764 matches
-
toi. Ultima imagine a fost cea a domnului Bălăceanu-Stolnici, plimbîndu-se cu mîinile la spate printre culturali și obiecte de anticariat, cu aerul amuzat al unui om care a văzut multe... Impuls Cer acoperit. Vînt cu semințe de arțar și praf. Pustietate de siestă duminicală printre blocuri. Așezat pe o bordură, un copil de vreo 3-4 ani urla. M-am apropiat să aflu ce-l supără. "Ți-e foame?" l-am întrebat încercînd să-l mîngîi. S-a ferit de mîna mea
Actualitatea by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/15276_a_16601]
-
Wakefield o vede pe Maggie Îmbrățișîndu-se cu o balerină Înaltă, purtînd un tutu roșu și papuci de blană. Orchestra cîntă mai tare, boxele se Îneacă În microfonie iar neliniștea lui Wakefield ajunge pe culmi. Această demonstrație de viață artistică În mijlocul pustietății este tipică oricărui mic orășel din zilele noastre: nevoia de a fi deosebit cu tot dinadinsul s-a extins dincolo de familii. Oare Diavolul Îi Împinge la asta? Diavolul se plictisește repede, dar ce-ar avea el Împotriva așa numitei „normalități
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
impresionat de modul În care frivolitatea și gravitatea se Împletesc În această lume high-tech și dobîndește un nou tip de respect pentru Maggie, a cărei slujbă este să Îi distreze pe acești lucrători cu școli Înalte și idiosincretici, pierduți În mijlocul pustietății. Raportul dintre gravitate și frivolitate este o chestiune serioasă și, În ceea ce privește propria-i viață, și acest raport variază tot timpul. Între el și Zamyatin frivolitatea obține procentajul cel mai mare, dar În celelalte relații, inclusiv În cea cu fosta lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
să Își recapete imaginația pe care au pierdut-o În timp ce Își cîștigau averile. Prin utilizarea unui sistem de zece puncte, În care fiecare milion de dolari echivalează cu pierderea unei UI (unitate de imaginație), programul Încearcă să atenueze sterilitatea și pustietatea sufletească ce pot conduce, În cazuri extreme, de averi de miliarde, la pierderea totală a laturii umane. Wakefield nu mai fusese de ani de zile atît de bun - de fapt, niciodată nu fusese atît de Încins. O voce pe jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
presupun că era normal. Au luat-o pe Hannah, ca s-o scoată de sub presupusa mea influență malefică, și au dus-o la casa lor din Sligo. —Dumnezeule, am exclamat închipuindu-mi-o pe Hannah închisă într-un turn, în mijlocul pustietății, asemenea prințesei cu părul lung și auriu. Ce groaznic! E barbar! Parcă e o poveste din Evul Mediu. — Nu, mi-a tăiat-o Adam rapid, grăbindu-se să mă corecteze, n-a fost chiar așa de rău. Oamenii au avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
fie mai bătrâni decât mine, adică toată lumea, după cum se dovedea de fiecare dată. Urmând instrucțiunile Mamei Scumpe am ajuns să nu mai simt În mod natural, ci În mod grijuliu. Când a murit tatăl meu, am avut un sentiment de pustietate și tristețe, cu siguranță, dar În nici un caz nu am simțit tulburarea și disperarea pe care au arătat-o frații mei și mama mea vitregă. Cât privește poveștile mele de dragoste, da, am simțit Împunsături de dragoste, dar niciodată acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
În fața noului public, doi polițiști mai mari În grad. După multe discuții vesele, Harry scoase un teanc de bancnote și Întrebă dacă poate Închiria o mașină. —Taxi? Întrebă el cu prefăcută inocență de parcă ai fi putut chema un taxi În pustietatea aia. Taxi merge vum-vum pe drum. Bărbații Înțeleseră foarte bine cuvântul „taxi“, la fel ca și șpaga lăsată pe masă de Harry. Arătară către mașina poliției de-afară. Apoi arătară spre Harry, apoi spre ei doi și dădură din cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
ambulanți din parcul Tăbăcărie, până la bucătarii din Cazino: nu descopereai același gust. Se prăjeau în soare, ca niște degete descărnate. Turiștii își cumpărau cornete întregi, pătate pe margini cu grăsime. Parcă avusese loc o crimă, într-un ungher dosnic al pustietății... Am terminat de mâncat, am plătit, după care ne-am refugiat afară, în frigul isteric. Cerul plimba pe sub nori o culoare neutră și reconfortantă, ca viața mea. „Ne învârtim prin oraș?“, am întrebat-o pe Maria. „Nu.“ Am ieșit oricum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
În tendin?a lui de a se exprima ". (Hegel -Despre art???i poezie) Spa?iul poetic eminescian uime?te prin frumuse? ea lui unic?, fie c? eman? starea de armonie originar? a universului, fie c? sugereaz?, dimpotriv?, moartea, sfâr?ițul, pustietatea ?i odat? cu acestea sentimentul unei sfâ?ietoare triste? i metafizice pe care cel pornit pe drumul cunoa? terii o resimte pe m?sur? ce descoper? c? aceast? lume, nu numai c? nu poate fi supus? Întru totul ra?iunii
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
ghe?îi, peisajul reprezint? proiec?ia sentimentului propriului sfâr?it pe care poetul Îl tr?ie?te În mijlocul acestui univers desacralizat (imaginea bisericii cu ferestre sparte, u?i prin care ?iuie vântul, marcând astfel c?derea din sacralitate, triste?ea, pustietatea, ruinarea). Configura?iile peisajului cumuleaz? În modul acesta o expresivitate tragic? izvorât? din sentimentul pierderii credin?ei care, pentru poet, este echivalent? cu o moarte a sufletului. De aceea, luna, „regina nop?îi", e lipsit? de via??, iar cerul s-
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
o expresivitate tragic? izvorât? din sentimentul pierderii credin?ei care, pentru poet, este echivalent? cu o moarte a sufletului. De aceea, luna, „regina nop?îi", e lipsit? de via??, iar cerul s-a preschimbat În „mormânt albastru", În „mausoleu mândru". Pustietate, ghea??, ruin?, triste?e, singur?țațe sunt atributele deopotriv? ale peisajului, dar ?i ale sufletului poetului, cele trei planuri În care sunt structurate imaginile poemului celest / p?mântesc / uman, fiind st?panițe de acela?i sentiment: „melancolia sfâr?ițului". Semnificativ
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
ungurii, și oricine a vrut și a avut tărie de oaste! Iar acum, căpitanul Oană, cu cinci sute de călăreți trece Nistrul fără poruncă, gonește o noapte și o zi, sfărâmă un număr egal de tătari ascunși În râpele acelor pustietăți, gonește mai departe și spulberă o oaste de două mii de mârzaci, În frunte cu Kubilai, fratele noyonului Ogodai, se Întoarce noaptea Întreagă, și, În zori, mai dă o luptă cu trei sute de tătari care Îl urmăreau, Îi lasă fără suflare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
reci ale Rusiei, nu departe de mările reci ale capătului lumii. Odată cu ridicarea iurtei și a adăpostului pentru cai, pentru Ștefănel Începuse lunga deprindere cu felul de viață al mongolilor, neam de călăreți, luptători și vânători, obișnuiți cu viața În pustietăți, Însetați de infinitul câmpiei și al cerului. Muntele nu le astâmpăra setea de Întinderi pe care să le aștearnă sub copitele cailor, dar le insufla un nemărginit respect pentru cealaltă infinitate, a Înălțimilor. Mai mult decât atât, muntele era sacru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
o vale prin care căruța abia dacă avea loc, prin albia unui pârâu Înghețat. Se Însera, dar cei doi luaseră cu ei făclii de rășină, cu care să poată găsi drumul Înapoi. Și abia atunci, pentru prima oară În acele pustietăți, Întâlniseră lupii. Se auziseră Întâi urletele sus, pe culmile albe, apoi le zăriseră siluetele mișcându-se iute printre brazi. Apoi răsărise luna și, În jurul lor, nu se mai auziră decât zgomote ciudate, de crengi călcate, și răsuflări de animal la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
ținuturile mongole, nu putea Însemna decât că destinul lor e călăuzit de forțe mai presus decât cele umane, spre locuri În care vor trebui să ajungă. Nimic nu era Întâmplător, după părerea lui Nogodar. Nici chiar prezența lor acolo, În pustietățile munților. Era timpul pregătirii lui Nimeni, fără amenințarea vreunui dușman din rândul oamenilor. Dar timpul acelei liniști era pe sfârșite. Nu mai era mult, și semnele vremii aveau să anunțe alunecarea zăpezilor iernii spre apele tumultuoase ale primăverii. În 25
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
alb, ceea ce făcea să nu poată fi observat decât cu mare dificultate pe albul imaculat al zăpezii. La rândul său, copilul se văzu Îmbrăcat Într-un chimono gri. Se Întrebă de unde apăruse un chimono gri, exact pe măsura lui, În pustietățile acelor munți. Nu găsi, firește, nici un răspuns. Apoi se Întrebă unde ar putea fi hainele lui mongole. A doua zi dimineața, hainele croite de Nogodar se aflau lângă tatami-ul1 lui. Nu lipsea nimic, nici chiar micile diamante cusute În căptușeală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Nici nu-ți trece prin cap să trăiești. Să Înțelegi viața, să apreciezi un haiku sau o pictură, sau o melodie. Sau o poartă. - O poartă? - Poarta aceea de lemn. Forma ei. Simbolurile sculptate pe ea. Rostul ei aici, În pustietatea pădurii. Sau altceva. De exemplu, culoarea unui chimono. - Nu Înțeleg. - Culoarea unui chimono nu este aleasă Întâmplător. Nici felul În care e prins părul nu e Întâmplător. Culoarea unui chimono este o stare de spirit. - Tu ai starea de spirit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
În broboade negre, În căutarea bărbaților lor. Vestea victoriei se răspândise repede, dar, odată cu ea, se răspândiseră și veștile triste. Rămâneau multe văduve, rămâneau mulți orfani. Erina nu Îndrăznise să privească pe fereastră. Era prea multă tristețe și prea multă pustietate În acest sfârșit de bătălie. Era prea multă Înfrângere În această biruință. Se Întorsese singură de la Vaslui, căci Alexandru rămăsese alături de tatăl său. La Suceava se Închinase Doamnei țării, frumoasa Maria de Mangop, a doua soție a voievodului. Nici una, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
răsucită, se Întoarse spre ceilalți și strigă: - În genunchi, fraților, că aista-i măria sa Ștefan! Întreaga adunare Îngenunchie, iar cei care aveau cușme sau căciuli pe cap și le scoaseră. - Cine sunteți, oameni buni? Întrebă voievodul. Și ce faceți În pustietățile astea? - Iaca, măria ta, răspunse bătrânul, am auzit porunca de luptă. Și ne-am gândirăm că n-ar fi rău să alungăm păgânii acolo unde le-o fi locul. - Cum te cheamă, moșule? - Atudoriței mă cheamă, măria ta! Și Ion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
scris că fapta reprezentată prin statuă se petrecuse cu multe sute de ani înainte. - Dar eu sunt acela, zise el. Nu țineți voi minte că acum cinci sute de ani mă chema Dragomir și mă pusese Mircea Vodă singur în pustietatea aceasta plină de păduri, în mica cetățuie a Dâmboviței, de țineam piept tătarilor pe Ialomița? Și acuma găsesc aci un oraș de două sute de mii de oameni? Dar cine să crează că el e geniul neamului românesc, pururea având în
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
unguresc, 3500 de pași dincoace de graniță. Dispozițiile ulterioare ale ministerului sunt cunoscute. "Nemere " zice că încălcarea de teritoriu nu s-a putut întîmpla decât din neștiința organelor române respective. Locul pe care s-a construit pichetul e îndealtmintrelea o pustietate în care arareori se rătăcește vreun om. {EminescuOpXII 292} "Pesther Lloyd" primește din București informațiunea că în privirea aceasta guvernul nostru s-a arătat foarte prevenitor cătră cel unguresc. Corespondentul foii din Pesta află că însărcinatul cu afaceri al Austriei
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
dăruie lui Nealeșca și fratelui său Nenciul și lui Cozma Rizeanul și fratelui lui Dragoș, un loc în pustie la Vișneuți. La 11 martie 1502, domnul dăruia lui Duma Hurduescu și fraților săi Iurie, Drăguș și Cupce “un loc din pustietate pe Spiroasa” ca să facă sat. La o dată după 17 martie 1502, domnul dăruia lui Drobotă și Lupul “un loc în pustiu, la ținutul Chigheciului”, “ca să își facă un sat”. În 1503, domnul întărea lui Stan și fraților lui Ion, Șerban
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
acelui loc. Dar dacă la mijloc era Într-adevăr diavolul, cel puțin avea să-l vadă la față. - Nu se vede nimeni la bord. Pare abandonată, observă unul din străjeri. - Da, nu e nici urmă de viață, confirmă poetul, scrutând pustietatea de la castel prora. Pe Îngustul coridor central nu se zărea nimeni, după cum nimeni nu ținea cârma. Corabia părea În perfectă stare, ca și când abia ar fi tras În port, cu marea velă latină Înfășurată frumos pe catarg. Simți cum un fior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Alexinațiului, spre a face recunoașteri și a privi la cele patru redute din frontul răsăritean al cetăței din care bubuie încă, tunurile; dar planul operațiunei lor principale pare a fi de a lasa la o parte Alexinațul (periculos cu toată pustietatea sa prin minele de dinamit de care e petrecut) și de a înainta prin Kniajevaț spre Kragujevaț, principalul depozit de arme și puteri a principatului. Se vestește că generalul Alimpici și colonelii Marcovici și Lieșanin sunt răniți; acest din urmă
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
cruciații germani s-ar fi așezat la Sf. Mormânt; ce ar fi devenit slavii dacă germanii, ce pătrunsese deja în Polonia, Livlanda și Litvania, i-ar fi alungat ca pe celți, basci și valizi din așezările lor de astăzi în pustietăți, prefăcîndu-i în rarități istorice? Urmând acestei tendențe egoistice, Europa apuseană au jucat totdeauna fals față cu turcii și au gândit la liberarea creștinilor de sub jug numai atunci când i-ar fi putut căpăta sub mînile ei și abate de la ortodoxie. când
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]