KorAP: Find »[drukola/base=psihoterapeut & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...7 8 9 ...13 >

317 matches

Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583

Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași). Master în "Psihologia clinică a intervențiilor cognitiv-comportamentale" în cadrul Universității "Charles de Gaulle" din Lille, Franța. Doctor în psihologie (2012) cu lucrarea Stresul traumatic secundar la cadrele medicale. Psihoterapeut format în psihoterapie "Ericksoniană". Participant la diverse proiecte europene de cercetare și intervenție psihosocială. Domenii de interes: psihologie clinică, psihologia sănătății, psihoterapie. Irina Crumpei, Stresul traumatic secundar. Efectul advers al empatiei (c) 2014 Institutul European Iași, pentru prezenta ediție INSTITUTUL

by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
pe care ar trebui să le asiste va fi inevitabil afectată. Tocmai de aceea problema stresului traumatic secundar prezintă interes nu doar pentru specialiștii din domeniile vulnerabile, ci și pentru profesorii și formatorii lor, pentru beneficiarii serviciilor, pentru consilieri și psihoterapeuți. Având în vedere că simptomele traumatice pot afecta performanța profesională, această problematică prezintă interes și pentru forurile administrative și legislative superioare. Cartea de față particularizează experiența stresului traumatic secundar la situația cadrelor medicale, dar se adresează tuturor categoriilor profesionale expuse

by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
victime, specialiștii ce intervin în situații de urgență, polițiștii, pompierii etc. prezintă un risc crescut de a dezvolta stres traumatic secundar pentru că ei intră regulat în contact cu victime ale evenimentelor traumatice. Majoritatea cercetărilor în domeniu s-au realizat cu psihoterapeuți și consilieri, cei care au rolul de a ajuta persoanele ce suferă de stres posttraumatic, de a le asculta și înțelege povestea, arătând mereu empatie. Cadrele medicale sunt expuse sistematic traumelor suferite de alții. Stresul ocupațional este o problemă recunoscută

by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
fost introdus pentru prima dată de Joinson (1992) în articolul său despre sindromul de burnout la asistente. Doi ani mai târziu Figley introduce conceptul de stres traumatic secundar pe care îl definește ca fiind sinonim cu epuizarea compasiunii. Vorbind despre psihoterapeuți, el susține ca aceștia trebuie sa rămână obiectivi și să păstreze o anumită distanță față de client atunci când încearcă să îi vină în ajutor. Consemnul este de a asculta empatic, făcând însă abstracție de trăirile și părerile personale pentru garantarea unei

by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
scăzut de satisfacție profesională. Nu s-au obținut rezultate semnificative care să confirme o legătura între STS și nivelul de educație sau numărul de clienți. Deighton, Gurris și Traue (2007) au realizat un studiu asupra unui eșantion de 100 de psihoterapeuți ce lucrau cu victime ale torturii. Autorii s-au interesat de măsura în care participanții susțineau și alegeau să folosească în terapie retrăirea traumei de către clienți și legătura acestei practici cu nivelul de epuizarea compasiunii, burnout și distres al specialiștilor

by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
care infirmă importanța istoricului traumatic în dezvoltarea simptomatologiei traumatizării vicariante. Majoritatea studiilor realizate pe tema traumatizării vicariante, la fel ca și în cazul celorlalte tipuri de stres legate de interacțiunea profesională cu victime ale evenimentelor traumatice, au avut în vedere psihoterapeuți, consilieri și cadre din domeniul sănătății mentale. Un astfel de studiu a fost realizat de Gabriel (1994) care a investigat specificul stresului resimțit de profesioniștii care moderau grupuri terapeuțice cu persoane suferind de SIDA. Abordarea acestui studiu include reflecții asupra

by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
conceptul pentru prima dată în anul 1969, referindu-se la activitatea polițiștilor care se ocupau de eliberările condiționate ale infractorilor. Herbert Freudenberger (1974) a fost primul care a abordat o perspectivă clinică asupra conceptului de burnout. Herbert Freudenberger, psihiatru și psihoterapeut, conducea un spital de zi care primea și asista toxicomanii. Urmărind tinerii voluntari, el a remarcat că aceștia, după un an de activitate, erau total epuizați, extenuați, lipsiți de entuziasm, acuzând oboseală, tulburări gastrointestinale, insomnii etc. În plan simptomatologic, aceștia

by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
victime ale torturii și a constatat un nivel scăzut al burnout-ului comparativ cu stresul traumatic secundar. Kassam Adams (1995) și-a propus să diferențieze între stresul profesional general și STS. În acest sens în studiul său asupra a 100 de psihoterapeuți a folosit două instrumente pentru a evalua ambele concepte. Nivelul stresului profesional general raportat de psihoterapeuți nu prezenta diferențe semnificative comparativ cu grupul de control, în schimb simptomatologia intruzivă și evitantă resimțită de terapeuți în legătură cu munca lor prezenta la unii

by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
Kassam Adams (1995) și-a propus să diferențieze între stresul profesional general și STS. În acest sens în studiul său asupra a 100 de psihoterapeuți a folosit două instrumente pentru a evalua ambele concepte. Nivelul stresului profesional general raportat de psihoterapeuți nu prezenta diferențe semnificative comparativ cu grupul de control, în schimb simptomatologia intruzivă și evitantă resimțită de terapeuți în legătură cu munca lor prezenta la unii dintre participanți un nivel clinic. În ciuda împărțirii didactice și a etichetelor stabilite pentru a numi o

by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
căutarea susținerii instrumentale, negarea și dezangajarea mentală. În ceea ce privește stresul traumatic secundar, cercetările arată că folosirea anumitor strategii de burnout poate preveni sau ameliora semnificativ intensitatea simptomatologiei. Schauben și Frazier (1995) au evaluat strategiile de burnout cel mai des folosite de psihoterapeuți și apoi au analizat în ce măsura acestea sunt în legautra cu nivelul de stres traumatic secundar. Participanții au raportat a prefera burnout-ul activ, susținerea emoțională, planificarea, susținerea instrumentală socială și umorul. Strategiile cel mai puțin folosite au fost utilizarea

by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
nivelul de stres traumatic secundar. Participanții au raportat a prefera burnout-ul activ, susținerea emoțională, planificarea, susținerea instrumentală socială și umorul. Strategiile cel mai puțin folosite au fost utilizarea substanțelor psihoactive, negarea și dezangajarea comportamentală. Toate cele cinci strategii preferate de psihoterapeuți sunt asociate cu un nivel scăzut de stres traumatic secundar. Participanții care au ales mai des burnout-ul activ și planificarea raportau mai puține alterări ale credințelor legate de lume și mai puține simptome ale stresului traumatic secundar, un nivel scăzut

by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
Un procent de 29,8% dintre terapeuți și 19,6% dintre ofițeri au raportat că au trăit o formă de traumă în copilărie. Pearlman & Mac Ian (1995) au găsit un efect semnificativ al istoricului traumatic în eșantionul de 188 de psihoterapeuți pe care l-au investigat. Specialiștii care suferiseră o experiență traumatică prezentau un nivel mai ridicat de distres, ideație intruzivă, evitare, și un sentiment reuds de siguranță și încredere. În plus, istoricul traumatic asociat cu lipsa de experiență determina un

by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
stresului traumatic. Kassam-Adams aduce un element de noutate în studierea acestei problematici pentru că realizează o diferențiere a rolului istoricului traumatic personal în dezvoltarea simptomatologiei STS în funcție de tipul de traumă suferită. Ea constată că în cazul eșantionului alcătuit din 100 de psihoterapeuți, doar cei care suferiseră experiențe traumatice în copilărie prezentau un nivel crescut de simptome specifice sindromului de stres posttraumatic. Nelson-Gardell și Harris (2003) au aprofundat și mai mult această distincție, separând participanții în funcție de tipul de traumă suferit în copilărie. Au

by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
supraviețuitori ai unei traume, procentajul de victime traumatizate din totalul de clienți și procentajul perceput de expunere la detalii traumatice prin clienții curenți. De exemplu, Chrestman (1995) a observat în studiul său că procentajul mai mare de timp petrecut de psihoterapeuți în activități clinice, prin raport la alte activități, era asociat cu un nivel crescut al tendinței de evitare. În plus, numărul mare de victime traumatizate între clienții ce se prezintă pentru psihoterapie este asociat cu un nivel ridicat de disociere

by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
au raportat, de asemenea, consemne de reducere a timpului petrecut de proprii copii în activități în afara casei, reducerea comportamentelor așa-zis riscante, o stare de neliniște asociată cu terapia individuală, verificarea frecventă a ușilor și atenție crescută la zgomote. Acești psihoterapeuți comunicau mai puțin cu prietenii și familia despre cele petrecute la muncă și mergeau mai des la conferințe și activități profesionale. Schauben și Frazier (1995) au avut în vedere variabila frecvenței de expunere la materialul traumatic în studiul lor asupra

by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
ridicate de distres comparativ cu cei care lucraseră mai puține luni. Cantitatea de timp petrecută alături de victime ale bombardamentelor era semnificativ corelată cu stresul traumatic secundar. Brady et al. (1999) au realizat un studiu național asupra unui eșantion de femei psihoterapeut și au analizat atât expunerea curentă, cât și pe cea cumulativă. Participantele au fost întrebate despre procentajul de victime din numărul total de clienți tratați, numărul de ore dedicat psihoterapiei cu supraviețuitori ai experiențelor traumatice, numărul mediu de ore de

by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
reușesc să contrabalanseze stresul cronic la care sunt expuși și impactul suferinței pe care o asistă. Scorurile obținute de cadrele medicale din România sunt mai ridicate decât cele prezentate în studiile ce se referă la personalul din domeniul sănătății mentale, psihoterapeuți specializați pe problematica stresului posttraumatic (Pearlman & MacIan, 1995; Ghahramanlou & Brodbeck, 2000). Ultima dintre aceste cercetări s-a realizat cu un eșantion de psihoterapeuți ce tratau victime ale agresiunilor sexuale, adeseori venind în ajutorul acestora imediat după incidentul traumatic în secția

by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
sunt mai ridicate decât cele prezentate în studiile ce se referă la personalul din domeniul sănătății mentale, psihoterapeuți specializați pe problematica stresului posttraumatic (Pearlman & MacIan, 1995; Ghahramanlou & Brodbeck, 2000). Ultima dintre aceste cercetări s-a realizat cu un eșantion de psihoterapeuți ce tratau victime ale agresiunilor sexuale, adeseori venind în ajutorul acestora imediat după incidentul traumatic în secția de urgențe. Totuși, cadrele medicale din eșantionul de față par a avea o simptomatologie intruzivă și de evitare încă mai accentuată. Mealer et

by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
materialul traumatic al pacienților, timp operaționalizat prin ore pe zi, zile pe săptămână, ani în această meserie. O a doua justificare a rezultatelor ar putea fi responsabilitatea crescută pe care și-o asumă orice specialist care îngrijește persoanele afectate. De la psihoterapeuți la polițiști, pompieri și până la medici, dincolo de expunerea la victime, prin profesiile lor, acești oameni se fac responsabili de salvarea și recuperarea supraviețuitorilor. Acest rol crește fără îndoială sensibilitatea lor și gradul de implicare. Studenții însă, nu au nici o responsabilitate

by Irina Crumpei [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
Corola-publishinghouse/Science/2150_a_3475

alopată) Unii oameni par să creadă că medicina alternativă și cea convențională nu se Împacă, dar nu este adevărat. Mulți specialiști devin din ce În ce mai interesați de terapiile complementare și alternative și, Într-adevăr, am pregătit În Reiki numeroși doctori, asistenți medicali, psihoterapeuți și terapeuți profesioniști. Numeroase spitale, sanatorii, clinici și cabinete medicale din zilele noastre includ În varietatea de servicii pe care le oferă și forme complementare de terapie și vindecare, iar numărul lor crește de la an la an. Dacă vă doriți

[Corola-publishinghouse/Science/2150_a_3475]
Corola-publishinghouse/Science/2125_a_3450

sa de terapie autoadministrată, Feeling Good..., a fost un bestseller în SUA. Albert Ellis (psiholog) - „Bunicul” psihoterapiilor cognitive și comportamentale; „părintele” fondator al terapiei rațional-emotive și comportamentale, terapia cognitiv-comportamentală cea mai răspândită în practică; a fost declarat cel mai influent psihoterapeut în viață și, probabil, cel mai influent în istoria psihoterapiei într-o anchetă a American Psychological Association (1982; Psychology Today). Notă: La vârsta de 95 de ani este încă activ fiind o personalitate care a depășit cadrul comunității profesionale (de

[Corola-publishinghouse/Science/2125_a_3450]
pentru admiterea în cadrul Modului 3, la nivelul căruia începe formarea inițială în consiliere psihologică/psihoterapii cognitive și comportamentale. După ce a fost acceptat la Modulul 3 (Partea B), cursantul este certificat în calitate de consilier psihologic (doar pentru psihologi și cei asimilați), respectiv psihoterapeut, practicant în consiliere psihologică/psihoterapii cognitive și comportamentale (la cerere aceștia devin membri ai APCCR). Pe baza acestei certificări, cursantul se poate adresa, pentru atestare, la organismele naționale și internaționale care reglementează practica în domeniu. La absolvirea Modulului 3 (Partea

[Corola-publishinghouse/Science/2125_a_3450]
APCCR). Pe baza acestei certificări, cursantul se poate adresa, pentru atestare, la organismele naționale și internaționale care reglementează practica în domeniu. La absolvirea Modulului 3 (Partea B) cursantul este certificat în calitate de consilier psihologic (doar pentru psihologi și cei asimilați), respectiv psihoterapeut, specialist în consiliere psihologică/psihoterapii cognitive și comportamentale. Pe baza acestei certificări, cursantul se poate adresa, pentru atestare, la organismele naționale și internaționale care reglementează practica în domeniu. Cursantul care nu finalizează programul de formare în termen de patru ani

[Corola-publishinghouse/Science/2125_a_3450]
acest caz, numărul de ore poate fi recunoscut și continuat în cadrul altor programe de formare organizate de alte organizații profesionale naționale sau internaționale. La absolvirea Modulului 4, cursantul este certificat în calitate de consilier psihologic (doar pentru psihologi și cei asimilați), respectiv psihoterapeut principal în consiliere psihologică/psihoterapii cognitive și comportamentale, având calitatea de formator-supervizor. Pe baza acestei certificări, cursantul se poate adresa pentru atestare la organismele naționale și internaționale care reglementează practica în domeniu. Înscrierea într-un modul de formare nu garantează

[Corola-publishinghouse/Science/2125_a_3450]
grup, organizată individual de către supervizorul alocat fiecărui cursant. (4) Rezultate pentru participanți: Cunoștințe și proceduri specifice și avansate referitoare la psihoterapiile cognitive și comportamentale și la propria persoană. (5) Certificarea: Examen scris și supervizare. Se va elibera un certificat de psihoterapeut specialist în psihoterapii cognitive și comportamentale, dacă sunt absolvite examenele scrise și supervizarea (80 de CE). (6) Taxa: 600 de euro (plătită în rate după o schemă agreată de Instituția Formatoare și cursant). Colaboratorii APCCR pot fi scutiți de taxă. Nivelul

[Corola-publishinghouse/Science/2125_a_3450]