437 matches
-
ambreiajul și mașina țâșnește pe carosabil. Zâmbetul încrezător răsări din nou pe buzele lucioase gata de un adevărat periplu verbal. Mașina rulează lin, aproape fără zgomot, liniștitor. La primul semafor, Sandy își scoase o țigară subțire, lungă, o aprinse și pufăi un norișor diafan prin geamul coborât, atrâgând ca un magnet privirile șoferilor de pe banda alăturată. Conștientă de efectul gesturilor ei, își lărgește zâmbetul, arătându-și toți dinții, dar mai ales pe acela în care strălucește, montat artistic, un diamant micuț
ALO, AICI SANDY! de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1631 din 19 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/352939_a_354268]
-
a culege căpșuni în Spania lui Cervantes. Concret - nimic! Planuri de viitor - zero! La această răspîntie poporul romîn s-a oprit ca să se întrebe pe care drum să meargă. Hai să discutăm despre lucruri serioase, ne-a propus Licurișca. Thomas pufăia ironic din trabucul său. Spiritul analizează materia, pătrunzînd-o cu agerimea privirii sale interioare; o clasifică, o denumește, îi stabilește legile (fizico-chimice!) și încearcă să o ia în stăpînire. Dar cu ce instrumente lucrează spiritul? Îngerul ține în mîna dreaptă o
PARFUMUL PAPUSILOR DE PORTELAN 26-28 de IOAN LILĂ în ediţia nr. 506 din 20 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/358409_a_359738]
-
se lăudase falsul revizor a lui Gogol, lăsându-i cu gura căscată pe dirigintele poștei și pe primar, c-o făcuse cu Pușkin. Fascinat de portretul de pe coperta celui ce scrisese Lumina de august (lecturile mele erau diversificate), începusem să pufăi din pipa aceea adevărată, probabil din mahon, castanie, lustruită, cu care mă ascundeam în spatele casei, printre buruienele înalte, umplând-o cu tutunul agățat la streașina casei, pus la uscat de Moromete, așa cum îl poreclisem pe tatăl meu, ce-și ducea
CARTEA CU PRIETENI XXXVIII- ION IFRIM de IOANA VOICILĂ DOBRE în ediţia nr. 542 din 25 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358144_a_359473]
-
figură de stil, vulcanul Etna, înalt de peste 3.300 metri, este vizibil din toată jumătatea de est a insulei. Este un vulcan activ, care fumegă în permanență. Când am trecut prima oară pe lângă el, părea un moșneguț cu părul alb, pufăind din pipă. Dar în prima dimineață petrecută pe insulă, ne-am convins că nu e doar un vulcan ieșit la pensie - am găsit terasa acoperită cu o pulbere de zgură fină, cenușă trimisă în timpul nopții în semn de “Bun venit
CLANUL SICILIENILOR de DAN NOREA în ediţia nr. 1245 din 29 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/357521_a_358850]
-
sunt respectați în continuare, chiar și în lipsă. Asta explică îmbulzeala la distribuirea rolurilor de căpetenii și războinici barbari. Un alt argument este și farmecul exotic al costumelor fistichii, podoabele excesive ale dansatoarelor din buric sau stilul sfidător cu care pufăie din țigările groase de foi mai toți purtătorii de turbane. Neglijența los studiată contrastează net cu scrobeala mândră a cruciaților reci. Se cuvine menționat în treacăt la acest punct că nu e caz de hlizeală permanentă și ploaie de bomboane
PARADA CA LA RIO de GABRIELA CĂLUŢIU SONNENBERG în ediţia nr. 541 din 24 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357655_a_358984]
-
nu-ți cer să te călugărești, găsește-ți alt bărbat și să-ți refaci viața, dar ai grijă de micuță...> Moșneagul începu să plângă. Își scoase tabacherea din sân, își frecă o țigare din ziar, o aprinse și începu să pufăie. -Și acum să-ți citesc o scrisoare de la un camarad al lui care a scăpat din încleștarea de la Cotul Donului: < Dragă domnuleAndrei, eu am trăit ultimele clipe ale vieții lângă feciorul dumneavoastră. Era în ajun de Crăciun, l-am întâlnit
NEBUNUL DIN VIS de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 660 din 21 octombrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/359860_a_361189]
-
și crăpături deocheate, prin care pătrunde singurătatea . Caii verzi joacă leapșa cu psihozele secolului XXI și fac pacte nonverbale cu solitudinea. Ce e oare această mamaie cu coji stacojii? Singurătatea artistului e aidoma unei fecioare, ce adoră necrologurile perfecțiunii. Ea pufăie havana și poartă pălărie tapițată. Singurătatea mestecă gumă Airwaves în anii bisecți spre a stopa incinerarea involuntară. Artistul e un caluț verde ce vede caii verzi pe pereții lăuntrici , căci aceștia devin măstile necesare scobirii în năsucurile rutinei imperfecte. Referință
CAI VERZI PE PEREȚI de MIHAELA DOINA DIMITRIU în ediţia nr. 2254 din 03 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/340235_a_341564]
-
cisternele încărcate cu idei de obediență sau cu firimitura numită stereotipie mă revoltau, îmi decalotau ordinea dinlăuntru. Mi-aș fi dorit să existe acolo, în acel cotlon vechi un carpe diem, dar articolele din rațiunea scriitorului damnat să moară onest, pufăiau din trabucurile relațiilor livrești deformate.... Se simțea că șuvoiul de litere stacojii se dezlănțuise, termitele verbale, cuvintele, luau locul pădurilor narative. Nouă ani hipnotizată de hazard și rutină. Ce ironie! Ce sublim! Nouă ani vasală cancerului benign, penitenciarului-Hades. Ce ironie
NOUĂ ANI LA PORȚILE HADESULUI de MIHAELA DOINA DIMITRIU în ediţia nr. 2208 din 16 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/340247_a_341576]
-
privea de sus tinerii, negricios, cu o față fină, dar firea lui blândă și ospitalieră îi atrăgea ca un magnet pe învățăcei.(...) La el atrăgea privirea pătrunzătoare, mustățile negre și subțiri, cu marginile ascuțite, ochelarii, și nelipsita havană din care pufăia”. Totodată autorul romanului îi reliefează omului Alexandru Macedonski, cu îndemânare artistică, personalitatea, trăsăturile de caracter: iubirea de mamă, umorul fin, primele iubiri, muzele, dragostea față de copii, dorul de țară, de locurile natale, legătura cu prietenii din copilărie, amintirile despre tatăl
CITIŢI, AL. FLORIN ŢENE VĂ ÎNCÂNTĂ! de FLORIN T ROMAN în ediţia nr. 2313 din 01 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/340232_a_341561]
-
Pe lângă facultatea de teatru (și film, desigur) e o cireadă de case. Unele-s sinistre, altele sunt invizibile, iar câteva mai pufăie parfum de-arhitectură. Marea lor majoritate însă sunt cotropite de locatarii conlocuitori. Unii le zic de-a dreptul înlocuitori, dacă te apuci să le numeri țâncii. Vecinătatea cu ei era (și cred că încă este) măsurabilă în lungimea unei respirații
N-ai tu puterea să mă ierți! () [Corola-blog/BlogPost/338426_a_339755]
-
întrucât nivelul intelectual și psihologic al locuitorului obișnuit, expus unei săracii sub orice standard, îl privează de rațiunea și posibilitatea unor alegeri de bun simț. Pe de altă parte, până de curând, lordul John, cu halatul de mătase pe el, pufăind din pipă în timp ce citea în fotoliu The Times - deși, mult mai probabil, Daily Mail sau The Sun -, după ce bea o ceașcă ceai lângă șemineul unde lemnele trosneau răspândind o căldură plăcută, obișnuia să se ducă la fereastră și să mulțumească
Lordul John este la fel de ignorant ca Vasile din Rădăuți?! () [Corola-blog/BlogPost/338501_a_339830]
-
nefumător Când vine vorba despre perspectivă, mă gândesc la cum a fost privit fumatul în ultimele decenii. Au fost vremuri când se fuma în avion, vremuri când se fuma în tren, vremuri când mergeai cu autocarul și jumătate din călători pufăiau precum niște locomotive, timpuri când se sudau țigările în birouri. Vremuri când reclamele la țigări erau omiprezente, când fumatul era asociat la nivelul imaginarului colectiv cu libertatea, nonconformismul și creativitatea. Absolut totul din jurul tău îți demonstra că este ok să
Confesiunea unui fumător: pentru fiecare țigară pe care am fumat-o din plăcere, au existat câteva sute pe care le-am fumat din dependență () [Corola-blog/BlogPost/338508_a_339837]
-
chiștoc, simțeam că-mi pierd mințile privindu-l cum trage în piept fumul dulce, până la ultimul firicel, din țigarea aceea boierească și, isprăvind-o cum arunca mucul în țucalul împuțit. (...) Conu Jorj începea să tacă, apoi să ațipească, apoi să pufăie ușurel printre buzele-i senzuale. Când se deștepta, fuma o Aromă, arunca chiștocul la țucal (...), după care conu Jorj începea să se scarpine. Scărpinatul ăsta constituia pentru conu Jorj un fel de ritual. Punea în el ceva magic. Începea de la
Haralambie Grămescu: Pactul cu diavolul (1994) () [Corola-blog/BlogPost/339597_a_340926]
-
ne pasă de toate acestea pentru că nu le înțelegem. Nici nu vrem să le înțelegem. Ne trăim copilăria. Noi acum levităm. Privim de sus Dunărea pe care înaintează leneș în amonte un remorcher cu un coș mare și negru care pufăie ca o locomotivă cu aburi, târând după el două șlepuri încărcate cu bușteni. Planăm ușor până la urmă pe cheul de piatră pe care, încălziți, ne așezăm în fund cu picioarele atârnate, privind în jos la fluviul tulbure care la doar
DE IOAN GH. TOFAN (CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 1043 din 08 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342067_a_343396]
-
de ochi închiși vă privesc în acel moment. Mai aveți curajul să aprindeți o țigare? Dacă da, atunci numărați crucile și vă convingeți că nu merită să vă duceți crucea. - Confecționați o țigare din hârtie de ziar sau carton și pufăiți din ea fără să o aprindeți până vă ies ochii și prostia din cap de a nu mai fuma. Indicat să faceți asta în public, într-o ședință cu colegii. Căutați să le evitați privirile. Ce știu ei? - Ați găsit
CUM SĂ AVEM CURAJUL SĂ NE GÂNDIM PENTRU de LICĂ BARBU în ediţia nr. 433 din 08 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/342126_a_343455]
-
fi înțelese de toantele astea de vagoane! Ce, ele înțeleg șuieratul nostru?” Și au considerat că trebuie să formeze o castă a locomotivelor în care proastele astea de vagoane n-au ce căuta. Și au început să fornăie și să pufăie plimbându-se țanțoșe pe căile ferate, fentând cât de mult posibil atingerea de neispăvitele astea de vagoane. Erau toată ziua împreună și își deșărtau inteligența pufăind țanțoș, ba au devenit mult mai vocale pretinzând impegatului de mișcare să le acorde
LOCOMOTIVA de GABRIEL TODICĂ în ediţia nr. 1467 din 06 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/341595_a_342924]
-
astea de vagoane n-au ce căuta. Și au început să fornăie și să pufăie plimbându-se țanțoșe pe căile ferate, fentând cât de mult posibil atingerea de neispăvitele astea de vagoane. Erau toată ziua împreună și își deșărtau inteligența pufăind țanțoș, ba au devenit mult mai vocale pretinzând impegatului de mișcare să le acorde prioritate. Așa că în scurt timp vagoanele n-au mai putut să ajungă la destinație și au început să ruginească, trecând rând pe rând, la odihna veșnică
LOCOMOTIVA de GABRIEL TODICĂ în ediţia nr. 1467 din 06 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/341595_a_342924]
-
divizat. S-au și vopsit în culori diferite ca să distingă de la distață. Și-au ales și lider, ce mai!... Și nu știu cum se face că un tren trecu pe lângă mulțimea de locomotive strânse la o palavră pe o linie moartă. Nu pufăia, dar trecu ca gândul... Locomotivele priviră nedumerite cum o mulțime mare de vagoane alergau după ceva... S-au dumirit mai târziu că era o nouă locomotivă. Semăna mult cu vagoanele și nu s-a considerat mai presus de ele. Ba
LOCOMOTIVA de GABRIEL TODICĂ în ediţia nr. 1467 din 06 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/341595_a_342924]
-
conduce. Din grajd și până trec de holde o țin de lanț, strunind-o să nu ajungă la lucernă, la porumb. Ea încearcă, întinzând gâtul, holbând ochii și scoțând o limbă cât mâna, eu scutur lanțul împletit în coarne și, pufăind, se întoarce la iarba prăfuită de pe marginea drumului, rară, aspră. Când ajungem pe miriști se schimbă rolul, îi dau drumul și o urmez, călcând pe dâra ca de șarpe a lanțului... Nu mai e demult apă în sticla de un
CÂNTEC de VASILE DUMITRU în ediţia nr. 1365 din 26 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341111_a_342440]
-
cu o mână, învârtea biciul cu cealaltă, chiuia și caii atingeau țărâna cu burțile, așa alergau, aveau nările cât pumnul (jarul se mișca în zigzaguri scurte, sacadate, lăsa dare de lumină pe retina mea, puteam să desenez povestirea tatei!) și pufăiau ca locomotiva! Se fereau femeile, copiii intrau în curți, bărbații ridicau mâinile a mustrare de parcă ar fi zis “hoo, nebunule, o să omori pe careva!” dar n-avea cine să audă, căruța lui Tache era deja departe, doar praful se ridica
NEA TACHE de VASILE DUMITRU în ediţia nr. 1372 din 03 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341112_a_342441]
-
de origine total necunoscută. Pâc, pâc, pâââhhh, mneee, pâc, pâc, pâââhhh, uuieee! - Noi vrem să ajungem la stână și nu prea știm o scurtătură, ce zici, știi cumva? - Mmmpâââhhh, mneee, mdaaa, pâc, pâc, încoloșaa, așaaa, așșaaa, pâc, pâc și pleacă, pufăind la fel de fericit precum măgarul care și el, se ușurase pe timpul conversației. - V-am zis eu, hai, la drum, că ne-am odihnit destul, preia Adi comanda, cu puțin înainte de a purcede noi la homicid și măgăricid. Surpriză maximă! Peste nici
EXPEDIŢIA de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 642 din 03 octombrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/343881_a_345210]
-
din coastă, cu frunza, tăvălug, între copite mistreții coboară la balta albastră. Grăsunii se pierd în lanul de grâu; stau vânătorii momâi după leasă, ochiul dilată pupila flămândă de prada sortită, cu vin tămâioasă. Mistrețul miroase praful de armă și pufăie a pericol pe nări; se-mprăștie turma în liniștea nopții spre neagra pădure pe alte cărări. Moțăie vânătorul în câmpul deschis, iar luna scăldă lanul în alb; godacul pierdut aleargă buimac. Un foc ! Dezamăgire. Vânatul e slab. Aleargă scrofița-napoi grohăind
VÂNĂTOAREA de ION I. PĂRĂIANU în ediţia nr. 1666 din 24 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/344026_a_345355]
-
o fi foc! Dumneata ai comandat cafeaua, eu comand coniacul. Fiecare își achită comanda. E bine? a propus comisarul Olaru, mai în glumă, mai în serios, dorind să alunge melancolia ce-i cuprinsese pe neașteptate. Au aprins țigările și au pufăit în liniște câteva minute. După două înghițituri, comisarul Olaru a rupt tăcerea. Privise în gol la primele cuvinte și regretul i se citea pe față și în ochii înconjurați de cearcăne. - Știu că nu mai am atribuțiile care să-mi
EPISODUL 12, CAP. III ŞI IV, MEANDRELE DESTINULUI, DIN CHEMAREA DESTINULUI de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1668 din 26 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/343992_a_345321]
-
vederi de epocă, tocmai acele piese reprezentative ale unei localități de mare rezonanță balneara, dar și turistică. Sigur că din acest periplu imagistic de odinioară nu era posibil să lipsească nici plutele de pe Olt, nici ”Pausa”, nici trenul cu abur pufăind de zor spre ”Cârlige”, nici portul popular autentic, nici vechile vile și hoteluri, nici mânăstirile Cozia, Bolnița, Turnu sau Stânișoara, după cum nu era posibil să lipsească vechea Masă a lui Traian sau alte puncte recunoscute că pitorești din zona Calimanesti-Caciulata
650 DE ANI PARTEA II-A de DAN ZAMFIRACHE în ediţia nr. 1705 din 01 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/343989_a_345318]
-
firea lipicioasă, comunicativă, prietenoasă. E indiferentă pînă si la frumusețea ce sare în ochi și de care vorbește toată mahalaua. Probabil își zice: nu e din pîntecele meu, copilul vienezei... Tatăl, care îl iubește cu adevărat, e mai mult dus, pufăind impetuos fumul locomotivei... Țîncul îi așteaptă nerăbdător abaterile pe-acasă, căci știe că o să fie îmbrățișat, luat pe genunchi, mîngîierile calde răvășindu-i buclele, făcîndu-l să uite în acele clipe trista nedreaptă copilărie care-i crește anii. Într-o bună
NICOLAE LEONARD de GEORGE BACIU în ediţia nr. 138 din 18 mai 2011 [Corola-blog/BlogPost/343179_a_344508]