107,135 matches
-
unică pe care statuia lui Lenin a reprezentat-o preț de cîteva decenii. în acest context, ridicarea unui alt monument care să disloce prezența fizică și sugestia mistică a bolșevismului expansiv și triumfător, pe care chipul lui Lenin le-a purtat neobosit prin Europa estică și centrală, trebuie să-și propună mai mult decît o simplă substituție de forme și de mesaj, anume regîndirea urbanistică a întregului spațiu și reconfigurarea, prin baraje optice și prin redistribuirea zonelor de interes, a Casei
Răzbunarea lui Lenin - monumentul public după 1989 - (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14857_a_16182]
-
Prost gust, lipsă de responsabilitate, fațadă". Cu responsabilitatea și cu fațada rămîne de văzut, dar în ceea ce privește prostul gust, aici lucrurile sînt absolut clare. Această sintagmă se va putea folosi în Evenimentul zilei doar atunci cînd directorul gazetei nu va mai purta costume din tablă zincată și alte accesorii vestimentare de aceeași natură. Pînă cînd se va întîmpla acest lucru, vorba ministrului, ciocu' mic! Să nu vorbim prea slobod de funie în casa spînzuratului.
Răzbunarea lui Lenin - monumentul public după 1989 - (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14857_a_16182]
-
nostru politic postdecembrist, de respingere, măcar morală (de regulă nu e doar atît!) a celui ce ar dori să se restabilească în patrie (în principiu) sau cel puțin revine acasă temporar. Tonul reținut nu poate masca deziluzia: "Lumea s-a purtat frumos și respectuos cu mine, dar așa cum te porți cu un oaspete". Și cu detalii semnificative: În pofida vorbelor frumoase auzite de la cei aflați la putere, în realitate instituțiile concrete mă privesc (pe mine ca și pe majoritatea celorlalți din aceeași
Un româno-american (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14873_a_16198]
-
nu e doar atît!) a celui ce ar dori să se restabilească în patrie (în principiu) sau cel puțin revine acasă temporar. Tonul reținut nu poate masca deziluzia: "Lumea s-a purtat frumos și respectuos cu mine, dar așa cum te porți cu un oaspete". Și cu detalii semnificative: În pofida vorbelor frumoase auzite de la cei aflați la putere, în realitate instituțiile concrete mă privesc (pe mine ca și pe majoritatea celorlalți din aceeași categorie) ca pe niște străini: Academia, Uniunea Scriitorilor, Universitatea
Un româno-american (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14873_a_16198]
-
Boia, nimic din ce spune în acest volum nu e surprinzător, nici preocuparea pentru imaginar, nici spiritul demitizant, nici măcar trimiterea la statuia lui Mihai Viteazul de peste drum de Facultatea de Istorie din București; tipul de discurs pe care-l practică poartă deja o marcă proprie inconfundabilă. În oglinda lui Lucian Boia se vede mai curînd noroiul drumurilor românești decît albastrul cerului mioritic, și cu toate acestea reacțiile de la apariția cărții și pînă acum au fost puține și moderate: în ciuda faptului că
România mea by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/14922_a_16247]
-
și fertilizată de noblețea unei credințe care amintește de preceptele pauline mai sus amintite: ,,Luptătorul expert rezistă insultelor: cunoaște forța propriului pumn, abilitatea propriilor lovituri. Dinaintea adversarului nepregătit, privește fix în ochii acestuia și reușește să învingă fără a mai purta lupta în planul fizic. Pe măsură ce războinicul învață de la maestrul său spiritual, lumina credinței prinde să strălucească și în ochii lui, iar el nu are nevoie de a demonstra nimănui nimic. Nu-l ating argumentele agresive ale adversarului, care afirmă că
Paulo Coelho, "maestru de viață și speranță" by Smaranda Bratu Elian () [Corola-journal/Journalistic/14886_a_16211]
-
al eroului civilizator: ,,Războinicul luminii are în sine scânteia lui Dumnezeu. Destinul lui este acela de a sta cu alți războinici, dar uneori simte nevoia de a practica, solitar, arta spadei: de aceea, când e despărțit de tovarășii săi, se poartă precum o stea. Luminează acea parte a Universului care i-a fost menită și încearcă să arate galaxii și lumi celor care privesc cerul. Perseverența războinicului va fi curând răsplătită. Încet-încet, alți războinici i se alătură iar prietenii se reunesc
Paulo Coelho, "maestru de viață și speranță" by Smaranda Bratu Elian () [Corola-journal/Journalistic/14886_a_16211]
-
prezentau un fel de parc zoologic cu animale printre care și o cămilă numită „Lili”. „Omul bou” avea o falcă enormă și un ochi ca un bou dar mai mic care explica la vizitatori că așa s-a născut și purta alte discuții Între adulți. Asta era atracția cea mai mare În afara circului, am admirat tot ce era acolo și m-am hotărât ca imediat, la primul spectacol, să intru să-l văd, ca să pot pleca mai devreme acasă. Dar mă
Amintiri de la circ. In: Editura Destine Literare by Valeriu Diaconescu () [Corola-journal/Journalistic/81_a_349]
-
că acest an n-a lăsat urme în biografia, în scrisul, în devenirea sa. Dar dacă problema bănățeană va fi mereu activată în ceea ce-l privește pe Lenau - el s-a născut, totuși, în Banat, într-un sat care îi poartă azi numele, implicat fiind într-o istorie a germanilor care s-au așezat pe aceste locuri - problema relației sale cu scrisul lui Eminescu a inventat, am putea spune, un comparatism sui-generis, insistent, tandru, necesar, dacă observăm că el rămâne mereu
Bicentenar Nikolaus Lenau: O profunzime nouă by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Journalistic/14885_a_16210]
-
în care a fost scris romanul (simpatiile legionare mai ales). Foarte puțini critici au analizat literatura interbelică a lui Mircea Eliade exclusiv din perspectivă estetică. Există și un mesaj transliterar în acest text, "cea mai neagră dintre prozele care îi poartă numele"... Vom găsi un discurs critic moderat, dar în care se vede că autorul a analizat cu grijă toate "scandalurile" legate de perioada neagră ideologic din viața lui Eliade. Toată literatura sa interbelică merită o analiză în această nouă lumină
Despre Eminescu, așa cum trebuie by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/14897_a_16222]
-
ar da de gol trăsăturile feței. Societatea modernă aruncă vina, în astfel de cazuri, pe deficiențele de educație, în familie ori la școală, pe carențe emoționale ale unor copii abandonați ori maltratați de părinți. Dar dacă nu cultura, ci natura poartă răspunderea? Cum să împlînți de zeci de ori, pînă îl îndoi, un cuțit într-un om cu care ai stat la masă (masă la care te-a invitat), pe care-l cunoști, cu care ai vorbit în multe ocazii? Cît
Politică și modă by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/14940_a_16265]
-
cele în care Sophie se plimbă cu tatăl ei printr-o zi-vară eternă, sînt purtătoare de morb: "se strecurase boala ca un puf alb de pe copacii mari din fața școlii, care le intra în nas și în ochi. Vîntul ușor îl purta peste tot și-l așeza, jos în păr și pe haine. îl respirau amîndoi și ea își ducea degetele mici la nas să se scarpine. Și-l scotea din ochi, puful alb, morbid, cu degetele mici ca niște rîme frumoase
Amintiri despre copiii sovietici by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14948_a_16273]
-
om și mîinile și picioarele în lături". Iepurele trece dintr-o poveste în alta a cărții, iepuri albi, parcă sortiți unor morți misterioase sau victime ale braconajului pentru că iepurii care "nu mor" trebuie căutați în altă parte, la personajele care poartă conversații absurde, de o penibilă josnicie, cum este judecata aplicată unui hoț de ocazie într-o lume în care toată lumea fură: "Alexandr Timofeevici nu a îndeplinit nici una din cerințele mai sus menționate. Mă tem că un astfel de om nu
Amintiri despre copiii sovietici by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14948_a_16273]
-
un declic, aud tare în spatele meu: Bonjour Mon-taigne! E un puști vioi de vreo zece ani care trece pe lângă mine țopăind într-un picior, probabil cursa lui zilnică. Am timp să văd bareta papucului decoltat, cu toc roșu purpuriu, cum purtau în Evul mediu oamenii de seamă... am timp să-mi amintesc de legenda piciorului drept al statuii retezat în jumătatea de mileniu scursă de cine știe ce adorator al Eseurilor, picior pus la loc ulterior și care nu mai e, sigur, ce-
Reflexe pariziene (1) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14927_a_16252]
-
ori. Din plăcerea confruntării textului literar cu modelul posibil, este verificat Mersul trenurilor, între 18 aprilie - 1 mai 1900, ca răspuns imediat dorinței primarului de Mizil, Leonida Condeescu, de a opri un minut trenul în urbea lui. Fapt care ne poartă cu gândul la Marcel Proust care, dorindu-și să ajungă în România la moșia lui Anton Bibescu, de la Corcova, măsoară pe un ghid diferența în kilometri dintre Paris-München-Corcova. Este de remarcat atenția cu care sînt urmărite neconcordanțele și greșelile de
Integrala Caragiale (II) by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14931_a_16256]
-
reală. De aici interesul cititorului, căruia i se promite un document și o confesiune, dar i se livrează și un supliment neașteptat, un bonus: frumusețea, farmecul extraordinar al scriiturii, vălul transparent al unei literaturi care nu e literatură dar se poartă ca și cum ar fi. Secretul acestui magic echilibru îl deține Radu Cosașu și datorită lui noi îl citim azi ca pe un foarte mare scriitor, unul dintre cei mai importanți ai ultimilor cincizeci de ani, pe nedrept ocultat de ierarhiile obsedate
Comunismul cu Stan și Bran by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14923_a_16248]
-
din inimă o mierlă care nu cântă iar scrisul meu pe cer străin ierburilor o Doamne mă chinuiește steaua care înoată prin somnul meu cu moartea și dimineața sufletelor curate Doamne ochiul meu vede ceea ce te apasă iar plânsul îmi poartă copiii în sânge o Doamne ochiul meu vede casa zidarului și chinul lumii deopotrivă și nu știe pe ce drum s-o apuce așa cum iarna copacul mă doboară-n tăcere cuvântul meu norocul meu plânsul meu. Nu mai știu nici o
Thomas Bernhard by Florica Madritsch-Marin () [Corola-journal/Journalistic/14939_a_16264]
-
ascultă-mă până la capăt nu mai vreau să suport singur dezgustul și lumea aceasta ajută-mă sunt mort ca mărul mă rostogolesc la vale și trebuie să mă sufoc sub lemnul iernii o Dumnezeul meu nu mai știu încotro mă poartă drumul nu mai știu ce-i bine și ce-i rău pe câmpuri Doamne Dumnezeul meu oasele-mi sunt neputincioase și sărace cuvântul arde în tristețe pentru tine. * * * Neliniștea domnește în ierburi colibele sunt cuprinse de încordare mă lovește clopotul
Thomas Bernhard by Florica Madritsch-Marin () [Corola-journal/Journalistic/14939_a_16264]
-
a filmului românesc contemporan), în care "scientismul branșei atinge maximum de amplitudine și luxurianță, cu un aparat auxiliar exhaustiv", "fără a uita să vizeze, cu aceeași instrumentație detaliată, "raporturile dintre creația autohtonă și evoluția mondială a cinematografului"". Grea ștafetă de purtat pentru secundul B. T. Rîpeanu, după dispariția prematură în 1975 a șefului de școală neînvestit ca atare! Și o dilemă în același timp - nu știm dacă sau în ce măsură conștientizată ori posibilă în condițiile lucrului colectivist și instituționalizat: cu cine și
Enciclopedie... și încă ceva by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/14937_a_16262]
-
de la eminenta sa formație în materie, nu tocmai agreată și cu atît mai puțin cultivată în context. O prăpastie (din nou: nu știm dacă văzută și recunoscută) separa ștafeta primită de tărîmul pe care B. T. Rîpeanu urma s-o poarte: instituționalizarea în feude de serviciu a compartimentelor filmologice (cronicarii din periodice - pe de o parte, istoriografii subordonați falsei academii - pe de alta), sub paternalismul vitreg al nomenclaturii, cu plafonările suficienței refractare și aroganța "specializării", recte arhivistice, în struna propagandei tutelare
Enciclopedie... și încă ceva by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/14937_a_16262]
-
acuma, cînd stăm de vorbă pe malul mării, pentru cîteva zile în România, vă reîntoarceți în Statele Unite. Care este spațiul libertății d-voastră? N.C.: Libertate? Eu, să știți că am fost liberă întotdeauna. Asta înseamnă că am fost iresponsabilă. Mă purtam iresponsabil. De aceea partidul comunist nu m-a iubit niciodată. A fost o dragoste neîmpărtășită, pare-se. Nu m-a iubit niciodată pentru că eram liberă, or eu trebuia să fiu opresată ca toată lumea. Nici în timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, nici în timpul
Nina Cassian - "Partidul comunist nu m-a iubit niciodată, a fost o dragoste neîmpărtășită" by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/14932_a_16257]
-
Buuun! Hai să-mi orînduiesc ultimele imagini cu care să plec desenate pe retină. Sinaia! Orașul celor mai frumoase amintiri și întîlniri, un loc binecuvîntat unde am simțit ce înseamnă iubirea, tandrețea, protecția unor părinți formidabili. Clădirile, pietrele, Castelul Peleș poartă și poveștile mele. Foșnetul rochiilor de regine și prințese s-au amestecat cu freamătul pădurii anunțîndu-mi prezența, prieteni și prietenii care au răsărit din trecut, din pămînt și iarbă verde în recenta mea fugă de București, acolo, la Sinaia. Diferite
Invitație la castel by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14953_a_16278]
-
desfătare - linia pură a versului. Și nu în ultimul rând, același apetit pentru comentariul viu, savant și jucăuș, broderii la broderia în sine, ducând fantezia și înțelegerea cititorului în sfere unde niciodată un exeget hugolian n-a îndrăznit să le poarte. Iată, de pildă, adnotarea la Écoute-moi, Madeleine (Ia aminte, Magdalină): �Primăvăratecă, adică reavănă și verde, poezia e o reverdie (și în sens tehnic, și la propriu), altoită pe o pastourelle. Cu tot motto-ul din Ronsard (ce are noima unui
La concurență cu Debussy by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14960_a_16285]
-
ai regiei, dispensatori de fast și de fantastice onoruri, fii ai soarelui, infailibili, norocul sau pierzania fiecărui muritor de pe întinsele ținuturi. De la ei s-au inspirat comunismele de nuanță instaurată, cu magnificele lor parade și exhibiții de flamuri, de tăblii purtând un singur chip. În acele largi spații minuțios pregătite pentru delirul la ordin a admirat ca-n vis Ceaușescu arta de a acoperi cu cântece, jonglerii, marșuri și urale, imaginea realității. Poate că nu s-a crezut zeu, ci numai
Obsesiva, irepresibila imagine by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14945_a_16270]
-
Cioculescu, în șapte volume. Inițiată de Paul Zarifopol în 1930 și continuată de la volumul IV de Șerban Cioculescu, încheiată cu volumul VII, în 1942. Cealaltă, datorată lui Al. Rosetti, Șerban Cioculescu, Liviu Călin, în patru volume, importantă și ea, dar purtând stigmatul restrictiv al timpului căruia îi aparține (1959-1964). "Integrala" nu acoperă doar o noțiune de circumstanță. Este o lucrare extrem de elaborată, pentru care existența ține de stilul elaborării. Autorii ediției, stăpâni pe tehnica specială a construcției, pornesc de la început de la
Integrala Caragiale (I) by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14954_a_16279]