250 matches
-
secolului al XX-lea. Prin cromatismul stilistic, rezultat din stilizarea unei oralități de tip popular, ușor pigmentată cu termeni regionali, și prin climatul de patriarhalitate, ea se înscrie pe coordonatele orientării sămănătorist-poporaniste. Dar detașarea, prezentă într-un compartiment al scrisului prozastic, moderația notei sentimentale în piesele de teatru, natura temperamentală a personajelor, vizibilă în ambele compartimente, ies parțial din parametrii tendințelor dominante în epocă, prefigurând, embrionar, literatura obiectivă din perioada interbelică. Calitatea individualizantă a povestirilor din Prima durere (1906), Calea sufletului
THEODORIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290163_a_291492]
-
să se întrevadă deznodământul. Cele mai antrenante texte deschid o enigmă, invitând cititorul să participe la dezlegarea ei, ca în Plicul verde (1987), unde narațiunile părăsesc tărâmul realității și au o turnură fantastică. Romanele lui T. sunt de alt tip prozastic. Narând întâlnirea unor foști absolvenți ai Liceului Militar din Craiova, Întâlnirea pierdută (1982) punctează, prin rezumarea și reproducerea de fragmente din conversațiile ce se încing, atât momente din viețile comesenilor, cât și principalele evenimente istorice, politice, sociale petrecute de-a
TRANCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290238_a_291567]
-
prozei moderne vor beneficia și ele, fiind fertilizate de obiectul la care și-au găsit astfel aplicarea. Dintre procedeele practicate de T., caracteristic mai cu seamă pentru primele trei romane e cel al fragmentării istorisirii. Autorul e sincron cu tehnica prozastică romanescă a modernității extreme, care echivalează cu deconstruirea macropovestirii și cu abandonarea mijloacelor narațiunii tradiționale. El este, totodată, foarte atent la „ascultarea vocilor”, raliindu-se, și sub acest aspect, la una din direcțiile majore ale marii proze contemporane. Profilul scrisului
TITEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290200_a_291529]
-
orizontul, ci participă la deschiderea către maxima generalitate a banalului particularizat, localist. Remarcabil este recursul la modalități expresive ori la particularități de viziune consubstanțiale cu universul existențial reconstituit, precum snoava populară sau fantasticul tradițional, mobilizate productiv în text, alături de procedările prozastice ale extremei modernități. Există și un mit al Imperiului, o componentă (ca mentalități și mitologie, ca recuzită și sensibilitate) așa-zis „chezaro-crăiască” ori central-europeană, care a permis unor analiști să recunoască în T. un reprezentant al conceptului cultural al „celei
TITEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290200_a_291529]
-
literar, preferă să elogieze decât să respingă o carte, act pe care îl face, de obicei, cu reținere. Studiul monografic Hortensia Papadat-Bengescu, marea europeană (2001) îi oferă analistei posibilitatea de a releva în chipul cel mai plauzibil virtuțile unei creații prozastice exemplare. Examinând întreaga operă a scriitoarei, exegeta îi demonstrează originalitatea, valoarea excepțională, dată de convertirea, în romane, a confesiei din primele scrieri în „observație rece, tăioasă, necruțătoare”, în scrutarea umanității din lumea românească urbană cu „ochiul rece al adevărului”. E
TUDOR-ANTON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290286_a_291615]
-
poate fi redusă la modalitățile prozei fantastice, alegorice sau simbolice și nici asimilată avangardei istorice (suprarealismului, de pildă), căci, deși se raportează implicit la avangardă, relația nu este de continuitate, ci de contestare, de ruptură. E vorba de o modalitate prozastică nouă, asemănătoare și convergentă (fără să reprezinte o imitație servilă) cu orientări ale extremei modernități înregistrate pe plan mondial. Animator, alături de Leonid Dimov, al onirismului estetic sau structural, lider al grupului oniric, Ț. i-a conturat teoretic, cu limpezime, în
ŢEPENEAG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
încremenit. De fapt, totul devine o parodie serioasă a Noului Roman, utilizând nuclee tematice, motive recurente și obsesii ale eului auctorial depistabile în opera scriitorului. Lectura adecvată ar fi de tip poetic, deoarece segmentele componente ale textului interacționează generând metafore prozastice. Capodopera romancierului Ț. e, probabil, Nunțile necesare (1992; Premiul Academiei Române), o rescriere în cheie postmodernă a unui mit fundamental al culturii românești: Miorița, cu referire intertextuală și la Ritmuri pentru nunțile necesare, poemul lui Ion Barbu. Tratat sub semnul derizoriului
ŢEPENEAG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
Pop-Rock”, „Rocker”, „Art & Roll”, „Sunete” ș.a. A publicat un volum intitulat 10 legende ale bluesului (1997), cu biografiile unor reprezentanți ai acestui gen muzical. Narațiunile din Prunele electrice (1996) întruchipează un exemplu fericit de abordare a tematicii rurale cu mijloace prozastice moderne, prezentând o combinație validă de textualism și scrupul documentar. Ruralitatea observată de U. este cea modernă, declinantă, amestecată și dizarmonică, perturbată de modernizarea forțată sub regimul comunist, departe de orice idilism convențional. Sub anumite raporturi, autorul se manifestă ca
UNGUREANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290344_a_291673]
-
pregătirile unor zboruri spațiale, în toi la un centru asemănător celui numit, în Frumoasa adormită, „un pol al pământului”, dar uneltirile lor sunt dejucate de trei tineri. Un caracter special, nu doar în raport cu scrierile lui T., ci în întregul context prozastic românesc, are ciclul Sfârșit de mileniu. „Cronică personală”, potrivit unei specificări auctoriale, istorie a secolului al XX-lea reconstruită „pe calea ficțiunii”, textul se înfățișează ca un fluviu memorialistic, incluzând o autobiografie, dar, în pofida afișării autenticismului, principiul structurant e tocmai
TUDORAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290289_a_291618]
-
îl voi mai transforma în material literar”. Prin definiție autobiografic e volumul Zile de lagăr (1945), jurnal al detenției din timpul războiului, literatură prin expresivitatea situațiilor și a portretizărilor, prin efuziunile lirice și, înainte de toate, prin stilul inconfundabil. Dar debutul prozastic care îl impune se produce odată cu tipărirea, în 1948, a romanului Desculț, apărut inițial, în bună parte, în „Contemporanul”. Reeditat în numeroase rânduri, tradus și difuzat peste hotare, va ieși în 1960 într-o versiune mult dezvoltată, alcătuită din trei
STANCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
gânduri, stări sufletești, impresii de lectură, reflecții literare, face referiri la opere și autori, la filme, evocă momente de viață familială, portretizându-și bunicii, dezvăluie sentimente suscitate de examinarea unor fotografii ale înaintașilor, emite considerații literare persiflând concepții și modalități prozastice, notează planuri înfăptuite, ratate sau realizate parțial, introduce fragmente de scrieri proprii, își destăinuie nedumeririle, nehotărârile. Segmentul auctorial devine astfel un colaj de texte eterogene, „un caiet” cu de toate. Roman-document prin jurnalul inclus, ca de altfel și prin confidențele
VLAD-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290600_a_291929]
-
Tomis”, „Contrapunct” ș.a. A semnat și Andrei Tomșa. I s-au acordat mai multe premii, din partea revistelor „Luceafărul” (1980), „Ateneu” (1981), „Amfiteatru” (1985). Sub un titlu provocator, primul volum al lui P. însumează, s-ar putea spune, teste de abilitare prozastică, atestând o surprinzătoare maturitate. Deținător al tuturor secretelor de meșteșug, autorul „povestirilor terminate înainte de a începe” experimentează, ca mai toți optzeciștii, modalități de scriitură modernă dintre cele mai diferite, de la literaturizarea, în spiritul Noului Roman, a „micului fapt adevărat” (ca
PREDA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289002_a_290331]
-
triști (1970), sunt extrem de inegale valoric. Autorul prelucrează material din surse foarte variate, de la mitologie și basm la realitatea socială și viața contemporană, de la războaiele getice la al doilea război mondial, experimentând modalități literare divergente, ultramoderne și tradiționale, inclusiv folclorice, prozastice și poematice, corelează, ca și în proză, atitudini opuse, tabloul realist cu metafora și simbolul, conferă unor situații prozaice sens alegoric, dimensiuni de parabolă, proiectează faptul istoric, ca și pe cel biografic anonim, în mit, plonjează frecvent în fantastic. În
POPESCU-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288929_a_290258]
-
de câțiva dintre cei afirmați la Cenaclul de Luni, iar în proza optzecistă ar fi ilustrat mai ales de roman, exemplul emblematic fiind Femeia în roșu de Mircea Nedelciu, Adriana Babeți și Mircea Mihăieș, în vreme ce proza scurtă optzecistă și experiențele prozastice textualiste (calificate ca „tardo-moderniste”) nu i-ar aparține. Din rândul generațiilor literare anterioare, optzeciștii care și-au asumat postura de corifei ai p. - Mircea Cărtărescu, în studiul Postmodernismul românesc (1999), și Ion Bogdan Lefter, critic de direcție și ideolog al
POSTMODERNISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288986_a_290315]
-
călătorii pe meridianele lumii, un fel de «jurnale» esențializate” (Petru Poantă). Ultimul volum antum, Fugato (1987), lasă tot mai pregnant impresia de presentiment al extincției, iar tonul elegiac este mai profund. Eseurile din Starea lirică (I-II, 1975-1984) sunt reprezentări prozastice ale idealurilor sale estetice: calofilie întemeiată pe claritatea clasică, amintind prin asociații de G. Călinescu. Grifa poetului se învederează pretutindeni: „O «exaltare» poetică lăsată în voie îi pune în mișcare comentariul, conducându-l către reprezentări solemne, către o «incandescență» a
NICOLESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288449_a_289778]
-
Petreu, Matei Vișniec, Ion Mureșan, Magda Cârneci, Nichita Danilov, Denisa Comănescu. Și în ce privește proza sunt identificabile mai multe aripi ale o.: există orientarea radical textualistă, așa-zis tardomodernistă, concentrată pe „ingineria textuală” și pe „textuare” (Gheorghe Iova), există un o. prozastic propriu-zis, care combină echilibrat textualismul și autoreferențialitatea cu un realism mărunt și fragmentar, preocupat să valorizeze cotidianul frust, derizoriul, grotescul ori tragismul nespectaculos, provocat de distorsiunile sociale din perioada comunismului, și să promoveze un autenticism rafinat, mediat intelectual, prin textualizare
OPTZECISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288562_a_289891]
-
Ștefan Dumitrescu, pe iscusitul narator-păpușar care își manevrează personajele astfel încât acestea să îi ilustreze teoriile: zădărnicia frumuseții feminine, înstrăinarea produsă de modificarea sentimentelor, despărțirea ca formă supremă de tandrețe, finalitatea iubirii care stă chiar în deliciul despărțirii. În plus, construcția prozastică denotă o acuratețe geometrică: inițial Ștefan este lucidul, ocazional îndrăgostit, cu măsură, în timp ce Doly, partenera sa, pragmatică în alte privințe, sucombă tentației pasiunii, iar finalul inversează perspectivele: Ștefan este acaparat de sentimente, și noua sa iubită, Valentina Damian, pregătește cu
MAZILU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288074_a_289403]
-
creat cu scopul de a obține un efect estetic. Nici abaterea de la normele de gramaticalitate a limbii (de la punctuație la sintaxă, de la morfologie la coerența semantică a enunțului) nu reprezintă un criteriu absolut de departajare a limbajului poetic de cel prozastic, așa cum demonstrează următorul exemplu inventat de Gerard Genethe (1978, p. 238) sub forma unei știri dispuse într-o ordine poetică a versurilor: Ieri, pe șoseaua națională șapte, Un automobil Mergând cu o sută la oră s-a năpustit Într-un
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
să tăiem cu mînie proletară din lexicul nărăvaș care ne mai duce și prin zonele redundante, tautologice ori ale banalului morbid, este din ce în ce mai eficient. în umor nu ai voie să dai rasol! Fie că este vorba despre suportul liric sau prozastic. Gafa este la vedere, derapajul vizibil precum bunăstarea contemporană, iar eșecul la fel de previzibil ca încălzirea globală! Epigramele lui Gheorghe Bălăceanu au dat din coate și s-au așezat, trufașe, în primul rînd, lîngă un Deutsch, Vajoga, Frențescu, Larco, Iurașcu - Tataia
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
capodoperă, iar Gabriela Adameșteanu, unul dintre cei mai mari prozatori din literatura română postbelică. Sanda Cordoș, în lumea nouă, Dacia, Cluj-Napoca, 2003 * Comparată în mod inerțial, până la saturația analogiei, cu Hortensia Papadat-Bengescu (feminitatea expurgată de sentimentalism și obiectivată prin cruzime prozastică), Gabriela Adameșteanu urmează cu o consecvență minuțioasă programul de modernizare a romanului autohton schițat de Camil Petrescu. în această Dimineață pierdută, lumea exterioară apare numai ca o răsfrângere (retroproiectivă sau simultană) a unor realități interioare distincte, a unor subiectivități anxioase
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
poate fi anticipat aici, pentru că autoarea, cu un instinct de mare prozator, se abține să predetermine și să prefigureze. Risc să spun că modelul interbelic (Patul lui Procust al lui Camil Petrescu) a fost depășit, nu numai prin talentul propriu-zis, prozastic, al autoarei, ci și prin asumarea integrală a acestei autenticități psiho-morale multiplu specificate și variate. Patru capitole ale romanului rulează și explorează exact lumea lăuntrică a unei modeste, banale, umile pensionare. Să fie vorba despre o replică polemică dată de
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
la Sala Dalles. Eterogene și tot mai apropiate de mainstream-ul plastic, ele au avut meritul de a asimila arta de avangardă în cadrul unor forme de expresie mai „clasice”. Proza avangardistă „contimporană” Contimporanul a „produs” și un mic corpus de volume prozastice avangardiste sau tributare avangardismului: Descîntecul și Flori de lampă (1925) și Paradisul suspinelor (1931) de Ion Vinea; Exerciții pentru mîna dreaptă și Don Quijotte de Jacques G. Costin (1931) și, parțial, Paradisul statistic de Ion Călugăru (1926). Fie că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
semnate de Stephan Roll și Ernest-Mihail Cosma, articole futuriste de F. Casavola, Farfa, Paolo Buzzi și Marinetti, ilustrații de Prampolini, Depero, A. Maino și... un interviu cu Tzara!), adăugînd: „singură revista unu a rezistat acestei contaminări!”. Alți prozatori „contimporani” Textele prozastice ocazionale semnate de iconoclaști precum Romulus Dianu, Sergiu Dan, F. Brunea, Filip Corsa, de „anonimi” ca G. Mănciulescu sau de un ortodoxist apocaliptic precum Sandu Tudor („Logica absurdului“) țin de un alt „etaj” tipologic și valoric. În afara literaturii de avangardă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
comparativ al poeziei ultimilor doi din unghiul temei „provinciei” și al evoluțiilor ulterioare) și a unui capitol despre proza avangardistă de la Contimporanul, am acordat o pondere destul de redusă analizei literare propriu-zise. Există deja numeroase studii în care producția poetică sau prozastică a autorilor avangardiști din România anilor ’20 a fost întoarsă pe toate fețele: aproape tot ce era de spus s-a spus, și s-a spus bine. Cu excepția subcapitolului dedicat lui Jacques G. Costin, pe nedrept ignorat (considerat, probabil, „minor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
se urmărește ca abaterea să fie resimțită ca semnificativă”239. Ținând cont de aceste observații, ne putem da seama că și în cazul producției poetice de care ne ocupăm - aceea care urmărește să creeze o lume, utilizând adesea procedee narative, prozastice (și prozaice), fără a neglija conținutul și tranzitivitatea sensurilor -, esențială rămâne, până la urmă, regula care separă proza de poezie. „Recurs în procesul poeziei moderne”, subtila postfață a lui Mircea Martin la studiul lui Gh. Crăciun consacrat poeziei tranzitive, conține o
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]