Cantemir, Al. Russo, Eminescu, Labiș, Nichita Stănescu, Caraion ș.a.), folosind
BALAEŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285564_a_286893]
-
mare de nonsensuri și absurdități din literatura populară l-ar fi putut influența. Ar fi, fără îndoială, nu prima și nici ultima enormitate demnă de deriziunea lui Urmuz — căci este probabilă, dacă nu sigură, totala sa ignorare a folclorului”. Apariția protocronismului și transformarea acestuia în ideologie culturală a regimului Ceaușescu oferă criticilor literari noi argumente strategice în susținerea lui Urmuz și a avangardei autohtone. În cuvîntul introductiv la volumul Din clasicii noștri. Contribuții la ideea unui protocronism românesc, Ed. Eminescu, București
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ignorare a folclorului”. Apariția protocronismului și transformarea acestuia în ideologie culturală a regimului Ceaușescu oferă criticilor literari noi argumente strategice în susținerea lui Urmuz și a avangardei autohtone. În cuvîntul introductiv la volumul Din clasicii noștri. Contribuții la ideea unui protocronism românesc, Ed. Eminescu, București, 1977, p. 8, promotorul acestui pseudoconcept comparatist, Edgar Papu, ridica problema validării externe a „precursorilor” avangardiști autohtoni: „Trei mari fenomene de avangardă ale veacului XX, dadaismul, „absurdul”, lettrismul, fenomene de un amplu răsunet, se constituie ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pentru timpul lor”? Sau că Urmuz ar fi un „textualist” en herbe, mai „avansat”, deci, decît suprarealiștii? Discursul lui Mincu este, de fapt, un tipic discurs de (auto)legitimare teoretică: prin Urmuz, criticul pare a încerca să acrediteze ideea unui „protocronism” al avangardei istorice românești și, totodată, al unei moderații „experimentaliste” (și ea, avant la lettre...), în sensul lui Angelo Guglielmi. Într-un articol din Revista de istorie și teorie literară nr. 4/1983 - și reluat în volumul Singura critică - despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
bene, în versiunea românească a lucrării lui Gustav Réné Hocke Manierismul în literatură, Ed. Univers, București, 1976, Nicolae Balotă completa antologia de texte manieriste din literatura europeană cu două poeme de Ion Barbu și cu „fabula” „Cronicari”...) Între sincronism și protocronism - noile metode critice Ultimul deceniu al „Epocii Ceaușescu” este dominat de două mari „bătălii culturale”: avem, pe de o parte, conflictul dintre adepții naționaliști sau național-comuniști ai protocronismului și adepții „internaționaliști” ai umanismului estetic occidentalist și sincronist. Pe de altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
două poeme de Ion Barbu și cu „fabula” „Cronicari”...) Între sincronism și protocronism - noile metode critice Ultimul deceniu al „Epocii Ceaușescu” este dominat de două mari „bătălii culturale”: avem, pe de o parte, conflictul dintre adepții naționaliști sau național-comuniști ai protocronismului și adepții „internaționaliști” ai umanismului estetic occidentalist și sincronist. Pe de altă parte, scena literară începe să fie dominată de intrarea în arenă a „generației ’80”, de discuțiile în jurul textualismului și - după 1985 - de bătălia pentru postmodernism... În interiorul complicatelor jocuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
semantică”, o „abordare sintactică” (motivată psihanalitic) și una „pragmatică” a celor două tipuri de scriere. Eseul începe însă printr-o critică vehementă a „complexelor criticii” noastre. Ținta polemicii este „ceea ce Edgar Papu numea cu o frumoasă, însă puțin pertinentă metaforă, «protocronism românesc»”. În bătălia ideologică dintre adepții sincronismului și cei ai protocronismului, Victor Ivanovici își precizează ferm poziția. Scopul teoriei lansate de E. Papu ar fi, în opinia lui, acela de „a ne consola de eventualele complexe” provinciale prin invocarea obsesivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
două tipuri de scriere. Eseul începe însă printr-o critică vehementă a „complexelor criticii” noastre. Ținta polemicii este „ceea ce Edgar Papu numea cu o frumoasă, însă puțin pertinentă metaforă, «protocronism românesc»”. În bătălia ideologică dintre adepții sincronismului și cei ai protocronismului, Victor Ivanovici își precizează ferm poziția. Scopul teoriei lansate de E. Papu ar fi, în opinia lui, acela de „a ne consola de eventualele complexe” provinciale prin invocarea obsesivă a precursoratului absolut: „Însă calitatea de precursor, chiar aceea de precursor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
textualismul (fără a se autointitula, obligatoriu, postmoderni!), sesizînd caracterul său marginal, excentric, excesiv-tehnicist și steril, bref — contraproductiv. La fel de contraproductivă s-a dovedit a fi însă și invocarea — cu argumente protocroniste! — a „textualismului” urmuzian, în plină bătălie cultural-politică între sincronism și protocronism... Analizele din Arca lui Noe despre „Arghezi & Urmuz” duc mai departe observațiile lui Nicolae Balotă, polemizînd cu prejudecățile criticii tradiționale de autoritate. Primii vizați sînt G. Călinescu și Tudor Vianu. Ideea „echivocurilor” lingvistice emisă de cel din urmă e negată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
său Bacovia, «Sînt mai mulți morți în oraș, iubito/ Tocmai de aceea am venit să-ți spun»” (corect „Sînt cîțiva morți în oraș, iubito/ Chiar pentru asta am venit să-ți spun”), și încearcă o „recuperare patriotică” în consonanță cu protocronismul oficial: „S-a pierdut enorm din ceea ce va fi fost Urmuz om viu, s-a pierdut uriaș din tainicul său spirit patriotic, cînd se scuza într-o scrisoare de familie că nu a putut lua parte la întîia parte a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și în toate timpurile”, o reproducere „pînă la incredibil” a realității, o „oglindă a existentului”... Fiecare fabulă urmuziană „e o capodoperă și o operă deschisă”. Încercînd, pesemne, să împace toate „taberele” culturale, autorul ține să se delimiteze... nuanțat de orgoliile protocronismului: „E foarte greu să demonstrezi, ca scriitor de limbă locală cum este în fond limba română, că ideea cutare sau cutare stil au fost lansate de un scriitor român înaintea unui confrate francez sau britanic”, invocînd, ca pe o scuză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Boris Groys) în momentul cînd încetează a mai fi resimțită ca ofensivă/primejdioasă la adresa establishment-ului. Ulterior, odată cu progresiva „închidere” față de Occident a regimului ceaușist, recuperarea va căpăta conotații naționaliste tot mai apăsate: apariția, spre sfîrșitul anilor ’70, a teoriei protocronismului, elaborată de către comparatistul Edgar Papu, confiscarea și transformarea ei în ideologie culturală cvasioficială (după un model stalinist) va exalta argumentul priorității cronologice a avangardei românești în raport cu avangardele europene, flatînd conștiința identitară și complexele unei culturi „periferice” a Estului în raport cu Occidentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
produce ca urmare a apariției pe scena literară a „generației ’80”; conceptul de postmodernism - folosit, după 1985, drept stindard legitimator al optzeciștilor - trebuie înțeles și ca o expresie a domesticirii avangardismului, integrat intertextual în cîmpul dinamic al tradiției culturale. Dacă protocronismul legitimează politic și identitar inovația estetică radicală, postmodernismul re-legitimează estetic avangarda, cu o vădită simpatie (implicit ideologică) pentru caracterul „cosmopolit”, „subversiv”, „antiautoritar”, „demofil” (v. „coborîrea poeziei în stradă”) și „detabuizant” (la modul ludic, ironic, parodic și experimental) al acesteia. Sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
teoriilor lui Angelo Guglielmi și ale Gruppo ’63 (Avangardismul poetic românesc, 1983), va fi oarecum marginalizată. (Ovidiu Morar vede în această propunere teoretică „o nouă teorie protocronistă”; de fapt, e vorba chiar de cea „veche”, adeziunea lui Marin Mincu la protocronism avînd incidențe vădite în teoriile sale asupra avangardismului, experimentalismului și textualismului autohton). Cu excepția unor experimentatori radicali ai limbajului, tributari tel-quel-ismului și neoavangardelor europene ale anilor ’60, reprezentanții amintitei generații par să respingă însă, pe ansamblu, și ideea unei filiații avangardiste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ideile mai tinerilor Eugen Ionescu și Emil Cioran. În mod semnificativ, teza „modernismului românesc de export” și a precursoratului european absolut - emisă în repetate rînduri de către Vinea - avea să fie redimensionată oficial în anii ’70-’80, pe coordonatele ideologice ale protocronismului național-comunist... Preocupările Contimporanului cu privire la promovarea artei românești în străinătate au fost discutate prin comparație cu cazul revistelor Integral și unu. La fel și atitudinea amintitelor publicații în raport cu ideologiile totalitare, ilustrativă în privința caracterului preponderent estetic al avangardei autohtone din anii ’20
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
1925 Overy, Paul, De Stijl, traducere de Anda și Andrei Bantaș, prefață de Paul Constantin, Editura Meridiane, Colecția „Curente și Sinteze”, București, 1979 Pană, Sașa, Sadismul adevărului, Editura unu, București, 1936 Papu, Edgar, Din clasicii noștri. Contribuții la ideea unui protocronism românesc, Editura Eminescu, București, 1977 Pàssuth, Krisztina, Avant-garde de l’Europe Centrale, Flammarion, Paris, 1993 Pavel, Amelia, Pictura românească interbelică. Un capitol de artă europeană, Editura Meridiane, București, 1996 Perpessicius, Mențiuni critice, București, Editura Casa Școalelor, I (1923-1927), 1928; Fundația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
se putea baza pe muncitori, atunci însemna că regimul comunist din România devenise de fapt extrem de fragil, iar conducătorii conștientizau acest lucru cu stupoare (cu țăranii și intelectualii alianța era și mai fragilă, din cauza cooperativizării forțate și agresive și a protocronismului promovat de comunismul ceaușist, care era respins de intelectualii de elită din România). Ceaușescu se simțise lezat personal de greva minerilor - momentul de slăbiciune din finalul întâlnirii cu minerii indică faptul că el nu era pregătit pentru disensiunea cu minerii
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
mai lesne aici." Ne întreabă apoi de București, de planurile cu care am venit aici și de cărțile pe care le-am adus cu noi. Pentru noi, Bucureștiul continuă să stea, de o lungă bucată de vreme, sub semnul ofensivei "protocronismului", simptom cultural al unui reînnoit complex de inferioritate care, atunci când capătă virulența unui moment ca acesta, sfârșește mai întotdeauna prin "refuzul Europei" și exaltarea valorilor estice și autohtone. Protocronismul mută lucrurile din antinomia, sterilă pentru gândire, a raportului universal-particular și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
să stea, de o lungă bucată de vreme, sub semnul ofensivei "protocronismului", simptom cultural al unui reînnoit complex de inferioritate care, atunci când capătă virulența unui moment ca acesta, sfârșește mai întotdeauna prin "refuzul Europei" și exaltarea valorilor estice și autohtone. Protocronismul mută lucrurile din antinomia, sterilă pentru gândire, a raportului universal-particular și Occident-Orient, și ajunge la excese care scot cultura din condiția de minimă puritate de care spiritul are mereu nevoie pentru a se dezvolta nestingherit. Și aici se întîmplă ceva
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
zile, de când au ascuns în sertare carnetele de comuniști), marea deziluzie în acest serial „pro-contra Eminescu” este, în opinia mea, dublul academician și eminescolog Mihai Cimpoi, deputat-democrat în Parlamentul Republica Moldova, președinte al Uniunii Scriitorilor. În câteva articole de un uluitor protocronism publicate în revista Flux sub titlul „Atacuri contra lui Eminescu”, domnia sa îi „combate” pe cei care au publicat în Dilema („dilematori/demolatori”), între care Nicolae Manolescu și Alexandru Paleologu. Slujindu-se de niște citate din cartea lui Theodor Codreanu, „Dubla
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
carte, premii literare, locuri în case de creație, delegații în străinătate, proaste "chimii" personale, orgolii și vendete. Să le lăsăm deoparte. Existau totuși chiar conflicte de valori, de idei și esopic de ideologii, cum ar fi cele despre "autonomia esteticului", protocronism, perioada interbelică etc. Sigur, fiind lipsită de o sferă publică vrednică de acest nume, România comunistă nu permitea desfășurarea conflictelor deschise, însă eu speram ca acestea să izbucnească după căderea sistemului, oricând urma ea să se petreacă. Dar, după 1990
by Vasile Boari, Natalia Vlas, Radu Murea [Corola-publishinghouse/Science/1043_a_2551]
-
amenințat de o posibilă scădere a subvențiilor 51, degradarea reală a condițiilor materiale de producere a culturii conduce la Întețirea competiției pentru aproprierea resurselor de la centru și la fracturarea câmpului literar. Disoluția oficială a cenzurii și polarizările declanșate de problematica protocronismului, ambele evenimente ale anului 197752, pun În evidență strânsa conectare la tensiunile crizei generale și prefigurează subtila adaptare la un regim al excluderilor lăsat la Îndemâna agenților culturali. La Întâlnirea scriitorilor cu Ceaușescu din 1978, aceștia deplâng Înrăutățirea situației financiare a
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
figuri sacralizate întruchipau în perioada de tranziție de la stalinismul integral al celor "două glaciațiuni" la aceea de liberalizare diversionistă (anii '50 - '60) omul cetății, rolul tatălui regăsit, sau mitul eroului civilizator. Cultul capodoperelor, adesea exacerbat politic și diversionist, a alimentat protocronismul de tristă faimă (conceptualizat din păcate, de rafinatul comparatist Edgar Papu, probabil forțat de împrejurări politice), precursor al megalomaniei naționale priincioase megalomanului comandant suprem. Calul de bătaie al lovinescianului critic Eugen Negrici este G. Călinescu, neîndoielnic, cel ma iscusit dintre
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]